Gingivita

Gingivita reprezintă inflamația gingiilor, fără afectarea ligamentelor periodontale care susțin implantarea dintelui în alveolă sau a osului. Gingivita apare ca rezultat al acțiunii unor factori locali sau generali, iar apariția ei poate fi secundară unei alte afecțiuni a organismului.

Gingivita presupune următoarele modificări:

• Cresc secrețiile fluidului gingival, este modificată compoziția sa;
• Sângerarea papilelor gingivale;
• Modificarea culorii gingiilor – tentă palidă, roșie sau cianotică;
• Modificarea conturului papilei.

Factori care predispun la instalarea gingivitelor

1. Igiena oro-dentară nesatisfăcătoare, cu periajul dentar incorect realizat sau absent, acumularea de placă în spațiile dintre dinți, în contact direct cu papila gingivală;
2. Iritația marginală produsă de obturațiile incorect adaptate sau care prezintă porozități din cauza imposibilității creării unei căi de acces către spațiul interdentar în vederea lustruirii și finisării. Suprafața rugoasă va permite acumularea de placă bacteriană, care, prin microorganismele conținute, declanșează un proces inflamator și îl întreține în absența unei igiene orale riguroase. Aderența plăcii este favorizată și de marginile suspendate sau subgingivale profunde, de cimentarea incorectă a lucrărilor protetice dentare.
3. Anumite materialele de fixare a protezelor fixe, care prin contactul direct cu gingia o irită prin substanțele toxice eliberate;
4. Protezele dentare infra- sau supraconturate, care traumatizează gingia;
5. Efectul traumei ocluzale, respectiv trauma produsă de forțele masticatorii, cu repercursiuni asupra parodonțiul marginal;
6. Alți factori:

• Infecții virale, bacteriene, fungice;
• Traumatisme;
• Sarcina, menopauza;
  Unele medicamente (contraceptivele orale, ciclosporina, blocantele canalelor de calciu etc);
• Deficitul de vitamina C și B3;
• Fumatul;
• Anomaliile genetice;
• Alergii.

Gingivita catarală

Este cea mai frecventă formă de gingivită (aproximativ 90% din totalul de cazuri). Apare, de obicei, pe fundalul modificărilor produse de toxinele bacteriene saprofite în condițiile în care mecanismele de apărare ale organismului sunt deteriorate, iar sistemul imun nu mai poate face față patogenității microorganismelor din cauza unor boli sau factori de mediu nefavorabili, medicațiilor tip citostatice, imunosupresoare sau malnutriții. Predispoziția maximă o au copiii și tinerii, care prezintă gingii hiperemice (roșii), ce sângerează la proba de sondare sau la periaj în dreptul unui dinte sau al unui grup de dinți. Examenul clinic evidențiază prezența tartrului sau plăcii, cel radiologic confirmă integritatea septurilor osoase interdentare, ligamentele periodontale sunt păstrate. Trebuie diferențiată de forma hipertrofică, de parodontite și boli dermatologice manifestate la nivelul cavității orale.
- Faza acută – în care se poate înrăutăți starea generală a bolnavului. Durează între trei zile și o săptămână și acompaniză, de cele mai multe ori infecții virale (gripă) sau de altă natură. Această formă de gingivită catarală este frecventă la copii, dar poate fi declanșată și de acțiunea traumatizatoare a unor lucrări protetice sau de agenți chimici iritativi.
- Faza cronică – reprezintă stadiul de cronicizare a gingivitei acute. Radiologic, se pot depista focare izolate de osteoporoză ale septului interdentar, stare reversibilă dacă gingivita este tratată.

Simptomatologie

Inițial, sângerarea gingivală provocată de periajul dinților în absența unei dureri sugestive, de cele mai multe ori îi determină pe pacienți să abandoneze spălatul pe dinți, considerând că acesta este de vină. La examinarea clinică se folosesc indicii GI sau PBI, pentru determinarea gradului de afectare gingivală.
Când se produce reacutizarea unui proces inflamator cronic, por aparea dureri la nivelul gingiei hiperemice, sângerânde, febră și nodulii limfatici submandibulari palpabili. După aproximativ o săptămână se produce remisia fenomenelor inflamatorii în absența tratamentului adecvat, care trebuie să includă antibiotice și antiinflamatoare și o dietă bazată pe alimente cât mai puțin condimentate (să nu irite gingia afectată). Reacutizarea interzice manoperele de curățare mecanică a depunerilor de placă sau tartru și chiar periaj, folosindu-se doar ape de gură până la dispariția fenomenelor acute inflamatorii.

