ROmedic Cabinete medicale Constanta Cabinete Psihoterapie Psihoterapie Constanta

*Trei ore zilnic la televizor afecteaza psihicul, fizicul si educatia copiilor

Copiii care privesc circa trei ore zilnic programele de televiziune vor avea foarte probabil lacune în educaţie şi vor fi mai predispuşi să fie intimidaţi de alţi copii, spune un studiu canadian recent, publicat în jurnalul Paediatric Research.


Mai exact, vizionarea programelor TV vreme de 2 ore şi 52 de minute zilnic este foarte probabil că nu va lăsa urme asupra copiilor, dar orice depăşire a acestei durate atrage după sine consecinţe negative.

Astfel, cercetătorii canadieni au aflat că depăşirea acestei durate petrecute în faţa televizorului afectează dezvoltarea fizică şi socială a copiilor. Adică, printre altele, sărăceşte vocabularul, slăbeşte abilităţile fizice şi la matematică, precum şi atenţia la orele de şcoală – şi îi predispune la a fi victimele altor copii (bully).

Studiul a vizat 1 997 de băieţi şi fete cu vârsta de 2 ani şi 5 luni. Cei care i-au ţinut sub observaţie şi au raportat date despre comportamentul copiilor la televizor au fost chiar părinţii lor.

Studiul omite unele aspecte, spun cercetătorii, care ar putea chiar agrava situaţia – de pildă timpul pe care copilul îl petrece vizionând programele TV în timp ce este îngrijit de părinţi.

Rezultatele studiilor conduc la recomandarea ca părinţii să fie atenţi la cât timp petrece copilul lor la televizor şi să i-l limiteze dacă e nevoie. Există de altfel un set de recomandări în această privinţă al Asociaţiei Americane a Pediatrilor care poate fi avut în vedere ca reper.

Sursă: Daily Mail

 

 

IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ.
Tel: 0723.08.10.70