Laringita

Laringita este o afecțiune inflamatorie a mucoasei laringiene de cauză infecțioasă.

Laringele este un organ fonator, care aparține aparatului respirator, de formă tubulară, localizat în porțiunea anterioară a gâtului, dedesubtul osului hioid și care se continuă cu traheea. Dimensiunea laringelui variază în funcție de sex și de vârsta individului astfel: la nou-născuți laringele are o înălțime de 0, 5 cm, la femei o înălțime de 5 cm, iar la bărbați o înălțime de 7 cm. Din punct de vedere structural, laringele este alcătuit dintr-un sistem de fibre musculare și din 9 cartilaje laringiene (cartilajul cricoid, epiglotic, tiroid, două cartilaje aritenoide, două cartilaje Wriesberg și două Santorini).

Boala apare în urma localizării unui agent infecțios la nivelul mucoasei laringiene, pătruns în interiorul căilor respiratorii superioare prin inspir, se caracterizează din punct de vedere clinic prin durere la nivel laringian, tuse, disfonie și răgușeală și se poate trata prin administrarea tratamentului specific (antiinflamatoare, antibiotice). [1], [3], [4]

Epidemiologie

Laringita este o afecțiune inflamatorie a căilor respiratorii foarte frecvent întâlnită în timpul sezonului rece.
Laringita acută este frecvent întâlnită la copii și la adolescenți pe când laringita cronică este mult mai frecventă în rândul persoanelor adulte. [1], [2]

Cauze și factori de risc

Factorul declanșator care determină inflamarea mucoasei laringiene sunt agenții infecțioși reprezentați de virusuri (virusul gripal A sau B, virusul paragripal, virusul sincițial respirator, adenovirusurile, coronavirusurile, enterovirusurile, rinovirusurile sau virusul rujeolei) sau bacterii (Haemophilus influenzae B, bacilul difteric, Pseudomonas, Klebsiella, stafilococi, streptococi, Mycoplasma pneumoniae).

Pot fi descriși anumiți factori favorizanți care, prin prezență, pot facilita localizarea agentului infecțios la nivelul mucoasei laringiene și dezvoltarea reacției inflamatorii. Aceștia pot fi:

• alcoolul;
• fumul de țigară;
• temperaturile scăzute;
• căldura uscată;
• microclimatul umed;
• suprasolicitarea vocală;
• noxele prezente la locul de muncă (praf, gaze, fum);
• afecțiunile inflamatorii localizate în vecinătatea laringelui (adenoidită, amigdalită, faringită, rinosinuzită, rinită);
• alergia la diferite substanțe prezente în aer;
• inhalarea gazelor iritante;
• refluxul gastro-esofagian;
• preparatele medicamentoase pe bază de aerosoli, utilizate în cadrul tratamentului astmului bronșic;
• consumul unor alimente sau băuturi reci;
• băuturile sifonate;
• alimentele condimentate. [1], [2], [3], [4]

Patogenie

Agentul infecțios pătrunde pe cale orală în timpul inspirului în interiorul organismului uman și se localizează la nivelul mucoasei laringiene, unde determină apariția unei reacții inflamatorii locale. Această reacție inflamatorie presupune apariția edemului local, a hipersecreției locale de mucus și astfel apariția spasmului laringian cu colabarea căilor respiratorii superioare. Acest mecanism determină apariția simptomatologiei clinice specifice laringitelor. [1], [2]

Morfopatologie

La examinarea macroscopică (cu ochiul liber) a mucoasei laringiene, medicul poate decela apariția hiperemiei și a congestiei la nivelul mucoasei care este acoperită de un exudat muco-purulent.
La examinarea microscopică a mucoasei laringiene se poate observa hiperplazia epiteliului laringean cu infiltrarea edematoasă și inflamatorie a corionului. [1], [2]

Clasificarea laringitelor

În funcție de debut și evoluția bolii, poate fi descrisă:

• laringita acută, cu debut brusc la un pacient care nu a mai fost diagnosticat în antecedente cu laringită;
• laringita cronică, cu debut insidios la un bolnav cu numeroase episoade de inflamație laringiană în antecedente.

