Micoza zona bucala
Buna ziua,
Acum 5 saptamani au aparut 2 pete in jurul nasului, am mers imediat la dermato si am primit diverse creme si lichide pt aplicare locala ca de ex eryfluid ( nu le mai tin minte pe toate). Intre timp petele au evoluat, au aparut pungute cu lichid, puroi nu stiu exact de culoare alba la inceput iar acum sunt galbene, pe buza superioara. Al -2 tratament a constat in antibiotic tetraciclina si oximed pt aplicare locala. Tot cam din aceasi perioada ma trezeam cu buza foarte inflamata, iar pe timpul zilei revenea la forma initiala. Am mers la al2 lea dermatolog care mi-a dat un antibiotic mai puternic presupun, azitromicina si un alt preparatpt aplicare locala, care de altfel odata aplicat avea o culoare rosie si era foarte greu sa-l curat dimineata, astfel la un moment dat pungutele cu pricina de uscasera iar cind am curatat aceasta crema probabil le-am iritat din nou si au aparut alte pungute si mai mari.
Am mers la al 3-lea dermatolog ieri, mi-a spus de cum am intrat pe usa c-am o ciuperca luata de la animale (am un porcusor de guineea in casa), si mi-a dat un alt tratament crema medacter, si pastile terbisil si inca un lichid preparat in farmacie insa nu pot descifra compozitia. Tot ieri am oprit si tratamentul precedent, am scos firele de par din zona la sfatul mediciului, iar azi de dimineata m-am trezit cu buza si mai umflata, chiar nasul si obrajii erau inflamati, acum inflamatia s-a retras si-a ramas insa buza destul de inflamata.
Pt ca nimeni nu m-a trimis la analize tot de pe internet m-am hotarat sa merg la o clinica privata pt a-mi preleva probe din acele pungute cu lichid, a ramas pt luni pt ca mi-au spus ca urmeaza weekendul si nu le pot urmari sau ceva de genul. O sa merg luni din nou si va rog sa-mi spuneti ce analize ar trebui sa fac, sau ce sa cer mai exact. Ar trebui sa fac si analize singelui sau nu stiu? Va rog sa ma sfatuiti, cu orice sfat, ar trebui sa merg la o clinica din Bucuresti (sunt din Pitesti) ? Sunt foarte disperat pt ca pe linga faptul ca deja la cum arata azi nu mai pot iesi decit in cazuri de maxima urgenta, si profesia ma obliga, iar peste 2 saptamani voi fi si mire!!!
Va rog sfaturi

3 comentarii
Mergeti la Spitalul Militar sa va examineze si domnul dr. Ciuchita.
Presupun ca din Pitesti, cum am scris mai sus, sunt din Pitesti. Aseara s-a inflamat toata fata am mers la urgenta si azi sunt mult mai bine, bubitele s-au uscat si incepe sa cada cojita acea usor usor. Am trecut si pe la SPitalul Militar si-o doamna asistenta de acolo m-a indrumat catre doctorul dermatolog al dinsilor. Presupun ca este vorba de dl dr Ciuchita, pt ca au un singur dermatolog din ce am inteles
Va multumesc mult de tot,
Numai bine !
Va multumesc mult de tot,
Numai bine !
Impetigo, diagnostic preliminar, maine merg din nou la dl doctor pt a preleva probe si tratament. Multumesc din suflet pt referinta.
Numai bine !
Numai bine !
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.

Alte subiecte care v-ar putea interesa:
Mai multe informații despre: Micoza bucala
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm: