Histiocitoza X

Histiocitoza X, cunoscută și sub denumirile de granulom eozinofilic, histiocitoza X pulmonară sau histiocitoza X cu celule Langerhans pulmonară este o afecțiune complexă interstițială pulmonară, caracterizată prin proliferarea histiocitelor cu capacitate macrofagică, asociată tabagismului. Afecțiunea apare frecvent în rândul persoanelor tinere, aflate în decada a treia și a patra de viață (incidență crescută între vârstele de 20 și 40 de ani).

În funcție de structurile din organism afectate, histiocitoza X poate fi localizată (cu afectarea unui singur organ) sau generalizată (diseminată, cu afectarea concomitentă a mai multor organe). Forma localizată este cel mai frecvent întâlnită; ea poate afecta diferite organe precum plămânii (cel mai frecvent), scheletul osos, ficatul, pielea și unghiile, sistemul endocrin, sistemul nervos central, ochii, splina și ganglionii limfatici. [1], [2], [3]

Cauzele histiocitozei X

Factorul de risc implicat în apariția histiocitozei X este reprezentat de tabagism. Stimularea antigenică pentru unul sau mai multe elemente aflate în componența fumului de țigară reprezintă principalul factor declanșator al bolii.

Un studiu realizat în acest sens a demonstrat faptul că nu toate persoanele fumătoare dezvoltă histiocitoza X; conform acestui studiu, factorii favorizanți ai dezvoltării histiocitozei X în rândul persoanelor fumătoare sunt reprezentați de următoarele aspecte:

• factorul genetic
• expunerea la noxe profesionale
• radioterapia efectuată pentru tratarea limfoamelor
• chimioterapia administrată pentru tratarea limfoamelor.

Mecanismul etiopatogenic al histiocitozei X pulmonare este reprezentat de infiltrarea parenchimului pulmonar cu celule Langerhans activate. În mod normal, celulele Langerhans sunt prezente la nivelul sistemului reticulo-endotelial, în plămâni, în pleură, în piele în piele și la nivelul cordului și sunt celule diferențiate ale sistemului dendritic. Aceste celule pot fi evidențiate cu ajutorul colorațiilor imunohistochimice sau la microscopul electronic, cu ajutorul granulelor Birbeck.

Acumularea celulelor Langerhans la nivelul plămânilor apare ca o reacție de apărare a țesutului pulmonar față de agresiunea substanțelor chimice aflate în componența fumului de țigară. [1], [2]

Semne și simptome clinice ale histiocitozei X

Aproximativ 25% din cazurile de histiocitoza X pulmonară sunt asimptomatice, ele fiind depistate în mod accidental, în urma efectuării unei radiografii pulmonare de rutină.

Histiocitoza X pulmonară este caracterizată din punct de vedere clinic prin următoarele aspecte:

• tuse seacă
• oboseală
• dispnee
• durere toracică
• scădere ponderală
• febră
• pnaumotorax spontan și recurent.

Histiocitoza X localizată la nivelul scheletului osos este caracterizată din punct de vedere clinic prin durere osoasă (mai frecvent înregistrată la nivelul oaselor de la nivelul membrelor superioare sau inferioare), pierderea danturii, infecții ale urechii exteriorizate prin scurgeri purulente de la nivel auricular (în caz de afectare a oaselor craniului aflate în apropierea urechii), tumefacții osoase și apariția frecventă a fracturilor osoase, în absența unui traumatism sau a unei leziuni osoase preexistente.

Histiocitoza X localizată la nivelul pielii și a unghiilor este caracterizată din punct de vedere clinic prin erupții cutanate și prurit cutanat, resimțit mai frecvent la nivelul scalpului sau a feselor, decolorarea și căderea unghiilor, apariția unor leziuni ulcerative la nivelul scalpului, în spatele urechii, sub sâni, etc.

Histiocitoza X localizată la nivelul ficatului se manifestă din punct de vedere clinic prin hepatomegalie, oboseală, icter sclero-tegumentar și ascită. Histiocitoza X localizată la nivelul splinei duce la apariția splenomegaliei.

Histiocitoza X caracterizată prin afectarea sistemului endocrin se caracterizează clinic prin diabet insipid, încetinirea procesului de creștere la copii, întârzierea sau instalarea precoce a pubertății, creștere în greutate. Afectarea de către histiocitoza X a glandei tiroide poate duce la instalarea hipotiroidismului.

Histiocitoza X cu afectarea sistemului nervos central se caracterizează prin tulburări de mers și de echilibru, pierderea coordonării mișcărilor, tulburări de vorbire și de vedere, tulburări de memorie, modificări de comportament și de personalitate, cefalee.

