Giardioza (Lambliaza)

Giardioza (lambliaza) este cea mai frecventa parazitoza umana. Giardia lamblia este cel mai comun agent al diareelor epidemice si endemice din intreaga lume. Protozoarul contamineaza lacurile, iazurile, chiar si cele curate. Majoritatea oamenilor se infecteaza prin consumul de apa contaminata, dar si prin transfer fecal–oral, de obicei intre copii, parteneri sexuali sau persoane care calatoresc.

Unele persoane infectate sunt asimptomatice, altele debuteaza dupa doua saptamini cu: diaree apoasa, flatulenta, crampe abdominale. Putine persoane dezvolta diaree persistenta. Simptomele indica diagnosticul de lambliaza, dar cea mai sigura metoda de a-l certifica este testul de detectie a proteinelor giardiei in scaun.

Prevenirea infectarii cu parazitul consta in fierberea apei, dezinfectarea piscinelor, alaturi de filtrarea apei. Tratamentul utilizeaza antibiotice cu spectru larg de actiune: metronidazol, nitazoxanide, tinidazole. Decesul provocat de giardioza survine rar si apare mai ales la copiii malnutriti.

Patogenie si cauze

Giardia are unul dintre cele mai simple cicluri de viata. Acesta este compus din doua stadii: trofozoidul, care traieste liber in lumenul intestinal uman si chistul, care este eliminat in mediul inconjurator prin fecale. Nu este nevoie de gazda intermediara. Dupa ingestia chistului continut de apa infestata sau alimente, exchistarea are loc in stomac si duoden in prezenta enzimelor digestive.
Trofozoidul migreaza in colon unde se multiplica rapid, dublindu-si numarul in 12 ore. Dupa infectare, trofozoizii se ataseaza cu ajutorul unui disc adeziv central de enterocite. Mecanismul patogenic include inducerea apoptozei enterocitelor.

Semne si simptome

Giardioza poate evolua in mai multe moduri; unii bolnavi pot fi purtatori ai parazitului si sa fie asimptomatici, dar sa elimine chisti in scaun si astfel sa fie o sursa de infestare, altii pot dezvolta diaree acuta sau cronica, in care simptomele apar la 1-2 saptamini dupa infectare.

Diareea acuta

90% dintre persoanele cu giardioza se pling de diaree. Scaunul este descris de obicei ca fiind apos si in cantitate mare, urit mirositor, steatoreic. Singele si mucusul nu sunt caracteristice. Simptomele pot dura mai multe saptamini. Alte simptome includ:
  • scadere ponderala
  • balonare
  • anorexie
  • flatulenta
  • crampe abdominale
  • greata si varsatuiri
  • ocazional febra.

Diareea cronica

Simptomele cuprind:
  • cefalee
  • scadere ponderala
  • durere abdominala care se exacerbeaza la alimentatie
  • diaree: scaune grase, urit mirositoare, care pot alterna cu constipatie.

Deshidratarea este o complicatie a diareei, pacientul prezentand: tahicardie, mucoase uscate, oboseala, sete permanenta si cefalee.
Malabsorbtia afecteaza rezervele organismului in vitaminele B 12, A, proteine si D-xiloza. Scaderea ponderala peste 10-15 kg la adult este prezenta in 66% din cazuri. Deficitul de lactoza post-infectie este o complicatie la 40% dintre bolnavi.

Simptomele extra-intestinale pot include: urticaria, artrita reactiva, explicate prin memitism molecular intre proteine ale microorganismului si proteine proprii.

Diagnostic

Diagnosticul de certitudine pentru giardioza se bazeaza pe evidentierea trofozoizilor de Giardia sau a chistilor in scaun la examenul coproparazitologic.
Alte teste cuprind:
  • aspirare duodenala a continutului si evidentierea trofozoizilor
  • teste serologice - Elisa - de detectare a Ac specifici
  • testul la colorarea cu rosu de Sudan a scaunului si evidentierea caracterului steatoreic
  • teste de cuantificare a deficientei de lactaza, vitamina B-12, A, fier, folati, caroten - pentru a demonstra malabsorbtia
  • endoscopie digestiva pentru vizualizare directa a mucoasei intestinale si efectuare de biopsii.

Tratament

Profilaxia cuprinde urmatoarele masuri:
  • clorinarea sau iodarea apei din rezervoare
  • a nu se consuma apa din surse nepotabile
  • spalarea fructelor si legumelor inainte de a fi consumate
  • pastrarea igienei adecvate a miinilor

Tratamentul standard este cel antibiotic si include:
  • metronidazol - produce moartea organismului prin reducerea transportului de nutrienti prin peretele celular
  • albendazol - antihelmintic ce scade productia de ATP si imobilizarea parazitului
  • furazolidon - alternativa medicamentoasa pentru copii
  • nitazoxanid
  • tinidazol.

Femeile gravide au contraindicatie pentru metronidazol si tinidazol.
Daca simptomele sunt severe, iar tratamentul nu poate fi aminat in cazul gravidelor se poate folosi paromomicina.
Post-terapie este indicata o dieta fara lactoza, datorita intolerantei temporare dezvoltate in timpul infectiei.

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Infecția cu Giardia - tratament la adult și copii
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum