ROmedic Black Friday:  reduceri la serviciile de promovare a cabinetelor, clinicilor și firmelor medicale

Este posibil sa nu se descopere ambliopia la adulti ?

19-01-2010
dR3am3R
Nu este medic/terapeut
dR3am3R
Buna!

Este posibil sa am ambliopie, dar sa nu fi fost detectata pana acum ? Am 26 de ani si tot ce am gasit pe internet se refera la perioada copilariei. Daca am inteles bine, creierul "se obisnuieste sa priveasca" doar printr-unul dintre ochi. Am facut acum cateva zile un examen oftalmologic pentru prescriptie de ochelari, dar nu am constatat o imbunatatire a vederii cu ochiul drept, orice lentila ar fi fost incercata.

Rezultatele medii pe dioptron au fost:
+0.75 sferic, +0.75 cilindric - O.D.
-1.50 (cu variatie de la -1.50 la -2.25) sferic si +1.00 cilindric - O.S.

Dupa ciclopegie:
+2.50 sferic, +0.75 cilindric - O.D.
0.00 sferic, +0.75 cilindric - O.S.

In plus am citit toate randurile de pe optotip cu fiecare ochi (cu dreptul mai degraba distins decat citit, pentru ca imaginea nu era prea clara).

Cu toate acestea am in permanenta senzatia ca privesc doar prin ochiul stang si ca cel drept e o anexa. Daca acopar stangul, imaginea e incetosata si se defocalizeaza repede daca nu ma concentrez. In plus, daca privesc alternativ cu fiecare dintre ochi un text, pe langa imaginea incetosata, pare scris cu un font mai mic cand privesc doar cu ochiul drept. Sa se datoreze asta doar dioptriilor ? Atunci de ce nu reusesc sa vad bine cu nicio lentila ?

Va multumesc anticipat.
5 comentarii
0
19-01-2010, ora 21:08
Dr. Alina Maria Bălţăţeanu
Oftalmologie, Bucuresti
Dr. Alina Maria Bălţăţeanu
Da, se poate diagnostica ambliopia la adult, dar de tratat nu stim sa o tratam decat la copiii pana la 12 ani; Si eu pun acest diagnostic destul de frecvent; Ce nu ne-ai spus este examenul polului anterior si al fundului de ochi( exista si alta cauza pentru scaderea vederii in afara anizometropiei necorectate? anizometropoa inseamna diferenta de dioptrii intre cei doi ochii )
0
19-01-2010, ora 21:10
Dr. Alina Maria Bălţăţeanu
Oftalmologie, Bucuresti
Dr. Alina Maria Bălţăţeanu
... Anizometropia este o cauza frecventa a ambliopiei( "ochiul lenes"); numai bine
0
19-01-2010, ora 23:59
dR3am3R
Nu este medic/terapeut
dR3am3R
Nicio problema la examinarea fundului de ochi. De altfel dupa doamna doctor nu prea erau probleme deosebite, cu toate ca i-am explicat ca desi citesc optotipul, vederea este neclara pe ochiul drept. Am si folosit o expresie de genul "am senzatia ca ochiul drept e relaxat, nu se concentreaza", la care mi-a replicat ca nu e corecta exprimarea, nu asa functioneaza. Abia dupa ce am insistat in legatura cu privirea incetosata a ochiului drept cu lentilele recomandate, mi-a pus picaturi. Bineinteles, dupa aceea nu a mai fost posibila incercarea lentilelor.

In ultimii 2 ani am facut 4 controale, dar nimeni nu a facut mai mult decat sa scoata "bonul" de la dioptron si sa ma puna sa aleg dintre 2-3 lentile, fara sa sesizez o imbunatatire la ochiul drept cu oricare dintre ele. Prescriptia anterioara dateaza din mai 2009 si arata asa O.D. +1 sferic, O.S. -0.25 cilindric ax 4, dip. 62. Dupa ce am purtat ochelarii cateva saptamani am ajuns la concluzia ca vad mai bine fara ei, asa ca am renuntat. Acum mi s-a prescris O.D. +0.50 sferic, +0.50 cilindric, ax 80, O.S. +0.50 cilindric ax 96, dip. 67. Ca mi s-au modificat dioptriile as intelege, dar si distanta pupilara ?!

La ideea asta de ambliopie am ajuns dupa ce m-am informat singur de pe internet si m-am gandit sa intreb pe cineva avizat daca e posibil, pentru ca nu stiam daca am inteles bine ce inseamna si nu e un diagnostic pus de vreunul dintre doctorii care m-au examinat. Acum nu stiu ce sa fac, pentru ca nivelul meu de incredere in acesti doctori e undeva foarte aproape de zero. E drept ca si dumneavoastra sunteti unul dintre ei, dar faptul ca aveti bunavointa sa va sacrificati timpul pentru a raspunde pro bono unor necunoscuti ma face sa am infinit mai multa incredere decat in cei carora le-am platit castigul pe o zi al unui om obisnuit pentru cele 5-10 minute alocate, de pe urma carora m-am ales doar cu diagnostice inutile.

Asta as fi vrut sa stiu, daca ambliopia exclude acuitatea vizuala a ochiului afectat sau e posibil sa se manifeste ca si in cazul meu. Si as mai indrazni sa va intreb daca prescriptia pentru ochelari vi se pare normala, pentru ca eu chiar nu stiu ce sa mai cred...

Va multumesc inca o data.
0
21-01-2010, ora 22:11
Dr. Alina Maria Bălţăţeanu
Oftalmologie, Bucuresti
Dr. Alina Maria Bălţăţeanu
Buna seara! Nu pot sa am o parere fara sa fac consultul oftalmologic; ce cred totusi: cred ca ochiul drept are o ambliopie usoara si ca acuitatea vizula la OD este mai buna cu corectie, dar fiindca nu ai primit o corectie optica potrivita in copilarie si nu s-a tratat ambliopia ( se recomanda frecvent ocluzia ochiului bun), nu ai vedere binoculara buna( sa spunem ca ochii tai " nu stiu sa lucreze in echipa" pentru a forma o imagine unica )si asta se poate verifica la sinoptofor; iar despre distanta interpupilara, este destul de mare diferenta, noi acceptam o eroare sub 5 mm; numai bine
0
22-01-2010, ora 19:59
dR3am3R
Nu este medic/terapeut
dR3am3R
Pai sa stiti ca as avea mare nevoie de o parere in care sa am incredere. Unde ar trebui sa ajung pentru acel consult oftalmologic care sa va permita sa v-o formati ?
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • „Ochiul leneș” în copilărie predispune la riscuri pentru sănătate la maturitate
  •