Leptospiroza

Leptospiroza este o boala infectioasa produsa de catre leptospire, boala ce poate imbraca variate forme clinice - de la forme usoare, inaparente si pana la forme clinice grave, chiar fatale.

• In formele usoare de leptospiroza pacientul prezinta dureri musculare si cefalee (dureri de cap) - simptome asemanatoare cu cele din infectia gripala.
• In formele grave de leptospiroza pacientul prezinta icter (coloratia galbena a tegumentelor si mucoaselor), disfunctie renala si diateza hemoragica (o anumita stare de predispozitie la hemoragii).

Leptospirele sunt microorganisme spiralate si subtiri, care pot fi evidentiate doar cu ajutorul metodelor de ultramicroscopie si care apartin familiei Leptospiraceae. Genul Leptospira include doua specii distincte de agenti patogeni - Leptospira interrogans si Leptospira biflexa (Leptospira biflexa este o specie saprofita = patogeni care nu se dezvolta in organismele vii, acestia hranindu-se cu anumite materii organice aflate in putrefactie). In clinicile de specialitate, leptospirele sunt diferentiate mai ales in functie de caracteristicile serelogice ale fiecarui grup in parte. Astfel, exista 23 de serotipuri distincte ale acestor patogeni, care includ mai mult de 200 serovariante.

Leptospirele au capacitatea de a patrunde in organismele vii, deoarece structura patogenului prezinta o serie de carlige, dar si o serie de flageli, care favorizeaza aderenta si invazia patogenului. Patogenul poate fi evidentiat doar cu ajutorul metodelor microscopice, dupa ce a fost colorat cu argint. Leptospirele cultiva cu dificultate pe mediile de cultura din laborator - in unele situatii este nevoie chiar si de cateva saptamani pentru ca acestea sa se dezvolte pe aceste medii artificiale.

Leptospiroza este o zoonoza (boala a animalelor, care in anumite conditii speciale, poate fi transmisa si gazdei umane). Leptospiroza afecteaza peste 150 de specii de animale. Cel mai important rezervor natural pentru acest patogen este reprezentat de rozatoare (soareci si sobolani). Alte specii de animale care pot reprezenta un rezervor pentru leptospiroza - cainii, pestii, pasarile, sau unele specii de animale salbatice. Dupa ce au infectat organismul animalului gazda, leptospirele se cantoneaza la nivelul tubilor renali, unde pot persista pe o perioada de cativa ani de zile.

In cazuri foarte rare, boala se poate transmite de la un individ bolnav la unul sanatos. Cel mai adesea, boala se transmite ca urmare a contactului cu dejectiile animalelor infectate, sau ca urmare a contactului cu un mediu exterior contaminat - apa contaminata. Apa reprezinta un mediu ideal pentru transmiterea leptospirozei, aceasta deoarece patogenii sunt eliminati prin urina animalelor infectate si pot supravietui intr-un mediu apos pe o perioada de timp indelungata. Incidenta cea mai crescuta a leptospirozei se inregistraza in tarile situate la tropice - datorita conditiilor precare de igiena colectiva, din aceste tari, dar si datorita conditiilor de munca improprii, sau datorita climei - factori ce influenteaza favorabil supravietuirea si dezvoltarea leptospirelor.

Dintre categoriile profesionale, cei mai expusi infectiilor cu leptospira sunt muncitorii din mediul agricol, medicii veterinari, lucratorii de la salubrizare, precum si cei care lucreaza in industria prelucrarii carnii sau cei care lucreaza in industria pescuitului - in astfel de situatii, infectia poate fi dobandita prin contact direct, sau indirect, prin contactul cu apa sau solul contaminat. De asemenea, contactul cu animalele de casa, poate reprezenta - mai ales in tarile dezvoltate - o sursa de infectie. Risc crescut pentru dobandirea infectiilor cu leptospira il prezinta si unele sporturi recreationale, precum - schiul nautic, canotajul, surfingul, sau inotul.

De asemenea, risc crecut pentru infectie prezinta si turistii care calatoresc in tarile tropicale si mai ales in cele din regiunea Asiei de Sud-Est. Personalul din laborator, care manipuleaza culturile cu leptospire, foarte rar poate fi infectat. Mai frecvent infectia s-a dezvoltat dupa imersia accidentala in ape contaminate cu acest patogen. Incidenta cea mai crescuta a infectiei a fost raportata in randul barbatilor adulti, boala manifestandu-se mai ales in perioada anotimpului calduros, sau in perioada anotimpului ploios de la tropice.

Patogeneza si cauze

Patogenii pot patrunde in interiorul gazdei umane chiar si prin intermediul unor simple escoriatii tegumentare (solutii de continuitate de forma unor zgarieturi). O alta modalitate de infectare a gazdei umane este reprezentata de patrunderea patogenilor prin intermediul unor membrane intacte - membrana conjunctivala (membrana subtire ce tapeteaza regiunea anterioara a globului ocular, sau fata posterioara a pleoapelor), sau mucoasa de la nivelul orofaringelui. Astfel, consumul de apa contaminata, favorizeaza ajungerea patogenilor la nivelul cailor superioare ale tubului digestiv si implicit patrunderea acestora in organismul anterior sanatos.

Dupa infectarea organismului gazda, leptospirele vor invada intregul organsim, cantonandu-se si la nivelul altor organe. Patogenii se pot multiplica in sange si tesuturi, dar si la nivelul lichidului cefalorahidian (LCR) - din fericire, atunci cand leptospirele ajung la nivelul lichidului cefalorahidian (lichid important in protectia si troficitatea sistemului nervos central), nu determina leziuni importante. Mai mult decat atat, se pare ca leptospirele au capacitatea de a secreta o serie de toxine care joaca un rol foarte important in patogeneza acestei boli.

Infectia cu leptospire poate produce inflamatii ale vaselor capilare (vasculita), datorita leziunilor induse la acest nivel - leziunile de vasculita (mai ales lezare a endoteliului capilar) sunt responsabile pentru aparitia celor mai importante semne si simptome ale acestei boli. Leptospirele pot produce leziuni la nivelul oricarui organ - insa cele mai afectate organe sunt ficatul si rinichii.

La nivel renal, leptospirele vor determina nefrita interstitiala si necroza tubulara, deoarece patogenii se cantoneaza la nivelul interstitiului renal, dar si la nivelul tubilor renali, sau chiar in lumenul tubular. Pacientul poate prezenta:

• insuficienta renala (afectare grava a functiei de excretie a rinichiului, care nu mai poate epura sangele de anumiti compusi reziduali, pe care sa-i elimine prin urina finala)
• hipovolemie si
• deshidratare - toate acestea datorita alterarii permeabilitatii capilarelor renale.

La nivelul ficatului, leptospirele vor cauza necroza centrolobulara, acompaniata de multiplicarea celulelor Kuppfer. Totusi, necroza hepatica nu atinge proportii alarmante, asa cum se intampla in alte patologii infectioase. Pulmonii pot fi si ei afectati, ca urmare a proceselor hemoragice desfasurate in perioada infectiei. Musculatura striata (scheletala) poate fi afectata, pacientul prezentand edeme si procese de necroza focala. Hipovolemia se instaleaza mai ales in fazele avansate de boala, cand pierderile de fluide se datoreaza afectarii microcirculatiei si afectarii permeabilitatii capilarelor.

Sistemul imunitar al gazdei reactioneaza impotriva leptospirelor, prin formarea de anticorpi specifici. Totusi, anticorpii nu pot contribui la eliminarea patogenilor cantonati la nivelul globului ocular, la nivelul tubilor renali proximali sau la nivelul sistemului nervos central (creierului) - in aceste locatii, patogenii putand persista perioade indelungate de timp (saptamani sau chiar luni de zile). Deoarece patogenii pot persista la nivelul umorilor organismului, pacientul prezinta in unele cazuri, uveita cronica sau uveita recurenta (uveita = inflamatie a tractului ciliar - afectarea irusului, corpului ciliar sau coroidei - formatiuni ce reprezinta tunica vasculara a globului ocular).

