Hiperhidroza - transpiratia excesiva

Hiperhidroza, transpiratia excesiva sau cresterea anormala a secretiei sudorale se poate clasifica dupa:

1) Cauze:

• Hiperhidroza primara - esentiala
• Hiperhidroza secundara

2) Localizare:

• Hiperhidroza localizata
• Hiperhidroza generalizata

Hiperhidroza localizata de obicei este simetrica, atinge fata, axilele, palmele si talpile. Localizarile asimetrice tradeaza o tulburare organica, cel mai adesea neurologica.

Hiperhidroza plantara, palmara si axilara sunt cele mai frecvente, adeseori asociate una cu alta.

Prezinta un numar mare de caractere comune: debut in jurul pubertatii, tendinta la regresie dupa 40 de ani, disparitia obisnuita la subiectii in virsta si mai ales existenta de crize sudorale psihogene la cel mai mic soc emotional (uneori, frica de transpiratie este un motiv).

Transpiratia excesiva amplificata de caldura poate coexista cu acrocianoza.
Crizele sunt jenante mai ales daca sunt dese si creeaza o veritabila infirmitate, mai ales la persoanele incadrate intr-o viata sociala importanta.
Lucrarile lui German si Mailander (1967 si 1988) demonstreaza cauza genetica, dominant autosomala a hiperhidrozei palmo-plantare.

Hiperhidroza axilara

Cu toata abundenta lor in axila, glandele sudoripare apocrine nu joaca practic un rol important in hiperhidroza axilara. Ea este declansata de stres si exista in afara crizelor sudorale. Obisnuit inodora prin dilutia sudorii apocrine, transpiratia excesiva constituie un adevarat handicap mai ales pentru femei prin aspectul inestetic si implicatiile vestimentare.

Hiperhidroza palmara

Ca si hiperhidroza axilara, cea palmara este deosebit de jenanta si poate fi declansata printr-o singura sugestie. Este incomoda, putind duce la incetarea activitatii in anumite domenii profesionale: chirurgi, violonisti, electricieni, etc.

Hiperhidroza plantara

Acest tip de transpiratie antreneaza macerarea, fiind sursa unui miros urit dat de descompunerea bacteriana.
Talpa piciorului este adesesa ciuruita de eruptii keratolitice prin actiunea germenilor gram pozitiv.
Talpa este hiperhidratata, devine sensibila la presiunea mersului si poate dezvolta dermite de contact la diversi alergeni din incaltaminte (vopsele, lipiciuri, tanini).
Astfel se explica necesitatea spalarii frecvente, utilizarea de pulberi absorbante, a talonetelor din carbon, evitarea ciorapilor din fibre sintetice si a incaltamintei din inlocuitori de piele care impiedica evaporarea.

Tratamentul hiperhidrozei

Hoperhidroza sau productia excesiva de sudoare poate fi o veritabila infirmitate si constituie un handicap profesional si social.
Lucrarea lui Cerbeland editata in 1933 precizeaza ca productia medie de sudoare este de 40 g/h (dupa Verne si Grand 54 g/h).

Oprirea secretiei ecrine poate fi incercata prin:
- mijloace generale,
- mijloace topice,
- chirurgicale si
- alte metode.

Deodorantele sunt considerate produse cosmetice iar antiperspirantele, care sunt adresate modificarii unei functii fiziologice, sunt incluse in categoria produselor parafarmaceutice (in literatura de specialitate OTC).

In cazuri exceptionale astazi, farmacistii mai au posibilitatea prepararii in oficinal a unor lotiuni sau pudre pentru hiperhidroze usoare sau medii.

Tratamentele locale pentru hiperhidroza vizeaza o obturare mai mult sau mai putin durabila a porului sudoral.

Antiperspirantele si deodorantele

Termenul Antiperspirant se refera la materiale sau produse care diminueaza cantitatea de transpiratie axilara. Termenul Deodorant indica materialele sau formularile care mascheaza sau inhiba formarea mirosurilor corporale neplacute.

