Incluzia dentară

Incluzia dentară reprezintă o situație patologică frecventă ce se manifestă prin imposibilitatea eruperii unui dinte normodezvoltat, retenționat parțial sau în totalitate în osul alveolar. Este considerată o tulburare de erupție, dar poate exista și în contextul unor afecțiuni din teritoriul maxilarelor. De obicei nu produce tulburări funcționale sau dureri, dar complicațiile posibile, grave, impun tratamentul chirurgical sau/și ortodontic de degajare a dintelui inclus.

Frecvența

Dinții permanenți

Molarii de minte inferiori sunt cei mai predispuși să nu-și poată definitiva erupția pe arcadă, din cauza particularității filogenetice de diminuare dimensională a viscerocraniului, implicit a mandibulei. Acestor muguri nu li se mai rezervă spațiu în cavitatea bucală, fiind de fapt inutili organismului uman. Urmează caninii superiori, deficitul de spațiu, în cazul lor e pus pe seama erupției tardive în raport cu ceilalți dinți. Conform unor studii, incidența caninilor incluși în Europa este de 1,5%-2%. Sunt clasice și cazurile în care retenția este simetrică. Molarii de minte superiori, caninii inferiori, premolarii și incisivii continuă lista dinților permanenți cu risc crescut de incluzie.

Dinții temporari

Este mai frecvent un proces de reincluzie și interesează molarii de lapte secunzi inferiori. În etiologia reincluziei sunt incriminate forțele exercitate de către vecini – molarul unu temporar și molarul unu permanent ce împing dintele înapoi în os, până când porțiunea sa coronară nu mai poate fi vizibilă.

Diagnosticarea

Dacă lipsește un dinte în perioada în care, normal, acesta ar fi trebuit să existe deja pe arcadă (caninii, de exemplu), se ridică suspiciunea de incluzie sau aplazie dentară. Radiografia este metoda electivă de diagnosticare, deoarece oferă informații concrete privind poziții și structuri ce nu pot fi vizualizate sau depistate în mod conservator. Uneori, anumite procese infecțioase trădează existența incluziei ce trebuie confirmată, la fel, radiografic.

Clasificare

Există multiple clasificări ale incluziei dentare (ID), bazate pe criterii precise:
1. Din punct de vedere topografic:

• ID osoase;
• ID submucoase;
• ID simetrice;
• ID asimetrice;

2. Din punct de vedere morfologic:

• ID cu deformări coronare;
• ID cu deformări ale rădăcinii;
• ID cu angulare corono-radiculară;

3. După tipul de dinți afectați:

• ID a dinților temporari;
• ID a dinților permanenți;
• ID a dinților supranumerari;

Cauze

Regionale

1. Poziția exagerat de profundă intraosoasă a mugurelui dentar;
2. Denaturarea poziției mugurelui, orientarea sa orizontalizată sau alte vicii de topografie ce îngreunează sau fac imposibilă erupția normală;
3. La dinții temporari pierduți precoce, la care nu s-a realizat contenția, dinții vecini au migrat spre spațiu și l-au închis, nepermițând ascensionarea spre planul ocluzal. Când mugurele dintelui de înlocuire își definitivează formarea coronară, procesul eruptiv este stagnat din cauza obstacolului dinților limitrofi;
4. Anomaliile de formă ale coroanei – în special când dimensiunile ei sunt prea mari;
5. Anomaliile de formă ale rădăcinii – rădăcinile sinuoase sau care au atașate odontoame;
6. Dinții praevia – supranumerarii ce se suprapun cu traiectoria de erupție, împiedicând-o;
7. Rămânerea îndelungată a dintelui temporar (care, în mod fiziologic, cade în perioada de înlocuire);
8. Obstacolele de tip tumoral sau chistic;
9. Traumatismele maxilarelor;
10. Anumite intervenții chirurgicale pe maxilare;
11. Dezvoltarea inadecvată a oaselor maxilare;
12. Expunerea la radiații ionizante.

