Fracturile omoplatului

Fracturile omoplatului sunt considerate rare, survenind în mai puţin de 1% din totalul fracturilor şi reprezintă mai puţin de 5% din fracturile centurii scapulare, fapt datorat muschilor şi ţesuturilor moi ce protejează acest os. La nivel scapular îşi au originea sau inserţia 17 muşchi, subdivizaţi în doua categorii: grupul muşchilor scapula-humerali şi grupul muschilor scapula-toracici, facilitând mobilitatea articulaţiilor de la nivelul centurii scapulare. (3, 4)

Mecanisme de producere ale fracturilor omoplatului

Mecanismul de producere poate fi:

• Direct, prin traumatisme de energie înaltă, precum accidentele rutiere
• Indirect, prin cădere cu braţul in extensie
• Smulgere.

Fracturile omoplatului se pot asocia cu diverse alte leziuni:

• leziuni ortopedice: fracturi costale (52%), fractura claviculei ipsilaterale (25%), fractura colonaei vertebrale (29%), fracturi sternale, leziuni ale plexului brachial (5%)
• pneumotorax
• contuzii pulmonare
• leziuni vasculare sau ale nervilor. (2, 4)

Clasificare

Clasificarea fracturilor omoplatului se bazează pe localizarea lor:

• Fractura procesului coracoids
• Fractura acromionului
• Fratura glenei
• Fractura colului
• Fractura corpului.

La rândul lor, fracturile glenei au fost clasificate de către Ideberg astfel:

• Tip Ia – fractura marginii anterioare
• Tip Ib – fractura marginii posterioare
• Tip II – fractura glenei cu deplasarea scapulei lateral
• Tip III – fractura glenei cu deplasarea scapulei superior
• Tip IV – frfractura glenei cu deplasarea scapulei inferior
• Tip Va – fractura tip IV asociată cu tip II
• Tip Vb – fractura tip IV asociată cu tip III
• Tip Vc – fractura tip IV asociată cu tip II şi tip III
• Tip VI – fractură cominutivă. (4)

Semne şi simptome

Pacienţii cu fractura omoplatului pot prezenta:

• dureri locale severe
• parestezii
• edem
• tumefiere
• impotenţă funcţională (5)

Diagnostic

Diagnosticul oricărui tip de fractură se bazează pe trei piloni principali: anamneză (necesară pentru depistarea mecanismului de producere al fracturii, dar şi comorbidităţile pacientului), examen clinic şi investigaţii imagistice. Primii doi paşi sunt primordiali şi vor îndruma medicul spre o ipoteză de diagntostic, iar investigaţiile vor ajuta la punerea unui diagnostic de certitudine. Examenul fizic al pacientului cu fractură de omoplat va decela la inspecţie tumefacţie, echimoze, iar la palpare netransmisibilitatea mişcărilor, întreruperea continuităţii osoase şi crepitaţiile osoase.

Investigaţiile imagistice constau în radiografii, necesar a fi realizate în trei incidenţe (antero-posterioară, laterală şi axilară) şi în computer tomografie pentru fracturile intra-articulare, cu deplasări sau atunci când se consider necesară reconstrucţia 3D a omoplatului. Dacă se suspicionează leziuni ale părţilor moi se recomanadă IRM. (4)

Tratament

Tratamentul necesar în majoritatea fracturilor scapulei este cel ortopedic şi constă în imobilizarea membrului superior afectat cu o eşarfă sau cu un aparat toraco-brahial timp de aproximativ 2 săptămâni, fiind ulterior necesare exerciţii active. (2)

Totuşi, există situaţii în care este necesar tratamentul chirurgical, în aproximativ 10% din cazuri, de exemplu în:

• fracturile intra-articulare ale glenei
• fracturile colului cu angulare (>40º) sau translaţie mai mare de 1 cm
• fracturi deschise
• frcaturile procesului coracoid cu deplasare > 1 cm.

Acest tip de tratament constă în reducere deschisă urmată de osteosinteză. (4, 5, 6)

Complicaţii

Prognosticul acestui tip de fractură este favorabil, însă pot apărea o serie de complicaţii:

• limitarea mobilităţii membrului superior
• durere persistentă. (7)