Hipertensiunea arterială la gravidă

Hipertensiunea arterială (HTA) în sarcină se definește prin creșterea tensiunii sistolice peste 140 mmHg și diastolice peste 90 mmHg. Ea poate fi ușoară, când valoarea tensiunii sistolice se situează între 140-159 mmHg și diastolice între 90-109 mmHg. Hipertensiunea severă apare atunci când tensiunea depășește 160/110 mmHg. (2)

Hipertensiunea arterială în sarcină cuprinde 5 tipuri:

1. HTA preexistentă

Se referă la prezența HTA înaintea sarcinii sau la apariția HTA în primele 20 săptămâni de gestație. De obicei, ea se asociază cu proteinurie, persistând peste 42 de zile postpartum. (2)

2. HTA gestațională

Apare după 20 de săptămâni de gestație, dispărând în primele 42 de zile postpartum. (2)

3. preeclampsia

Se referă la HTA gestațională însoțită de proteinurie semnificativă. Apare mai frecvent în timpul primei sarcini, în caz de molă hidatiformă, în sindromul antifosfolipidic sau în prezența hipertensiunii arteriale preexistente, bolii renale sau diabetului. Este o cauză frecvent întâlnită de prematuritate și se asociază cu restricție de creștere intrauterină. Tratamentul este reprezentat de nașterea propriu zisă. (2)

4. HTA preexistentă și HTA gestațională cu proteinurie

5. HTA neclasificată antenatal

HTA neclasificată se diagnostichează la gravidele la care măsurarea tensiunii arteriale s-a făcut pentru prima oară după 20 de săptămâni gestaționale. (2)

La femeile cu risc moderat sau înalt de preeclampsie se recomandă aspirină în doză de 100-150 mg zilnic, începând din săptămâna a 12 de sarcină, până în săptămânile 36-37. (2)

Factorii care determină risc crescut de preeclampsie sunt boala cronică renală, hipertensiunea cronică, istoricul de boală hipertensivă la o sarcină anterioară, diabetul de tip 1 sau 2, bolile autoimune. Factorii care determină risc moderat de preeclampsie sunt: prezența unei prime sarcini, vârsta peste 40 de ani, sarcina multiplă, intervalul dintre sarcini de peste 10 ani, indicele de masă corporală peste 35 kg/m2. Pentru prevenția preclampsiei la gravidele cu aport scăzut de calciu, se recomandă suplimentare cu calciu în doză de 1,5-2 g pe zi, zilnic. (2)

Strategiile de tratament non-farmacologice au un rol limitat pe parcursul sarcinii. Efortul fizic regulat ar putea fi continuat pe durata sarcinii, însă cu precauție. De asemenea, femeile obeze ar trebui să evite o creștere în greutate peste 6,8 kg. (2)

Urgența hipertensivă este reprezentată de creșterea valoarea tensiunii arteriale peste 170/110 mmHg iar pacienta ar trebui spitalizată. Atât inhibitorii enzimei de conversie, cât și sartanii și inhibitorii direcți ai reninei sunt contraindicați. Ca tratament inițial, se recomandă administrarea de labetalol, metildopa sau nifedipină. Dacă preeclampsia este însoțită de edem pulmonar, este indicată administarea de nitroglicerină. (2)

În ceea ce privește tratamentul cronic al hipertensiunii arteriale, ghidurile europene recomandă inițierea antihipertensivelor la toate femeile cu valori tensionale peste 150/95 mmHg și cu valori peste 140/90 mmHg în prezența:

• Afectării subclinice de organ sau simptomatologie pe parcursul sarcinii
• Hipertensiunii gestaționale
• Hipertensiunii preexistente peste care se suprapune hipertensiune gestațională

În cazul hipertensiunii cronice, medicamentele recomandate sunt metildopa, beta-blocantele (labetalol) și antagoniștii de canale de calciu (nifedipina). Printre efectele adverse ale betablocantelor se numără retardul de creștere, hipoglicemia și bradicardia fetală. (2)

Dacă preeclampsia este însoțită de tulburări de vedere sau tulburări ale hemostazei, atunci se recomandă nașterea. Nașterea este indicată și la gravidele asimptomatice, ajunse la 37 săptămâni de sarcină. (2)