rezultat biopsie - după extirparea unei formaţiuni tumorale la gambă
Bună ziua! Vă rog foarte mult dacă îmi puteţi spune ce reprezintă urmtorul rezultat anatomo - patologic: ţesut adipos şi conjunctivo - vascular care prezintă o moderată reacţie inflamatorie limfo - histiocitară cu celule gigante de corp străin. Biopsia a fost efectuată după extirparea unei formaţiuni tumorale la gambă. Mulţumesc din suflet!
Buna dimineata! Va multumesc f. mult pentru raspuns, insa mai am o nelamurire. Am repetat biopsia la un alt laborator iar rezultatul a fost tumora benigna cu celule gigante multinucleate, fara precizarea limitelor rezectiei chirurgicale. Va rog mult sa-mi spuneti daca intre cele doua rezultate ar fi o legatura, daca exista riscul unei recidive si daca trebuie operata din nou pentru o rezectie mai larga. Precizez ca este vorba despre fiica mea in varsta de 17 ani iar problema a aparut la cinci luni dupa o lovitura fara rana deschisa, doar o vanataie. Va multumesc anticipat si va urez o zi buna!
rezultatele sunt concordante. nu mai trebuie facut nimic, a priori.
Vă mulţumesc foarte mult pentru răspuns şi pentru bunăvoinţa pe care o manifestaţi faţă de toţi cei care au nevoie de sfaturile dumneavoastră!.O zi bună şi multă sănătate!
buna seara
Va rog sa ma ajutati cu interpretarea urmatorului rezultat de biopsie Examen histopatologic piesa mica 6806-6807
Examen histopatologic piesa mica Formatiune tumorala esofagiana
Examen histopatologic piesa mica 1. Bio DII 2. Bio formatiune protruziva esofag
Examen histopatologic piesa mica 1. 3frx0, 2/0, 2/0, 2 cm si 1 fr foarte mic 2. 4frx0, 3/0, 2/0, 2 cm si 1 fr inframilimetric
Examen histopatologic piesa mica 1. Fragmente bioptice din mucoasa duodenala histopatologic prezentand la nivelul corionului insule, cuiburi si travee de celule tumorale maligne, cu aspect scuamos, cu marcate atipii nucleare si mitoze atipice; zone de necroza tumorala de tip comedonal si numerosi emboli tumorali intravascular; bogat infiltrat polimorf intra si peritumoral. 2. Fragmente bioptice din proliferare tumorala maligna alcatuite din plaje si insule de celule tumorale, cu marcat pleomorfism nuclear si frecvente mitoze atipice; moderata reactie desmoplazica si arii intinse de necroza tumorala.
Examen histopatologic piesa mica 1. Fragmente din mucoasa duodenala cu determinari secundare din carcinom scuamocelular slab diferentiat (G3); emboli tumorali intravascular. 2. Carcinom scuamocelular slab diferentiat (G3).
va rog mult ajutati-ma maine dimineata ma duc sa-i fac si CT e vorba despre mama mea care are 68 ani. Va multumesc mult

CT-ul este absolut esential pentru a se vedea cat de extins este cancerul. in functie de asta se va decide si ce tip de tratament se poate aplica, chirurgie, iradiere, chimioterapie, etc... si daca se poate spera la vindecare sau nu.
asteptam rezultatul investigatiei si mult noroc !
asteptam rezultatul investigatiei si mult noroc !
multumesc mult maine ii fac CT si am sa revin cu rugamintea sa ma ajutati da la prima vedere e grav de tot?
un cancer e intotdeauna ceva serios. vom stii mai multe dupa CT.
As vrea sa va trimit rezultatul al CT ca atasament la un mail. este posibil? Mi-au spus ca numai are nici o sansa. Ma ajutati cu inca o parere? Va multumesc mult
da, este posibil. dar incepe intai cu concluzia examenului CT si posteaz-o aici. apoi da-mi un mesaj privat!
