Iridociclita

Iridociclita, cunoscută și sub denumirea de uveită anterioară, este o afecțiune oculară frecventă ce se manifestă clinic prin inflamația camerei anterioare a globului ocular și a irisului, fiind însoțită de o serie de semne și simptome caracteristice, iar tratamentul acesteia reprezentând o necesitate în vederea evitării apariției unor complicații locale potențial severe.

Cauze și factori de risc

Etiologia iridociclitei este multifactorială, în apariția acesteia fiind implicați o serie de agenți cauzali ce se pot clasifica în funcție de natura lor.

Spre exemplu, o primă clasă de factori ce cauzează uveita anterioară este reprezentată de agenți infecțioși, printre care se numără:

• bacilul Koch (tuberculoză);
• virusul Varicelo-Zosterian;
• citomegalovirus (CMV);
• virusul Herpes Simplex;
• Treponema pallidum;
• Trichomonas;
• Toxoplasma;
• Chlamydia. (1, 2, 3)

Asocierile dintre iridociclită și agenții infecțioși sunt importante deoarece există posibilitatea ca o infecție situată la distanță de globul ocular să se manifeste prin uveită anterioară la acest nivel, aspect dovedit de o echipă de cercetători americani în anul 1968. În cadrul lucrării, aceștia au observat că un pacient ce prezenta iridociclită în paralel cu o infecție la nivelul prostatei cu Trichomonas a înregistrat îmbunătățiri ale inflamației oculare în urma începerii tratamentului cu metronidazol, menit să trateze infecția prostatică. (4)

De asemenea, o importanță marcată în apariția iridociclitei o prezintă și factorii non-traumatici, care aparțin, de regulă, clasei afecțiunilor sistemice cauzate de mutații ale genei HLA-B27, cunoscută pentru rolul în dezvoltarea bolilor autoimune. Dintre afecțiunile ce pot determina apariția uveitei anterioare amintim:

• artrită reumatoidă juvenilă;
• spondilită anchilozantă;
• sindromul Reiter;
• scleroză multiplă;
• lupus eritematos;
• colita ulcerativă;
• boala Bahcet;
• sarcoidoza. (1, 5)

Cu toate acestea, de cele mai multe ori etiologia iridociclitei este una traumatică, aceasta apărând drept rezultat al unei leziuni oculare, sau poate fi idiopatică, în cazurile în care etiologia acesteia este necunoscută.

Semne și simptome

Cele mai frecvente simptome întâlnite în uveita anterioară sunt:

• pierderea temporară a vederii;
• forme neregulate ale pupilei;
• încețoșarea vederii;
• fotosensibilitate;
• durere oculară;
• migrene.

Tabloul clinic al iridociclitei este comun altor afecțiuni oculare, însă orientează deseori medicul oftalmolog spre un diagnostic de uveită anterioară datorită accentului acestuia asupra durerilor oculare și sensibilității la lumină. De asemenea, de menționat este și faptul că deseori persoanele care suferă de boli autoimune precum artrită reumatoidă juvenilă pot prezenta forme asimptomatice de iridociclită până când aceasta determină pierderea văzului. De aceea, specialiștii recomandă multiple consulturi anuale în vederea urmăririi periodice a posibilelor manifestări oculare inflamatorii ale acestor afecțiuni. (2, 7)

Diagnostic

Diagnosticul iridociclitei se efectuează printr-o serie de investigații clinice și paraclinice precum examenele oftalmologice precum determinarea acuității vizuale, examenul de fund de ochi și măsurarea presiunii intraoculare. Aceste metode diagnostice pot fi completate, la nevoie, de investigații radiologice, cele mai comune fiind computer tomograful, prin care se urmăresc manifestări sistematice ale afecțiunilor autoimune, sau de prelevarea și analiza probelor biologice în vederea detectării unor posibile infecții sistemice. (2)

Cu toate acestea, caracterul general al simptomatologiei iridociclitei generează necesitatea realizării, la nevoie, a unor diagnostice diferențiale cu boli precum:

• hemoragie subconjunctivală;
• corpi străini intraoculari;
• ulcerații corneene;
• keratita ulcerativă;
• inflamația sclerei;
• leziuni corneene;
• conjunctivita;
• ochi uscați;
• glaucom. (1)

Tratament

Atitudinea terapeutică a iridociclitei depinde de gradul de severitate al acesteia, astfel că formele ușoare pot fi tratate prin administrarea de picături de ochi ce conțin corticosteroizi meniți să reducă inflamația locală, cel mai frecvent compus utilizat fiind acetatul de prednisolon. Totodată, medicul poate prescrie și cicloplegice topice, ale căror rol este de a reduce durerea cauzată de spasmele mușchilor ciliari situați posterior de iris.

În cazul în care uveita anterioară este severă, iar aceasta este însoțită de acumularea de calciu la nivelul corneei, este necesară o intervenție chirurgicală de îndepărtare a depozitului calcifiat, aceasta fiind indicată și în cazul în care iridociclita a fost complicată cu glaucom, iar acesta nu răspunde la medicația topică, deoarece este necesară reducerea presiunii intraoculare.

Prevenirea iridociclitei

De elecție pentru prevenirea iridociclitei este urmarea tratamentului antiinflamator în cazul în care aceasta are drept agent etiologic afecțiunile autoimune și respectarea consultațiilor periodice în vederea identificării precoce a inflamațiilor potențiale. De asemenea, complicațiile acesteia pot fi evitate dacă, în urma obținerii unui diagnostic de uveită anterioară, se monitorizează atent evoluția acesteia și răspunsul zonei inflamate la tratamentele prescrise de medic.

Prognostic și complicații

În cazul în care iridociclita nu este tratată, există riscul ca aceasta să determine diferite afecțiuni oculare severe, cele mai frecvente fiind:

• pierdere definitivă a vederii;
• inflamația corpului vitros;
• glaucom secundar;
• neuropatie optică;
• detașarea retinei;
• edem macular;
• atrofia irisului;
• endoftalmită;
• keratouveită;
• cataractă;
• strabism. (1, 6)