Hipertensiunea arterială secundară de cauză endocrină

Hipertensiunea arterială secundară de cauză endocrină este, după cum îi spune și numele, hipertensiunea arterială care are drept cauză o boală endocrină. Patologii ale majorității glandelor endocrine pot fi responsabile de hipertensiune arterială, unele dintre aceste patologii fiind de natură malignă (de exemplu, feocromocitomul malign).

Hiperaldosteronismul primar este cea mai frecventă cauză de hipertensiunea arterială secundară endocrină.

Deși hipertensiunea arterială secundară de cauză endocrină nu este foarte frecventă, este important să o identificăm corect, deoarece spre deosebire de hipertensiunea arterială esențială sau primară, adică fără o cauză clar identificată (care nu poate fi la momentul actual vindecată), în cazul hipertensiunii arteriale secundare de cauză endocrină, tratând boala de bază, hipertensiunea arterială secundară de cauză endocrină se ameliorează semnificativ sau chiar se vindecă.

Situații precum hipertensiunea arterială apărută brusc sau la persoane tinere, fluctuații foarte mari ale valorilor tensionale, o hipertensiune arterială care este dificil de controlat prin medicația uzuală sau care era anterior bine controlată, dar care la un moment dat nu mai răspunde cum ne-am aștepta la medicație, ne pot ridica suspiciunea de hipertensiune secundară. Uneori hipertensiunea arterială este singurul semn, în timp ce în alte situații, diverse semne și simptome pot orienta diagnosticul, care va fi confirmat de investigațiile paraclinice.

Tratamentul diferă în funcție de cauza subiacentă, în toate cazurile fiind important un diagnostic cât mai rapid pentru a putea trata specific și cât mai precoce. Acest lucru este important atât pentru a avea șansa de a vindeca hipertensiunea arterială (pentru că o hipertensiunea arterială secundară veche duce la modificări ireversibile ce nu mai permit vindecarea completă), cât și pentru a controla dezechilibrul hormonal care are de obicei un răsunet mult mai extins, nefiind responsabil doar de hipertensiune arterială și nu în ultimul rând pentru a îmbunătăți prognosticul, mai ales dacă este vorba de o patologie malignă. [1; 2; 3]

Cauze

Printre cauzele care pot produce hipertensiunea arterială secundară de cauză endocrină se numără:

• hiperaldosteronismul primar;
• hiperplazia adrenală congenitală;
• excesul de deoxicorticosteron;
• tumoră secretantă de renină;
• sindromul Liddle;
• excesul aparent de mineralocorticoizi;
• pseudohipoaldosteronismul de tip 2;
• feocromocitomul;
• paragangliomul;
• sindromul Cushing;
• rezistența la glucocorticoizi;
• hiperparatiroidismul;
• hipertiroidismul;
• hipotiroidismul;
• acromegalia. [1; 3]

Semne și simptome

În afara hipertensiunii arteriale, se pot întâlni și alte semne și simptome, variabile de la o boală la alta și care pot fi uneori minime, iar alteori destul de sugestive pentru o anumită boală, ridicându-ne astfel suspiciunea diagnostică. Ca exemplu de boală endocrină cu semne și simptome asociate minime avem hiperaldosteronismul primar, care are ca semn asociat un semn biochimic – hipokaliemia (potasiul scăzut) spontană sau indusă de tratamentul diuretic; această hipokaliemie apare în doar 9-37% dintre cazurile de hiperaldosteronism primar și în plus poate fi prezentă și în lipsa hiperaldosteronismului primar.

Atunci când hipokaliemia este severă, se pot adauga semne precum cefaleea, slăbiciunea musculară, poliuria, polidispia, dar acest lucru se întâmpla rar. Din acest motiv și pentru că prevalența hiperaldosteronismului primar este considerată a fi >10% la pacienții hipertensivi, screening-ul pentru această boală este recomandat la toți pacienții cu hipertensiune arterială moderată sau severă (adică o tensiune sistolică maximă >160 mmHg sau o tensiune diastolică maximă >100 mmHg). Un exemplu de boală endocrină responsabilă de hipertensiune, care dă frecvent și alte semne și simptome, este acromegalia, în care apar lărgirea extremităților, macrocheilie, macroglosie, hiperhidroză, artralgii, sindrom de tunel carpian, cefalee, tulburări ale câmpului vizual, semne și simptome ale unor insuficiențe hipofizare asociate etc. [1; 2; 3; 4; 5]

Diagnostic

Clinic

Cauzele posibile fiind în număr foarte mare, elementele clinice ne ajută mult în orientarea diagnosticului, atât anamneza atentă (cuprinzând antecedentele personale fiziologice și patologice ale pacientului, antecedentele heredocolaterale, evoluția simptomatologiei etc.), cât și examenul fizic care ne permite să identificăm semnele clinice, ambele fiind de un real folos.

Paraclinic

Investigațiile paraclinice variază în funcție de suspiciunea clinică și pot include:

• dozări hormonale în sânge și/sau în urină, bazale și în teste dinamice;
• alte dozări de laborator: ionogramă, calciu, fosfor, glicemie, profil lipidic etc.;
• investigații imagistice: ecografii, CT, RMN, precum și imagistică funcțională ca scintigrafia sau PET-ul;
• histopatologie, imunohistochimie;
• teste genetice;
• alte investigații pentru a decela eventualele complicații ale bolii: radiografii osoase, DXA, câmp vizual etc. [3; 4; 5; 6; 7; 8; 9]

Tratament

Obiectivele terapeutice includ:

• dacă este posibil, înlăturarea cauzei, de exemplu excizia unei tumori;
• corectarea dezechilibrelor hormonale;
• tratamentul comorbidităților;
• prevenirea și tratamentul complicațiilor.

Mijloacele terapeutice pot include:

• măsuri igieno-dietetice;
• tratament medicamentos;
• chirurgie;
• radioterapie;
• tratament radioizotopic;
• chimioterapie;
• suport psihologic. [3; 4; 5; 6; 7; 8; 9]
  
  

Concluzii

Este important să luăm cât mai rapid în calcul posibilitatea existenței unei cauze secundare de hipertensiune arterială pentru a putea trata precoce boala de bază, prevenind astfel apariția unor modificări ireversibile, responsabile de o multitudine de complicații. De asemenea, ținând cont de faptul că hipertensiunea arterială poate fi singurul semn al unei patologii destul de severe ce poate afecta prognosticul vital, un diagnostic precoce este esențial.