Insuficiența cardiacă diastolică

Insuficiența cardiacă reprezintă o afecțiune gravă a sistemului cardiovascular, caracterizată prin incapacitatea inimii de a furniza suficient sânge organismului pentru a satisface necesitățile sale. Cele două tipuri principale ale afecțiunii sunt insuficiența cardiacă sistolică și insuficiența cardiacă diastolică. Insuficiența cardiacă diastolică se referă la o disfuncție a inimii care apare în faza diastolică a ciclului cardiac, în timpul perioadei de relaxare a inimii. (1, 2, 4)

Fazele ciclului cardiac

Ciclul cardiac este împărțit în două faze: faza sistolică și faza diastolică. În faza sistolică, inima se contractă și expulzează sângele în artere, pentru a fi distribuit în întregul corp. În contrast, faza diastolică reprezintă momentul în care inima se relaxează și se umple cu sângele oxigenat. Procesele de relaxare și umplere sunt cruciale pentru ca inima să poată pompa sângele eficient în ciclurile ulterioare. (1, 5)

Ce cauzează insuficiența cardiacă diastolică?

Insuficiența cardiacă diastolică se asociază în general cu afecțiuni ale arterelor inimii, cât și cu diverse boli cronice, precum diabetul zaharat, boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) sau boala renală cronică. Printre principalele cauze ale insuficienței cardiace diastolice se numără:

• afecțiunile cardiovasculare (precum hipertensiunea arterială, boala coronariană, miocardita sau cardiomiopatia);
• disfuncțiile tiroidiene;
• anemia cronică;
• diverse tulburări și afecțiuni respiratorii;
• boala renală cronică;
• hemocromatoza (cantitate crescută de fier în organism);
• deficitul de vitamina B1.

Factorii care cresc riscul de a dezvolta insuficiență cardiacă diastolică includ, se asemenea, vârsta înaintată, istoricul familial de boli cardiovasculare, obezitatea, diabetul zaharat și stilul de viață sedentar. (1, 2, 6)

Cum se manifestă insuficiența cardiacă diastolică?

Insuficiența cardiacă diastolică apare atunci când inima nu se relaxează corespunzător sau nu se umple adecvat în timpul fazei diastolice. Acest lucru duce la o scădere a cantității de sânge pompate în ciclurile următoare, ceea ce determină o circulație sanguină inadecvată. Principalele manifestări ale insuficienței cardiace diastolice pot include:

• dispnee sau dificultăți de respirație, mai ales la efort sau în poziție culcată;
• oboseală excesivă și scăderea capacității de a efectua activități obișnuite;
• edeme (umflarea membrelor inferioare, glezne, picioare) din cauza acumulării de lichid;
• apariția sau agravarea senzației de anxietate sau a palpitațiilor;
• dificultăți de concentrare;
• tahicardie (creșterea ritmului cardiac) și hipertensiune (creșterea tensiunii arteriale) în timpul efortului fizic;
• tuse persistentă, în general seacă, care apare preponderent noaptea;
• creșterea în greutate într-un timp scurt, din cauza retenției de lichide. (2, 3, 6)

Diagnostic

Diagnosticul insuficienței cardiace diastolice implică evaluarea simptomelor și al istoricul medical al pacientului, precum și utilizarea unor teste (precum ecocardiografia și testele de efort) pentru a evalua funcția cardiacă și capacitatea de efort a pacientului. (1, 3)

Tratament

Tratamentul insuficienței cardiace diastolice este complex și individualizat în funcție de cauza specifică a afecțiunii și de severitatea sa. Unele opțiuni terapeutice pot include modificări ale stilului de viață, administrarea de medicamente sau implantarea unui dispozitiv antiaritmic (dispozitiv de resincronizare cardiacă).