Modificari compatibile cu proces expansiv tumoral vegetant si stenozant esofag abdominal sijonctiune esogastriga cu extensie la nivelul micii curburii a polului superior gastric. Modificari sugestive de proces proliferativ invaziv, cu punt de plecare la nivelul genunchiului inferior al duodenului. Adenopatii tumorale intraperitoneale loco-regionale, periduonale, pericefalice pancreatice si momboaortice. Steatoza hepatica. Dou imagini nodulare hepatice ce pot reprezenta determinari secundare se recomanda ecografie cu substanta de contrast. Litiaza biliara. hiperplazie a ambelor glande suprarenale, mai probabil cu substrat adenomatos.
Astea sunt concluziile din CT.
Astea sunt concluziile din CT.
intr'adevar, lucrurile indica spre un cancer de esofag cel mai probabil cu metastaze la nivelul ficatului, in ganglionii loco-regionali si la distanta. intr'adevar nu este vindecabil, dar este tratabil, pentru ca fara tratament boala va progresa si va muri cu mult mai repede.
daca are probleme de a inghiti, atunci medicul endoscopist trebuie sa va spuna daca poate pune o proteza de esofag sau daca trebuie pusa una duodenala; altfel trebuie sa mergeti rapid sa faceti o programare la oncologie pentru ca se indica, in acest caz, chimioterapia.

pai am fost acum la pranz la oncolog si mi-a spus ca nu poate sa-i dea tratament ca daca numai poate inghiti nu mai are ce sa-i faca sa incerc sa ma duc si in alta parte? De cand a facut endoscopia miercurea trecuta numai poate inghiti mai mult de 2 dumicatiu sau o lingura de supa ca zice ca s-a saturat.Maine dimineata mi-a promis cineva ca ma duce la fundeni sa-mi citeasca rezultatele si altcineva. e bine sa mai intreb sau ce sa fac ca nu mai stiu
da. trebuie sa fie rezolvate aceste 2 probleme:
1 - sa poata sa inghita; asta inseamna ca fie trebuie sa i se puna o proteza de esofag (posibil sa trebuiasca sa o cumparati); asta o pune ENDOSCOPISTUL, eventual medicul care a facut endoscopia; daca asta nu se vrea/poate, atunci trebuie sa i se puna un tub direct din stomac la exterior, se numeste GASTROSTOMA, pe care sa se poata alimenta, altfel va suferi foarte tare foarte mult timp, din cauza denutritiei, si asta e rau.
2 - dupa rezolvarea acestor lucruri, trebuie inceputa chimioterapia; va recomand sa vedeti si un oncolog serios, pentru ca cel care v-a expediat rapid nu v-a explicat ca defapt cele mai multe citostatice se fac IN PERFUZIE, si nu pe gura, asa cum e singurul chimioterapic la care se gandea el; ce e drept, si motivul principal pentru care nu a recomandat inceperea, este faptul ca momentan NU SE POATE ALIMENTA; este denutrit, asta ii slabeste tot organismul, iar chimioterapia inceputa peste asa ceva ar putea fi un dezastru.
ca atare asa trebuie procedat si astea sunt informatiile cu care trebuie plecat la drum. intelegeti aceste lucruri ?

am inteles maine am sa abordez un alt doctor oncolog. Am consultat si un chirurg care a zis ca exista si posibilitatea de a face o rezectie totala de stomac si duoden - pentru a scoate ambele tumori -si sa uneasca intestinul subtire cu esofagul sa se poata alimenta, dar ca sunt riscuri mari in acest caz. Oare merita incercat Mama mea este o persoana cerebrala si are ceva cunostiinte si nu vrea sa treaca prin chinurile unor dureri insuportabile - mi-a spus ca si-ar asuma riscul unei astfel de operatii daca gasesc un chirurg sa o faca chiar daca ar fi sa piarda lupta in acel moment - imi cer scuze pentru timpul pe care vi l-am rapit dar chiar sunt disperata nimeni in familia noastra din mosi stramosi nu a avut aceasta boala. ce sa fac sa caut un chirurg in continuare daca cel cu care am vorbit azi se razgandeste ca nu mai stiu ce sa fac si de unde s-o apuc sunt devastata pur si simplu vreau sa o ajut cu ceva nu pot sa stau si ma uit la ea cum se topeste vreau sa stiu daca mai are o sansa sa-i usureze viata si o mai pot avea langa mine. va multumesc mult
cu siguranta singurele lucruri care se recomanda in momentul de fata sunt cele de care ti-am zis. nimic mai mult nu se poate face si cu siguranta orice interventie chirurgicala de "incercare a indepartarii tumorilor" este contraindicata. nu va castiga nimic, dar va pierde foarte mult, ba chiar va risca sa moara imediat. si daca NU moare imediat sau in timpul operatiei, viata ii va fi oricum cu mult scurtata decat daca NU se opereaza, pentru ca recuperearea dupa o operatie asa mare e lunga si grea iar celulele tumorale oricum s-au raspandit si nu mai pot fi oprite prin operatie.
