Litiaza renala

Litiaza renala se caracterizeaza prin prezenta calculilor la nivelul rinichilor sau a intregului aparat urinar. Calculii renali sunt constituiti in general din acid uric si fosfat de calciu.

Calculii renali (numiti in mod obisnuit “pietre la rinichi"), sunt rezultatul cristalizarii sarurilor prezente in urina. Se pot forma in rinichi, in uretera (canalul ce leaga rinichiul de vezica urinara), in vezica sau in ureter (canalul ce leaga vezica de meatul urinar).

In 90% din cazuri, calculii au marimea unui fir de nisip, fiind eliminati cu usurinta de catre sistemul urinar si nu antreneaza de regula niciun simptom. Totusi, daca sunt mai mari, de exemplu de marimea unui bob de mazare sau a unei mingi, calculii provoaca dureri intense (colica nefretica).

Litiaza renala este mai frecventa la barbati decat la femei. Intrucat peste 50% din persoanele cu litiaza renala vor avea din nou calculi renali in termen de 10 ani dupa prima criza, masurile preventive sunt foarte importante.

Consumul de lichide, administrarea unor medicamente si adoptarea unei diete sanatoase contribuie la prevenirea formarii unor noi calculi renali.

Compozitia calculilor renali

Calculii renali contin frecvent fosfat, carbonat, oxalat de calciu si uneori fosfat amoniaco-magnezian, cum e cazul calculilor coraliformi ce apar in legatura cu o infectie urinara. Uneori contin acid uric, cistina (rar) sau o alta substanta medicamentoasa. Calculii renali pot fi eliminati spontan pe cai naturale, cu conditia ca diametrul lor sa nu depaseasca 8 -10 mm.

Calculii pe baza de calciu

Acest prim grup, care reprezinta 75% – 85% din cazurile de calculi renali, inglobeaza calculii de oxalat de calciu (cei mai frecventi), fosfat de calciu sau dintr-un amestec al acestor doua saruri. Mai multi factori contribuie la cresterea concentratiei de calciu in urina. Printre acestia se numara deshidratarea, aportul excesiv de vitamina D, unele medicamente (hormonii tiroidieni, diureticele) si unele boli (cancer, boli renale, hiperparatiroidism). Cresterea concentratiei de oxalati in urina se datoreaza unei alimentatii bogate in aceasta substanta sau unor factori genetici.

Calculii de struvita

Aceasta categorie reprezinta 10% -15% din cazurile de calculi renali. Sunt compusi din magneziu si din amoniac si sunt asociati cu infectiile bacteriene cronice ale cailor urinare. Bacteriile produc enzime ce cresc cantitatea de amoniac din urina, un factor favorabil formarii cristalelor de struvita. Spre deosebire de celelalte tipuri de calculi renali, acesti sunt mai frecventi la femei decat la barbati. Deseori, se dezvolta la persoane care utilizeaza catetere urinare o perioada indelungata de timp.

Calculii de acid uric

Reprezinta 5-8% din cazurile de calculi renali. Asa cum indica numele lor, ei se formeaza datorita unei concentratii anormal de crescute de acid uric din urina. Acidul uric este un produs al metabolismului proteinelor. O dieta bogata in proteine poate antrena un exces de acid uric in urina. Pacientii cu guta sau cei care efectueaza chimioterapie sunt predispusi la aparitia acestui tip de calculi renali.

Calculii de cistina

Aceasta forma rara afecteaza mai putin de 1% din pacienti. Calculii sunt compusi din cistina, un aminoacid. In toate cazurile, formarea lor se datoreaza cistinuriei (excretia unei cantitati excesive de cistina prin rinichi).

Semne si simptome

Semnele si simptomele litiazei renale se manifesta atunci cand calculii au un diametru mare, constituie un obstacol al cailor urinare, sunt asociati cu o infectie sau sunt eliminati. In aceste cazuri, cel mai important simptom este o durere intensa (colica nefretica), ce variaza in intensitate timp de 5 -15 minute. Durerea este initial localizata in josul spatelui sau intr-o parte. Pe masura ce piatra inainteaza de la ureter spre vezica, durerea poate iradia inspre abdomenul inferior si regiunea inghinala.

Alte semne si simptome:

• urina tulbure, urat mirositoare
• prezenta sangelui in urina
• greturi si varsaturi
• in cazul unei infectii urinare, se asociaza dureri sau arsuri in timpul urinarii (disurie), cresterea numarului de mictiuni, febra si frisoane

Cauze

Formarea calculilor renali depinde de asocierea unor factori genetici (prezenta unui istoric familial creste riscul), biologici (unele boli metabolice constituie cauze ale litiazei renale: hiperparatiroidia, sindromul Cushing si oxaluria) si de mediu (infectie urinara, alimentatie, etc.).

