Haptofobia

Haptofobia este definită ca frica de a fi atins (în special contactul „piele pe piele”), de cele mai multe ori persoana în cauză suferind de atacuri de panică, urticarie, înroșirea tegumentului, în special a zonei care a intrat în contact cu o altă persoană, usturimi la nivelul pielii, uneori putându-se ajunge până la leșin în cazul unui contact fizic menținut.

Haptofobia este o fobie, fiind un tip particular de tulburare de anxietate. Există și alte nume care definesc haptofobia, cum ar fi: afefobie, afenfosfobie, chiraptofobie, tixofobie. (1)

Cauze

La momentul actual nu există date statistice care să stabilească numărul exact de persoane afectate. Cauzele apariției acestei fobii nu sunt sunt, de asemenea, elucidate complet, la moment existând două ipoteze care sunt luate în calcul. Prima ipoteză face referire la persoanele care au avut parte de experiențe traumatice în trecut, haptofobia fiind foarte des întâlnită la persoanele care au suferit de atacuri sexuale, abuzuri în familie sau în mediul social. De asemenea, se crede că persoanele care suferă de alte tulburări de anxietate sunt mai predispuse să dobândească și această fobie, în special cele care sunt afectate de sociofobie (frica de oameni, de mediul social) sau germofobia (frica de germeni).

Cea de-a doua ipoteză surprinde celelalte cazuri în cadrul cărora nu se pot face legături între haptofobie și alte evenimente traumatizante din trecut. Persoanele din această categorie nu pot beneficia de un tratament psihologic adecvat, întrucât cauza producerii este necunoscută. Se crede că, în acest caz, persoanele afectate fie se nasc cu această fobie care la un moment dat se manifestă, fie fobia reprezintă o mișcarea adaptativă a evoluției creierului. (2)

Semne și simptome

Persoanele afectate pot fi atinse în cazurile mai ușoare de persoanele apropiate: familie, prieteni foarte apropiați, sau în cazurile mai grave nu pot fi atinse de nimeni, nici măcar de persoanele cu care în trecut au mai avut experiențe de acest fel: părinții spre exemplu. În unele cazuri, persoana afectată poate avea unele episoade în care nu se poate atinge nici pe ea însăși. De asemenea, această fobie are reminiscențe și în context sexual, purtând numele de genofobie. (3) Haptofobia este întâlnită destul de des și în cazul persoanelor care suferă de autism.

Simptomele apar la un prim contact cu agentul cauzator, în această situație o altă persoană, persoanele afectate de haptofobie manifestând simptome chiar și în cazul unui simplu salut cordial și care pot degenera dacă contactul continuă. Simptomele care pot apărea sunt hipersensibilitatea, durerea și chiar leșinul. De cele mai multe ori persoanele în cauză tind să-și ascundă fobia de teama impactului social și încearcă pe cât posibil să evite contactul de orice fel, de aceea poate apărea foarte ușor sociofobia. De teama de a fi atinse, persoanele care suferă de haptofobie ajung să evite mediile aglomerate, alte persoane, ajungând să fie foarte retrași din societate, iar atunci când sunt în preajmă altor oameni devin foarte agitați, neliniștiți, creierul lor percepând celelalte persoane ca pe un potențial dușman, ceea ce duce la activarea simpaticului și activarea primitivei „fugi”. În marea majoritate a cazurilor persoanele afectate realizează că fobia este una irațională și apelează la ajutorul unui specialist cu ajutorul căruia se pot trata.

Abordarea persoanelor cu haptofobie

În primul rând, trebuie să înțelegem că problema lor este una cât se poate de reală și este necesar să ne informăm în legătură cu aceasta. De asemenea, atunci când suntem în mediul social trebuie să-i „ocrotim”, să-i ferim de situațiile stânjenitoare, iar în cazul în care persoana leșină ca urmare a contactului fizic, sau dacă se află într-o situație de urgență trebuie să-i informăm pe cei care îi oferă ajutorul că trebuie să poarte mănuși pentru a nu-i agrava și mai tare stare de sănătate (nu se efectuează respirație gură la gură, se folosește un „intermediar” pentru a evita contactul fizic). Este indicat ca persoanele care suferă de această fobie în formă agravantă să poarte mănuși chirurgicale, iar pielea cât mai acoperită posibil. De asemenea, este indicat ca persoanele cu haptofobie să consulte un medic.