ROmedic Cabinete medicale Constanta Cabinete Psihoterapie Psihoterapie Constanta

Legea Cererii

Conform legii spirituale, dacă ai nevoie de ajutor, trebuie să îl ceri.
Dacă te grăbeşti şi intervii în problemele unui prieten, din dorinţa de a-l ajuta, rişti să-i pierzi prietenia.
Mai mult, când ajuţi pe cineva care nu ţi-a solicitat ajutorul, împiedici acea persoană să îşi rezolve singură problemele care fac parte dintr-un proces de învăţare. Cel mai probabil vei deveni un factor care îl va determina pe celălalt să continue ceea are de făcut, utilizând metode învechite şi nebenefice. Când intervii în mod forţat prin ajutor sau prin sfaturi adresate cuiva, tu vei prelua karma, în cazul în care acea persoană va eşua. Eşti considerat lipsit de educaţie să intervii neinvitat şi cel mai probabil ajutorul tău va fi ignorat sau neapreciat.
Bineînţeles că dacă o persoană se îneacă, o ajuţi. De asemenea, ghidezi un orb să ocolească o groapă. Consolezi un bolnav sau un om neajutorat. Însă dacă te superi pentru că o persoană intră singură în încurcături, aceasta este problema ta. Este un semn că trebuie să fii mai atent la tine, în loc să încerci să salvezi pe altcineva.

Mi s-a pus foarte des următoarea întrebare: "Ce pot face pentru mătuşa mea? Suferă atât de mult de când soţul ei a decedat şi tot încerc să o conving să cunoască alţi oameni, dar refuză."

Răspunsul este următorul: Când va fi pregătită, va cere ajutor. Până atunci însă, analizează acea parte din tine care simte nevoia să întâlnească alţi oameni sau analizează sentimentul de respingere pe care îl simţi, atunci când cineva nu îţi acceptă ajutorul.
Alt exemplu: "Sunt îngrijorată în legătură cu fiica mea. Refuză să se mărite cu prietenul ei şi îmi este teamă că nu se va mai mărita niciodată. Cum pot ajuta?"
Răspunsul este următorul: Când fiica te va reuşi să treacă peste propriile temeri, va fi pregătită să facă acest pas. Poate că simte la un nivel interior profund că prietenul ei nu este bărbatul potrivit pentru ea. Poate că ştie că aşa te supără şi acesta este modul ei de a te pedepsi cumva. Poate avea un milion de motive. Însă, în mod sigur, ea te ajută, aducând în lumină lucruri pe care tu trebuie să ţi le rezolvi. Până nu îţi solicită ajutorul, încetează să mai încerci să o ajuţi şi analizează ce înseamnă pentru tine tot ce se întâmplă.
Dacă întâmpini probleme la locul de muncă, lecţiile şi experienţele pe care le câştigi, încercând să rezolvi problemele respective, pot reprezenta baza cu ajutorul căreia să poţi înainta în cariera ta. Aceste experienţe te pregătesc pentru avansare. Nu te-ai aştepta ca cineva să intervină şi să preia situaţia fără să îţi ceară permisiunea. Acest lucru te-ar împiedica să fii pregătit pentru o slujbă mai bună.
Pe celelalte tărâmuri, nici un înger, Fiinţă Superioară sau de Lumină nu ar îndrăzni să intervină în viaţa ta. În mod sigur te vor salva de la accidente serioase care nu sunt în karma ta sau de la moarte, dacă nu este timpul tău. Dar, îţi vor fi alături cu multă compasiune şi răbdare şi vor privi cum te zbaţi în probleme, dacă ai nevoie de ele pentru a te dezvolta. În lumea spirituală a interveni fără solicitatea ajutorului înseamnă, atât lipsă de maniere, cât şi împiedicarea ta de la a învăţa şi a deveni mai puternic.
Sunt momente în care este bine să ceri ajutor. Și când spun să ceri ajutor, nu mă refer la a striga plin de frustrare ca un copil răsfăţat sau la a plânge ca o victimă care nu vrea să îşi asume responsabilitatea pentru propriile acţiuni. Aici mă refer la a analiza cu atenţie situaţia respectivă, şi apoi, cu calm şi fermitate, să soliciţi ajutorul de care ai nevoie.

Atunci când eşti pregătit să ceri ajutor, eşti pregătit să îl primeşti. Eşti pregătit să accepţi înţelepciunea care vine împreună cu ajutorul respectiv. Atunci, puterile superioare se vor alinia pentru a te ajuta.


Unii oameni strigă în mod constant: "Când, ce, cum, cine, unde?" Ei vor să primească răspunsuri imediate la întrebări. Acestea sunt mai degrabă cereri, decât întrebări. Aceste cereri provin mai degrabă din disperare şi din nevoie, decât dintr-o stare de deschidere, armonie. Un om care este decis să înainteze pe calea spirituală, caută răspunsuri. Când eşti pregătit să afli mai mult, va apărea şi profesorul care să îţi ofere ce ai nevoie. Ajutorul poate apărea sub forma unei cărţi, a unei persoane, a unui program TV. Atunci când eşti pregătit să formulezi întrebarea, eşti pregătit să afli şi răspunsul.
Nu te aştepta să inviţi un avocat la cină, care să te întrebe care îţi sunt dorinţele şi apoi ţi le satisfacă, în timp ce beţi o cafea. Probabil nu te aştepţi nici ca vecinul tău - care este pictor sau designer - să vină şi să finiseze un tablou din casa ta, neinvitat. Aceasta este mai degrabă o intervenţie nesolicitată, aşa cum este şi cea a unui terapeut care insistă în a-ţi îndepărta durerea de cap sau în a te vindeca. Poţi fi recunoscător pentru oricare din aceste servicii, însă este o încălcare a legii spirituale, dacă nu soliciţi tu acel ajutor.
Dacă cineva îţi oferă ajutorul şi tu îl accepţi, este un contract. Daca cineva oferă şi oferă şi oferă, până când accepţi, aceasta este presiune; devine problema acelei persoane.
Când ai nevoie de ajutorul îngerilor, al lui Iisus Hristos, al maeştrilor ascensionaţi sau al oricărei ierarhii spirituale de lumină, mai întîi, trebuie să te linişteşti şi să te centrezi. Meditează asupra nevoii tale şi dă-i o formă clară. Apoi cere ajutor fiinţelor care vrei să te ajute. Ele te vor ajuta întotdeauna.
Fiica mea se simţea obosită în timp ce conducea maşina spre locul de muncă. S-a gândit: "Cum să capăt energie pentru toată ziua pe care o am înainte?" Imediat cum a formulat acest gând, a depăşit-o o maşină. Literele de la plăcuţa de înmatriculare erau AUM. A ştiut că tocmai primise răspunsul. Aum, om sau ohm sunt sunete sacre ale Universului şi mantre foarte puternice. A pronunţat "aum" tot drumul până la muncă şi s-a simţit mult mai bine.
Tineţi minte faptul că răspunsul depinde de modul în care puneţi întrebarea. Cu cât sunteţi mai clari în ceea ce întrebaţi, cu atât va fi mai mare ajutorul pe care îl veţi primi.

Universul aşteaptă să te ajute.

Tot ce trebuie să faci, este să ceri!