Gastroenterita

Gastroenterita este o afectare de natură inflamatorie (sufixul „-ită֞”) a tractului digestiv, localizată în special la nivel gastric („gastro֞”) şi la nivelul intestinului subţire („entero”). (1)

Gastroenterita este denumită popular „răceală la stomac”. Etiologia este foarte variată şi include bacterii, virusuri sau alte microorganisme.

Deşi în cele mai multe cazuri aceasta trece de la sine în câteva zile, există şi situaţii în care poate pune probleme de sănătate importante şi necesită tratament şi supraveghere din partea unui cadru medical specializat. Din această cauză este foarte importantă recunoașterea tabloului clinic şi adoptarea unei atitudini corecte în cazurile în care afectează adulţii, dar mai ales în cazurile în care afectează copiii. Copiii şi bătrânii sunt mai predispuşi la apariţia complicaţiilor şi de aceea au nevoie de o atenţie suplimentară şi de îngrijiri mai atente.  

Epidemiologie

Gastroenterita este o afecţiune larg răspândită în toată lumea, afectând între 3 şi 5 bilioane de copii în fiecare an. Sunt înregistrate între 1, 5 şi 2, 5 milioane de decese pe an datorită acestei patologii, dintre care aproximativ 12% au fost copii de 5 ani sau mai mici.   (2)

Cauze și factori de risc

Cauzele gastroenteritei pot fi foarte variate. Cele virale sunt cele mai frecvente, urmate de cele bacteriene. Cauze rare sunt cele parazitare, dar şi expunerea la diferite metale grele sau anumite medicamente.

Principalul mod de transmitere al agenţilor infecţioşi implicaţi în etiologia gastroenteritei este prin alimente sau apă contaminată, astfel încât manifestările clinice pot debuta de la câteva ore până la câteva zile de la ingestia sau contactul cu produselor contaminate. Din acest motiv şi din cauza contagiozităţii mari a agenţilor infecţioşi, gastroenterita apare la mai mulţi mebrii ai familiei sau comunităţii, făcând astfel diagnosticul mai facil.

Cauze virale, reprezentând aproximativ 70% din etiologie (2)

• Rotavirus – virus cu transmitere orală, cel mai frecvent apare la copiii mici cu vârste cuprinse între 6 luni şi 2 ani. Reprezintă cea mai frecventă cauză de gastroenterită, fiind responsabil de 30 până la 72% dintre cazurile soldate cu internare. Centrul de Control şi Prevenţie a Bolilor (Center of Disease Control and Prevention), a evidenţiat, în anul 2011, lunile iunie şi decembrie ca fiind perioadele în care această infecţie virală este cea mai frecventă. (3)
• Norovirusul – un virus cu o contagiozitate foarte ridicată, poate fi transmis prin mâncare sau apă contaminată, suprafeţe contaminate sau persoane infectate. Poate afecta pacienţi de orice vârstă şi este mult mai frecvent în comunităţi (azile de bătrâni, case de copii, adăposturi). Este considerat a fi al doilea cel mai frecvent agent etiologic. (5)

 

Cauze bacteriene, aproximativ 10-20% din cazurile de gastroenterită acută (2)

• E. Coli;
• Salmonella şi Campylobacter - transmise cu uşurinţă prin consumul de ouă și carne de păsări de curte insuficient pregătite termic;
  
• Shigella - transmisă prin contact cu pacienţi infectaţi, apă sau mâncare contaminată;
• Yersinia;
• Vibrionul holeric.

 

Cauze parazitare, mult mai rare (2)

• Giardia;
• Cryptosporidium;
• Entamoeba histolytica;

 

Cauze rare

• metale grele care se pot găsi în apă, precum arsenic, cadmiu sau mercur;
• gastroenterita eozinofilică;
  
• anumite medicamente printre care se numără şi antibioticele, laxativele, chimioterapicele şi antiacidele. (10)

Semne şi simptome

Principalul mod de manifestare clinică al gastroenteritei este reprezentat de modificări la nivelul tractului digestiv: diaree apoasă, greaţă şi vomă. Acestea sunt cele mai frecvente şi sunt prezente în aproximativ toate cazurile de gastroenterită, uneori fiind singurele manifestări, alteori fiind însoţite şi de alte simptome.

Alte simptome pot fi reprezentate de:

• deshidratare, aceasta putând fi rezultatul pierderii de fluide atât prin scaunele diareice, cât şi prin stările de vomă;
• febră sau subfebră, frisoane;
• crampe sau dureri abdominale;
• mialgii (dureri musculare);
• artralgii (dureri articulare);
• cefalee (durere de cap);
• lipsa apetitului;
• scădere în greutate.
  

Trebuie căutate şi identificate principalele semne ale deshidratării deoarece aceasta poate fi foarte severă şi dacă nu este tratată la timp, poate avea un impact important asupra sănătăţii pacientului:

• piele uscată şi/sau crăpată;
• gură uscată;
• senzaţie de sete excesivă;
• uneori tahicardie (creşterea frecvenţei cardiace) și tahipnee (creşterea frecvenţei respiratorii);
• urini hipercrome (închise la culoare);
• fatigabilitate;
• ameţeli;
• stări confuzionale.

La copii semnele deshidratării diferă, în special din cauza imposibilităţii de comunicare până la o anumită vârstă, fiind necesar un examen fizic amănunţit şi o monitorizare atentă pe o durată de timp mai lungă: (6)

• limba uscată;
• lipsa lacrimilor când încep să plângă;
• bebeluşul nu udă scutecul pentru 3 ore;
• iritabilitate;
• agitaţie.

 

Uzual, simptomele apar la un interval de una până la trei zile de la infecţie şi pot dura de la o zi sau două până la zece zile în cazurile mai severe.