Fiecare din cele patru tipuri de calculi renali au cauze specifice:

Calculii pe baza de calciu – reprezinta o combinatie de calciu si oxalati. Acestia din urma se gasesc in fructe si legume. Factorii care determina cresterea concentratiei de calciu in urina sunt: aportul excesiv de vitamina D, tratamentele cu hormoni tiroidieni, unele diuretice, cancere sau boli renale, hiperparatiroidie (secretie excesiva de parathormon, hormonul care regleaza metabolismul calciului, favorizand absorbtia sa intestinala). Pe de alta parta, o dieta bogata in acid oxalic sau unii factori genetici pot duce la o concentratie excesiva de oxalati in organism.

Calculii de struvita – mai frecventi la femei decat la barbati, calculii de struvita sunt intotdeauna rezultatul unor infectii cronice ale tractului urinar, cauzate de bacterii ce produc enzime specifice. Aceste enzime antreneaza cresterea cantitatii de amoniac din urina.

Calculii de acid uric – sunt formati din acid uric, un produs rezultat din metabolismul proteinelor. Aparitia acestora este determinata de chimioterapie, dieta bogata in proteine si de unii factori genetici ce creeaza o predispozitie pentru aparitia calculilor de acid uric.

Calculii de cistina – reprezinta doar un mic numar din cazurile de litiaza renala. Se formeaza la persoanele cu boli ereditare ce determina excretia excesiva de cistina (un aminoacid) de catre rinichi.

Factori de risc

Acesti factori de risc actioneaza indeosebi asupra persoanelor cu predispozitie pentru aparitia calculilor renali, in special cele care au suferit deja de litiaza renala:

• Hidratarea insuficienta - Consumul insuficient de lichide (in special de apa), duce la diminuarea volumului urinei, care va fi deci mai concentrata in saruri.
• Unele medicamente – diureticele, de exemplu, pot creste riscul de formare a calculilor renali. Efectul acestor medicamente asupra formarii de calculi este variabil. Prin urmare, persoanele cu risc crescut trebuie sa consulte medicul sau farmacistul inainte de luarea medicamentelor.
• Consumul insuficient de fructe si legume – consumul de fructe si legume este asociat cu un risc scazut de formare a calculilor, deoarece favorizeaza excretia de citrat, un inhibitor al cristalizarii sarurilor in caile urinare.
• Consumul excesiv de proteine (carne, peste, etc.) favorizeaza formarea calculilor deoarece determina cresterea nivelului de calciu, oxalat si acid uric din urina, precum si diminuarea nivelului de citrati (un factor de protectie impotriva calculilor). Proteinele de origine animala sunt cel mai frecvent incriminate.

Factori de risc specifici calculilor pe baza de calciu

• Activitate limitata sau sedentarism – duce la pierderea treptata a masei osoase, deci la eliberarea calciului din oase.
• Luarea de suplimente de calciu intre mese, neinsotite de alimente.
• Alimentatie bogata in oxalati – determina cresterea nivelului de oxalati din urina. Aceasta substanta se gaseste in numeroase alimente, desi doar o parte din acestea par sa creasca in mod semnificativ nivelul din urina – spanacul, sfecla rosie, nucile, ciocolata, taratele de grau, migdalele, arahidele si capsunele.
• Luarea suplimentelor de vitamina D – este indicata consultarea medicului inainte de a lua suplimente de vitamina D.

Diagnostic

Calculii renali pot fi descoperiti in timpul unui examen de rutina, dar in general sunt diagnosticati la persoanele care acuza durere lombara acuta sau la pacienti cu infectii urinare cronice. Urocultura pune in evidenta prezenta unei infectii a tractului urinar.

Urmatoarele teste imagistice sunt utilizate pentru diagnosticarea litiazei renale:

 

Radiografia abdominala – cu ajutorul careia se pot vizualiza majoritatea calculilor renali, apreciind modificarile ulterioare in marimea lor.

Ecografia – este un examen neinvaziv, dar nu poate pune in evidenta calculii mici, in special cei localizati in uretere sau vezica urinara.

Pielografia intravenoasa - examen cu ajutorul caruia se poate determina localizarea calculului in sistemul urinar si se poate stabili gradul de obstruare cauzat de acesta. Examenul consta in radiografierea cailor urinare, dupa opacifierea cu o substanta de contrast, realizata prin injectare intravenoasa. Acest examen a fost inlocuit de tomografia computerizata (CT), dar este in continuare utilizat in numeroase afectiuni urinare.