De cele mai multe ori, raspunsul imun elaborat de catre organismul infectat va contribui la eliminarea patogenilor. Exista si situatii in care pot aparea reactii inflamatorii daunatoare gazdei. Meningita (inflamatia sistemului de membrane meningeale, de la nivelul sistemului nervos central) se coreleaza strans cu cresterea nivelului de anticorpi specifici circulanti - meningita are la baza un mecanism imunologic de producere.

Initierea tratamentului cu antibiotice oate conduce la aparitia reactiei Jarisch-Herxheimer - reactie care poate aparea atunci cand este initiat un tratament cu antibiotice, pentru o boala infectioasa sau parazitara, datorata distrugerii agentilor patogeni si fenomenelor toxice si imunologice, care acompaniaza procesul de distrugere bacteriana sau parazitara. Reactia Jarisch-Herxheimer apare mai rar in cazul leptospirozei, insa mult mai frecvent a fost raportata in cazul altor tipuri de infectii cu spirokete.

Semne si simptome

Exista situatii in care un individ poate fi expus infectiei, insa cu toate acestea nu dezvolta leptospiroza. Totusi, in astfel de cazuri infectia inaparenta poate fi evidentiata din punct de vedere serologic, prin detectarea anticorpilor specifici din plasma sanguina. Cazurile simptomatice de boala se pot manifesta sub diferite forme clinice - variatia simptomatologiei poate oscila de la forme usoare, pana la forme grave sau chiar fatale.

Majoritatea pacientilor cu leptospiroza vor prezenta semne de boala in absenta icterului (semn de afectare hepatica, caracterizat prin coloratia galbena a tegumentelor si mucoaselor) si a semnelor de meningita - aceastea sunt formele usoare de leptospiroza. Statistic, doar o zecime dintre persoanele infectate, vor dezvolta semne severe de boala - icter sever, semn al distrugerii hepatocitelor.

Perioada de incubatie a bolii este de obicei cuprinsa intre 7 si 14 zile, insa se poate extinde chiar si pana la 4 saptamani. Infectia poate evolua in doua faze

• o prima faza denumita „faza leptospiremica” (patogenul este prezent in sange)
• o a doua faza denumita „faza leptospirurica” (faza imuna).

De obicei cazurile usoare de boala, nu vor include si cea de a doua faza de evolutie a bolii.

Leptospiroza anicterica

Poate fi confundata cu o forma de infectie gripala, cu debut acut. Pacientul prezinta:

• febra ridicata
• frisoane
• cefalee (dureri de cap)
• greturi
• varsaturi
• dureri musculare.

Durerea musculara (mialgia) aproape ca nu lipseste din tabloul clinic. Mialgiile se localizeaza mai ales la nivelul membrelor inferioare, in regiunea lombara sau abdominala. De asemenea, pacientul poate prezenta dificultati la inghitirea alimentelor si chiar durere (disfagie), dar si anumite leziuni eruptive cutanate.

Alte simptome de acompaniament ale leptospirozei:

• dureri in regiunea frontala sau retroorbitara
• fotofobie (pacientul nu suporta lumina intensa)
• confuzie mentala (datorata proceselor de meningita)
• tuse (uneori hemoptizie = tuse cu sange)
• dureri la nivelul toracelui (semne de afectare pulmonara).

La examenul clinic, pacientul poate prezenta urmatoarele semne sugestive:

• febra ridicata
• sensibilitate la palparea musculara
• marirea de volum a unor grupuri ganglionare (adenopatie)
• congestie faringiana (gat rosu)
• leziuni eruptive cutanate (rash)
• marirea de volum a ficatului (hepatomegalie)
• marirea de volum a splinei (splenomegalie).

Rash-ul este o eruptie cutanata fugace si pasagera, care apare de obicei in faza de inceput a unor boli febrile - leziunile de rash cutanat sunt asemanatoare cu cele aparute in cazul rujeolei sau scarlatinei. In leptospiroza, rash-ul se poate manifesta sub urmatoarele forme:

• rash macular
• rash maculopapular
• rash eritematos
• rash urticarian
• rash hemoragic.

Atunci cand este prezent, icterul nu este foarte accentuat (icter moderat).

