Infectii produse de micobacterii netuberculoase

Micobacteriile sunt specii patogene de microorganisme, cu aspect de bacili drepti sau incurbati. Identificarea lor are la baza proprietatea de a fi bacterii acid-alcoolo-rezistente. Micobacteriile au un perete celular cu o structura complexa si de aceea, frotiurile lama-lamela supuse in laborator diferitelor tipuri de coloratii, sunt dificil de decolorat, chiar si cu o solutie de acid-alcool. Diferitele specii de micobacterii sunt strans inrudite intre ele din punct de vedere genetic. Identificarea secventelor de ARN ribozomal reprezinta un element esential pentru diagnosticul etiologic al infectiilor cu micobacterii netuberculoase.

Tuberculoza este o boala infectioasa pulmonara, deosebit de grava, sechelara si invalidanta care netratata poate conduce catre decesul pacientului. Exista trei specii de bacili care apartin complexului Mycobacterium tuberculosis, ce pot induce tuberculoza la om sau la o gazda animala: M. tuberculosis, M. bovis si M. africanum. Analizele microbiologice de laborator au drept scop diferentierea agentilor patogeni ai tuberculozei de toate celelalte specii de micobacterii. Toate celelalte specii de micobacterii, in afara complexului M. tuberculosis si M. leprae (bacilul ce cauzeaza lepra = boala Hansen), sunt cunoscute sub denumirea comuna de micobacterii netuberculoase (MNT) .

Izolarea unor specii de micobacterii netuberculoase, din produsele biologice recoltate de la un pacient suferind, va fi interpretata tinand cont de urmatorii parametri:

1. Majoritatea micobacteriilor netuberculoase necesita pentru cultivare, conditii si medii speciale, artificial realizate in laboratorul de microbiologie. Atunci cand clinicianul suspicioneaza prezenta unei infectii cu micobacterii netuberculoase, laboratorul de microbiologie va fi atentionat pentru a pregati culturile necesare pentru bacilii acid-alcoolo-rezistenti.

2. Micobacteriile netuberculoase au o crestere lenta pe mediile de cultura artificiale, fiind necesare cateva saptamani de incubatie pana cand coloniile devin vizibile cu ochiul liber. Exista si micobacterii a caror crestere este mult mai rapida, necesitand maxim o saptamana de incubatie a placilor de cultura. Foarte multe dintre aceste micobacterii nu cresc deloc pe mediile artificiale din laborator.

3. Deoarece micobacteriile au o crestere lenta pe placile de cultura, antibiograma este dificil de realizat. Prelungire timpului de incubatie, va avea drept rezultat degradarea si disparitia antibioticelor din mediul de cultura. Astfel, rezultatele obtinute in laborator nu sunt concludente si nu pot fi utilizate in practica clinica.

4. Exista o slaba corelatie intre sensibilitatea la antibiotice testata, , in vitro’’, si rezultatele obtinute prin tratament, in practica clinica. De exemplu, este dificila de stabilit in laborator concentratia eficienta a unor chimioterapice (claritromicina, azitromicica si clofazimina), care , , in vivo’’ realizeaza concetrantii ridicate si foarte variabile in diferite tesuturi tinta. Desi aceste antibiotice au e eficacitate scazuta , , in vitro’’, totusi ele s-au dovedit eficiente pentru gazdele umane, atunci cand au fost incluse in schema terapeutica.

5. Micobacteriile netuberculoase au o larga raspandire in mediul inconjurator. Izolarea acestor bacili din unele produse biologice, care in mod normal sunt considerate a fi sterile (sputa, urina, tegument, materii fecale), nu reprezinta o dovada certa pentru existenta unei boli infectioase. Prezenta anumitor tulpini de micobacterii, sugereaza mai degraba contaminearea (prin ingestia de apa, prin manevre iatrogene – bronhoscopie), decat existenta unei boli.

Metoda de clasificare a micobacteriilor netuberculoase a fost elaborata inca din anii 1950. Pentru clasificarea MNT se urmaresc o serie de parametri: viteza de crestere a bacteriilor in cultura, morfologia coloniilor, pigmentarea coloniilor formate pe medii solide de laborator, precum si caracteristicile reactiilor chimice de laborator. Tehnicile de clasificare ofera rezultate satisfacatoare, insa necesita timp indelungat. Deoarece unele specii necesita o perioada de analiza in laborator de aproximativ trei luni de zile, rezultatele nu pot fi utilizate cu promptitudine pentru ingrijirea eficienta a indivizilor bolnavi.

Daca micobacteriile sunt prezente in sangele circulant (situatie denumita = bacteriemie), atunci exista posibilitatea izolarii lor prin hemoculturi. Izolarea prin hemoculturi a MNT, necesita un mediu special de cultivare, cu bulion radiometric. Bacteriemia poate fi cuantificata prin metoda de liza-centrifugare: liza eritrocitelor, urmata de centrifugarea produsului obtinut si placarea tabletelor cu bacterii, pe un mediu solid. Deaorece exista si micobacterii care nu cultiva pe medii solide, aceasta metoda nu poate fi utilizata pentru detectie si izolare (exemplu: M. genavense) .

Utilizarea unor culturi cu bulion lichid, va conduce la scurtarea timpului de crestere bacteriana, permitand o identificare mult mai rapida a culturilor pozitive, insa nu va permite analiza pigmentatiei si morfologiei culturilor. In prezent, pentru identificarea dintr-o cultura a principalelor specii de micobacterii netuberculoase, sunt utilizate sonde moleculare de AND /ARN. Principiul metodei consta in hibridizarea sondelor moleculare din laborator, cu molecule de ARN ribozomal bacterial, urmata de obtinerea unor reactii de culoare, care ajuta la identificare speciilor.

In ultimii 30 de ani, bacteriologia ca stiinta, s-a dezvoltat considerabil, odata cu modernizarea mijloacelor tehnice de investigatie microscopica si moleculara. Daca acum cateva decenii tuberculoza era considerata ca fiind o problema de sanatate aproape eradicata, iar infectiile cu micobacteriile netuberculoase se manifestau destul de rar, aparitia infectiei cu virusul HIV si evolutia SIDA, au readus infectiile cu micobacterii pe un loc fruntas in randul preocuparilor medicale moderne. Infectiile cu MNT afecteaza mai ales persoanele aflate in stadiile finale ale infectiei HIV (SIDA) . In prezent, noile metode de amplificare a moleculelor de AND microbian (PCR), permit un diagnostic rapid si sigur al infectiilor cu micobacterii netuberculoase, iar unele chimioterapice, cum ar fi: macrolidele, rifampicina si fluorochinolonele, reprezinta alternative mult mai sigure si mai eficiente pentru tratamentul si profilaxia acestor infectii.