Hidronefroza (ureterohidronefroza)

Hidronefroza reprezintă o afecțiune medicală tradusă clinic prin umflarea și dilatarea bazinetului renal și a calicelor, structurile ce colectează urina la nivelul rinichilor. Fundamentul dezvoltării acestei afecțiuni este constituit de apariția obstrucției tractului urinar, ceea ce duce la un flux urinar deficitar și acumularea urinei în rinichi, astfel crescând consecutiv presiunea hidrostatică a sistemului de colectare renal.

Incidența hidronefrozei la nivel global este semnificativă, afectând milioane de persoane și putând avea un impact negativ marcat asupra calității vieții pacienților. În condițiile în care una dintre complicațiile cele mai severe ale ureterohidronefrozei este insuficiența renală, cunoașterea și înțelegerea factorilor etiologici ce determină apariția acesteia și posibilitățile de tratament și prevenție caracteristice afecțiunii sunt de o importanță aparte.

Prevalență

La nou-născuți, principala cauză de apariție a hidronefrozei este frecvent reprezentată de anomalii structurale congenitale. Estimările arată că aproximativ 6% dintre nou-născuți la nivel mondial se nasc cu malformații grave, iar până la 1% prezintă defecte congenitale ale rinichilor și căilor urinare.

La tineri, principalul factor cauzal al hidronefrozei este constituit de prezența de calculi renali, estimându-se că aproximativ 600000 de adulți din SUA suferă de pietre la rinichi în fiecare an, adică aproape una din 11 persoane. (1)

Hidronefroza este frecvent întâlnită la aproximativ 80% dintre femeile însărcinate. Se apreciază faptul că aceasta este cauzată de compresia mecanică a ureterelor pe fondul creșterii uterului și efectelor progesteronului. În contextul unei sarcini, aceasta este identificată deseori în al doilea trimestru de sarcină și poate persista până la 6-12 săptămâni după naștere.

În ceea ce privește frecvența acesteia la cele două sexe, prevalența hidronefrozei este mai mare la femei în intervalul de vârstă cuprins între 20 și 60 de ani, din cauza sarcinii și riscului malign ginecologic. În schimb, la vârste de peste 60 de ani, prevalența crește la bărbați din cauza afecțiunilor prostatei. (2)

Etiopatogenia hidronefrozei

Hidronefroza poate avea drept fundament diverse cauze ce împiedică fluxul normal al urinei prin rinichi, acestea putând fi împărțite în două tipuri principale: factori intrinseci și factori extrinseci.

Factori intrinseci: Cauzele intrinseci de dezvoltare a hidronefrozei implică anomalii structurale sau afecțiuni proprii sistemului urinar. Acestea pot include, dar nu sunt limitate la:

• obstrucție a fluxului urinar la nivelul vezicii urinare;
• anomalii congenitale ale tractului urinar;
• valve uretrale posterioare;
• tumori maligne renale;
• stricturi ureterale;
• stricturi uretrale;
• chisturi renale;
• pietre la rinichi. (1)

Factori extrinseci: Cauzele extrinseci de apariție a ureterohidronefrozei sunt reprezentați de agenți externi ce exercită presiune asupra tractului urinar, inducând existența unei obstrucții locale. Dintre aceștia, cei mai frecvenți includ:

• afecțiuni care determină mărirea ganglionilor limfatici;
• tumori maligne pelviene;
• fibroză retroperitoneală;
• traumatisme pelviene;
• abces de prostată;
• chisturi pelviene;
• rinichi ectopici;
• infecții;
• sarcină. (3)

Simptomele ureterohidronefrozei

Tabloul clinic al hidronefrozei poate varia în funcție de gravitatea afecțiunii și de cauza subiacentă a afecțiunii. În unele cazuri, aceasta poate fi asimptomatică, fiind descoperită întâmplător în timpul unor examinări medicale de rutină. Cu toate acestea, în cazuri severe de boală se pot întâlni:

• infecții urinare frecvente;
• incontinență urinară;
• dureri lombare;
• inapetență;
• greață;
• disurie. (1)

Durerea surdă sau puternică în partea posterioară sau laterală a rinichilor afectați este un simptom frecvent al hidronefrozei. Aceasta poate fi intermitentă sau persistentă și poate fi accentuată atunci când vezica urinară este plină sau la efectuarea unor anumite mișcări. De asemenea, persoanele cu hidronefroză pot experimenta modificări în tiparele de urinare, precum creșterea frecvenței episoadelor, senzația de incontinență și dificultatea de a iniția urinarea, însoțită deseori de un jet urinar slab. (4)

Hematuria, adică prezența sângelui în urină, poate apărea din cauza prezenței pietrelor la rinichi sau a altor factori care cauzează iritație și leziuni la nivelul tractului urinar. Totodată, hidronefroza crește riscul dezvoltării infecțiilor de tract urinar, simptomele caracteristice acestora fiind urinarea frecventă, durerea sau senzația de arsură în timpul urinării, urina tulbure sau cu miros neplăcut și febră. (6)

Opțiuni de tratament pentru hidronefroză

Abordarea terapeutică a acestei afecțiuni depinde de cauza subiacentă, de gravitatea simptomelor și de potențialele complicații. Principalele obiective ale tratamentului sunt înlăturarea obstrucției, restabilirea fluxului urinar normal, menținerea funcției renale și gestionarea infecțiilor sau complicațiilor asociate.

În cazurile în care hidronefroza este ușoară sau asimptomatică, monitorizarea și testele imagistice periodice pot fi suficiente pentru evaluarea progresiei afecțiunii. De asemenea, anumite medicamente, cum ar fi alfa-blocantele sau agenții anticolinergici, pot fi prescrise pentru a relaxa mușchii tractului urinar și pentru a îmbunătăți fluxul urinar. (1)

În anumite situații, se poate insera un cateter temporar sau permanent pentru a drena urina din rinichi și a înlătura obstrucția, opțiune terapeutică necesară în cazurile severe. Ca alternativă, se poate opta pentru nefrostomie, ce presupune introducerea unui tub direct în rinichi pentru a ocoli obstrucția și a permite drenarea urinei. (4)

Intervențiile chirurgicale pot fi necesare pentru a trata cauza subiacentă a hidronefrozei, spre exemplu prin îndepărtarea pietrelor la rinichi, repararea stricturilor sau îndepărtarea obstrucțiilor cauzate de tumori sau formațiuni ce apasă pe sistemul urinar. Se poate opta uneori și pentru tehnici minim invazive, cum ar fi ureteroscopia sau litotripsia cu laser, ce pot fi utilizate pentru tratamentul pietrelor de la nivelul tractului urinar. (6)

Metode de prevenire a hidronefrozei

Deși unele cauze ale hidronefrozei nu pot fi prevenite, anumite măsuri pot ajuta la reducerea riscului de dezvoltare sau a progresiei afecțiunii. Una dintre acestea este reprezentată de consumul unei cantități adecvate de apă, putând ajuta la prevenirea formării pietrelor la rinichi, care pot contribui la dezvoltarea hidronefrozei.

De asemenea, tratarea precoce a infecțiilor tractului urinar poate ajuta la prevenirea complicațiilor acestora, hidronefroza fiind una dintre ele, iar tratarea afecțiunilor aparatului urinar, cum ar fi pietrele la rinichi, stricturile tractului urinar sau hipertrofia prostatei, poate contribui la prevenirea apariției acestei boli. (7)

Prognosticul ureterohidronefrozei

Prognosticul pentru persoanele cu hidronefroză depinde de o serie de factori, inclusiv de cauza subiacentă, gravitatea obstrucției, durata afecțiunii și promptitudinea tratamentului. Diagnosticul în timp util și tratamentul adecvat pot contribui la menținerea funcției renale și prevenirea complicațiilor. Prognosticul este, în general, favorabil atunci când afecțiunea este detectată precoce și tratamentul este inițiat prompt.

Cu toate acestea, dacă hidronefroza nu este tratată la timp sau dacă obstrucția este severă și prelungită în timp, hidronefroza poate duce la deteriorarea rinichilor, apariția de infecții și boală renală cronică. Monitorizarea regulată de medici specialiști este esențială pentru evaluarea funcției renale și asigurarea unui management corespunzător al hidronefrozei. (1)

Concluzie

Hidronefroza este o afecțiune caracterizată prin umflarea și dilatarea bazinetului renal și a calicelor, ca urmare a obstrucției sau blocării tractului urinar. Diagnosticul prompt, identificarea cauzei subiacente și tratamentul adecvat sunt cruciale pentru menținerea funcției renale și prevenirea complicațiilor. Opțiunile de tratament variază de la expectativă la intervenții chirurgicale, respectarea metodelor de prevenție și monitorizarea regulată putând contribui la rezultate optime și având potențialul de a îmbunătăți prognosticul pentru persoanele ce suferă de această afecțiune.