singurele lucruri care raman valabile raman cele pe care ti le-am zis mai sus, care au ca scop ameliorarea si controlul simptomelor, intai de toate, iar mai apoi prelungirea vietii. cu chimioterapie se poate obtine o remisie care sa dureze chiar si ani de zile, in conditii normale.

multumesc frumos pentru raspuns da unde pot gasi in bucuresti un gastroenterolog care sa-mi spuna daca poate face asa ceva - sa-i puna proteza
maine dupa ce am vesti mai noi pot sa indraznesc sa va mai scriu
Buna seara,
Am fost astazi asa cum spuneam la IOB Fundeni. Mi s-a spus sa iau legatura cu dl.Dr. Constantinescu de la spitalul de urgenta Floreasca pentru a ma sfatui daca este posibil sa i se monteze mamei o proteza pe esofag. Dupa ce ar incepe realimentarea mi-a recomandat sa inceapa sa faca radioterapie pentru ca chimioterapia nu este indicata. De abia dupa radioterapie am putea incerca dar mi-a spus ca radioterapia poate inflama tumora si aceasta sa obtureze proteza. Nu mai stiu. oricum maine dimineata ma duc la dl.dr. sa vad daca poate macar sa-i puna aceea proteza pe esofag. In orice caz azi am inteles ca aceasta boala parsiva reactioneaza diferit de la organism la organism. Sansele mi s-a spus ca sunt mici dar... nu pot sa stau sa ma uit la mama cum se stinge langa mine.

daca se monteaza o proteza si incepe sa manance, atunci se va pune in discutie si o radioterapie eventual cu o chimioterapie concomitenta.
sper numai sa poata monta acea proteza doctorul dna. dr. oncolog de astazi imi spunea ca trebuie neaparat sa gasesc un medic care sa incerce sa faca asta. mi-a ramas numai speranta eu nu pot sa nu sper am sa caut pana am sa gasesc un medic care sa faca asta am inteles ca sunt si la iasi si la sibiu medici care monteaza astfel de proteze.
cu siguranta ca sunt. ce cauti tu este deci cel mai probabil o sectie mare de GASTROENTEROLOGIE.
am gasit, dl. dr. Constantinescu gabriel de la spitalul de urgenta Floreasca m-a si programat pentru maine dimineata sa ii monteze proteza. Dar ce urmeaza dupa? Sa caut un radioterapeut/ Dl. dr. spunea ca in urma radioterapiei tumora se inflameaza si exista riscul ca aceasta proteza sa migreze.
riscul acesta exista oricand, dar asta nu cred ca schimba cu ceva ce trebuie facut, adica faptul ca trebuie pusa. dupa ce se va rezolva asta, se va recurge la CHIMIOTERAPIE, fara radioterapie locala, pentru ca boala este METASTATICA, deci raspandita la distanta in corp, iar tot corpul NU poate fi iradiat. iradierea se va pastra de rezerva pentru situatii de necesitate imediata, cum ar fi de pilda o compresie de cai respiratorii sau altceva localizat.
deci:
1 proteza esofagiana
2 incepe sa manance cate putin si isi mai prinde din puteri
3 consult la oncolog pentru inceperea chimioterapiei (e bine sa mergeti pentru programare cat mai repede dupa montarea protezei, caci s-ar putea sa nu gasiti un loc de consutatie chiar imediat).
puteti face aceste lucruri ?