Simptomatologia se poate remite dupa primele sapte zile de evolutie a bolii. Exista si situatii in care simptomele se pot reactiva la cateva zile de la disparitia lor. In faza a doua a bolii, organismul a reusit deja sa sintetizeze anticorpii specifici impotriva agentilor patogeni - este vorba despre faza imuna a bolii. Simptomatologia fazei imune difera de simptomatologia fazei leptospiremice, iar simptomele pot persista pe durata a mai multor saptamani de zile. De asemenea, febra si durerile musculare scad in intensitate.

Caracteristica fazei imune de boala este aparitia meningitei aseptice. De obicei mai putin de o cincime dintre pacientii cu leptospiroza vor prezenta semne de atingere meningeala. In cele mai multe cazuri semnele si simptomele se vor remite dupa cateva zile de la aparitia lor, dar exista si situatii in care ele pot persista pe o perioada mai indelungata de timp.

Ca si complicatii care pot aparea mai frecvent, la cateva saptamani de la debutul bolii, pacientul poate prezenta - irita, iridociclita sau corioretinita - aceste manifestari pot persista chiar si luni de zile, de la incheierea episodului acut de boala.

Leptospiroza severa

Leptospiroza severa mai este cunoscuta si sub denumirea de Sindrom Weil - situatie in care pacientul prezinta icter sever, disfunctie renala avansata si diateza hemoragica. Aceste forme de boala se insotesc de o mortalitate crescuta in randul pacientilor. Leptospiroza severa apare ca urmare a infectiei cu un serotip patogen deosebit de agresiv.

Leptospiroza severa are un debut acut. Dupa aproximativ o saptamana de la debut, pacientul prezinta icter accentuat, precum si tulburari renale sau tulburari vasculare. Icterul este atat de accentuat, incat tegumentele pot capata o coloratie galbuiei - de obicei, sindromul icteric nu este acompaniat de necroza hepatica severa. Pacientul prezinta hepatomegalie (marirea de volum a ficatului) si splenomegalie (marirea de volum a splinei) si implicit sensibilitate la palparea regiunii hipocondrului drept (acolo unde se proiecteaza lobul drept hepatic). Insuficienta hepatica astfel instalata, determina foarte rar decesul pacientului.

Insuficienta renala apare cel mai adesea in a doua parte a evolutiei bolii. Pacientul prezinta oligurie sau anurie (scaderea formarii de urina in 24 de ore, sau chiar absenta urinii). Necroza tubulara se datoreaza hipovolemiei, dar si scaderii perfuziei renale. Functia renala poate fi salvata in cele mai multe situatii, unii pacienti avand nevoie de dializa (epurarea pe cale artificiala a sangelui, cu ajutorul dializorului = rinichiul artificial).

Daca pulmonii sunt afectati, pacientul prezinta tuse, dureri la nivelul toracelui, chiar sputa cu sange (elimina prin tuse mucus amestecat cu sange). Simptomele pot avansa uneori pana la hemoptizie (tuse cu sange) sau chiar insuficienta respiratorie acuta. Dintre manifestarile hemoragice ce acompaniaza Sindromul Weil, notam urmatoarele:

• epistaxis (hemoragii la nivelul mucoasei nazale)
• petesii
• purpura
• echimoza (vanatai).

Mult mai rar pot aparea hemoragii severe la nivelul tubului digestiv, la nivel renal sau meningeal.

Dintre complicatiile leptospirozei severe:

• rabdomioliza
• hemoliza
• miocardita
• pericardita
• insuficienta cardiaca congestiva
• socul cardiogen
• sindromul de detresa respiratorie a adultului
• mult mai grav, sindromul de insuficienta multiorganica.

Aproape intotdeauna, leptospiroza va determina afectare renala. Afectarea renala poate avea loc in grade variabile - de la o simpla modificare a sedimentului urinar (numar crescut de leucocite, eritrocite si cilindri in sedimentul urinar), proteinurie usoara (pierderea de proteine prin urina; in mod normal, organismul pierde prin urina o cantitate infima de proteine, ce nu poate fi decelata prin metode uzuale de laborator) si pana la insuficienta renala insotita de cresterea alarmanta a ureei si creatininei serice.

