Frigiditate
Autor: Redacția ROmedic
Frigiditatea nu trebuie confundata cu celelalte forme ale disfunctiei sexuale feminine. Dispareunia se manifesta prin aparitia unor dureri in timpul raporturilor sexuale si evoca la inceput o cauza organica. Vaginismul este o contractie involuntara a musculaturii perineale, din cauza caruia penetrarea devine dificila sau chiar imposibila si este in principal de origine psihologica. Anorgasmia reprezinta absenta (totala sau partiala) a orgasmului, desi dorinta sexuala este mentinuta.
Unii sexologi definesc frigiditatea drept absenta totala a placerii si a excitatiei atat in timpul contactelor sexuale, indiferent de partener, cat si prin masturbare. Indiferent de modul de definire, este evident ca o femeie frigida este de asemenea anorgasmica (in timp ce o femeie anorgasmica nu este in mod automat frigida).
Se poate distinge frigiditatea primara, care exista inca de la inceputul vietii sexuale a femeii, de frigiditatea secundara, care se instaleaza dupa o perioada in care femeia a avut o viata sexuala mai mult sau mai putin satisfacatoare.
Frigiditatea primara este asociata cu atitudinile negative fata de sexualitate sau de intimitate, diferite fobii, inhibitie sexuala, educatie strict religioasa, masturbare secreta, etc. Frigiditatea secundara se poate datora oboselii, stresului sau depresiei, dar poate avea drept cauza sarcina, IVS (intrerupere voluntara de sarcina), infertilitatea, histerectomia (indepartarea chirurgicala a uterului) sau menopauza.
Statisticele arata ca 10% din femei sunt frigide sau sufera de anorgasmie. In schimb, un numar mai mare de femei, cca 30%, acuza absenta orgasmului prin penetrare, in timp ce pot avea orgasm prin stimulare clitoridiana.
Cauzele frigiditatii
Frigiditatea poate avea numeroase cauze, atat organice (endocrine), cat si psiho-comportamentale. In general insa, tabloul clinic al tulburarilor hormonale este evocator si se manifesta prin semne care apar inaintea problemelor sexuale.In mod traditional, se credea ca frigiditatea se datoreaza unor probleme de ordin psihologic. Studiile recente au pus in evidenta numeroase cauze organice pentru disfunctiile sexuale feminine. Desi numeroase probleme sexuale au la baza o componenta psihologica, posibilele cauze organice trebuie excluse in timpul examenelor initiale.
- educatia stricta cu interdictii in ceea ce priveste sexualitatea (interzicerea nuditatii, a gesturilor afective parentale, a masturbarii, etc.)
- stima de sine scazuta
- sentimente de vina sau rusine fata de actul sexual
- antecedente de traumatisme sexuale (viol)
- un prim raport sexual dureros sau traumatizant din punct de vedere psihologic
- acte sexuale in general dureroase sau nesatisfacatoare
- comunicare deficitara intre parteneri
- anxietate, depresie, stres sau oboseala
- frica de durere, infectii sau de o posibila sarcina
- lipsa unei stimulari adecvate
- absenta lubrifierii vaginale
- modificari legate de menopauza
- leziuni ale nervilor in urma unei interventii chirurgicale sau a unui traumatism
- unele medicamente (psihotrope, antihipertensive, etc.)
- infectii ginecologice
- malformatie vaginala
- boli endocrine sau cardiovasculare
Uneori, nu poate fi evidentiata o cauza anume pentru a explica aceste probleme.
Diagnostic si tratament
Examenul medical este intotdeauna necesar pentru excluderea cauzelor fizice pentru frigiditate. In cazul frigiditatii secundare, se poate cauta o diminuare a nivelului de estrogeni sau un exces de progesteron sau prolactina. In majoritatea cazurilor insa, evaluarea medicala si testele de laborator nu pot evidentia o cauza organica.
Principalele doua tratamente pentru frigiditate sunt psihoterapia si terapiile comportamentale.
Psihoterapia dureaza intotdeauna mai multe luni sau chiar ani si este indicata in special in cazurile de frigiditate sau anorgasmie primara (care exista inca de la inceputul vietii sale sexuale).
Terapia comportamentala are o durata mai scurta si este indicata in cazurile de frigiditate secundara (cea care survine dupa o perioada de raporturi sexuale relativ satisfacatoare). In unele cazuri, este necesara terapia de cuplu.
- Nu am orgasm
- Nu am orgasm
- In 2ani si jumatate nu am avut orgasm...
- Va cer un sfat desptre viata sexuala neimplinita.
- Nu am orgasm
- Nu am orgasm
- Lipsa orgasm...
- Fara orgasm
- Nu simt nimic în timpul actului sexual, de ce ?