Hipogonadismul masculin

Hipogonadismul masculin reprezintă apariția în organism a deficitului de testosteron, care se caracterizează prin perturbarea procesului de elaborare a spermatozoizilor şi este însoțit de anumite manifestări clinice specifice.

Factorul etiologic care poate determina apariția hipogonadismului masculin este reprezentat de o anumită patologie testiculară sau o afecțiune a axului hipotalamo-hipofizar.

Hipogonadismul masculin de etiologie testiculară poartă denumirea de hipogonadism primar, iar cel de etiologie hipotalamo-hipofizară este denumit hipogonadism secundar. Atât hipogonadismul masculin primar, cât şi cel secundar, pot fi ereditare sau dobândite.

Hipogonadismul masculin dobândit poate fi datorat vârstei înaintate, diferitelor afecțiuni, tratamentelor medicamentoase administrate sau altor cauze. De asemenea, numeroase deficite enzimatice ereditare pot determina rezistența gonadelor masculine față de hormonii androgeni (inclusiv testosteron).

Diagnosticul hipogonadismului masculin se pune în urma determinării nivelelor de testosteron iar tratamentul presupune administrarea medicației de substituție cu testosteron [1], [2], [4], [5]

Clasificarea hipogonadismului masculin

Pot fi descrise mai multe forme de hipogonadism masculin:

• În funcție de localizarea deficitului de testosteron, poate fi descris hipogonadismul primar, în cadrul căruia deficitul de testosteron este localizat la nivel testicular și hipogonadismul secundar, în cadrul căruia deficitul de testosteron este localizat la nivelul hipotalamusului și al hipofizei.
• În funcție de momentul de apariție al deficitului de testosteron, poate fi descris hipogonadismul prepubertar, în cadrul căruia deficitul de testosteron își face apariția prenatal sau în copilărie și hipogonadismul postpubertar, în cadrul căruia deficitul de testosteron apare după instalarea pubertății, la adolescență sau la maturitate. [1], [2], [4]

Cauze şi factori de risc

Hipogonadismul masculin primar se datorează următoarelor cauze:

• Sindromul Klinefelter
• Criptorhidia
• Anorhia
• Sindromul Noonan
• Distrofia miotonică
• Aplazia celulelor Leydig
• Defecte enzimatice ale sintezei de testosteron
• Infecția testiculară (care poate apărea în infecții cu virusurile Echo, arbovirusurile de grup B şi în oreion)
• Radioterapia
• Chimioterapia
• Administrarea unor doze mari de Ketoconazol, Spironolactonă, Cimetidină, Ciproterol, Flutamid.

Hipogonadismul secundar poate fi datorat următorilor factori etiologici:

• Malformația Dandy-Walker
• Sindromul Kallmann
• Deficitul izolat de hormon luteinizant
• Sindromul Prader-Willi
• Sindromul Cushing
• Obezitatea morbidă
• Hemocromatoza
• Ciroza hepatică
• Hipopituitarismul
• Hiperprolactinemia
• În urma administrării de Leuprolid, Metoclopramid, opioide, psihotrope şi hormoni estrogeni.

De asemenea, pot fi descrise anumite afecțiuni şi stări patologice care pot determina atât hipogonadism masculin primar, cât şi secundar. Aceste afecțiuni sau stări patologice pot fi reprezentate de următoarele aspecte:

• Alcoolismul
• Vârsta înaintată
• Uremia
• Siclemia
• Sindromul imunodeficienței umane dobândite (SIDA)
• Insuficiența hepatică
• În urma administrării de corticosteroizi şi etanol. [1], [2], [4], [5]

Semne şi simptome clinice

Manifestările clinice specifice hipogonadismului masculin variază în funcție de vârsta la care apare deficitul de testosteron. Astfel:

• Apariția hipogonadismului masculin în primul trimestru de sarcină determină diferențierea sexuală masculină inadecvată.
  Deficitul parțial de testosteron poate determina aspect ambiguu a organelor genitale externe şi hipospadias.
• Apariția hipogonadismului masculin în timpul celui de-al doilea şi al treilea trimestru de sarcină determină microcefalie şi necoborârea testiculelor în scrot.
• Apariția deficitului de testosteron în copilărie poate determina întârzierea instalării pubertății.
• Apariția deficitului de testosteron la vârsta adultă se caracterizează prin următoarele aspecte clinice: perturbarea abilităților cognitive (precum interpretarea spațio-vizuală), scăderea libidoului, scăderea masei corporale, tulburări ale somnului, modificări de dispoziție (precum furie, depresie), atrofie testiculară, ginecomastie, osteopenie, reducerea pilozității corporale, creşterea grăsimii viscerale.

