Glosofobia - Teama de a vorbi în public

Teama de a vorbi în public (glosofobia) face parte din grupa fobiilor sociale şi afectează aproximativ 75% dintre oameni.

Glosofobia se manifestă ca un blocaj psihic şi emoţional care se produce în momentul în care persoana se află în situaţia de a ţine un discurs public. Din acest motiv, cei care suferă de glosofobie întâmpină piedici în cariera profesională şi au dificultăţi de relaţionare. Totuşi, studiile arată că persoanele afectate de glosofobie pot să desfăşoare, fără dificultate, alte activităţi în faţa unui public, cât timp acestea nu implică o comunicare verbală. [1]

 

Deşi fobia se poate dezvolta în perioada copilăriei, aceasta poate să apară neaşteptat, în special în perioada adolescenţei sau în cazul tinerilor adulţi. [2]

 

Fobiile au un impact negativ asupra vieţii de zi cu zi, intervenind în activităţile desfăşurate. De asemenea, pot contribui la reducerea încrederii de sine a persoanei, limitând eficienţa activității şi, în cazurile extreme, pot duce la îngreunarea interacţiunilor sociale. Deşi majoritatea celor care suferă de fobii sunt conştienţi de faptul că frica lor nu are o bază raţională, de cele mai multe ori ei nu au puterea de a face ceva pentru a o ţine sub control şi doar în foarte puţine cazuri sunt capabili să o elimine. Uneori, simpla amintire a obiectului fobiei poate duce la o puternică stare de anxietate. [3]

 

Cauzele glosofobiei

Deşi nu poate fi numit cu certitudine motivul care determină apariţia glosofobiei, unul dintre cei mai întâlniţi factori declanşatori este răspunsul la o situaţie traumatizantă prin care a trecut persoana în cauză. Glosofobia poate fi cauzată de una dintre următoarele situaţii:

• în clasă, când elevul se teme să fie ascultat de profesor în faţa colegilor;
  
• în timpul căutării unui loc de muncă, din cauza anxietăţii provocate de perspectiva interviului;
  
• la locul de muncă, unde există presiunea de a ţine o prezentare în faţa colegilor sau a superiorilor;
  
• în momentul în care persoana este pusă în situaţia de a face cunoştinţă cu persoane străine. [4]

Un motiv des întâlnit în cazul persoanelor care suferă de glosofobie are la bază lipsa încrederii în sine şi implică teama de a nu se face de râs în faţa unui public. De asemenea, persoanele care au fost crescute într-un mediu mai strict au şanse mai mari să sufere de această fobie socială.

 

Simptome

Indiferent de cauza fobiei, simptomele sunt în general similare. Totuşi, intensitatea lor este variabilă şi poate fi percepută diferit, începând cu o uşoară stare de anxietate şi până la iminenţa unui atac de panică. Simptomele glosofobiei se intensifică, de obicei, pe măsură ce momentul discursului se apropie. Acestea pot fi de două tipuri: fizice sau psihologice.

Manifestări fizice ale glosofobiei:

• dificultate de a respira normal;
• tahicardie;
• dureri în piept;
• transpiraţie abundentă;
• ameţeală;
• tremurături;
• greaţă;
• pierderea apetitului, durere de stomac;
• frisoane;
• dureri de cap.

Manifestări psihologice:

• Panică şi anxietate;
• Senzaţie de detaşare de propria persoană;
• Frică, împotrivire, dorinţa de a evita ţinerea discursului. [5]

Tratament

Deorece teama de a vorbi în public împiedică împlinirea personală şi profesională a celor afectaţi, se recomandă tratarea ei din stadiile incipiente. Există atât tratamente specializate, cât şi exerciţii de combatere a fricii care pot fi încercate într-un mediu familiar (de exemplu acasă).

Autocontrolul fobiei

Celor care încearcă să îşi controleze singuri fobia, psihologii le recomandă să urmeze câţiva paşi:

Înţelegerea şi acceptarea fricii
Se recomandă ca persoana în cauză să încerce, în primul rând, să conştientizeze problema şi să vadă partea iraţională a fricii sale. Cea mai eficientă metodă de combatere a unei fobii este expunerea treptată, repetitivă, la obiectul cauzator. În cazul glosofobiei, individul este îndemnat să ţină, pe cât posibil şi cu orice prilej, mici discursuri. Pentru a-şi exersa fluiditatea în vorbire, poate începe prin a rosti discursul acasă, în faţa unei oglinzi. Prin repetarea experienţei, persoana este ajutată să realizeze că situaţia nu reprezintă o ameninţare sau un pericol şi, cu fiecare încercare ea dobândeşte mai multă încredere în sine, simţind că este capabilă să controleze situaţia.
De asemenea, psihologii recomandă întocmirea unei liste în care persoana în cauză să enumere situaţiile în care a fost nevoită să ţină un discurs şi felul în care acesta a decurs. Se sugerează să fie specificate principalele griji şi temeri, care apoi să fie raportate la beneficiile pe care le-ar aduce ţinerea discursului.

Întocmirea unei „scări a fricii”
În cazul în care simpla idee de a vorbi în public cauzează anxietate, se recomandă o abordare treptată, începând cu o situaţie pe care persoana în cauză o poate controla, urmând ca ulterior să avanseze până în punctul în care simte că încă deţine controlul asupra situaţiei.

