Sa divortez?

Buna am 32 de ani sunt impreuna cu sotul meu de la 17 ani, suntem casatoriti de 5 si avem un baietel de 4 ani. Am avut o relatie destul de buna cu sotul pana sa se nasca copilul in sensul ca imi vorbea frumos, nu prea muncea asa ca ma astepta acasa cu masa facuta timp in care eu munceam foarte mult reusind singura sa construiesc o casa.Am ramas gravida, s-a purat frumos doar ca tot nu muncea...apoi am nascut si atunci s-a scimbat complet.A inceput sa imi vorbeasca foate urat, ma jignea, ma critica cu orice ocazie imi spunea ca nu sunt buna de nimic.nu suporta sa auda copilul plangad noaptea incepea sa tipe la mine sa plec in alta camera cu el ca il fac special sa planga.Nici macar nu muncea tot din indemnizatia pe care o primeam eu traiam desi el spunea ca pleaca la munca, pleca dimineata si venea seara dar bani nu aducea. Nici macar 5 minute nu a tinut copilul in brate in primii ani pentru ca grija lui era doar treaba mea. S-au terminat cei 2 ani de stat acasa si m-am intors la munca.A facut el o regula eu muncesc, el plateste factutile dar pentru asta trebuie sa ii dau toti banii pe care ii castigam. El la fel nu aducea nici un ban dar imi repeta mereu ca nu sunt buna de nimic ca nu sunt in stare sa platesc o factura.In ziua de salariu se purta chiar dragut cu mine asa ca a mers mult timp regula asta. In momentul cand mai incercam sa schimb sa ii spun ca si eu am nevoie de bani incepea sa se comporte destul de agresiv.Ma umilea de fata cu prietenii spunandu-le ca eu vreau sa imi traiesc viata cu banii mei si sa traim din banii lui.nu spuneam nimic niciodata pentru ca nu as fii vrut sa il fac sa se simta prost in fata prietenilor.Aveam permanent o stare de panica si de frica asa ca cedam si era mai usor pentru mine. Mai tarziu am aflat ca el din banii mei manca in oras, mergea la mesaj erotic si cine mai stie ce alte lucruri.Eu nu am voie sa fac nimic, sa ies in oras sau sa ma intalnesc cu prietenii cred ca nu am voie nici sa am prieteni.Imi spune mereu ca eu am numai prietene ciudate, asa ca am ramas doar cu prietenii lui.Am voie doar sa merg la munca si sa stau oricat.Asa ca m-am cam refugiat in munca.Muncesc foarte mult si in weekend si cateodata ma simt trista daca nu prea am de munca si trebuie sa plec devreme.Colegii ma privesc putin ciudat dar asta e. Am iesit intr-o seara cu ei si sotul meu m-a injurat o ora continuu.Am avut momente in care m-am gandit sa divortez iar el m-a simtit si chiar s-a schimbat o perioada dar isi revenea.Se schimba in sensul ca nu mai vorbea atat de urat, mai facea treaba prin casa, nu simteam frica si panica asa de tare in prezenta lui(nici vorba de iubire sau respect sau macar o conversatie cat de cat draguta).in momentul cand imi disparea gandul de divort revenea si el cu aceleasi obiceiuri. Cred ca si eu am o problema pentru ca sunt prea pasiva si nu ii raspund cand ma jigneste doar tac.
Acum de vre 8 luni ma tot gandesc serios sa divortez parca ceva din interior a preluat puterea si parca imi spune permanent sa divortez.ma gandesc non stop la asta dar mintea imi spune ca am un copil si o casa pe care am construit-o cu greu. In astea 8 luni m-a simtit din nou si s-a scimbat iar a adus chiar si bani in casa si s-a apropiat foarte mult de copil.il scoate la plimbare si ii cumpara tot ce vrea el.Am impresia totusi ca i-a spus ceva baiatului pentru ca acesta se poarta foarte ciudat. Incepe sa planga cand taica-su pleaca chiar si pana la baie ii e frica cumva sa nu plece si de imbratisat nu ma mai imbratiseaza decat dupa ce se asigura ca sotul meu nu mai e in camera.
Am vorbit cu mama mea, i-am povestit si ei totul si imi spune sa nu divortez ca am muncit la casa ca o sa imi pun toata familia in cap.la mine este locul unde se intalneste toata familia, gratare, petreceri.imi spune ca am un copil si ca si ea a trecut prin asta si trebuie sa merg mai departe. Eu ma gandesc sa divortez dar nu imi gasesc nici un strop de curaj mai ales ca nu am nici sustinerea familiei si ma gandesc si la el ca nu stiu daca s-ar descurca fara mine.Simt o tristete permanenta, acum ceva timp simteam furie, ura stiu ca suna ciudat dar era mai bine parca simteam ceva acum doar tristete si simt cum cad in gol cu toate astea nu am nici un pic de curaj.