Lipsa administrării tratamentului corespunzător duce la perturbarea procesului de dezvoltare a caracteristicilor sexuale secundare masculine. Astfel, bolnavii cu hipogonadism masculin vor prezenta:

• Voce pițigăiată
• Lipsa dezvoltării musculare
• Creştere peniană redusă
• Scrot mic
• Reducerea pilozității pubiene şi axilare
• Reducerea creşterii testiculare
• Absența pilozității corporale
• Ginecomastie. [1], [2], [3], [4], [5]

Diagnostic

Diagnosticul de hipogonadism masculin se pune coroborând datele obținute în urma efectuării anamnezei şi a examinării clinice (prezența semnelor şi a simptomelor descrise anterior) cu datele obținute în urma efectuării unor investigații paraclinice (determinarea nivelului de testosteron, determinarea nivelurilor de hormon luteinizant şi foliculostimulant, determinarea numărului de spermatozoizi, CT, RMN).

Diagnostic diferențial

Diagnosticul diferențial al hipogonadismului masculin trebuie efectuat cu rurmătoarele afecțiuni:

• Deficitul de 5-alfa reductază
• Deficitul de 3-beta-hidroxisteroid dehidrogenază
• Sindromul Klinefelter
• Sindromul Turner
• Sindromul Kallmann (Hipogonadismul hipogonadotropic idiopatic)
• Insuficiența adrenaliană pediatrică (boala Addison)
• Sindromul Charge
• Sindromu Denys-Dash
• Hiperplazia adrenaliană congenitală
• Hipoplazia adrenaliană
• Anorexia nervoasă
• Sindromul insensibilității la hormoni androgeni.

Investigații paraclinice:

Determinarea nivelurilor serice de hormon foliculostimulant (FSH) si hormon luteinizant (LH). În cadrul hipogonadismului primar pot fi identificate valori crescute ale FSH şi LH.
Determinarea nivelului seric de testosteron. În cadrul hipogonadismului masculin, pot fi identificate valori scăzute ale testosteronului.
Testul pentru hormonul eliberator de gonadotropină (GnRH) este utilizat pentru diagnosticarea hipogonadismului secundar şi efectuarea diagnosticului diferențial cu pubertatea întârziată. Se administrează pe cale intravenoasă o anumită doză de GnRH. Dacă valorile FSH şi LH cresc în urma administrării de GnRH, diagnosticul este de pubertate întârziată. Dacă valorile FSH şi LH nu cresc în urma administrării de GnRH, diagnosticul este de hipogonadism secundar.
Tomografia computerizată (CT) şi rezonanța magnetică nucleară (RMN) pot fi efectuate pentru excluderea adenomului hipofizar sau a altor formațiuni tumorale hipofizare care pot determina deficit de testosteron şi creşterea valorilor serice ale FSH şi LH.
Testul de supresie la Dexametazonă şi testarea cortizolului liber din urina recoltată pe 24 de ore pot fi utile pentru excluderea sindromului Cushing. [1], [2], [4], [5]

Tratament

Tratamentul administrat în cadrul hipogonadismului masculin presupune substituția pe cale medicamentoasă a hormonilor androgeni deficitari. În urma tratamentului de substituție, bolnavii diagnosticați cu hiogonadism secundar îşi pot redobândi fertilitatea.

Hormonoterapia de substituție cu testosteron este administrată băieților ajunși la vârsta de 15 ani, care nu prezintă semne de pubertate. În acest caz se poate administra testosteron enantat, în doză de 50 mg, o singură adminisrare pe lună, timp de 4-8 luni. Dozele de testosteron pot fi crescute gradat de la 50 mg la 200 mg, în decursul a 18-24 de luni. De asemenea, se mai poate administra testosteron enantat sub formă de gel transcutanat.

În cazul bărbaților ajunşi la vârsta adultă, diagnosticați cu hipogonadism masculin, se administrează hormonoterapia de substituție cu gel de testosteron 1%, plasturi transdermali cu testosteron sau testosteron administrat pe cale intravenoasă.

Tratamentul infertilității

Infertilitatea apărută în cadrul hipogonadismului primar, nu poate fi tratată deoarece nu răspunde la terapia hormonală. În acest caz, prin intermediul diferitelor tehnici de microchirurgie, se recoltează spermă pentru fertilizarea unui ovul (în cadrul metodelor de reproducere asistată).

Infertilitatea apărută în cadrul hipogonadismului secundar răspunde favorabil la tratamentul hormonal de substituție cu testosteron sau gonadotropină. Se administrează LH, FSH sau gonadotropină corionică umană (hCG). [1], [2], [3], [4], [5]

Evoluție. Prognostic

Conform studiilor efectuate, majoritatea cazurilor (aproximativ 80-90% din cazuri) de hipogonadism masculin prezintă evoluție favorabilă sub hormonoterapia de substituție prezentată anterior, potențialul fertil fiind redobândit în numeroase cazuri de hipogonadism secundar. [1], [2], [4]