Sistemice

1. Incluzia are o componentă genetică și se poate transmite de la părinți la copii;
2. Boli sistemice care interesează direct sau indirect dezvoltarea dinților: rahitismul, scorbutul, boli endocrine etc;
3. Boli genetice în cadrul cărora pot reprezenta elemente importante de diagnostic – dizostoza cleido-craniană sau hipertrofia gingivală ereditară;
4. Anemiile;
5. Infecțiile specifice cu sifilis, TBC.

Complicații

1. Pericoronarita – inflamația sacului pericoronar, ce se poate complica prin infecții ale țesuturilor moi, osului, luând dimensiunile unui abces sau flegmon în zona maxilarelor sau la distanță, osteomielite, limfadenite etc;
2. Rizaliza dinților vecini dacă vine în contact cu ea;
3. Predispoziția la fractură din cauza deficitului osos în lacuna ocupată de dintele inclus;
4. Migrarea dinților limitrofi;
5. Afectarea carioasă a dinților vecini;
6. Nevralgii trigeminale, algii faciale dacă interferează cu un traiect nervos;
7. Transformarea chistică sau în adamantinom.

Tratament

Este posibil ca descoperirea dinților incluși să fie întâmplătoare, fără ca pacientul să sesizeze tulburări patologice la nivelul zonei respective. Din aceste considerente, în lipsa durerilor și a unui disconfort cert, pare inutilă intervenția medicului pentru a elibera dintele din os. Există și autori care consideră că eliminarea lui nu este absolut necesară atâta timp cât nu generează probleme. În general, este acceptată ideea că o incluzie descoperită trebuie tratată pentru a evita complicațiile grave la care poate conduce.

Odontectomia

Este o tehnică chirurgicală care constă în extracția dintelui inclus, asociată cu excizia de mucoasă și țesut osos care îl înconjoară, pentru a asigura accesul. Se realizează în scop profilactic sau când incluzia a generat deja o patologie infecțioasă sau de altă natură. Dificultatea ei depinde de:

• profunzimea la care este ancorat dintele;
• densitatea osoasă;
• forma și dimensiunea dintelui și a coroanei;
• situarea posterioară a molarilor de minte, nu permit vizualizarea regiunii, plaga este inundată continuu de sângele plăgii, salivă și accesul este dificil.

Odontectomia se face sub anestezie loco-regională, timpii operatori fiind:
1. Incizia mucoasei, adaptată zonei și dintelui de extras, datelor radiologice și anatomice;
2. Decolarea lamboului rezultat cu descoperirea osului și eventual a porțiunii de dinte;
3. Trepanarea și îndepărtarea osului;
4. Luxarea și extracția propriu-zisă;
5. Curățirea plăgii și sutura ei.

Dezincluzia

Se referă la degajarea pe cale chirurgicală a coroanei incluse în os, sub țesutul mucos, în scopul folosirii ei ca elemnt de agregare în structuri protetice.

Decapuşonarea

Decapuşonarea reprezintă excizia mucoasei care acoperă coroana dintelui inclus şi creează posibilitatea continuării erupţiei lui (molarului de minte sau a dintelui inclus). Această procedură se realizează când dintele are indicaţie de a se păstra pe arcadă, existând suficient spaţiu pentru erupţia lui.

Redresarea chirurgical-ortodontică

Poate soluționa, dacă situația clinică o permite, incluzia caninilor superiori. Fiind dinți deosebit de puternici, importanți funcțional, se încearcă aducerea lor în planul arcadei prin tracționarea cu dispozitive ortodontice speciale, după descoperirea pe cale chirurgicală. Indicații – dinții tineri în privința cărora sunt îndeplinite următoarele cerințe:

• Există sau se poate crea spațiu pentru alinierea normală pe arcadă;
• Profunzimea la care se află dintele este optimă;
• Se păstrează axul vertical de implantare;
• Anatomia nu prezinta modificări coronare sau radiculare.