Multumesc mult pentru raspuns.Stiu ca ma pot descurca singura.Castig destul de bine incat sa o pot lua oricand de la zero.Nu mi se pare greu nici sa am grija de copil singura problema mea este ca nu imi gasesc curajul sa ii spun sotului ca vreau sa divortez. Imi este si frica de reactia lui si mila in acelasi timp pentru ca nu stiu cum se va descurca fara mine. In acelasi timp mi-e frica de reactia familiei. El se lauda foarte mult cu casa lui, cum s-a descurcat el s-o construiasca, lumea il apreciaza, desi nimeni nu stie ca eu sm facut-o singura.Intodeauna in fata lumii am spus ca el aduce banii iar eu completez pentru ca nu am vrut sa se simta inferior.acum daca ii iau asta am impresia ca il distrug, el nu stiu cat e de capabil sa o ia de la capat si lumea il va vedea exact asa cum e.
Mai este si problema ca el mi-a spus ca daca vreau vreodata sa divortez, el ca disparea de tot din viata noastra si a copilului. Din viata mea nu e nici o problema dar din cea a copilului...?cum ar putea sa treaca un copil de 4 ani peste faptul ca tatal lui nu vrea sa il mai vada niciodata.

Am fost la consiliere de cuplu acum cateva luni dar la o singura sedinta, nu a vrut mai mult.Eu m-am simtit foarte bine pentru ca am reusit sa iu spun multe lucruri pe care nu as fi avut curaj sa i le spun cand suntem noi 2, nu m-ar fi ascultat. Eu am inteles ca sunt si eu vinovata ca nu am reusit sa ma impun, ca iert prea usor, ca sunt prea pasiva.Problema e ca dupa sedinta asta m-a facut sa imu dau seama ca am dreptul sa ies din aceasta relatie daca nu sunt fericita (si chiar nu sunt) nu pot sa zic ca am reusit vreun pic sa ne apropiem.El chiar a reactionat agresiv(verbal) fiind nemultumit de faptul ca i-am povestit atat de multe psihologului.

In general nu prea incurajez divorturile, mai curand o vorba a unui preot drag familiei noastre:"Reparati, straduiti-va sa reparati, nu sa schimbati!"

Ce nu inteleg eu insa cum in Romania nu are de lucru, caci e nevoie de forta de munca la greu.De ce? Vazusem la un moment dat pe Softpedia era un topic cu cineva care deschisese un topic pe tema ca el statea acasa ca nu gasea nimic la studiile lui(ma rog eu nu pun pret de doi bani, pe unele din facultatile actuale). Pai bine dar deja trecusera niste ani.Cat sa astepti? In cazul lui il tineau parintii.

Nu inteleg ce platit de facturi face cu banii castigati de altul. Aia poate plati si un copil de 10 ani. Nu il lasati sa va manipuleze asa usor. Deci eu cum vad treaba, va zbate-ti din greu si el nu prea, la munca sa inteleg ca mai rar, intelegere ca ce facem luna asta cu bani, ce mai luam, nu exista. Grija fata de copil in primii ani nu a avut. Trebuie sa fiti hotarata in a cere catre el niste indatoriri minimale. In mod normal singur ar trebui sa se simta.

Marieta20 a scris:"Am iesit intr-o seara cu ei si sotul meu m-a injurat o ora continuu."
Chestiile astea nu se fac doamna, rufele se spala in familie, nu acceptati sa nu va respecte IN SPECIAL IN PUBLIC. Alta nu il mai suferea o ora dupa o chestie dinasta. E manipulator si va prins slabiciunea, si cu un om manipulator e posibil sa aveti nevoie si de sustinerea familiei ca sa il razbiti.
Dumnezeu sa va intareasca si sa va dea gandul bun!

Da...am acceptat prea multe si am tot incercat l-am tot acoperit in fata familiei cand pleca aiurea de acasa eu le spuneam ca e la munca si multe alte lucruri de genul.Am obosit desi il vad schimbat stiu ca este doar din cauza ca simte ca vreau sa plec.El si-a aratat adevarata fata dupa ce am nascut cand si-a dat seama ca nu o sa pot renunta la el.Pana atunci a fost ok.Mi-e frica sa nu raman pentru ca in momentul cand o sa ajung la o varsta unde nu o mai pot lua de la capat si el va stii asta atunci o sa il cunosc si mai bine
Nu am deloc sustinerea familiei, ei chiar ma obliga cumva sa raman. S-au obisnuit cu casa mea, mama mea si-a facut o gradina la mine in curte, toate rudele mele stau la bloc si este locul lor unde fac gratare ies la aer curat.Ma simt ca intr-o inchisoare pe care am construit-o eu cu mainile mele.

De copil are grija cat sunteti plecata?

Mama mea

De asta tin foarte mult si la parerea ei.Nu stiu cum m-as fii descurcat fara ca ea sa aiba grija de copil cat eu lucrez.ma simt foarte datoare fata de ea.