Manifestările clinice specifice histiocitozei X diseminate (generalizate) variază în funrție de forma bolii, acută sau cronică.

• Histiocitoza X diseminată, forma acută se caracterizează prin febră, dispnee, erupții cutanate, oboseală, durere toracică, tuse seacă, hepatomegalie, adenopatie ganglionară, dureri osoase, etc.
  
• Histiocitoza X diseminată, forma cronică se manifestă clinic prin exoftalmie, diabet insipid și apariția leziunilor osteolitice craniene. [1], [2], [3]

Diagnosticarea histiocitozei X

Diagnosticul de histiocitoză X se pune în urma efectuării unui consult medical și în urma efectuării unor investigații paraclinice. Consultul medical trebuie să cuprindă o anamneză amănunțită (care presupune culegerea unor date referitoare la momentul aparițiaei simptomatologiei bolii, afecțiunile de care suferă bolnavul sau prezente în familia acestuia, condiții de viață și d emuncă ale bolnavului, dacă acesta fumează sau consumă alcool, medicamente administrate) și examinarea clinică a bolnavului (în cadrul căruia medicul poate decela prezența unor semne clinice sugestive pentru această aefcțiune, precum tuse seacă, dispnee, febră, exoftalmie, hepatomegalie, erupții cutanate etc.).

Printre investigațiile imagistice recomandate pentru diagnosticarea histiocitozei X se numără: radiografia pulmonară, biopsia și examenul histopatologic.

• Radiografia pulmonară efectuată în caz de suspiciune a histiocitozei X pulmonare permite evidențierea unor aspecte patologice radiografice peribronșiolar, la nivelul zonei superioare și mediene a plămânilor.
• Examenul histopatologic, efectuat în urma prelevării de țesut bioptic, permite identificarea infiltratului granulomatos, alcătuit din eozinofile, celule Langerhans, macrofage, limfocite, plasmocite și fibroblaste (leziune cunoscută sub denumirea de granulom eozinofilic). Aceste infiltrate granulomatoase alcătuiesc, în evoluție, noduli care lterior vor duce la pereților căilor respiratorii.

Pe lângă acestea, mai pot fi recomandate și alte investigații paraclinice, precum hemoleucograma completă și examenul biochimic al sângelui (pentru evaluarea funcției hepatice și renale), testarea genelor BRAF, biopsia sau aspirația osoasă, examenul urinei, etc.

Diagnosticul diferențial al histiocitozei X pulmonare trebuie realizat cu următoarele afecțiuni sau condiții patologice:

• limfangangioleiomiomatoza
• sarcomul histiocitic pulmonar
• scleroza tuberoasă
• emfizemul
• bronhopneumopatia cronică obstructivă
• fibroza pulmonară idiopatică
• fibroza chistică
• sarcoidoza
• fibroza pulmonară interstițială
• penumonita de hipersensibilitate
• pneumonia indusă de Pneumocystis jiroveci. [1], [2], [3]

Tratamentul histiocitozei X

Întreruperea fumatului și a expunerii la fumul de țigară reprezintă primul mijloc terapeutic de combatere a histiocitozei X.

Tratamentul histiocitozei X poate fi medicamentos sau chirurgical.

• Tratamentul medicamentos constă în administrarea de corticosteroizi (precum Prednison), administrarea medicamentelor citostatice, administrarea medicamentelor imunoterapice (precum interleukina-2 sau factorul-alfa anti-necroză tumorală) și efectuarea radioterapiei. Administrarea oxigenoterapiei pe mască și utilizarea medicamentelor bronhofdilatatoare poate fi utilă pentru ameliorarea simptomatologiei bolii și a calității vieții bolnavului în cauză.
• Tratamentul chirurgical constă în efectuaea lobectomiei (a lobului pulmonar afectat de către granulomul eozinofilic). În formele severe de boală, cu afectarea întregului pulmon, se poate apela la transplantul de plămân.
• În caz de afectare a ficatului, se poate apela la îndepărtarea unei mari porțiuni hepatice cu lăsarea pe loc a unui mic fragment hepatic, neafectat (dat fiind faptul că ficatul poate trece prin procesul de regenerare tisulară). În formele severe de afectare difuză a întregului ficat, se poate apela la transplantul de ficat.
• În cazul afectării ganglionilor limfatici, se recomandă limfadenectomia (procedura chirurgicală de extirpare a grupelor de ganglioni afectați). [1], [2], [3]

Complicațiile histiocitozei X

Principala complicație a histiocitozei X este reprezentată de recurența bolii, cu apariția leziunii specifice la nivelul organului transplantat (în caz de efectuare a transplantului de organ), respectiv la nivelul segmentului de organ neatins inițial (cu necesitatea extirpării ulterioare). [1]