Tiroidită autoimună

14-05-2023
Raluca dArc
Nu este medic/terapeut
Raluca dArc
Bună ziua!
Am 25 de ani și am tulburare anxioasă de mult timp. De-a lungul anilor, am învățat să o controlez, însă acum trec printr-un episod acut foarte neplăcut. În ultimele luni mă confrunt cu o tahicardie sinusală, cu palpitații deranjante investigate la cardiolog. Inima este perfect sănătoasă, doar pulsul este mărit, dar cu bătăi regulate. Nimic patologic. Totul pe fond nervos, stres, anxietate. Am fost sfătuită să nu mă mai sperii când am aceste episoade cu palpitații și bătăi foarte rapide ale inimii. Între timp, recent, am descoperit o tiroidită autoimună și urmează să mă duc la endocrinolog. Cardiologul mi-a spus că aceasta este cauza tahicardiei mele. Problema este că am dezvoltat un tipar anxios legat de aceste "crize" de palpitații. Corpul le percepe ca pe un pericol și de fiecare dată le prelungește, am valuri de adrenalină care nu fac decât să-mi agite și mai tare inima. Nu mă pot odihni noaptea, căci nu pot adormi din cauza stării de alertă în care mă ține corpul și-mi declanșează aceste palpitații care atunci când se liniștesc, valurile de adrenalină revin, ele reîncep și am intrat într-un cerc vicios. Mintea mea este plină de gânduri intruzive legate de acest subiect și îmi livrează cele mai rele scenarii. Încerc și nu mă pot apăra de toate aceste gânduri și involuntar mă cuprinde acel val de adrenalină, acea căldură care cuprinde tot corpul și declanșează pulsul mărit. În repaus a devenit un chin să fiu, căci la orice conștientizare a bătăilor inimii, sistemul meu nervos simpatic se activează. Această deprindere anxioasă o am din cauza episoadelor de palpitații din trecut care m-au stresat enorm. Noaptea este cel mai rău, căci nu mă pot relaxa nicicum. Am evitat medicamente de sinteză și am preferat variantele naturiste, însă nimic nu funcționează, nu îmi pot controla mintea să nu mai ruleze toate aceste gânduri negative care-mi mențin corpul în alertă permanent. Cum pun capul pe pernă, aproape instant îmi transpiră palmele și tălpile, simt toata acea căldură în stomac și inima o ia la goană. Menționez că zilnic fac mișcare în aer liber tocmai pentru a-mi ajuta organismul atât fizic, cât și psihic. Aș dori sfaturi în special de la persoanele care au trecut prin experiențe asemănătoare. Știu că afecțiunile tiroidiene pot provoca toate aceste simptome, inclusiv agitație și anxietate, dar aș vrea, totuși, să fiu iar un om normal, fără adrenalina asta permanentă în corpul meu. Ce-i de făcut pe partea de gândire, că am aplicat tot ce știu și am ajuns să-mi întrețin aceste episoade de tahicardie prin impactul psihic.
Mulțumesc!
0 comentarii
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.