Fobia sociala

Adesea confundata cu timiditatea in relatiile sociale sau definita ca emotivitate exagerata in situatii in care importanta este performanta (examene, vorbitul in public, etc.), fobia sociala a fost acceptata ca un „dat” si foarte multa vreme a fost privita ca o trasatura de personalitate. Afirmatii ca „sunt timid din fire” sau „sunt foarte emotiv” atesta acest lucru.

Simptomatologia acestei fobii a fost incadrata intr-un diagnostic abia in anii '70, fobia sociala gasindu-si locul nu printre tulburarile de personalitate, ci printre cele anxioase. In scurt timp i s-au descris raspandirea, cauzele, subtipurile, evolutia si tratamentul. Acest lucru a transformat fobia sociala dintr-un dat intr-o problema rezolvabila.

Foarte multi oameni simt cum le bate inima mai repede sau le transpira mainile in anumite situatii sociale pe care le infrunta cu teama sau cu un anume grad de tensiune interioara. Nu este neobisnuit sa fii anxios atunci cand mergi la prima intalnire cu cineva, cand trebuie sa vorbesti in public, cand mergi la o petrecere unde este multa lume necunoscuta sau cand iei masa cu seful. Ceea ce este diferit la fobia sociala, cunoscuta si sub denumirea de anxietate sociala, este teama foarte puternica si persistenta de a fi judecat de alti oameni sau de a te purta intr-un fel nepotrivit, ridicol si in consecinta umilitor in situatiile respective. Gandul ca ai putea fi in centrul atentiei sau ca ai putea atrage privirile tuturor printr-un comportament nepotrivit devine de nesuportat.

Expunerea la astfel de situatii duce la manifestari anxioase care pot atinge cotele unui atac de panica. Poti sa rosesti, sa ai palpitatii, respiratia sa devina dificila, sa-ti tremure mainile, sa transpiri abundent sa ai ameteli si greata. In momentul aparitiei acestor simptome, teama cea mai mare e ca ceilalti le vor sesiza si vei sfarsi prin a te face de ras.

O persoana care sufera de fobie sociala indura cu stoicism anxietatea si nu este atat de preocupata de starea de rau pe care o traieste, cat de faptul ca ea ar putea fi remarcata.

Anxietatea apare inainte de confruntarea cu situatia temuta, persista pe toata durata ei si inca destul timp dupa incheierea acesteia. Analiza retrospectiva a propriilor reactii in situatia tocmai incheiata este un lucru de la care persoana nu se poate abtine, iar concluziile asupra prestatiei sale sociale sunt intotdeauna negative. Acest lucru conduce la o conduita de evitare a situatiilor problema.

Evitarea se instaleaza insidios, iar urmarile ei afecteaza toate aspectele vietii cotidiene: 40% dintre pacienti nu se casatoresc niciodata, nu au prieteni sau au foarte putini, pot abandona studiile in ciuda unor rezultate incurajatoare, refuza avansarile profesionale, etc. Acest lucru se intampla cand vorbim de subtipul generalizat al fobiei sociale, in care anxietatea si evitarea apar in aproape toate situatiile sociale.

Cel de-al doilea subtip descris se numeste anxietate de performanta si poate afecta cariera unui muzician, profesor, actor sau a altor profesionisti a caror activitate ii situeaza in centrul atentiei unei audiente.

Fobia sociala apare in copilarie si adolescenta si este a treia tulburare ca frecventa dupa depresie si alcoolism. Femeile sunt afectate in egala masura cu barbatii, desi barbatii solicita mai des tratament.

Cifrele statistice cu privire la frecventa, evolutia si complicatiile asociate cu fobia sociala sunt grevate de subdiagnosticarea sau diagnosticarea ei gresita. Sentimentul de jena specific acestei tulburari, presiunea anturajului sau chiar a medicilor care minimalizeaza problema si-i cer pacientului „un pic de vointa” explica de ce acesta se prezinta la psihiatru sau psiholog dupa 10 ani sau mai mult. In acest rastimp de evolutie naturala cei mai multi reusesc sa mentina o viata sociala fara modificari semnificative dar exista si un procent important de persoane al caror mod de functionare se deterioreaza, ducand la o izolare sociala din ce in ce mai mare.

