Ghimbirul este eficient in tratamentul rinitei alergice

17-07-2022
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Conform unui studiu clinic, ghimbirul (Zingiber officinale), unul dintre cele mai versatile și cunoscute condimente, este cel puțin la fel de eficient precum loratadina, substanța activă din medicamentul alopat Claritine, în tratamentul rinitei alergice.
În studiul clinic randomizat, dublu-orb, controlat, Yamprasert și colab., 2020, 80 de pacienți bolnavi de rinită alergică au fost tratați timp de 6 săptămâni cu extract de ghimbir (500 mg/zi – n:40) sau loratadină (10 mg/zi – n:40). Ghimbirul s-a dovedit a fi cel puțin la fel de bun precum loratadina în îmbunătățirea simptomelor nazale (ghimbir vs. loratadină: scor total simptome nazale (3.42 vs. 4.11), rinoree (0.89 vs. 1.14), mâncărimi nazale (0.81 vs. 0.86), congestie nazală (1.0 vs. 1.28), strănut (0.72 vs. 0.83)), crescând în același timp volumul cavității nazale, ceea ce îmbunătățește capacitatea respiratorie și capacitatea de a respira mai profund (efect pe care loratadina nu l-a produs) și provocând mai puține efecte secundare, în special somnolență, oboseală, amețeli și constipație. Concluzia studiului: ghimbirul poate fi utilizat ca tratament alternativ pentru pacienții bolnavi de rinită alergică.

Sursă: Yamprasert R, Chanvimalueng W, Mukkasombut N, Itharat A. Ginger extract versus Loratadine in the treatment of allergic rhinitis: a randomized controlled trial. BMC Complement Med Ther. 2020 Apr 20;20(1).
5 comentarii
2
25-07-2022, ora 18:28
narcissalaz
Nu este medic/terapeut
narcissalaz
Ce ciudat!
Chiar in urma cu 2 luni am folosit ghimbir, o saptamana, asa mi-a venit mie, si am observat ca respir mult mai bine pe nas. De obicei il am infundat. O sa fac un test. O sa il iau ca in studiul clinic sa vad ce rezultat voi avea. Mentionez ca sufar de rinita alergica si nu iau nicio tratament momentan. O sa fac testul cu ghimbir. Am toate simptomele mentionate mai sus, inclusiv rinoree, dar mie imi curg secretiile nazale pe dinauntru, pe gat, nu cum ar trebui in mod normal.
Te tin la curent. Mersi!
3
25-07-2022, ora 20:24
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Bună seara!

@narcissalaz,
Cel mai probabil ghimbirul ți-a produs îmbunătățirea capacității respiratorii nazale. Fă testul despre care ai spus și revino cu detalii.
Ai pomenit de rinoree posterioară. Ai fost cumva vreodată diagnosticat cu sindromul picăturii postnazale?

Toate cele bune,
Mr. Nick
0
30-07-2022, ora 13:26
ManuelaD.
Nu este medic/terapeut
ManuelaD.
Este antialergic in general, sau numai in rinita alergica are efect?
2
30-07-2022, ora 16:31
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Medicina naturista, complementara, alternativa
Terapeut Holistic Niculae Nicuşor (Mr. Nick)
Bună ziua!

@ManuelaD.,
După câte s-ar părea, studiile științifice conduc către concluzia că ghimbirul are efect antialergic global, sistemic. Categoric efectele sale antialergice nu se rezumă la rinită alergică. De pildă, ghimbirul a înregistrat efect antialergic inclusiv în astmul de natură alergică (eozinofilică). Citiți mai multe aici: Kim E, Jang S, Yi JK, Kim H, Kwon HJ, Im H, Huang H, Zhang H, Cho NE, Sung Y, Kim SH, Choi YS, Li S, Ryoo ZY, Kim MO. Ginger-derived compounds exert in vivo and in vitro anti-asthmatic effects by inhibiting the T-helper 2 cell-mediated allergic response. Exp Ther Med. 2022 Jan;23(1):49. doi: 10.3892/etm.2021.10971. Epub 2021 Nov 15. PMID: 34934427; PMCID: PMC8652391.

Toate cele bune,
Mr. Nick
1
14-08-2022, ora 20:24
Dac Mirabela
Nu este medic/terapeut
Dac Mirabela
Narcis, ai facut testul cu ghimbir?
O verisoara de-a mea sufera de rinita alergica. ia degeaba antihistaminice, parca sunt apa de ploaie. Ma intereseaza sa stiu daca ai vreun efect. daca da, cat ai luat si dupa cat timp l-ai simtit? ma intereseaza si produsul in sine, cum se numeste si firma producatoare, mrsi.
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.