Deodorantele sunt considerate produse cosmetice iar antiperspirantele, care sunt adresate modificarii unei functii fiziologice, sunt incluse in categoria produselor parafarmaceutice (in literatura de specialitate OTC).

In SUA si Canada substantele antiperspirante sunt considerate activi de categoria I, care se supun regulilor privitoare la materiile prime pentru medicamente.

In prezent, piata antiperspirantelor si deodorantelor care numai in SUA atinge valoarea de 1,8 miliarde $, din care aproximativ 80% reprezinta antiperspirantele si 20% deodorantele, include urmatoarele categorii:

• produse cu bila (roll on)
• batoane (sticks)
• produse tip aerosol
• geluri
• creme

Prezentarea comerciala a antiperspirantelor

Pentru a corespunde definitiei de antitperspirant si pentru a fi competitiv pe piata produsul trebuie sa reduca cu cel putin 25% cantitatea de transpiratie la cel putin 50% din subiectii testati, iar concentratia substantei active trebuie sa fie de cel putin 12% in raport cu substanta anhidra netamponata.

Antitranspirantele cu bila in suspensie, fara apa sunt estetice, uscate, lipsite de onctuozitate. Substanta antiperspiranta reprezinta 20-25% din compozitie si este suspendata intr-o baza uleioasa alcatuita dintr-un ulei siliconic (ciclometicona) sau un alt ulei usor. Emolientii utilizati pot fi diesteri, polidecena, dimeticona, alcooli etoxilati.

 

Antiperspirantele tip baton sunt apreciate pentru aspectul estetic si stabilitatea lor in timp, permitind si controlul eficient al aplicarii. In formula lor intra un agent de solidificare (amestec de ceruri, acid 12 hidroxistearic), o baza lichida (ulei emolient nevolatil), agenti antiperspiranti si alti aditivi.

Antiperspirantele tip aerosol sunt impartite in doua categorii in functie de tipul de propulsie al solutiei: spray-urile, obtinute cu ajutorul unui gaz propulsor si pompele cu actiune mecanica.

Dintre avantajele acestor tip de aerosoli sunt: faptul ca nu se evapora in timpul depozitarii, nu se contamineaza bacterian, nu necesita agitare, amestecare sau incalzire, se aplica usor si uniform si pot fi usor de depozitat.

Dintre dezavantaje trebuiesc mentionate: riscul de inhalare, unele produse sunt inflamabile, cu ambalaje usor deformabile si au risc crescut de depresurizare.

Majoritatea antiperspirantelor tip aerosol reprezinta suspensii de componente active in diferite medii (uleiuri sau amestecuri de solventi).
Principalele componente ale acestor formule sunt: substanta perspiranta propriu zisa, de obicei clorhidrat de aluminiu (deoarece clorura de aluminiu si complecsii de aluminiu nu sunt permisi in aerosoli datorita pericolului de inhalare), emolienti (palmitat si miristat de izopropil, dimeticona), agenti de suspendare (hectorit), aditivi polari activatori ai agentului de suspendare, parfum, butan sau propan-izobutan ca agent de propulsare.

Cremele antiperspirante sunt putin utilizate datorita gradului lor dificil de aplicare. Ingredientele folosite sunt substanta activa, emulgatorii, modificatorii de viscozitate, emolientii, apa, emolienti volatili, esteri emulgatori, aditivi si parfumuri.

Deodorantele sunt combinatii care contin fie deoparfumuri elaborate astfel incit sa prezinte o complementaritate cu mirosul corporal fara a-l intari, fie contin agenti antimicrobieni care suprima degradarea bacteriana sau contin mici cantitati de antiperspirant, sau retin prin complexare compusii cu miros neplacut.
Majoritatea deodorantelor apar pe piata sub forma de baton sau spray.
Batoanele deodorante au in compozitie un agent de gelifiere, (de obicei stearat de sodiu), alcool etilic sau propilen glicol, agenti anti bacterieni (triclosan, triclocarban), emolienti, amide ale acizilor grasi, extracte de plante parfum si colorant.
Deodorantele in aerosol (spray) contin deoparfumuri, 3-4% substanta activa antiperspiranta, substante antimicrobiene, emolienti, alcool, argila organo-functionala si un agent propulsor.