In conditiile unei evolutii nefavorabile a acestei tulburari, printre consecintele redutabile figureaza abuzul de alcool, droguri si medicamente anxiolitice, depresia si tentativele de suicid. Daca una dintre aceste complicatii este motivul prezentarii la psihiatru, in foarte multe cazuri fobia sociala este ignorata si se trateaza doar complicatiile.

Factori de risc

Bineinteles ca interesul pentru cauzele unei tulburari atat de frecvente este mare. In loc de cauze putem vorbi mai curand despre factori de risc care contribuie la fobia sociala. Ei sunt:

• genetici
• biologici
• psihologici si educationali
• stresul

Factorii genetici

O cercetare facuta in 1992 de Kendler si colaboratorii sai pe un lot de peste 2.000 de femei gemene a stabilit ca rata de transmitere genetica a fobiei sociale este de 30%. Studiile familiale arata si ele o rata semnificativ crescuta de aparitie a tulburarii la rudele pacientilor, comparativ cu subiectii care nu au fobie sociala.

Factorii biologici

Studiile indica disfunctii in metabolizarea serotoninei la pacientii cu fobie sociala, acest lucru fiind sustinut si de eficacitatea unor medicamente care intervin in reglarea serotoninei.

Factorii psihologici si educationali

Mostenirea genetica nu reprezinta decat o predispozitie pentru fobia sociala. Experientele de viata timpurii si mediul in care creste individul cu aceasta predispozitie pot declansa fobia sociala. De exemplu situatiile umilitoare in care este pus de alti copii sau un mediu de viata traumatizant: modelul parintilor care au fobie sociala, parinti care supraevalueaza opinia altora, care impun standarde ideale, care izoleaza copilul de cei de aceeasi varsta sau care, prin pedepse repetate, incurajeaza o imagine de sine auto-depreciativa.

In timp, copilul ajuns adolescent, dezvolta o anxietate anticipatorie legata de situatii sociale, de tipul: contactele sociale sunt periculoase pentru respectul de sine si singurul mod de a evita criticile este sa faci lucrurile perfect. Imaginea proasta de sine aduce convingerea ca oricum ii lipsesc calitatile necesare pentru a atinge perfectiunea in comportament. In consecinta, contactul social va fi anticipat si trait cu anxietate si evitat cat de mult cu putinta.

Stresul

Avand in vedere ca diagnosticarea fobiei sociale este tarzie si precara, evolutia ei urmeaza modelul unei maladii cronice, cu exacerbari si ameliorari. Exacerbarile sunt produse de stres, fie ca el vine sub forma unor evenimente traumatizante, fie ca inseamna responsabilitatile vietii adulte care presupun castigarea si mentinerea unei pozitii sociale. In timp, comportamentul evitant vine cu consecintele lui si face ca bilantul insucceselor sa creasca pe seama oportunitatile ratate prin neprezentare. Acest lucru pune o mare presiune asupra individului, miza fiind insasi justificarea existentei. De aici pana la depresie si celelalte complicatii nu e decat un pas.

Tratament

Tratamentul pentru fobia sociala se bazeaza pe psihoterapia de tip comportamental-cognitiv si doar secundar pe medicamente.