In majoritatea cazurilor de boala, VSH-ul (viteza de sedimentare a eritrocitelor) este accelerat - cresterea VSH-ului este un semn non-specific, care denota prezenta in organism a unui proces infectios. De asemenea, analizele de laborator releva cresterea numarului de leucocite in sangele circulant, iar in unele cazuri, scaderea numarului de trombocite (mai ales in cazurile acompaniate de insuficienta renala).

Deoarece functia hepatica este afectata, pacientii cu leptospiroza vor prezenta cresteri serice ale bilirubinei si ale fosfatazei alcaline, precum si cresteri serice usoare, ale transaminazelor hepatice (cresterea transaminazelor hepatice sugereaza prezenta unui proces de distrugere a hepatocitelor).

In leptospiroza severa pot aparea tulburari de coagulare - prelungirea timpului de protrombina - aceste deficiente pot fi corectate prin administrarea de vitamina K. De asemenea, se constata si o crestere a creatin-fosfokinazei plasmatice, manifestare ce ajuta la diferentierea leptospirozei, de o infectie hepatica virala (hepatita virala acuta, cu virus A).

In formele de boala, ce se insotesc de aparitia meningitei, se constata o crestere a numarului de leucocite polimorfonucleare (PMN), in sangele periferic. Analiza lichidului cefalorahidian, evidentiaza o crestere a concentratie de proteine de la acest nivel, in timp ce concentratia de glucoza se poate pastra in limite normale.

Semnele radiologice - radiografie toracica simpla - pot fi observate mai ales in cazul formelor grave de leptospiroza. Anomaliile radiologice se manifesta la cel putin sapte zile de la debutul bolii infectioase. Este vorba de o serie de imagini ce releva prezenta unui infiltrat alveolar. Infiltratul alveolar se datoreaza hemoragiilor difuze alveolare. Aceste imagini pot fi decelata cel mai adesea, in periferia lobilor inferiori pulmonari.

Diagnostic

Pentru stabilirea diagnosticului pozitiv de leptospiroza, patogenul trebuie sa fie evidentiat in diferite lichide biologice. De asemenea, poate fi pusa in evidenta seroconversia, sau cresterea titrului de anticorpi plasmatici specifici - testul microscopic de aglutinarea. Seroconversia reprezinta modificarea uneia sau a mai multor caracteristici ale serului sanguin - de exemplu, aparitia unor anticorpi (cum este cazul de fata, anticorpi indreptati impotriva leptospirelor), care anterior nu existau in serul respectiv.

Din nefericire, anticorpii specifici din leptospiroza ating niveluri identificabile prin metode de laborator dupa aproximativ 14 zile de la declansarea infectiei. Mai mult decat atat, daca se initiaza un tratament timpuriu, putem asista la modificarea raspunsului imun specific al gazdei.

Pentru screeningul leptospirozei pot fi utilizate testele de aglutinare cu antigeni inactivi - din nefericire aceste teste nu sunt specifice. Determinarile serologice standard, care sunt folosite pentru diagnosticarea leptospirozei sunt:

• ELISA - test care utilizeaza o gama de antigeni cu reactivitate larga
• testul MAT - testul macroscopic de aglutinare.

Aceste doua tipuri de teste sunt disponibile mai ales in laboratoarele specializate si sunt folosite pentru decelarea anticorpilor specifici, dar si pentru identificarea serotipului infectant. Identificarea serovariantelor infectante este uneori dificila, datorita posibilitatii de aparitie a reactiilor incrucisate.

Mai exista si alte teste, care sunt disponibile pentru comercializare si care pot fi utilizate pentru diagnosticarea leptospirozei:

• testul de hemaglutinare indirecta
• testul de aglutinare microcapsulara
• testul ELISA-IgM.

Alte tipuri de teste care au fost perfectionate, dar care inca nu pot fi utilizate in practica medicala de rutina:

• ELISA in picatura
• testul petei imunologice aurii
• reactia de polimerizare in lant.

Notam faptul ca, patogenii infectiosi pot fi izolati din sange (hemocultura) sau din lichidul cefalo-rahidian, in primele 10 zile de la debutul bolii. Din urina, leptospirele pot fi izolate chiar si dupa cateva saptamani de la debutul bolii - exista cazuri in care uroculturile raman pozitive, chiar si ani de zile dupa debutul bolii infectioase.