Solutii preparate in farmacie pentru cazurile usoare

Badijonari cu:

Rp/
Alaun 1 gr
Acetat de plumb 5 gr
Apa de roze 500 gr
 
Rp/
Solutie formaldehida 40% 10 gr
Acid boric 3 gr
Alcool diluat la 100 gr
 
Rp/
Solutie formaldehida 40%
Alcool 39 gr
Glicerol 25 gr
Apa distilata 18 gr.
Mentol 5 gr.
Tinctura benzoe 0,5 gr.
Ulei de levantica 0,1 gr

Solutii preparate in farmacie pentru cazurile medii

Rp/
Acid picric 1 gr.
Formol 10 gr.
Apa 100 gr.
 
Rp/
Glutaraldehida 4 gr.
Bicarbonat de sodiu la ph 7,5
Apa distilata la 125 ml.

Alte tratamente locale

Tratamentele locale pentru transpiratia excesiva vizeaza o obturare mai mult sau mai putin durabila a porului sudoral.

Exista lotiuni dezodorizante si antisudorale indicate in hiperhidroza asociata cu bromhidroza, pe baza de clorhidrat de aluminiu. Unele laboratoare asociaza formulei si clorura de alchildimetilbenzilamina.

•  Clorhidratul de aluminiu in etanol reprezinta un progres considerabil in tratamentul hiperhidrozei axilare. Produsul trebuie aplicat doua zile la rind pe sapatmina pe axila curata, uscata si neiritata. Protectia este asigurata pe toata perioada saptaminii.
Alti autori aplica preparatul 7-9 zile la rind, pauza intre 7si 14 zile. La control se stabileste in functie de eficacitate si multumirea pacientului cadenta urmatoarei reprize terapeutice. Acest tratament antreneaza a la long alteratii degenerative, anatomice si functionale ale ghemurilor glandelor sudoripare, dind posibilitatea raririi tratamentului.
Pentru hiperhidrozele forte palmo-plantare acest tratament nu este suficient.

•  Hidroxiclorura de aluminiu la un ph mai putin acid comporta mai putine efecte neplacute, dar este mai putin activa. Trebuie admis faptul ca ph-ul acestor produse situat intre 0,5 si 1,5 determina inconveniente histologice si biochimice. In plus, trebuie luat in seama efectul nociv asupra fibrelor textile, cele mai fragile fiind bumbacul, inul si viscoza, matasea si lina care au structura proteica fiind mai rezistente.

Preparatele din comert contin saruri de aluminiu cu efect in special pe hiperhidrozele de intensitate mica.

Eficacitatea clorurilor si hidroxiclorurilor de aluminiu este indiscutabila, dar, toti autorii ridica problema actiunii lor iritante. Reller, Luedders, Holtz, Klijman, Greenbergs, Lister au observat alteratiile degenerative structurale si functionale si au recomandat distantarea aplicatiilor.

•  Sarurile de aluminiu de lipoaminoacizi dotate cu proprietati antisudorale corespund urmatoarei structuri:

R-CO-HN-CH(R1)-COO-Al(OH)2 din care:

R = lant nesaturat sau saturat cu 6-11 atomi de carbon, corespind unui acid cum ar fi hexanoic, octanoic, decanoic,si undecilenic. Lanturile superioare nu pot fi retinute in realizarea acestui tip de structura. Sarurile de lipoaaminoacizi dibazici exprimate prin structura indicata sunt insotite de o mica cantitate de lipoaminoacizi liberi obtinuti cu ocazia procesului de salefiere, prin adaugarea unor saruri de aluminiu, care are efectul de a creste actiunea antimicroorganismelor.

R1 = un aminoacid sau amestec provenit din hidroliza unei proteine cum ar fi colagenul, caseina, keratina.

