Luxatie maxilar in timpul extractiei

13-06-2024
marina nicolae
Nu este medic/terapeut
marina nicolae
buna ziua,
Am 68 de ani si sunt purtatoare de proteze totale de 30 ani
La maxilarul de jos aveam 6 radacini de la canin la canin peste care statea proteza
A trebuit sa fie extrase pentru ca se infectase, toate intr-o singura sedinta.
In timpul extractiilor mi-a sarit maxilarul, am auzit clant, medicul a zis ca a intrat la loc, dar de atunci au inceput problemele.
Protezele, chiar si aia de sus nu se mai potrivesc, imi da dureri de cap, de ochi, de ceafa, ma doare toata fata, am ameteli si mai ales vertij.
Daca nu pun protezele am tot asa tot felul de probleme.
medicul recomanda proteze noi dar nu am posibilitate materiala deocamdata.
Am aproape 1 luna de la extractii
Eu cred ca maxilarul nu s-a pozitionat corect.
Astept pareri. Multumesc.
3 comentarii
0
13-06-2024, ora 14:48
Dr. Radu Ursa
Stomatologie, București
Dr. Radu Ursa
Bună ziua!

După o luxație netratată de mandibulă, lucrul care de regulă deranjează cel mai tare este dificultatea sau chiar imposibilitate de a mai închide complet gura sau devierea mandibulei către stânga sau dreapta la închiderea gurii. Durerile resimțite după luxația mandibulei sunt localizate imediat în fața urechii, putând apărea și între ureche și unghiul mandibulei, în special la mișcări ale gurii.

Durerile și acuzele descrise nu sunt specifice luxației de mandibulă, însă, ar putea sugera potențiale probleme de hipertensiune arterială. Pentru asta, vă sfătuiesc să solicitați consultul unui medic cardiolog pentru a vă putea prescrie un tratament adecvat.

După extracții dentare țesuturile implicate se inflamează pentru o scurtă perioadă, de regulă de 2-3 zile, iar după vindecarea completă, osul poate suferi remodelări. Aceste remodelări pot genera denivelări în suprafața osului, denivelări ce provoacă disconfort și chiar instabilitate la inserarea protezei. În funcție de cât de severe sunt aceste denivelări, fie ele trebuie îndepărtate printr-o intervenție chirurgicală ușoară, fie proteza poate fi adaptată noii situații clinice.

De asemenea, într-o perioadă atât de îndelungată de purtare a protezelor totale, oasele maxilarului și mandibulei suferă modificări ce pot provoca instabilitatea protezei, independent de extracțiile suferite. Așadar, în funcție de starea în care se află protezele, ele fie pot fi adaptate sau modificate pentru a se putea adapta noii situații a gurii dumneavoastră, fie trebuie înlocuite complet.

Pentru orice alte potențiale întrebări sau neclarități, vă stau la dispoziție.
0
13-06-2024, ora 19:35
marina nicolae
Nu este medic/terapeut
marina nicolae
Va multumesc pentru raspuns. Nu am tensiune fac tratament cu Bataloc de 2 ani, am in schimb o spondiloza cervicala Trosnitura a fost in partea dreapta unde ma simt bine, in schimb in stanga langa ureche simt o umflatura iar vertijul este exact pe stanga cand intorc capul sau cand in pat ma intorc pe stanga.
Putea fi tratata luxatia ? Cum ?
Multumesc.
0
13-06-2024, ora 22:52
Dr. Radu Ursa
Stomatologie, București
Dr. Radu Ursa
Pe lângă durerea specificată, simțiți că atunci când închideți gura, mandibula tinde să derapeze spre stânga? Atunci când închideți gura, pare că pe partea stângă mișcarea se blochează, iar pe partea dreaptă mișcarea se desfășoară normal? Durerile de pe partea stângă se accentuează la mestecat, vorbit sau căscat și tind să se extindă spre tâmple și spre unghiul mandibulei?

Tratamentul luxației de mandibulă se face, de regulă de un medic chirurg dento-alveolar sau oro-maxilo-facial. Acesta constă într-o manevră specifică de repoziționare a mandibulei, ce se efectuează pe loc și are efect imediat.

Dacă într-adevăr este vorba de o luxație, recomand să vă prezentați cât mai curând la medic pentru a putea rezolva rapid și eficient această problemă. Luxația cronicizată este mai dificil de tratat și poate necesita intervenție chirurgicală.
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Medici stomatologi, dentisti, cabinete stomatologice
Recomandă un stomatolog sau caută unul bun!
Medici-Stomatologi.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 7500 de cabinete și clinici de stomatologie din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor stomatologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. Accesați site-ul
Alte subiecte care v-ar putea interesa:

Mai multe informații despre: luxatia maxilarului