Infertilitate
Autor: Ciornei Carmen

Infertilitatea este definită prin incapacitatea unui cuplu de a concepe copii după un an de relații sexuale fără folosirea mijloacelor anticoncepționale. Dacă femeile au peste 35 de ani sau dacă au cicluri menstruale neregulate, perioada se reduce la 6 luni. (2)
Fecundarea este procesul în urma căruia are loc contopirea celulei sexuale feminine (ovulul) cu celula sexuală masculină (spermatozoidul). În urma acestui proces se formează celulă ou (zigotul).
Pentru a rămâne însărcinată ovarul unei femei trebuie să elibereze un ovul. În momentul fecundației ovulul eliberat se alătură spermatozoidului.
Ovulul fertilizat trece prin trompele uterine și se așează în interiorul uterului (perioadă de implantare).
În cazul infertilității apare o problemă în cursul acestui proces.
Cauze
Cauzele infertilității depind de factorii fizici, psihici și emoționali.
Există trei modalități de clasificare a infertilității: infertilitatea feminină, infertilitatea masculină și infertilitatea mixată (ambii parteneri prezintă probleme).
Infertilitatea feminină
Infertilitatea feminină poate avea drept cauze:
Dereglări hormonale
- De progesteron
- De prolactină
Hiperprolactinemia se caracterizează prin prezența unei cantități mari de prolactină în sângele femeilor care nu sunt însărcinate. În acest caz, femeile întâmpină probleme de infertilitate și galactoree (glandele mamare încep să producă lapte în afara sarcinii). Nivelurile crescute ale acestui hormon influențează și activitatea altor hormoni cum ar fi progesteronul și estrogenul.
- Tulburări ale glandei tiroide
În cazul hiposecreției acestor hormoni tiroidieni scade fertilitatea, ciclurile menstruale devin neregulate (cu sângerări abundente).
În cazul hipersecreției hormonilor tiroidieni, femeile pot avea cicluri menstruale neregulate sau chiar amenoree (ciclul menstrual lipsește).
- Tulburări ale hormonilor FSH și LH
Tulburări ale FSH-ului (hormonul foliculo stimulant): la femei, acest hormon, alături de LH stimulează creșterea și măturarea folicululor ovarieni. Are o secreție maximă în faza de ovulație (mijlocul perioadei ciclului menstrual). Menținerea unui nivel constant al acestui hormon este influențată de estrogen și progesteron. Principalul simptom al hipersecreției sau hiposecreției acestui hormon este infertilitatea.
Tulburările LH-ului pot provoca amenoree, boala ovariană polichistică. (6)
- Bolii inflamatorii pelvine
Alte afecțiuni uterine: fibromul uterin, cancer de col uterin, polipi uterini. (5)
Infertilitatea masculină
În mod normal lichidul spermatic ejaculat conține aproximativ 40 de milioane de spermatozoizi. Dacă numărul acestora scade, scad și șansele ca un spermatozoid să fecundeze un ovul, astfel scade șansa apariției unei sarcini. Spermatozoizii trebuie să fie funcționali și capabili să se deplaseze. Dacă motilitatea acestora este anormală, nu sunt capabili să ajungă și să penetreze ovului partenerei.
Cauzele infertilității masculine
Din cauza unei drenări deficitate este împiedicată răcirea normală a testiculului, ceea ce duce la reducerea numărului de spermatozoizi.
- Infecțiile
Infecțiile cu transmitere sexuală pot duce la deteriorarea permanentă a testiculelor.
- Tumorile
- Dezechilibre hormonale
Infertilitatea mixtă afectează ambii parteneri. De exemplu bărbatul prezintă o motilitate scăzută a spermatozoizilor, iar femeia are o afecțiune la nivelul trompelor uterine.
Factori de risc
Factorii de risc sunt în mare parte aceeași atât petru femei, cât și pentru bărbați:
- vârsta - atât la bărbați cât și la femei fertilitatea scade pe măsură ce înaintează în vârstă; la femeile de peste 40 de ani șansa apariției unei sarcini scade accentuat; acestea prezintă risc de avort spontan;
- bolile cu trasmitere sexuală afectează ambii parteneri; pentru prevenirea transmiterii unei boli sexuale se apelează la prezervativ;
- stresul afectează direct hormonii implicați în reproducere, astfel este afectată și producția de spermă sau ovulația;
- fumatul crește riscul infertilității la femeie, iar la bărbat reduce producția de spermă;
- consumul de alcool afectează fertilitatea;
- sedentarismul: femeile supraponderale prezintă un risc mai crescut de infertilitate, iar la bărbații supraponderali este afectată spermă. (4)
Tratament
Tratamentul infertilității este diferit în funcție de sex și cauză.
Infertilitatea feminină
În primul rând trebuie găsită cauza principală a infertilității.
Problemele ovulației sunt tratate de cele mai multe ori cu medicamente ce au rolul de a stimula organismul să producă și să elibereze ovule. Un exemplu de medicament este Clomifenul. Acesta a stimulat ovulația la peste 80% dintre femeile cărora li s-a administrat.
Afecțiunile trompelor uterine și ale ovarelor pot fi tratate chirurgical, dar în proporții mult mai mici. Tot chirurgical se tratează fibromul uterin, polipii sau unele cicatrici ale tractului genital ce afectează fertilitatea. (7)
În cazul în care aceste tratamente nu dau rezultate, se poate apela la inseminarea în vitro.
Infertilitatea masculină
Varicocelul, blocajul unui canal deferent sau o vasectomie pot fi tratate chirurgical.
În cazul în care este redus numărul de spermatozoizi, aceștia se colectează, iar apoi pot fi folosiți pentru inseminarea în vitro.
În cazul unor dezechilibre hormonale se folosesc tratementele cu hormoni, iar pentru tratarea unei disfuncții erectile se folosesc unele medicamente.
Infecțiile tractului genital se tratează cu antibiotice.
Tratamentele hormonale stimulează creșterea numărului de spermatozoizi la bărbat sau ovulația la femeie. (8)
Prevenire
- abordarea unui stil de viață sănătos;
- evitarea fumatului, consumului de alcool și de droguri;
- folosirea prezervativului pentru prevenirea transmiterii unei boli sexuale;
- conceperea unui copil să se realizeze până în vârsta de 35 de ani;
- verificarea stării de sănătate a ambilor parteneri.
- Adenom hipofizar cauze si efecte
- Inseminare artificiala in Romania... unde?
- Am trompele uterine legate de 11 ani = infertilitate?
- Tratament infertilitate
- Infertilitatea - o problema mondiala
- Infertila sau chisturi?
- Infertilitate??? :O
- Nu reusesc sa raman insarcinata - Logest?
- Infertilitate