Comparativ cu derivatii clorurati de aluminiu, sarurile de lipoaminoacizi descrisi mai sus au urmatoarele avantaje:
- Realizeaza preparate antisudorale dotate cu un pH=4-6, deci in conformitate cu aciditatea stratului cornos,
- Datorita insolubilitatii acestor structuri nu au interferenta cu proteinele, deci nu au fenomene acantozice. Acestea se confirma prin absenta coagularii unei solutii de albumina.
- Nu determina degradarea imbracamintii prin alterarea fibrei textile de catre derivatii clorurati.
- Sunt bine tolerate de catre piele.
- Sunt doate cu proprietati antiinflamatoare, antimicrobiene si astringente:
Proprietatile antiinflamatoare si deodorante sunt legate.
Datorita actiunii antimicrobiene, aceste saruri de lipoaminoacizi au si actiune antiinflamatorie.
Sub influenta hipersecretiei sudorale glandele secreta acizi aminati care sufera o degradare carboxilica datorita aminelor enzimatice ale microorganismelor. Astfel din lizina si ornitina se formeaza astfel poliamide de tipul cadaverina si putresceina.
Degradarea decarboxilica are drept consecinta instalarea unor procese inflamatorii in pliurile cutanate.
In afara clorurii si hexaclorurii de aluminiu numeroase alte saruri au proprietati astringente.
Au fost de exemplu propuse: clorohidroxiboratul,acetatul, propionatul, citratul, hidroxifosfatglicinatul.

•  Glutaraldehida 10% este eficace si putin alergizanta in apa bicarbonatata. Sint recomandate aplicatii bisaptaminale, dar prezinta ca dezavantaj colorarea brun-inchis a tegumentelor, restringind posibilitatea tratamentului la aria plantara.

•  Formolul se foloseste la concentratie de 10% dar determina inasprirea stratului cornos. In plus, numeroase publicatii atrag atentia asupra proprietatilor toxice si carcinogene ale formolului.
Pentru eliminarea mirosurilor datorate degradarii acizilor aminati au fost propuse rasinile schimbatoare de ioni.
Hagan a realizat formule de antiperspirante pe baza de bioxid de titan, un metal fiziologic inert, ai caror chelati induc superficial blocarea porului. Exista opinii contradictorii cu privire la structura sarii ce se formeaza in aceste reactii. Una din sari, lactatul de amoniu si titan este aproape stabila in mediu acid, fiind stabila la hidroliza si deci, constituind un antitranspirant eficace.

•  Chitosanul este un antiperspirant eficace, compatibil cu alte ingrediente, poate fi colorat sau odorizat, de aceea poate fi folosit in combinatie cu saruri de aluminiu sau enzime inhibitoare.

•  Numeroase extracte de plante: arin negru, lemnul domnului, coada calului, salcie, stejar, sunt folosite sub forma de macerat, infuzie, decoct in diverse formule cu efect anti transpirant. Ele au efecte astringente, antiinflamatorii, antimicrobiene, antimicotice si parfumante.

Formulelor antisudorifice li se pot adauga substante absorbante (cum ar fi pudrele de talc si amidon, alfa-celuloza, care evita maceratia la nivelul picioarelor), sau deodorante, antiseptice care completeaza actiunea ineficienta a apei si sapunului.

Concluzii

Transpiratia este un proces fiziologic cu ajutorul caruia organismul elimina prin glandele sudoripare o anumita cantitate de apa, in care sunt dizolvate clorura de sodiu, uree, potasiu, materii grase. Are rolul de a mentine constanta temperatura corpului, apara pielea de infectii, elimina celulele moarte etc.

 

Hiperhidroza - transpiratia patologica are efecte neplacute atit asupra persoanei, producind complexe datorita mirosului dezagreabil considerat ca neplacut celor din jur, este neigienica si in plus deterioreaza imbracamintea si incaltamintea.

Hiperhidroza palmara face imposibila desfasurarea unor profesii manuale (chirurgi, violonisti), desfasurarrea in conditii normale a vietii sociale (imposibilitatea datorita umiditatii miinilor de a stringe mina cuiva in semn de salut, de atine in mina diverse agregate electrice, etc).

Tratamentul topic al hiperhidrozei este simplu si poate face parte din cotidian alaturi de periajul dentar.