Plecand de la premisa ca disfunctia biologica incriminata in fobia sociala este la nivelul serotoninei, atentia cercetatorilor s-a indreptat asupra acelor medicamente care ii regleaza metabolismul. Dintre toti inhibitorii recaptarii de serotonina (SSRI) numai paroxetina (Seroxat, Paxil, Arketis) si-a dovedit eficacitatea. Efectele ei benefice de ameliorare a anxietatii in situatii sociale sunt evidente doar pe durata tratamentului si se adreseaza mai curand pacientilor care se tem ca simptomele anxietatii vor fi remarcate de cei din jur si ii vor pune in situatii delicate. Paroxetina nu modifica tendinta de autoapreciere negativa a propriei persoane si nici deficitul de abilitati sociale (nedezvoltate sau pierdute in timp din cauza neexersarii lor). Sa nu uitam ca in spatele fiecarei persoane cu fobie sociala exista o lunga istorie de evitare a contactelor sociale si a unui mod particular de apreciere a propriei prestatii („daca nu am un comportament perfect ma fac de ras”). Paroxetina are totusi sens in asociere cu terapia comportamental-cognitiva in contextul in care studiile arata ca medicamentele aduc un beneficiu rapid, in timp ce efectul psihoterapiei este mai lent dar contribuie la prevenirea recaderilor.

Psihoterapia comportamental-cognitiva presupune o abordare integrata a tuturor elementelor care constituie tabloul fobiei sociale cu scopul de a produce o schimbare durabila de comportament (partea comportamentala) si de mod de a gandi (partea cognitiva) despre sine si relatiile sociale. Psihoterapia poate fi individuala sau de grup, iar frecventa sedintelor este saptamanala.

Partea comportamentala presupune o evaluare initiala a abilitatilor sociale ale clientului, urmata de insusirea si/sau exersarea lor in situatiile sociale care-i starnesc teama. Abilitatile sociale de baza implica 3 aspecte principale :

• expresivitatea (continutul si claritatea mesajului, voce, ton, fluenta in exprimare, contact vizual, mimica, gesturi etc.),
• receptivitatea (capacitatea de a asculta atent, de a percepe emotiile celorlalti, de a sesiza corect momentul in care se poate interveni in conversatie)
• capacitatea de conversa (in sensul de a initia, mentine, incheia conversatia)

Abilitatile sociale se insusesc/exerseaza mai intai in sedintele de terapie individuala sau de grup, iar intre sedinte, in situatiile sociale cu care se confrunta clientul in saptamana ce urmeaza. Clientul are ca tema autoevaluarea reactiilor sale, a nivelului de anxietate si a felului in care gandeste in situatiile prin care trece singur, urmand sa discute cu terapeutul dificultatile intampinate.

Partea cognitiva vizeaza, pentru inceput, recunoasterea de catre client a gandurilor disfunctionale care apar la anticiparea si confruntarea cu situatiile temute („o sa ma fac de ras”, „o sa creada ca sunt un prost”, „nu voi reusi sa fac fata” etc.). Aceste ganduri stau la originea nivelului mare al anxietatii, a tendintei de evitare si a consolidarii imaginii de sine proaste. Ceea ce isi imagineaza clientul ca gandesc cei din jur despre el este daca nu fals, cel putin exagerat. In terapie, clientul este invatat cum sa-si verifice convingerile disfunctionale in diverse situatii si sa descopere singur ca sunt exagerate. In timp, in fata unor argumente solide si verificate, aprecierea propriei prestatii devine mult mai adecvata, anxietatea scade, iar imaginea de sine se imbunatateste. Aceste reusite dau curaj, iar situatiile sociale incep sa nu mai fie evitate. Acesta este punctul de plecare al castigarii/recastigarii unei vieti sociale convenabile.

Pentru ca fobia sociala presupune in multe cazuri o predispozitie genetica si biologica, iar stresul poate creste oricand in viata fiecaruia dintre noi, exista riscul real al unei recaderi. Terapia comportamental-cognitiva ia in considerare acest risc si are o strategie de prevenire a recaderilor. La finalul terapiei se recapituleaza principiile ei generale si se face bilantul tuturor demersurilor care au ajutat clientul sa-si schimbe modul de reactie si de gandire. Tot materialul scris rezultat din terapie ramane clientului care-l poate revedea oricand se confrunta din nou cu aceeasi problema. Singur, de data aceasta, poate aplica ceea ce a invatat ca il ajuta si poate depasi momentele delicate independent de prezenta terapeutului.