În funcție de agentul determinant, pot fi descrise următoarele tipuri de laringită:

• laringita virală, determinată de diferite virusuri;
• laringita bacteriană, apărută în urma unei infecții bacteriene;
• laringita micotică, apărută în urma infecției cu Candida albicans. [1], [2]

Semne și simptome

Manifestările clinice generale prezente în cazul bolnavilor cu laringită sunt următoarele:

• febră;
• frisoane;
• alterarea profundă a stării generale;
• astenie;
• fatigabilitate;
• cefalee;
• inapetență;
• artragii;
• mialgii.

Manifestările clinice specifice afecțiunii inflamatorii a laringelui constau în:

• durerea locală, la nivelul regiunii laringiene;
• usturime locală;
• tusea iritativă, bitonală (lătrătoare);
• senzația de uscăciune la nivelul laringelui (gât aspru);
• hiperestezie laringiană (senzația de gâdilare în gât);
• răgușeală;
• disfonie;
• cornaj;
• dispnee de tip inspirator;
• disfagie;
• odinofagie.

La examinarea clinică a bolnavului, medicul poate decela prezența semnelor clinice specifice obstrucției căilor respiratorii superioare: tiraj suprasternal, tiraj supraclavicular și cianoză la nivelul extremităților. La auscultația ariilor pulmonare, medicul poate decela prezența ralurilor pulmonare de transmisie și a expirului prelungit cu dispnee de tip inspirator. [1], [2], [3], [4]

Diagnostic

Diagnosticul de laringită este pus pe baza tabloului clinic amintit anterior și a investigațiilor paralinice (laringoscopia directă și indirectă).

Diagnosticul diferențial al laringitei trebuie efectuat cu următoarele afecțiuni:

• rinita;
• laringita de reflux;
• laringita alergică;
• disfonia spasmodică.

Investigații paraclinice:

• Laringoscopia directă este o metodă de investigație net superioară laringoscopiei indirecte, utilizată în cazul adulților sau copiilor cu laringită, atunci când medicul dorește o examinare mai amănunțită a ventriculilor laringieni, a comisurii anterioare și a regiunii subglotice. Această investigație se realizează prin anestezie locală sau generală. Bolnavul este plasat în decubit dorsal, cu capul în hiperextensie și gura deschisă. Medicul introduce laringoscopul (prevăzut cu o sursă de lumină) în interiorul cavității bucale până la nivelul laringelui. Astfel este examinată cavitatea laringeană.
• Laringoscopia indirectă este o metodă de examinare a laringelui prin intermediul unei oglinzi laparoscopice. La laringoscopie poate fi observată congestia difuză a mucoasei laringiene, care este acoperită de secreții muco-purulente și în formele mai grave, de sufuziuni hemoragice. [1], [2], [3], [4]

Tratament

Tratament igieno-dietetic
În cazul bolnavilor diagnosticați cu laringită, se recomandă următoarele:

• repausul vocal;
• renunțarea la alimentele reci sau fierbinți, precum și la cele condimentate;
• renunțarea la băuturile carbogazificate;
• întreruperea fumatului și a consumului de alcool;
• efectuarea de inhalații cu abur pentru ameliorarea simptomatologiei și aplicarea compreselor calde la nivelul zonei dureroase.

Tratament simptomatic
Pentru ameliorarea tusei se recomandă administrarea medicamentelor antitusive (precum Codeină, Dextrometorfan, Oxeladină, Fenspiridă).
Îndepărtarea secrețiilor laringiene se poate realiza prin administrarea de expectorante (Expectorans, Karvol, sirop de pătlagină, Fenspiridă) sau mucolitice (Ambroxol, Acetilcisteină, Erdosteină, Bromhexin, Carbocisteină).
Combaterea febrei se realizează prin administrarea de antipiretice (Paracetamol, Metamizol, Aspirină, Aminofenazonă).
Reducerea reacției inflamatorii și ameliorarea simptomatologiei clinice se poate realiza prin administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene (Ibuprofen, Naproxen, Aspirina, Fenacetina, Indometacin, Fenilbutazona, Aminofenazona, Ketoprofen) .

Tratament etiologic

Laringitele de etiologie bacteriană recidivante pot fi tratate prin administrarea de antibiotice conform antibiogramei. De asemenea, în cazul bolnavilor cu organism tarat, diagnosticați cu laringită, se recomandă administrarea tratamentului cu antibiotice. Dintre antibioticele utilizate în laringitele de etiologie bacteriană amintim: penicilinele, cefalosporinele, Amoxicilina, Oxacilina, Meticilina, Vancomicina. [3], [4]