Un exemplu de stabilire a treptelor pe „scara fricii” în cazul glosofobiei poate cuprinde :

• 1) urmărirea şi analizarea unor discursuri;
• 2) întocmirea unui discurs scris;
• 3) citirea cu voce tare a discursului;
• 4) recitarea discursului în faţa unei oglinzi;
• 5) recitarea discursului în faţa unui grup restrâns de persoane apropiate;
• 6) recitarea discursului în faţa unui grup de persoane cunoscute;

Se consideră importantă expunerea treptată şi repetată, deoarece persoana ajunge gradual să se obişnuiască cu ideea ţinerii unui discurs.  

Tehnici de relaxare
Există o serie de tehnici de relaxare care pot fi încercate acasă, pentru a putea depăşi starea de axietate. Totuşi aceste tehnici nu previn şi nu împiedică instalarea atacului fobic.

1) Exerciţii de respiraţie

Înainte de ţinerea unui discurs sau în cazul unei anxietăţi provocate de ideea vorbirii în public, se recomandă încercarea unor exerciţii de respiraţie. În momentul unei stări de agitaţie există tendinţa de a respira sacadat, neregulat, fără a asigura un aport optim de oxigen. În cazurile grave se poate ajunge la hiperventilaţie, cu senzaţia de oprire a respiraţiei, palpitaţii şi tahicardie.

Paşi de urmat pentru obţinerea unui ritm normal de respiraţie:

• se stă comod, cu spatele drept, o mână pe piept şi una pe stomac;
• se inspiră pe nas, timp de patru secunde;
• se ţine respiraţia timp de şapte secunde;
• se expiră lung pe gură, timp de opt secunde, încordându-se muşchii abdominali;
• se repetă exerciţiul timp de câteva minute, până la diminuarea anxietăţii.

2) Relaxarea progresivă a muşchilor
Această tehnică de relaxare ajută la eliminarea tensiunii musculare prin trecerea treptată de la un grup de muşchi la altul. Se recomandă o astfel de detensionare înaintea ţinerii unui discurs. Pentru a realiza aceste exerciţii, persoana adoptă o poziţie comodă şi încordează şi relaxează progresiv diferite grupe de muşchi:

• muşchii frunţii: se ridică sprâncenele încreţind fruntea timp de cinci secunde, apoi se revine la normal;
• ochii: se închid strâns timp de cinci secunde, apoi se relaxează;
• buzele, obrajii şi muşchii care antrenează maxilarul: se trag vârfurile buzelor în exterior şi se menţin tensionate timp de cinci secunde;
• muşchii mâinilor şi ai braţelor: se întind în faţă, iar pumnii se ţin puternic stânşi, pentru cinci secunde, după care se îndoaie coatele;
• umerii: se ridică până aproape de urechi, încordaţi;
• muşchii dorsali: în poziţie orizontală, se arcuieşte spatele şi se încordează timp de cinci secunde;
• muşchii abdominali: se încordează timp de cinci secunde;
• picioarele: se încordează coapsele, ţinând picioarele cât mai strâns posibil, apoi se trag gleznele spre corp, ţinând degetele flexate.[6]

Tratament specializat

Terapia cognitiv-comportamentală s-a dovedit a fi foarte eficientă în diminuarea simptomelor fobice. Aceasta îmbină două tipuri diferite de terapii: cognitivă şi comportamentală.

• Terapia cognitivă: este folosită în general pentru tratamentul depresiei şi anxietăţii şi presupune o relaţie de colaborare între terapeut şi pacient; psihologul colectează informaţii despre istoria personală a pacientului şi lucrează cu acesta în funcţie de elementele potenţial responsabile de declanşarea fobiei.
• Terapia comportamentală: pleacă de la premisa că persoanele în cauză nu au dobândit abilităţile necesare pentru a face faţă problemelor.
• În cazul glosofobiei, terapeutul discută cu pacientul pentru a descoperi sursa neîncrederii în sine şi pentru a-l ajuta să îşi înţeleagă mai bine frica de a vorbi în public, iar componenta cognitivă a terapiei presupune consolidarea acestei relaţii şi cunoaşterea profundă a istoricului pacientului. Componenta terapiei comportamentale are rolul de a oferi sugestii şi modalităţi de rezolvare a problemelor care ar putea determina glosofobia.

Tratament medicamentos (care însoţeşte uneori terapia cognitiv-comportamentală)

• Administrare de inhibitori de recaptare a serotoninei - grup de medicamente eliberate numai pe bază de prescripţie medicală, în cazul fobiilor sociale grave, atacurilor de panică, depresie majoră, care afectează nivelul de serotonină din creier. Exemple de astfel de medicamente: Prozac, Zoloft.
  
• Administare de medicamente betablocante - grup de medicamente eliberate pe bază de prescripţie medicală, care diminuează simptomele fizice asociate cu glosofobia. Acestea influenţează activitatea hormonilor adrenalină şi noradrenalină în diferite ţesuturi. Exemplu de astfel de medicamente: Propranolol.
  
• Administrare de benzodiazepine: Grup de medicamente eliberate pe bază de prescripţie medicală pentru tratamentul stărilor de anxietate sau al tulburărilor de somn. De asemenea, acestea ameliorează senzaţiile de frică, nelinişte şi facilitează adaptarea la condiţii mai puţin favorabile. Exemplu de astfel de medicamente: Diazepam, Napoton, Rudotel, Xanax. [7]