Tratamentul medicamentos pentru insuficiența cardiacă este esențial pentru controlul simptomelor, îmbunătățirea calității vieții și prevenirea complicațiilor. Opțiunile terapeutice includ diverse clase de medicamente, iar selecția tratamentului depinde de severitatea insuficienței cardiace și de cauza principală a afecțiunii. Câteva dintre cele mai frecvent utilizate clase de medicamente pentru tratamentul insuficienței cardiace diastolice:

• inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) și blocante ale receptorilor de angiotensină (medicamente ce acționează prin blocarea sistemului renină-angiotensină-aldosteron, ceea ce duce la dilatarea vaselor de sânge și la reducerea presiunii arteriale);
• beta-blocante (scad frecvența cardiacă și reduc contractilitatea inimii, ceea ce duce la o scădere a consumului de oxigen și la o îmbunătățire a funcției cardiace);
• diuretice (ajută la eliminarea excesului de lichide din organism, ceea ce determină reducerea edemului și îmbunătățirea funcției respiratorie);
• antagoniști ai receptorilor de aldosteron (medicamente ce acționează prin blocarea efectelor aldosteronului, hormon care determină retenția de sodiu și lichide);
• vasodilatatoare (relaxează vasele de sânge, ceea ce duce la scăderea presiunii arteriale și la ușurarea efortului inimii).
• antihipertensive (prescrise pacienților cu insuficiență cardiacă asociată cu hipertensiune arterială). (1, 2, 3, 6, 7)

Proceduri intervenționale pentru insuficiența cardiacă diastolică

Procedurile intervenționale reprezintă o opțiune în tratamentul insuficienței cardiace, în special în cazurile mai severe sau în situațiile în care tratamentul medicamentos nu asigură controlul adecvat al simptomelor sau nu îmbunătățește suficient funcția cardiacă. Procedurile intervenționale au rolul de a corecta sau ameliora anumite anomalii structurale ale inimii sau ale vaselor de sânge, pentru a optimiza pomparea sângelui.

Câteva dintre cele mai frecvent utilizate proceduri intervenționale în tratamentul insuficienței cardiace:

• angioplastia coronariană cu stent (procedură utilizată pentru deblocarea arterelor coronare îngustate sau obstruate, în cazul insuficienței cardiace asociate cu boala coronariană);
• chirurgia de bypass coronarian (procedura presupune preluarea unei porțiuni dintr-un vas de sânge dintr-o altă parte a corpului și conectarea sa în jurul zonei în care există un blocaj al arterei coronare);
• cardiomioplastia (procedură chirurgicală în timpul căreia un mușchi este atașat în jurul inimii). (2, 3, 8, 9, 10)

În situația în care nici tratamentele medicamentoase și nici procedurile intervenționale anterioare nu sunt eficiente, poate fi necesară implantarea unor dispozitive medicale, cum ar fi pacemakerul, pentru a ajuta la reglarea ritmului cardiac sau a unui defibrilator implantabil, pentru a preveni aritmiile periculoase. În cazurile în care insuficiența cardiacă este cauzată de disfuncția valvelor cardiace (cum ar fi stenoza mitrală sau insuficiența aortică), se poate recurge la înlocuirea sau repararea valvei afectate prin proceduri chirurgicale sau prin implantarea de valve cardiace artificiale. (2, 4, 7, 11)

Concluzii

Insuficiența cardiacă diastolică reprezintă o afecțiune cardiacă complexă și potențial severă, caracterizată prin disfuncția inimii în faza diastolică a ciclului cardiac. Dacă nu este gestionată corespunzător, insuficiența cardiacă diastolică poate afecta calitatea vieții pacienților și poate duce la complicații grave. Înțelegerea cauzelor și factorilor de risc, recunoașterea semnelor și simptomelor caracteristice și efectuarea unui diagnostic corect prin intermediul examenelor clinice și paraclinice reprezintă pași esențiali în îngrijirea pacienților. Tratamentul corect al afecțiunilor care contribuie la apariția insuficienței cardiace diastolice, cum ar fi hipertensiunea arterială, diabetul sau boala renală, este crucial pentru a îmbunătăți funcția cardiacă.