Leziunile tendonului calcanean / ahilean (tendonul lui Ahile)

Tendonul calcanean sau tendonul lui Ahile reprezintă o bandă de țesut fibros care leagă mușchii din loja posterioară a gambei de calcaneu (călcâi). Acest tendon facilitează mersul fiind responsabil de ridicarea călcâiului de la sol. În urma unei întinderi excesive, tendonul ahilean se poate rupe complet sau parțial. Această leziune poate afecta orice individ (incidență de 33 la 100000 de persoane), deși apare în principal la persoanele care practică sporturi recreative.

Cauze și factori de risc:

Leziunile tendonului ahilean sunt adesea cauzate de o întindere excesivă a acestuia, situație întâlnită în sporturile care implică sărituri puternice sau în căderea de la înălțime.

Factorii care pot crește riscul de apariție a unei rupturi la nivelul tendonului calcanean sunt:

• • Vârsta: persoanele cu vârsta cuprinsă între 30 și 40 de ani sunt cele mai vulnerabile;
• • Sexul: probabilitatea apariției este de până la 5 ori mai mare la bărbați față de femei;
• • Sporturile recreative: leziunile apar mai des în timpul sporturilor ce implică alergare, sărituri, schimbări bruște ale direcției de alergare precum: fotbal, baschet și tenis;
• • Injecțiile cu steroizi: deși injectarea de steroizi la nivelul gleznei poate reduce durerea și inflamația, poate slăbi, de asemenea, tendonul lui Ahile, fiind un factor de risc în ceea ce privește apariția leziunilor la acest nivel;
• • Anumite antibiotice, cum ar fi ciprofloxacina sau levofloxacina cresc riscul de rupere a tendonului;
• • Obezitatea: greutatea excesivă crește tensiunea pe tendonul ahilean. (1, 2)

Semne și simptome:

O persoană cu leziuni la nivelul tendonului ahilean poate experimenta:

• • Senzația de a fi fost lovit în călcâi;
• • Durere bruscă în partea posterioară a gleznei sau a gambei;
• • Umflături în apropierea călcâiului;
• • Un sunet ca o bubuitură atunci când apare rănirea;
• • Dificultăți de mers (în special la urcare) ;
• • Dificultăți de ridicare pe vârfuri;
• • Incapacitatea de a îndoi piciorul în jos.

Aceste simptome necesită asistență medicală promptă pentru a preveni deteriorarea ulterioară. În cazul în care pacientul nu poate vedea imediat un medic, trebuie utilizată metoda RICE. Această metodă presupune:

• • Odihnă (Rest) - mersul pe jos poate provoca dureri sau leziuni suplimentare;
• • Gheață (Ice) - aplicarea unei pungi cu gheață învelită cu un prosop subțire reduce umflarea și durerea. Nu se aplică gheață direct pe piele!
• • Comprimare (Compression) - înfășurarea piciorului într-un bandaj elastic previne umflarea ulterioară;
• • Elevație (Elevation) - piciorul trebuie ridicat ușor peste nivelul inimii pentru a reduce umflarea acestuia. (1, 2)

Diagnostic clinic și paraclinic:

Diagnosticul unei rupturi a tendonului lui Ahile se poate stabili de obicei prin examinarea fizică a pacientului. Astfel, medicul:

• • Va adresa întrebări despre cum și când s-a produs leziunea;
• • Va examina piciorul și glezna, simțind un defect al tendonului care sugerează o ruptură;
• • Va evalua și va compara mișcările și forța musculară cu cele ale piciorului nevătămat.

Dacă ruptura tendonului este prezentă, pacientul va avea mai puțină forță de împingere în jos și va prezenta dificultăți de ridicare pe vârfurile degetelor.
În unele cazuri, medicul poate recomanda o ecografie sau examinare RMN (Rezonanță Magnetică Nucleară) pentru a determina severitatea leziunii și gradul de separare a fibrelor. (2, 3, 4)

Tratament:

Opțiunile de tratament includ atât abordări chirurgicale, cât și abordări nechirurgicale și depind de gravitatea rupturii, de starea de sănătate a pacientului, precum și de nivelul de activitate a acestuia.

Tratamentul nechirurgical implică:

• • Odihnă și reducerea activităților care provoacă stres tendonului;
• • Aplicarea de gheață pe tendon;
• • Comprimarea tendonului cu o bandă elastică;
• • Ridicarea piciorului la un nivel superior inimii;
• • Administrarea de medicamente antiinflamatoare;
• • Evitarea mersului desculț;
• • Evitarea urcărilor (în pantă, scări) ;
• • Utilizarea unei atele de noapte;
• • Participarea la kinetoterapie;
• • Flectarea în jos a piciorului cu ajutorul unei cizme.

Tratamentul nechirurgical este asociat însă cu o rată mare de reapariție a rupturii, fiind utilizat pentru:

• • Leziuni minore;
• • Pacienți mai puțin activi;
• • Pacienți cu afecțiuni medicale ce împiedică desfășurarea optimă a unei intervenții chirurgicale.

Tratamentul chirurgical este recomandat pacienților tineri și de vârstă mijlocie, activi din punct de vedere fizic. Tendonul rupt este refăcut în timpul intervenției chirurgicale, iar kinetoterapia este recomandată pe măsură ce tendonul se vindecă. Vindecarea completă are loc de obicei într-un interval de 4 până la 6 luni, dar poate dura aproximativ un an până la revenirea deplină la activitățile sportive.

Principalele beneficii oferite de tratamentul chirurgical sunt:

• • Scăderea probabilității de reapariție a rupturii;
• • Creșterea forței de împingere;
• • Îmbunătățirea funcției musculare și a mobilității gleznei.

Sunt disponibile diverse tehnici chirurgicale pentru repararea rupturii. Chirurgul va selecta procedura cea mai potrivită pentru pacient, iar în urma intervenției chirurgicale piciorul și glezna vor fi imobilizate cu ajutorul unei cizme.
Complicații precum dificultăți de vindecare a inciziei, reapariția rupturii tendonului sau durerea pot apărea după operație. (2, 3, 4)

Recomandări:

Pentru a reduce șansele de apariție a unei leziuni la nivelul tendonului calcanean este recomandată:
• Evitarea întinderilor bruște, excesive;
• Alternarea sporturilor cu impact ridicat (de exemplu alergarea) cu sporturi cu impact redus (cum ar fi mersul pe jos, ciclismul, înotul) ;
• Evitarea sau limitarea alergării pe suprafețe dure sau alunecoase;
• Utilizarea de îmbrăcăminte adecvată pentru antrenamentele din sezonul rece;
• Creșterea treptată a intensității antrenamentului.
Leziunile tendonului ahilean apar frecvent după o creștere bruscă a intensității antrenamentului. (1, 3)

Concluzii:

Astfel, practicarea activităților sportive de intensitate moderată și evitarea întinderii excesive a tendonului calcanean pot preveni apariția unei leziuni la acest nivel. De asemenea, solicitarea de asistență medicală în cazul în care simptomele caracteristice unei rupturi sunt prezente împiedică apariția de leziuni severe.