Leptospirele cultiva doar pe medii artificiale de laborator, special pregatite. Patogenii raman viabili in sangele recoltat pe anticoagulant, chiar si 10 zile, de la momentul recoltarii. Pentru identificarea corecta a serovariantelor infectante este necesara cultivarea patogenilor si izolarea acestora in laborator. Nu este recomandata examinarea in camp intunecat a produselor biologice recoltate, deoarce frecvent au fost semnalate grave erori de diagnostic.

Pentru diagnosticul diferential al leptospirozei, vor fi luate in considerare o serie de alte boli care avolueaza cu febra, dureri de cap sau dureri musculare, cum ar fi:

• malaria
• febra enterica
• hepatita virala acuta
• infectiile tropicale endemice
• infectiile cu rickettssi
• infectiile cu Hantavirus.

De foarte multe ori au fost raportate cazuri in care pacientii cu leptospiroza, prezentau in acelasi timp si o infectie cu Hantavirus - de aceea, in situatiile in care este suspectata leptospiroza, se recomanda si testarea unei posibile infectii cu Hantavirus.

Hantavirusul este un virus ARN, care poate fi transmis pe cale aeriana, sau prin intermediul unor muscaturi de animale. Infectia cu acest virus determina aparitia unui sindrom de febra hemoragica. La gazda umana, perioada de incubatie a Hantavirusului este cuprinsa intre doua si maxim patru saptamani de zile.

Infectia cu Hantavirus poate evolua in cinci faze:

• o prima faza febrila, in care pacientul prezinta febra ridicata, transpiratii abundente, diaree, dureri ale axtremitatii cefalice (cefalee), dureri abdominale si dureri de spate, dispnee si tulburari digestive - aceasta faza dureaza aproximativ o saptamana;
• o a doua faza, hipotensiva, care se caracterizeaza prin scaderea numarului de trombocite, tahicardie si hipoxemie - aceasta faza nu dureaza de obicei, mai mult de 48 de ore;
• a trei faza de boala, caracterizata prin oligurie = scaderea formarii de urina pe durata a 24 de ore (normal, in 24 de ore se formeaza aproximativ 1-1, 5 litri de urina, functie de regimul de activitate, regimul alimentar, hidric si terminc al organismului respectiv) - faza oligurica dureaza in jur de sapte zile, fiind caracterizata de aparitia insuficientei renale si a proteinuriei.
• a patra faza, diuretica - caracterizata prin formarea unei cantitati mari de urina, cuprinsa intre 3-6 litri pe 24 de ore - aceasta faza dureaza cateva zile.
• ultima faza de evolutie a infectiei cu Hantavirus este faza de convalescenta - apare atunci cand simptomele incep sa regreseze, iar pacientul se recupereaza treptat.

Notam faptul ca, atunci cand un pacient prezinta o infectie care se aseamana izbitor de mult cu infectia gripala si care se manifesta sub forma unor dureri musculare severe, sau sub forma unei meningite, trebuie luat in considerare intotdeauna diagnosticul de leptospiroza.

Tratament

Tratamentul cu antibiotice poate fi utilizat atat pentru formele usoare de leptospiroza, dar mai ales pentru formele severe de boala. Se recomanda ca odata stabilit diagnosticul de leptospiroza, tratamentul sa fie initiat cat mai rapid cu putinta. Este admisa o intarziere de maximum 4 zile, in ceea ce priveste initierea terapiei medicamentoase, perioada care nu pare a pune in pericol viata pacientului.

• In cazurile severe de leptospiroza, se recomanda administrarea intravenoasa de penicilina G, amoxicilina, ampicilina sau eritromicina.
• In cazurile usoare de imbolnavire, tratamentul cu administrare orala, s-a dovedit a fi destul de eficient - tetraciclina, doxicilina, ampicilina sau amoxicilina.
• Tot pentru tratamentul formelor de leptospiroza, mai pot fi utilizate si cefalosporinele de utlima generatie.