Indicele gingival (GI) Silness- Löe
Se împarte gingia ce înconjoară dintele la colet în 4 zone (V – porțiunea care privește înspre buze sau obraji, M – care privește spre dintele vecin mai apropiat de linia medie, L – suprafața orientată spre limbă sau palat, D – marginea ce îl separă de dintele vecin situat mai spre posterior), se palpează ușor cu sonda parodontală gingia și se apreciază pentru fiecare zonă un indice de la 0 la 3 după cum urmează:
0 = gingie normală, roză, consistență fermă;
1 = inflamație ușoară, culoare și textură puțin modificată fără sângerare la comprimarea cu sonda parodontală;
2 = inflamație moderată, eritem, edem și gingie lucioasă, atingerea sondei declanșează sângerarea;
3 = inflamație severă, gingii roșii și edemațiate, spontaneitatea sângerării sau chiar ulcerații.

Indicele de sângerare papilară (PBI) - Papilar Bleeding Index.
0 = aspect normal, sondarea nu produce hemoragie.
1 = sângerare punctiformă;
2 = sângerare liniară sau în mai multe puncte separate;
3 = sângerarea papilei interdentare;
4 = se formează una/mai multe picături de sânge.

Tratamentul gingivitei

Se recurge la asanarea cavității bucale cu înlăturarea plăcii bacteriene, a tartrului dentar prin detartraj și periaj profesional. Pacientului i se explică cum să se spele corect pe dinți, să folosească mijloace complementare de igienă –ață dentară, dușuri bucale, etc. Dacă problema este cauzată de obturații sau lucrări protetice incorecte, se vor reface, cu respectarea dimensiunilor corecte, cu restabilirea punctelor de contact și lustruirea tuturor suprafețelor. Se recomandă ape de gură sau produse cu clorhexidină, pentru eliminarea infecțiilor din cavitatea bucală. Dacă gingivita nu răspunde la tratament, se folosesc paste sau geluri speciale ce conțin antiinflamatoare și antibacteriene aplicate pe zonele interesate, dar și administrarea de vitamine în scop profilactic și curativ. După ameliorarea simptomelor, pacientul se va prezenta la medic o dată pe săptămână. Tratamentul precoce al gingivitei previne complicația prin parodontopatii cu efecte ireversibile asupra parodonțiului marginal.

Gingivita ulcero-necrotică

Ca și forma precedentă, trebuie să găsească un teren favorabil pentru a se instala. Gripa, bolile infecțioase, consumul de droguri, fumatul, stresul, intoxicațiile cronice cu metale, alimentația incorectă sau malnutriția predispun complicarea stadiului cataral cronic într-o inflamație de tip ulcerativă. Simptomatologia este dominată de dureri bruște și spontane, la examinarea clinică depistându-se ulcerații gingivale acoperite de un strat de țesuturi necrozate și multă placă bacteriană cu tartru. Spălatul pe dinți, consumul de alimente și chiar vorbirea sunt îngreunate și produc disconfort. Este alterată și strarea generală a pacienților care pot acuza febră, dureri de cap, slăbiciune în mușchi și articulații. Ganglionii submandibulari sunt măriți și dureroși la palpare, glandele salivare secretă din abundență, iar respirația este urât mirositoare. La îndepărtarea depozitelor de placă și țesuturi necrozate ce acoperă gingia hiperemică se declanșează o sângerare a suprafeței afectate. Tratamentul gingivitei ulcero-necrotice este asemănător celui din gingivita catarală, cu mențiunea că substanțele aplicate trebuie să permită eliminarea țesuturilor necrozate (să conțină enzime proteolitice). Curățarea mecanică se va desfășura sub anestezie de suprafață sau loco-regională, ca să nu producă durere. Medicația va consta în antibiotice cu spectru larg, vitamine și medicamente capabile să diminueze fragilitatea și permeabilitatea capilarelor.

Gingivita hipertrofică

Gingivita hipertrofica, similar gingivitei ulcerative, survine ca o complicație a formei catarale cronice netratate. Un rol esențial în apariția acesteia îl au dezechilibrele hormonale, ceea ce explică predispoziția gravidelor și adolescenților în perioada de pubertate la asemenea gingivite, desigur, nelipsind factorul microbian – placa bacteriană. Printre cauzele care o favorizează se numără și:

• Anumite medicamente – imunosupresoare, blocantele canalelor de calciu etc;
• Problemele de ocluzie, anomalii de dezvoltare a sistemului oro-dentar;
• Trauma ocluzală;
• Iritația marginală produsă de obturații și proteze incorecte.

Clinic, se evidențiază papile gingivale mărite și deformate, sângerânde la atingere și hiperemice. Există două forme: edematoasă și fibroasă.
Tratamentul gingivitei este asemănător celorlalte forme, însă se pot asocia și metode chirurgicale de tipul gingivectomiei; diatermocoagulare sau metode ce folosesc azotul lichid.