Tomografia computerizata (CT) in spirala - a devenit testul de electie pentru evaluarea calculilor renali. Poate identifica calculii indiferent de compozitia lor si nu necesita utilizarea unui produs de contrast.

Tratament

Majoritatea pietrelor sunt eliminate in mod spontan in termen de sase saptamani, in special daca pacientul consuma lichide. Pot fi administrate analgezice pentru reducerea durerilor (acetaminofen), pana la eliminarea calculului.
Calculii prea mari, cei care provoaca dureri violente, infectii sau hemoragii trebuie pulverizati in fragmente mici sau extrasi chirurgical.

Pulverizarea sau extragerea calculilor se poate realiza prin diferite tehnici:

Litotripsia (litotritia) extracorporala – interventie ce utilizeaza unde de soc produse pe piele si orientate direct catre calcul, pulverizeaza calculul in fragmente mici ce pot fi eliminate de catre sistemul urinar.

Nefrolitotomie percutanata – tehnica utilizata atunci cand calculul este prea mare sau pozitionat astfel incat nu poate fi degradat prin litotripsie extracorporala. Se efectueaza prin introducerea, printr-o incizie, a unui tub de observatie si a unui instrument numit nefroscop in rinichi. Cu ajutorul nefroscopului se extrage calculul. Daca acesta este prea mare, el poate fi pulverizat cu ajutorul unei laser sau a energiei electrice.

Ureteroscopia – operatie necesara pentru extragerea calculilor localizati in uretere. Consta in introducerea unei sonde (sau ureteroscop) in vezica prin uretra si ghidat apoi pana la uretera. Calculii sunt apoi fragmentati sau extrasi intregi. Aceasta tehnica poate afecta ureterele.

Prevenire

Masurile preventive se adreseaza persoanelor cu risc crescut sau celor care prezinta simptome de litiaza renala. Pentru o mai buna eficacitate, trebuie identificata compozitia calculilor prin testele indicate de medic (analiza urinei, analiza unui calcul eliminat).

Masuri preventive generale

Hidratarea
Se recomanda consumul a cel putin 2 litri de lichide pe zi (in special apa). In caz de efort fizic intens, precum si in timpul verii, aporturile lichidiene vor fi de cel putin 3 litri pe zi. O metoda simpla de apreciere a starii de hidratare este observarea culorii urinei: ea ar trebui sa fie incolora sau galben deschis. Printre bauturile recomandate, dupa apa, se numara ceaiul, cafeaua, berea si vinul care au un efect protector impotriva formarii calculilor renali, deoarece cresc cantitatea de urina emisa (desi ceaiul si cafeaua contin un nivel crescut de oxalati).

Reducerea consumului de proteine
Consumul de proteine de origine animala trebuie moderat, deoarece acestea determina cristalizarea sarurilor in urina. In schimb, proteinele vegetale nu au fost asociate cu un risc crescut de formare a calculilor renali.

Masuri preventive specifice calculilor pe baza de calciu

Limitarea consumului de alimente bogate in oxalati
Persoanele cu risc de calculi renali formati din oxalat de calciu trebuie sa limiteze consumul de sfecla rosie, ciocolata, cafea, cola, nuci, spanac, capsune si ceai. Aceste alimente contin cantitati mari de oxalati. Inainte de reducerea sau eliminarea acestor alimente din dieta, se recomanda consultarea medicului.
Pentru a preveni recurenta calculilor, se pare ca reducerea consumului de oxalati este mai importanta decat reducerea nivelului de calciu din urina. Tinand cont de importanta calciului pentru mentinerea masei osoase, specialistii nu recomanda persoanelor cu risc sa limiteze aporturile de calciu. In schimb, trebuie respectate dozele zilnice recomandate de calciu, fara a le depasi in mod inutil.

Consumul de alimente bogate in fibre
Alimentele bogate in fibre insolubile reduc absorbtia calciului in intestin si prin urmare, nivelul de calciu din urina.

Consumul de fructe si legume bogate in potasiu
Potasiul contribuie la reducerea excretiei de calciu si permite astfel diminuarea riscurilor de formare a calculilor renali. Cea mai buna metoda de a creste aporturile alimentare de potasiu este consumul de fructe si legume, in special cartofi (in coaja), pepene galben, fructe de avocado si banane.

Suplimentele de magneziu
Datorita efectului de crestere a solubilitatii calciului in urina, magneziul are un efect preventiv impotriva formarii calculilor renali. Unele studii arata ca asocierea potasiu – magneziu poate reduce recurenta calculilor renali.