Detaliem in continuare schemele terapeutice si dozele de antibiotice recomandate pentru terapia leoptospirozelor in forme usoare, moderate sau severe, precum si schema terapeutica recomandata pentru profilaxia acestei infectii. Toate aceste regimuri terapeutice vor fi administrate pe o perioada de 7 zile.

• leptospiroza usoara - poate fi tratata cu doxicilina, 100 mg cu administrare orala de 2 ori pe zi; sau ampicilina 500-700 mg cu administrare orala, de 4 ori pe zi; sau amoxicilina 500 mg, cu administrare orala, de 4 ori pe zi.
• leptospiroza moderata - poate fi tratata dupa urmatoarea schema terapeutica: penicilina G, 1, 5 milioane UI, cu administrare intravenoasa, de 4 ori pe zi; sau ampicilina 1 gram, intravenos, de 4 ori pe zi; sau amoxicilina 1 gram, intravenos, de 4 ori pe zi, sau eritromicina 500 mg, intravenos, de 4 ori pe zi.
• leptospiroza severa - poate fi tratata dupa urmatoarea schema terapeutica: penicilina G, 1,5 milioane UI, cu administrare intravenoasa, de 4 ori pe zi; sau ampicilina 1 gram, intravenos, de 4 ori pe zi; sau amoxicilina 1 gram, intravenos, de 4 ori pe zi, sau eritromicina 500 mg, intravenos, de 4 ori pe zi.
• profilaxia leptospirozei - se poate realiza prin administrarea de doxicilina, 200 mg, pe cale orala, o data la 7 zile.

Exista si cazuri, in care dupa initierea terapiei cu antibiotice, la cateva ore, pacientul poate dezvolta o reactie de tip Jarisch-Herxheimer - reactie care poate aparea atunci cand este initiat un tratamentu cu antibiotice, pentru o boala infectioasa sau parazitara, datorata distrugerii agentilor patogeni si fenomenelor toxice si imunologice, care acompaniaza procesul de distrugere bacteriana sau parazitara. Pentru combaterea acestei reactii negative, se va apela la tratamentul suportiv.

Dializa - procedeu prin care functia renala este supleiata cu ajutorul rinichiului artificial, ce are rolul de a epura sangele de anumiti compusi toxici rezultati in urma metabolismului celular - poate fi necesara in cazurile severe de leptospiroza, atunci cand se instaleaza insuficienta renala acuta. Sindromul Weil poate fi contracarat cu ajutorul transfuziilor de sange, sau cu ajutorul transfuziilor de masa trambocitara.

Cele mai multe cazuri de mortalitate datorate leptospirozei au fost raportate in randul pacientilor varstnici sau in randul pacientilor cu Sindrom Weil. Din fericire, cei mai multi pacienti cu forme nu foarte severe de boala, pot fi recuperati cu succes, din punct de vedere medical. Daca leptospiroza afecteaza femeia gravida, cel mai probabil acest fapt va determina cresterea riscului de mortalitate fetala. Desi este nevoie de o perioada de timp mai indelungata, functia renala si hepatica pot fi recuperate cu succes.

Masurile de profilaxie trebuiesc aplicate mai ales in cazul persoanelor care, prin meseria lor, sunt expuse in permanenta contactului cu dejectiile animale, sau cu apele contaminate cu leptospire. Astfel, va fi limitata pe cat posibil expunerea la dejectiile de origine animala, vor fi eradicate rozatoarele din arealul respectiv, iar animalele domestice vor fi vaccinate.

Vaccinul utilizat pentru animale trebuie sa fie eficient pentru acea regiune geografica - acesta fiind produs, tinandu-se cont de serovariantele care determina imbolnaviri in arealul respectiv. Din nefericire, chiar si dupa administrarea de vaccin, animalele infectate vor elimina in continuare patogenii prin urina. Imunizarea gazdelor umane s-a dovedit un succes atunci cand a fost realizata in cadrul unor programe de sanatate publica. Chimiprofilaxia - doxicilina, 200 mg, o data la 7 zile - poate fi aplicata in cazul personalului militar, care prezinta risc crescut de infectie.
O deosebita atentie va fi acordata prevenirii aparitiei leptospirozei la femeile insarcinate, eliminand astfel riscul de moarte fetala.