Hidatidoza (Boala hidatică, Echinococoza)

Parazitul responsabil de apariția Hidatidozei/Echinococozei este o tenie, o larvă încadrată în genul Echinocococcus, ce se dezvoltă la nivelul intestinului, atât la oameni cât și la animale. Infestația cu acești paraziți este răspândită în întreaga lume, prevalența cea mai ridicată fiind înregistrată în țările care se ocupă de creșterea animalelor, în special a rumegătoarelor. Abatorizarea necorespunzătoarea și aruncarea resturilor de carcase la câinii ce se află în împrejurimi, contribuie semnificativ la diseminarea paraziților, și în consecință a bolii. (1, 2)

Consumul de produse animaliere neprocesate suficient termic, ce conțin larva parazitului, în special carnea de porc și de vită, reprezintă o cale importantă de contaminare. De asemenea, oamenii se pot contamina prin contactul direct cu animalele infestate.

O persoană care intră în contact cu fecalele unui animal infectat, contaminate cu ouăle paraziților, poate dezvolta Hidatidoza. Infecția cu ouăle paraziților duce la formarea de chisturi în organele vitale, precum ficat sau plămâni. Este o infecție serioasă, uneori mortală. (1)

Ciclul biologic

Tenia are nevoie de două gazde pentru a ajunge la stadiul de adult.

Gazda intermediară este reprezentată de rumegătoare, suine și cabaline. Debutul infecției are loc atunci când un animal ingeră fecalele unor câini/pisici infectate cu ouă. Ouăle ajunse în intestinul animalelor, se transformă în așa numitele oncosfere. Acestea penetrează peretele intestinal și trec în torentul sangvin, de unde ajung în organe vitale precum ficat, plămâni și chiar creier, unde se dezvoltă, rezultând niște forme parazitare - vezicule denumite chisturi hidatice. Aceste chisturi conțin scolecși, fiind practic „capul” viitoarelor tenii. Un chist matur fertil, poate conține câteva milioane de astfel de segmente.

Gazda definitivă este reprezentată de carnivore. Infecția se produce atunci când animalul ingeră chisturile hidatice (de exemplu, prin consumul organelor animalelor-gazdă intermediară, în stare crudă). Prin ingerarea chistului, scolexul se orientează către intestin, unde se atașează la peretele acestuia. Teniile devin mature după aproximativ șase săptămâni, și ajung la o lungime de aproximativ 6 mm. Mii de tenii pot să trăiască în instestinul unui animal infectat. La fiecare două săptămâni, parazitul crește în lungime prin adăugarea unui nou segment la corpul său, ultimul segment conținând ouă imature. Ouăle trec în fecale, se pot atașa de firele de păr ale animalelor sau pot să contamineze mediul înconjurător. Acestea dețin o rezistență crescută la condițiile de mediu și pot rămâne viabile luni de zile. Astfel, ouăle sunt ingerate de către gazdele intermediare, formându-se în final chisturile hidatice. (1)

Infecția la oameni

Boala este o zoonoză. Oamenii se contaminează deobicei, prin ingestia accidentală a ouălor de paraziți provenite din fecalele câinilor. Omul reprezintă o gazdă intermediară. Ingerate, ouăle trec în torentul sangvin, ajung în organe și formează chisturi ce conțin scolecșii parazitului. Infecția nu este contagioasă, nu se poate transmite prin contactul direct cu o altă persoană.

Simptome

Simptomele bolii depind de organul afectat. Ficatul este cel mai frecvent organ parazitat, urmat apoi de rinichi, creier și plămâni. în cazuri rare, chistul hidatic se poate forma în glanda tiroidă sau inimă, chiar și la nivel osos.

Simptomele apar după o lungă perioadă de la contaminare, uneori luni și chiar ani, cu toate acestea, persoana contaminată poate să nu prezinte deloc simptome. Dacă apar, acestea sunt reprezentate de:

• diaree
• slăbire
• balonare abdominală
• anemie
• slăbiciune, oboseală
• tuse
• icter

Hidatidoza poate fi fatală dacă nu se aplică tratament medicamentos. Un organ infestat masiv, își poate pierde funcția, iar ruperea chistului poate declanșa o reacție alergică gravă - șoc anafilactic.

Afecțiunile semnalate mai des în infestații, sunt: obstrucție biliară, ciroză, obstrucția brohniilor, a rinichilor, creșterea presiunii intracraniene secundară dezvoltării chistului și hidrocefalie secundară obstrucției fluidului cerebrospinal. În cazuri rare, a fost semnalat embolismul pulmonar. (4)

Diagnostic

Diagnosticul se va pune pe baza anamnezei, a examenului clinic, se poate recurge si la un examen imagistic-radiologic, ecografie, CT. Se vor realiza teste de sânge, urină, spută și fecale sau alte fluide. Se va pune în evidență prezența anticorpilor antiparazitari din sânge.

Tratament

Tratamentul deobicei este cel chirurgical. Există riscul însă, ca în timpul intervenției să se producă o ruptură a chistului hidatic și în consecință diseminarea scolecșilor în organism. Pentru a fi redus acest risc, doctorul poate prescrie anumite medicamente antiparazitare, precum Albendazol, ce au capacitatea de elimina orice urmă a parazitului. Cu toate acestea, riscul de recidivă a bolii este destul de crescut, unul din trei persoane tratate împotriva hidatidozei, poate dezvolta boala din nou, fiind necesară repetarea tratamentului.

Se poate apela și la o procedură medicală prin care chistul hidatic este aspirat, fără a avea loc intervenția chirurgicală propriu-zisă. Cu toate acestea, uneori este nevoie să se apeleze la tratamentul chirurgical clasic. (3)
În urma tratamentului medicamentos pot să apară reacții adverse traduse prin: hepatoxicitate, anemie, trombocitopenie, alopecie, embriotoxicitate și efecte teratogene. (4)

Prevenția

Ambele faze ale ciclului biologic trebuie înlăturate pentru a preveni infecția, astfel se recomandă:

• Controlul contaminării la animalele domestice, câinii în special, nu prezintă simptome în urma infecției, de aceea este necesar un examen pentru a se confirma starea de sănătate a acestora. Se recomandă efectuarea de deparazitări regulate, preventive, mai ales în zonele rurale unde câinii au mai mult acces la carcasele de animale.
• Dacă animalul se află sub tratament, atunci fecalele acestuia vor fi îndepărtate cu grijă, fără a avea un contact direct cu acestea. Se va dezinfecta zona.
• Spălarea mâinilor regulată este foarte importantă, mai ales după contactul cu animalele.
• Este necesară monitorizarea copiilor în special atunci când aceștia se află în contact cu animalele domestice urmată de spălarea mâinilor în urma unui contact cu acestea.
• Evitarea administrării câinilor sau pisicilor, a carnii sau a organelor de animale, fără ca acestea să fie preparate termic.
• Spălarea riguroasă a vegetalelor și prepararea termică adecvată a alimentelor, în special a cărnii. (1, 2)