Deshidratarea care apare în gastroenterită poate lua amploare, fiind necesar un tratament rapid pentru prevenirea complicaţiilor. În acest sens au fost individualizate semnele de alarmă din deshidratare:

• scaune diareice pentru mai mult de 24 de ore;
• iritabilitate, dezorientare şi stare de somnolenţă accentuată sau lipsă de energie;
• scaun cu sânge sau melenă (scaun negru cu sânge digerat, urât mirositor);
• stări de vomă mai mult de 2 zile;
• febră mai mare de 38,3 grade C. (6), (7)

În momentul în care vreuna dintre manifestările descrise mai sus este prezentă, trebuie contactat cât mai repede un cadru medical sau serviciul de ambulanţă, deoarece aceste modificări pot pune în pericol viaţa pacientului.

 

Diagnostic

Diagnosticul gastroenteritei se face în principiu pe baza examenului clinic foarte atent, semnele clinice sunt destul de sugestive pentru a putea pune diagnosticul. În marea majoritate a cazurilor, deoarece această afecţiune nu este ameninţătoare de viaţă, nu este necesar şi un diagnostic etiologic. Uneori diagnosticul poate fi pus şi pe existenţa simptomelor la mai multe persoane care aparţin aceluiaşi grup (aceleaşi simptome la mai mulţi membri ai familiei, aceleaşi simptome la mai mulţi membrii ai unui cămin).

Diagnosticul etiologic poate fi pus pe baza unei probe de scaun.

Din punct de vedere paraclinic, din cauza deshidratării, analizele de sânge pot fi modificate. O dată cu rehidratarea pacientului, aceste valori revin la normal. De aceea se recomandă interpretarea în context a acestora (poate apărea o creştere aparentă a numărului elementelor figurate sangvine din cauza scăderii volumului plasmatic, fenomen numit hemoconcentraţie). Astfel, investigaţiile paraclinice nu sunt necesare în marea majoritate a cazurilor deoarece gastroenterita este o afecţiune limitată în timp, fără complicaţii asociate.

 

Tratament

Tratamentul trebuie iniţiat cât mai repede de la diagnostic pentru a putea preveni apariţia complicaţiilor. Deoarece în cele mai multe cazuri gastroenterita este într-o formă uşoară, iar manifestările acesteia dispar în câteva zile de la debut, nu este necesar tratamentul etiologic.

Tratamentul si prevenirea deshidratării

• dietă alimentară - se evită alimentele greu de digerat, cafeaua, alcoolul, alimentele bogate în grăsimi, dulciurile, sucurile carbogazoase;
• medicamente antivomitive de tipul metroclopramidului;
• medicamente antispastice pentru tratarea colicilor abdominale (clorhidrat de drotaverină).
  

În anumite cazuri însă, manifestările gastroenteritei pot fi ameninţătoare de viaţă, mai ales când este vorba despre copii. Este necesară o acţiune rapidă şi promptă pentru a putea preveni complicaţiile şi situaţiile grave.

Primul ajutor în cazul suspicionării gastroenteritei

• oprirea alimentaţiei pentru câteva ore;
• administarea de lichide orale; este recomandat consumul de băuturi care să conţină electroliţi (cum sunt băuturile destinate sportivilor) pentru reechilibrarea hidroelectrolitică; administarea de lichide se face în cantităţi mici şi la intervale de timp regulate şi scurte; administrarea unei cantităţi mari de fluide dintr-o dată poate accentua starea de greaţă;
• dietă alimentară - consumul de alimente uşor de digerat, precum puiul, orezul, pâinea prăjită, bananele; este de evitat consumul de alimente acide sau greu de digerat precum sucul de citrice; de asemenea este de preferat evitarea alimentelor care stimulează suplimentar motilitatea tractului digestiv precum cafeaua; alimentele se recomandă să fie consumate în cantităţi mici şi la intervale de timp regulate pentru a evita pe cât posibil accentuarea stării de vomă;
• repaus - foarte important pentru a restabili nivelul de energie al organismului. (7)

Complicaţii

Una dintre cele mai importante complicaţii ale gastroenteritei este deshidratarea. Dacă aceasta nu este recunoscută şi tratată în timp util, poate fi o situație ameninţătoare de viaţă. Aceasta poate duce la probleme renale (insuficienţă renală cu afectarea parenchimului renal), şoc hipovolemic (hipotensiune arterială din cauza lipsei de fluide din organism), convulsii (care pot apărea din cauza dezechilibrului electrolitic şi care poate duce la o acumulare de potasiu în organism care poate determina contracţii musculare involuntare), afectare cardiacă severă (care poate duce până la riscul unui infarct miocardic). (6)

O altă complicaţie, descoperită pe baza unui studiu de cohortă, este riscul crescut de apariţie al sindromului de intestin iritabil la pacienţii care au avut gastroenterită, la aproximativ 1 an de la aceasta, dacă este vorba de o gastroenterită cu Salmonella. (4)

Prevenţie

Prevenţia gastroenteritei se bazează pe protecţia împotriva agenţilor infecţioşi care sunt incriminaţi în etiologia acesteia. Astfel, măsurile de precauţie trebuie să includă spălarea corectă şi pregătirea corectă a alimentelor, consumul de apă potabilă îmbuteliată, măsurile de igienă riguros respectate, protecţia într-o comunitate în momentul în care una dintre persoane prezintă semne de gastroenterită (izolarea acesteia din comunitate până la vindecare, astfel încât să fie evitată o posibilă sursă de infecţie pentru ceilalţi membrii ai comunităţii).

De asemenea, vaccinarea copiilor este esenţială în prevenirea gastroenteritei.