LaborMed: Nu excludem o eventuala achizitie in urmatorii ani

Data publicării: 22-05-2007

LaborMed Pharma, unul dintre cei mai mari producatori locali de medicamente, a investit 13 mil. euro intr-un centru de productie propriu in Bucuresti, investitie care asigura triplarea capacitatii de productie pana la 1,5 mld. doze anual.

 Banii necesari noii unitati au provenit din profitul reinvestit (7 mil. euro) si un credit contractat de la la BRD (6 mil. euro). Anterior acestei investitii facilitatile de productie ale companiei se desfasurau in doua locatii inchiriate, ambele in Capitala.

"Ne-am dorit sa investim intr-o locatie care sa fie in proprietatea noastra. In contractele de inchiriere pe care le aveam nu era prevazuta perspectiva cumpararii acestor spatii.Pe de alta parte, standardele legate de fabricatia in domeniul farmaceutic au crescut de la aparitia noastra ca producator si pana in prezent. Astfel incat chiar daca am fi avut posibilitatea achizitionarii acestor spatii, ar fi fost greu de adaptat noilor standarde din punct de vedere constructiv", a declarat Xeni-Camelia Dicu, director general al LaborMed Pharma.

"Daca urmarim evolutia mondiala in farma vom vedea ca aici competitia pe generice este cel mai fierbinte subiect. Se estimeaza ca ea va creste in conditiile in care toate companiile de profil incearca sa-si consolideze pozitiile. Tot pornind de la o analiza a pietei internatioanle, jucatorii independenti, de talie medie au mai putine sanse sa reziste comparativ cu jucatorii de talie mare. Si in Romania aceasta globalizare ar putea ridica probleme companiilor in functie de marimea acestora", spune directorul LaborMed.

In ceea ce priveste o posibila preluare a LaborMed, reprezentantii companiei spun ca nu exista in prezent in derulare un asemenea proces.

"In viitor nimeni nu poate sa excluda o eventuala achizitie. Acesta este in general trendul la nivelul pietei farmaceutice. Intrebari (din partea jucatorilor strani - n. red.) primim de circa doi ani de zile de cand piata a devenit extrem de atractiva pentru investitorii financiari, dar si strategici. LaborMed fiind dupa Antibiotice urmatoarea companie ca si dimensiuni, prezinta interes. Nu avem in acest moment un proces de vanzare", a explicat Xeni-Camelia Dicu.

 

Sursa: RepMed

22-05-2007, Vizualizari 1631
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.