Infecția urinară la bărbați

Infecțiile de tract urinar apărute la bărbați sunt considerate o entitate patologică distinctă față de cele dezvoltate de femei, fiind încadrate în categoria infecțiilor urinare complicate. Din punct de vedere statistic, doar 3% din populația masculină este afectată anual de infecții urinare, motiv pentru care acestea necesită o abordare terapeutică promptă prin prisma complicațiilor care pot apărea în evoluția procesului infecțios.

Din punct de vedere al regiunilor anatomice, microorganismele responsabile de apariția infecțiilor afectează cel mai frecvent uretra și vezica urinară, iar acestea poartă denumirea de infecții urinare joase (uretrita, cistita). Pe măsura evoluției în sens ascendent, infecția poate afecta parenchimul renal determinând apariția pielonefritei, care reprezintă o infecție urinară înaltă.

În continuare vor fi prezentate atât modul de apariție, cât și diagnosticul și tratamentul infecțiilor urinare apărute la sexul masculin.

Circumstanțele de apariție ale infecțiilor urinare la bărbați

Sistemul urinar masculin posedă anumite particularități anatomice care îl fac mai puțin susceptibil la colonizarea microbiană, acestea fiind reprezentate de:
• Lungimea mai mare a uretrei masculine care face mai dificilă ascensiunea microbilor către vezica urinară;
• Colonizarea redusă a reguinii periuretrale datorită distanței mari dintre orificiul de deschidere al uretrei și regiunea perineală;
• Umiditatea locală scăzută;
• Proprietățile bactericide ale secreției prostatice. (1)

În condiții fiziologice, aceste mijloace de apărare reuseșc să mențină o barieră în calea microorganismelor patogene, iar infecția nu se poate produce; există însă situații în care apare alterarea acestora de către factori exogeni sau endogeni precum:
• Actul sexual neprotejat cu o persoană purtătoare a unei boli venerice;
• Consumul redus de lichide;
• Stagnarea urinei în vezica urinară;
• Utilizarea cronică a sondelor urinare;
• Efectuarea unor proceduri urologice;
• Administrarea de antibiotice sau medicație imunosupresoare;
• Existența unor anomalii ale tractului urinar (structuri uretrale, reflux vezico-ureteral etc. ) ;
• Prezența hiperplaziei benigne de prostată;
• Diabetul zaharat;
• Prezența calculilor renali;
• Antecedentele de transplant renal;
• Hemodializa cronică;
• Istoricul recent de infecții. (2), (3), (4)

Prezența acestor factori predispune pacienții la riscul de contactare a unor agenți patogeni care prin multiplicare depășesc mecanismele de apărare și pot ascensiona la nivel vezical sau renal. Dintre agenții etiologici ai infecțiilor urinare, cei incriminați în mod frecvent sunt:
1. Escherichia coli: un component al florei fecale care prezintă pe suprafața sa elemente care permit mobilitatea și favorizează aderarea la uroteliu;
2. Klebsiella pneumoniae: se află pe locul doi ca frecvență după E. coli;
3. Specii de enterococi;
4. Specii de stafilococi. (1), (3)

Simptomatologia infecțiilor urinare la bărbați

Infecțiile de tract urinar apărute la sexul masculin pot fi frecvent asimptomatice, însă în majoritatea cazurilor pacienții prezintă simptomatologie specifică reprezentată de:
• Micțiune dureroasă sau însoțită de usturime;
• Urinare frecventă în timpul nopții;
• Micțiune imperioasă;
• Dificultate de inițiere a urinării;
• Jet urinar întrerupt;
• Modificarea culorii, consistenței (urină tulbure) sau mirosului urinei;
• Durere în etajul abdominal inferior sau în zona lombară;
• Febră sau frison;
• Greață;
• Vărsături. (1), (2)
Din acest ansamblu de semne și simptome, pacienții se pot prezenta cu un tablou clinic care să includă doar simptomatologia locală sau să asocieze semne generale în formele severe.

Diagnosticul infecțiilor urinare

Pentru stabilirea diagnosticului pozitiv a infecției de tract urinar este necesară integrarea datelor anamnestice și efectuarea examenului clinic, iar confirmarea se realizează prin investigații paraclinice.

1. Diagnosticul clinic

Este sugerat pe baza anamnezei (date privind conduita sexuală a pacientului, istoricul de infecții urinare, hemodializă, transplant renal etc. ), a prezenței factorilor de risc și a examenului clinic obiectiv care poate releva următoarele:
• Sensibilitate la palparea regiunii suprapubiene;
• Durere la nivelul flancului sau regiunii lombare;
• Prezența secreției la nivelul meatului uretral;
• Febră însoțită de tahicardie;
• Obiectivarea hiperplaziei prostatice prin tușeu rectal;
• Prezența adenopatiilor inghinale.

2. Diagnosticul paraclinic

Cuprinde efectuarea examenului sumar de urină din prima urină de dimineață care poate identifica prezența unităților formatoare de colonii (UFC), precum și a uroculturii însoțite de antibiogramă pentru depistarea agentului etiologic și a spectrului de sensibilitate la antibiotice. În cazul prezenței semnelor generale (febră, frison, astenie, tahicardie) sau a comorbidităților se vor efectua examene imagistice, cel mai frecvent fiind utilizată ecografia abdomino-pelvină. (2), (4)

Tratamentul infecțiilor de tract urinar la bărbați

În cazul sexului masculin, toate cazurile de infecție urinară necesită tratament antibiotic conform rezultatului antibiogramei. Antibioticele utilizate cel mai frecvent sunt:
• Aminopenicilinele asociate cu inhibitori de beta-lactamază;
• Fluorochinolonele;
• Cefalosporinele;
• Asocierea între sulfametoxazol și trimetoprim;
• Carbapenemele;
• Nitrofuratoinul;
• Fosfomicina;
• Aminoglicozidele. (1), (3), (5)

În majoritatea cazurilor, simptomatologia se atenuează sau dispare în primele câteva zile după instituirea tratamentului antibiotic. Dacă starea pacientului nu se ameliorează este nevoie de repetarea uroculturii și ajustarea schemei terapeutice.

Recomandări pentru prevenția infecțiilor de tract urinar

• Asigurați un aport adecvat de lichide pe parcursul zilei;
• Nu întârziați mersul la toaletă după apariția senzației de urinare;
• Efectuați periodic analize de rutină, în special dacă suspectați că ați avut contact sexual cu o persoană purtătoare a unei boli venerice;
• Nu efectuați niciun tratament antibiotic dacă nu este prescris de către medicul specialist;
• Mențineți o igienă adecvată a zonei perineale;
• Limitați aportul zilnic de băuturi îmbogățite cu zahăr;
• Dacă aveți vârsta de peste 50 de ani, solicitați un consult urologic pentru diagnosticul precoce al adenomului de prostată.