Insomnia familială fatală

Insomnia familială fatală (FFI) este o boală gravă, descrisă pentru prima dată în 1986 ca o boală genetică autozomal dominantă, caracterizată clinic prin insomnie netratabilă progresivă, disautonomie (totalitatea tulburărilor legate de perturbări la nivelul sistemului nervos vegetativ, clinic manifestată prin hipotensiune ortostatică) şi semne motorii.

Între timp, tulburarea a fost recunoscută ca o boală prionică, lărgind astfel gama de encefalopatii spongiforme transmisibile compuse din: boala Creutzfeldt-Jakob, boala Gerstmann-Straussler-Scheinker şi boala Kuru. Modificarea neuropatologică caracteristică insomniei fatale familiale este predominantă leziunilor de la nivelul talamusului. [1]

Cauze

Cauza insomniei fatale familiale este una genetică. Datorită unei mutaţii la nivelul unui codon (codonul 178) cu localizare pe cromozomul 20, coroborat cu metionina la poziţia 129 polimorfă a alelei mutante: GAC devine AAC (acid aspartic devine asparagină) transformându-se în proteină prionică (PRP) din gena (PRNP).

Vizualizări microscopice au arătat că proteinele sănătoase, dar împachetate greşit, datorită mutaţiilor genetice, creează ceea ce medicii numesc prioni. Aceste proteine anormale se acumulează în creier, formând aglomerări care distrug celulele nervoase, lăsând în cele din urmă găuri spongiforme în creier. Boală vacii nebune este, de asemenea, o boală prionica. Acumularea prionilor din creier conduce la leziuni celulare nervoase, şi în cele din urmă, la moartea celulelor nervoase.

În insomnia familială fatală, cea mai mare parte a daunelor par a fi într-o zona a creierului din talamus.

Talamusul este una din regiunile din creier responsabile pentru reglarea somnului. Din motive încă nejustificate, simptomele insomniei fatale familiale nu apar până la vârstă de mijloc.

Somnul include perioade lungi de mişcare non-rapidă a ochilor (nonREM - non Rapid Eye Movement) şi perioade de mişcare rapidă a ochilor (REM). Perioadele REM reprezintă aproximativ un sfert din timpul total de somn. În timpul somnului non-REM, majoritatea neuronilor din trunchiul cerebral, cortexul cerebral şi creierul anterior îşi opresc activitatea. Somnul non-REM, se pare că dă celulelor o şansă de a repara uzură de zi cu zi şi leziunile.

Semne şi simptome

Insomnia familială fatală, de obicei, începe prin probleme legate de iniţierea somnului, un simptom comun între toate diferitele tipuri de insomnie. Această boală afectează cel mai frecvent adulţii, în jurul vârstei de 40 de ani, dar debutul poate varia între 25 şi 61 de ani.

În plus, faţă de insomnia neobosită care se dezvoltă timp de mai multe luni, mai există şi alte simptome care caracterizează insomnia fatală familială în afară de insomnia tipică. Aceste simptome sunt denumite colectiv: disautonomie, care se referă la funcţionarea anormală a sistemului nervos autonom, parte a sistemului nervos responsabil pentru funcţiile automate ale corpului, cum ar fi menţinerea tensiunii arteriale, ritmului cardiac şi a temperaturii.

În cele din urmă, problemele proteice duc la pierderea severă de neuroni şi modificări de cicatrizare numite glioză (proliferarea celulelor gliale) în partea creierului cunoscută sub numele de talamus.

Prin urmare, insomnia fatală familială produce, de asemenea, hipertensiune arterială, un ritm cardiac rapid şi transpiraţie excesivă (talamusul este implicat şi în menţinerea în parametri normali a acestor valori). Alte semne includ dificultăţi de mers, spasme musculare numite mioclonii şi tremor.

Boala se manifestă în patru etape:

• Etapa întâi - debut brusc şi inexplicabil de insomnie; cauzează atacuri de panică şi fobii neîntemeiate, cu o durata de aproximativ patru luni.
• Etapa a doua - cum privarea de somn se menţine pe poziţii, atacurile de panică şi halucinaţiile devin severe, cu durata de încă cinci luni.
• Etapa a treia – insomnia totală cauzează pierdere rapidă a greutăţii şi funcţionare mentală limitată, cu durata de până la trei luni.
• Etapa a patra - în cele din urmă, pacientul suferă de demenţă şi de lipsa de reacţie, cu durată de până la şase luni. În cele din urmă pacientul cade într-o comă şi ajunge să decedeze datorită insomniei totale.

Unul dintre aspectele cele mai tragice ale insomniei familiale fatale este că, deşi bolnavii prezintă semne de demenţă, ei au o înţelegere clară a ceea ce se întâmplă cu ei, odată cu agonia fizică a insomniei totale. [5][6]

Diagnostic

Diagnosticul de insomnie familială fatală este sugerat de simptome tipice şi un istoric familial al bolii şi poate fi confirmat prin teste genetice.

Un EEG de rutină va arata ceva cunoscut sub numele de „încetiniri difuze”, în timp ce imagistica de rutină a capului, cum ar fi CT sau RMN-ul vor dezvălui o structură normală a creierului. PET-scan va relevă un nivel scăzut al metabolismului glucozei la nivelul talamusului şi putamenului. Teste cognitive pot prezenta atenţie săracă, dezorientare, confuzie, sau halucinaţii. Aceste descoperiri au tendinţa de a deveni evidente târziu în boală. [5][7]

Diagnostic diferenţial

Insomnia fatală familială este o condiţie năucitoare (descoperită oficial doar acum 10 ani), deoarece simptomele sale se aseamănă cu multe boli comune cum ar fi demenţa, stadiul final al alcoolismului şi encefalita. Principalul simptom al insomniei fatale familiale este incapacitatea de a dormi, iar acest lucru duce la creşterea pulsului şi a tensiunii arteriale, transpiraţie excesivă şi o pierdere a coordonării şi a abilităţilor motorii. [6]

Tratament

Din păcate, există puţine opţiuni de tratament disponibile pentru insomnia familială fatală. Medicamente, cum ar fi barbituricele şi benzodiazepinele pot fi utilizate pentru a induce somnul pe EEG. Cu toate acestea, cursul insomniei familiale fatale este neobosit şi, aşa cum sugerează şi numele, în cele din urmă este fatală. Tratament s-a descoperit aparent doar pentru primate. [5]

Prognostic

Boala durează de la şase luni la trei ani, cu o progresie rapidă la comă şi moarte. [5]

Concluzii

• Insomnia fatală familială este o tulburare prionică genetică ce se moşteneşte în manieră autozomal dominantă (există 50% şanse că bolnavul să transmită mutaţia letală copiilor). Această boală prionică aparţine unui grup de boli denumit encefalopatii spongiforme care afectează sistemul nervos la om şi animale.
• Insomnia fatală familială se caracterizează prin insomnie, cu sau fără o stare de visare diurnă, halucinaţii, delir şi deteriorare cognitivă. Boală debutează abia în jurul vârstei de 40 de ani.
• Până în prezent, nu există un tratament al mecanismelor care stau la baza proceselor patologice ale bolii.
• Semnele şi simptomele încep de obicei la vârstă adultă şi duc la deces în 6 până la 32 luni. [8]