E un non sens, mama ta te ajuta cu copilul, tii la parerea ei dar de fapt de castigat are doar sotul care inteleg ca a fost toata viata un trantor. Ce merit are el in ecuatia asta? Mama ta merge pe conceptia invechita ca femeia trebuie sa stea cu barbatul ei corice s-ar intampla, ca e rusine sa divortezi. Nu mai este asa, incearca sa ii spui ce se intampla.
Tu nu vezi ca l-a enervat ca ti-ai spus oful la psiholog? Deci nu-i convine ca de fapt tu vezi care e realitatea in aceasta relatie si el manipulatorul pierde teren.
Conteaza cum te simti tu in aceasta relatie, nu familia traieste cu el, ia o decizie singura in functie de cum vezi tu ca este aceasta relatie. Casa e posibil sa o castigi ca el nu poate demonstra ca a avut venituri, consulta un avocat. Si daca ramai cu casa, rudele pot veni in continuare la gratare, daca asta e asa important pentru tine.

Da stiu dar nu am nici un strop de curaj sa ii spun de divort.Mi-e foarte frica de reactia lui.Are un caracter foarte puternic si vulcanic reactioneaza destul de agresiv la orice chestie mica dar la o discutie despre divort.Intru in panica doar cand imi imaginez cum o sa discut cu el. Si apoi mi-e mila si de copil care deabea anul asta a primit si el atentie de la tatal sau si a devenit foarte atasat de el.
Stiu ca suna foarte ciudat tot ce am am scris, le-am citit si eu si daca nu era vorba despre mine mi s-ar fi parut o decizie simpla: divort, dar traind toate lucrurile astea imi este foarte greu si foarte frica.

Marieta 20 a scris:"Am obosit desi il vad schimbat stiu ca este doar din cauza ca simte ca vreau sa plec".
Dar de ce sa pleca-ti din casa care ati facut-o dvs in special? Sa i-o lasa-ti lui care nu s-a straduit?

Eu zic sa va aratati intentiile legat de schimbarea comportamentului lui, in prima faza. Ma rog spus frumos dar oarecum ferm. Platesc eu facturile, dar tu cum stai cu serviciul? Cu ce te pot ajuta legat de serviciul asta(daca e cazul)? Cand merge-ti la o vitoare iesire cu cunoscuti, il pregatiti dinainte, daca ai probleme cu ce spun imi spui dupa, sau imi faci un semn, nu ma faci de "rahat" cu astia de fata! Si daca o face, un scandal monstru, dupa, si intrebat :"Crezi ca asta e iubire, cel mai tare profita de cel de langa el? Ce iubire e asta?..."

Multumesc pentru raspuns.Am obosit de atatea discutii care nu duc nicaieri. Sunt deja peste 10 ani de cand eu platesc tot in casa si am dscutat cu el ca ar trebui sa faca ceva dar incepe si tipa si imi spune ca eu sunt vinovata ca el nu lucreaza ca trebuie sa stea cu copilul, ca a refuzat o gramada de oferte din cauza ca eu muncesc si nu avem ce face cu copilul (de care a avut grija mama mea nu el).
Am aflat ca m-a inselat de o gramada de ori (din greseala parca Dumnezeu a vrut sa sa aflu ca eu refuzam sa cred asa ceva).Am vorbit cu el si schimba vina pe mine imi spune ca daca el m-a inselat probabil si eu l-am inselat de o gramada de ori , probabil nici copilul nu e al lui si discutia se termina facandu-ma sa ma simt ultimul om.Eu nici macar nu m-am uitat la alt barbat dar sa il insel.
Toate discutile despre el se termina cu mine.Eu il insel, eu sunt o mama proasta, nu am nici o calitate as fii nimeni fara el.
Am obosit nu mai am putere pentru cearta deloc.Mi-am pierdut toata increderea in mine.
Singurul lucru pe care il simt e ca el inca se poarta decent cu mine e din cauza faptului ca exista o sansa foarte mica ca eu sa il parasesc.Stie ca ma descurc singura.Peste 10 ani vand nu o sa mai am puterea sa o mai iau de la capat nu stiu cum se va purta.

Mergeti dv. la psiholog. O sa va ajute sa va vedeti prioritatile in viata.

Teoretic stiu care sunt prioritatile.Sa fiu eu bine ca sa am puterea sa imi pot creste copilul frumos si sa fiu un exemplu de urmat pentru el ( nu cum sunt acum). Simt ca as putea sa reusesc lucrurile astea iesind din relatia asta. Intrebare mea este (cred ca cu asta as fi trebuit sa incep) Sunt o persoana ingrozitoare daca ma pun pe mine pe primul loc si sa aleg divortul? Pentru ca eu asa ma simt, pe langa frica de el, vina fata de familie etc.

Multumesc mult pentru raspuns.Stiu ca raspunsurile sunt la mine dar inseamna foarte mult pentru mine sa aud ca nu e chiar asa de rau daca aleg ceea ce simt.
Nu stiu cum o sa pun problema dar stiu ca asa nu mai pot trai.Ma gandesc non stop la asta, nu ma pot concentra, incerc sa ascult muzica sa imi pot schimba gandul de la asta dar nu pot.