da pot sa le fac da unde sa gasesc un dr.oncolog care sa-mi recomande tratamentul cei doi consultati pana acum unul mi-a spus din start ca nu poate sa faca asa ceva si cel de ieri ca trebuie sa faca radioterapie. chiar numai inteleg eu de unde sa gasesc pe cineva dispus sa ma ajute. Chiar ma apuca disperarea ca nu stiu incotro sa o iau. Maine dimineata stiu ce am de facut o internez pentru protezare dar dupa aceea de unde sa iau eu un medic oncolog. Dupa ce o astfel de veste te dstruge mai intalnesti si numai oameni care iti spun gata du-te acasa si asteapta sfarsitul adica eu sa stau si sa ma uit la mama cum moare in fiecare zi cate putin fara sa incerci macar sa faci ceva, iti recomanda sa faci nimic Nu pot sa fac asta chiar daca o vad in fiecare zi cand ma intorc de la serviciu ca e mai rau mai sfarsita, mai slabita.
din cauza imposibilitatii de a se alimenta. asta se va ameliora odata cu montarea protezei. ia lucrurile cu calm, sistematic si mai ales PE RAND. ocupa-te deci de treaba cu proteza fara ca macar sa te gandesti la ce va fii dupa aceea. spune-ti doar ca dupa aceea "vei vedea". si asa va si fi, la fel va face si oncologul, "va vedea". respectiv va vedea ca nu are ce simptome sa mai controleze cu iradierea si ca cel mai bine e sa faca chimioterapie pentru TOATE metastazele. ai putina rabdare si incredere !
n-am pus proteza dl. doctor ne-a spus initial ca inca mai poate trece ceva pe langa tumoare apoi a decis sa-i monteze una speciala care sa nu poata migra repede dar, nici asta nu s-a putut monta deoarce intre timp s-a defectat aparatul. am plecat acasa cu mama mai mult lesinata dupa o ora si jumatate de stat pe masa de radiologie. a vomat iar si toata ziua nu s-a mai putut da jos din pat. de radioterapie am aflat azi ca nu se poate din cauza faptului ca exista mai multe formatiuni si ca cea de pe esofag s-ar inflama mult prea tare si ar obtura de tot. de chimio... sa incercam 1 sedinta -2 dar dat fiind faptul ca are si suferinte mai vechi cu inima (cardiopatie ischiemica, extrasistole...) hipertensiune arteriala si la ecograf s-a descoperit ca sufera si de litiaza biliara (apropo de starile de voma) nu garanteaza ca ar trece nici de prima sedinta. Mi-a ramas suferinta si chinul asteptarii sfarsitului care din cate am inteles o sa fie groaznic. Nu merita mama mea asa ceva, e atat de nedrept ce a patit ca nici nu-mi vine sa cred. O mama ca a mea nu cred ca mai exista a stiut sa fie intotdeauna si cea mai buna prietena si cea mai buna si devotata mama. Cand l-am pierdut pe tata (a facut infarct in somn) ea a fost cea care ne-a sustinut pe toti cu curajul ei, acum ce-o sa fac nu stiu incerc sa fiu tare si sa fac fata pentru ea dar nu stiu cat o sa-mi reuseasca. o sa mai scriu cand o sa pot daca nu va supar
Discuțiile despre tumori benigne și cancer au fost transferate pe:
Forumul Ghid-Cancer.ro - un proiect ROmedic destinat exclusiv acestui subiect.
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 3Fractura deschisa de gamba cu deplasare
- 9dureri de picior
- 22IRM traducere rezultat
- 7nerv sectionat
- 43Ruptura musculara partiala
- 8Posibil colageniza? rog rapsuns.
- 6dureri foarte puternice si apasatoare de gambe si talpi
- 3Durere muschi gambe
- 6Vinatai multe pe picioare aparute din senin
- 5biopsie la picior
- 1Rezultate biopsie cancer la san.
- 2carcei in gamba mai ales noaptea
- 2precizare diagnostic
- 1Ce reprezinta diagnosticul biopsiei- carcinom ductal infiltrativ?
- 0durere la nivelul gambei
- 0Interpretare rezultat bipsie
- 0Rezultate biopsie la san
- 0Rezultat biopsie
- 0Rog interpretare rezultat examen histopatologic excizie 2 alunite
Mai multe informații despre: Gamba rezultatul biopsiei
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm: