Febra hemoragica Ebola

Febra hemoragică Ebola este o boală virală cauzată de virusul Ebola, care duce la simptome nespecifice caracteristice răcelii la începutul bolii şi de multe ori provoacă hemoragie internă şi externă (sângerare), odată cu progresia bolii. Febra hemoragică Ebola este considerată una dintre cele mai letale infecţii virale; rata mortalităţii este foarte ridicată în focare (variază de la aproximativ 50% până la 100% din oamenii infectaţi, în funcţie de tulpina virusului Ebola).

Focarele bolii Ebola pot devasta familiile şi comunităţile, dar infecţia poate fi controlată prin utilizarea unor măsuri de protecţie recomandate în clinici şi spitale, la adunări comunitare, sau la domiciliu.

Febra hemoragică Ebola a fost observată pentru prima dată în Zair (în prezent, Republica Democrată Congo) în anul 1976. Focarul iniţial a fost localizat într-un sat din apropierea râului Ebola, după care a fost numită boala. Transmiterea virusului se făcea prin contact uman. Dintre cei 318 de pacienţi diagnosticaţi cu Ebola, 88% au murit. [1][2]

Virusul Ebola

Virusul Ebola şi ruda sa, virusul Marburg sunt membri ai familiei Filovirus, care sunt virusuri ARN de sens negativ, pleomorfe, a căror organizare genomică este mai apropiată de Paramyxoviridae.

Există cinci tulpini de virus Ebola identificate:
Una dintre tulpini: Reston, nu a provocat boala fatală la om; singurele focare de infectare din Statele Unite sunt limitate la primatele non-umane (maimute si gorile), în Virginia şi Texas.

Alte 4 tulpini: Zair, Sudan, Tai forest şi Bundibugyo – au dovedit a provoca boala atât la oameni cât şi la primatele non-umane. Tulpina Zair prezintă cea mai mare rată a mortalităţii. Au existat numeroase focare de epidemie, care odată identificate au fost izolate şi virusul a fost oprit. Cel mai recent debut de epidemie a fost în Aprilie 2014, cu 122 bolnavi în ţări precum Guinea, Liberia şi Sierra Leone. 78 de persoane au murit iar tulpina identificată este Zair. Aceasta a fost catalogată drept epidemie fără precedent.

Genomul virusului Ebola are o lungime de 19 kb, cu şapte cadre de citire deschise care codifică proteine structurale, inclusiv anvelopa virion-glicoproteică (GP), nucleoproteine (NP) şi proteinele matricei VP24 şi VP40; proteine nestructurale, inclusiv VP30 şi VP35; şi polimeraza virală. [3]

Patogenie

Răspunsurile imune ale gazdei la contactul cu virusul Ebola determină deteriorarea celulelor ca urmare a răspunsului infecţios declanşat de monocite şi de macrofage. Ca urmare a acestei interacţiuni se secretă substanţe specifice: citokine asociate inflamaţiei şi febră. Atacarea celulelor endoteliale determină un efect citopatic periculos pentru bariera endotelială care, împreună cu efectele citokinelor, duce la pierderea integrităţii vasculare. Expresia tranzitorie de virus Ebola GP în vena ombilicală determină o reducere a integrinelor specifice (molecule primare responsabile de adeziunea celulară la matricea extracelulară) şi a moleculelor imunitare pe suprafaţa celulelor. Dereglarea citokinelor şi infecţiei cu virusul poate sinergiza la suprafaţa endoteliului, promovând hemoragie şi colaps vasomotor.

Virusul Ebola se replică într-un ritm neobişnuit de mare, care copleşeşte aparatul de sinteză al proteinelor din celulele infectate şi din sistemul de apărare al gazdei. Atât sistemul imunitar cât şi sistemele inflamatorii răspund la infecţie, în acelaşi timp, prin intermediul monocitelor şi macrofagelor. Ele sunt ţinte relevante pentru patogeneza bolii. Această caracteristică a infecţiei a fost iniţial sugerată de localizarea imunohistochimică a virusului Ebola în vivo: celulele endoteliale, fagocitele mononucleare şi hepatocite sunt principalele obiective ale infecţiei.

Componentele sistemului imunitar care pot proteja împotriva infecţiei cu virusul Ebola nu au fost definite. Titruri de anticorpi împotriva virusului Ebola GPs sunt uşor detectabile la pacienţii care îşi revin de la infectarea cu virusul Ebola.

Cu toate acestea, rapoarte anecdotice au indicat că serul recuperat de la aceşti pacienţi nu a protejat în mod constant împotriva infecţiei, fie nu se poate produce replicarea virusului în cultură celulară. De asemenea, transferul pasiv al anticorpilor la modele animale doar întârzie debutul simptomelor şi nu modifică supravieţuirea generală.

Mai recent, neutralizarea replicării virusului datorită acţiunii anticorpilor monoclonali specifici izolaţi din măduva osoasă a pacienţilor a fost demonstrată în vitro, iar anticorpii monoclonali care recunosc epitopi specifici de virus Ebola GP au dovedit a conferi o protecţie imună într-un model murin (un tip de rozătoare) infecţiei cu virusul Ebola şi la cobai. Aceste rezultate sugerează că anticorpii singuri nu oferă imunitate protectoare într-un context natural şi că imunitatea celulară ar putea juca un rol semnificativ în eliminarea virusului. Rămâne necunoscută dacă fie serul hiperimun de la animale vaccinate care au supravieţuit fie anumiţi anticorpi sunt capabile de a atenua infecţia. Totuşi, astfel de anticorpi ar putea contribui la terapie, dacă acestea pot fi identificaţi şi optimizaţi.

Înţelegerea mecanismelor care stau la baza efectelor citopatice induse de virusul Ebola a facilitat procesul de cercetare a unui vaccin şi a tratamentului dezvoltării antivirale care au oferit la rândul lor noi informaţii despre patogeneza şi răspunsul imun.

Virusul Ebola nu prezintă gradul ridicat de variabilitate pe care alte virusuri încapsulate îl pot folosi pentru a se sustrage imunităţii gazdei, dar virusul Ebola GP modifică funcţia celulelor ţintă şi dezvoltă o strategie de evaziune imunitară. [3]

Factori de risc

Factorii de risc pentru febra hemoragică Ebola sunt:

• Călătoriile în zone în care au fost raportate infecţii Ebola
• Contactul cu animale (în special primate, în zona în care au fost raportate infecţii Ebola)
• Contact direct cu fluidele corporale ale unui animal sau om infectat. Acestea includ sânge, salivă, spermă, vomă, urină sau fecale.
• Consumul de carne de animale sălbatice, inclusiv animale cu copite, primate şi rozătoare. În prezent, dovezi pentru transmiterea aerogenă a acestui virus lipsesc.
• În timpul focarelor de febră hemoragică Ebola, personalul de îngrijire medicală, membrii familiei şi prietenii asociaţi cu o persoană infectată prezintă cel mai mare risc de a capta boala.
• Accidente de laborator în timpul manevrării viruşilor Ebola.
• Virusul a fost identificat şi în organele persoanelor care au supravieţuit în urma bolii.

Semne şi simptome

Perioada dintre expunerea la oricare dintre tulpinile virusului Ebola şi apariţia simptomelor variază între 2 şi 21 de zile, cel mai adesea 8-10 zile. Debutul bolii este rapid. Simptomele iniţiale seamănă cu cele ale unei infecţii gripale comune şi includ:

• febra
• durere de cap
• durere de gât
• dureri articulare şi musculare
• slăbiciune
• ochi înroşiţi
• dispariţia apetitului
• tuse
• dificultăţi în respiraţie şi înghiţire (uneori)

Odată ce febra Ebola progresează, simptomele devin mai severe. Simptomele caracteristice stadiului avansat a febrei Ebola pot fi:

• vărsături
• diaree
• roşeaţă în ochi
• umflarea organelor genitale
• hemoragie internă şi externă (unii pacienţi pot sângera din ochi, nas, gură, urechi, sau rect)
• o erupţie hemoragică pe suprafaţa întregului corp

Mai pot exista şi semne de:

• Comă
• Coagulare intravasculară diseminată
• Şoc [5][7][8]
  

Evoluţia generală simptomatică a bolii

Virusul Ebola are o perioadă de incubaţie de la 2 la 16 zile. Debutul este brusc. Persoanele infectate dezvoltă febră, dureri de cap severe, dureri musculare şi pierderea poftei de mâncare. În termen de câteva zile virusul provoacă o stare cunoscută sub numele de coagulare intravasculară diseminată (CID), care este reprezentată atât de cheaguri de sânge, cât şi de hemoragie. În cazul febrei Ebola, cheagurile sunt concentrate în ficat, splină, creier şi alte organe interne, forţând capilarele să sângereze în ţesutul din jur. Simptomele care vor urma sunt greaţă, vărsături şi diaree cu sânge şi mucus, conjunctivită şi dureri în gât. O erupţie maculo-papulară apare pe trunchi şi se extinde rapid la nivelul membrelor şi capului. Pacientul este apoi asaltat de hemoragii spontane prin orificii ale corpului şi prin piele, în tractul gastro-intestinal şi organele interne. Moartea este, de obicei cauzată de hemoragie, şoc, sau insuficienţa renală şi are loc în termen de 8-17 zile. [6]

Diagnosticarea febrei Ebola

In functie de timpul scurs de la infectare, testele de laborator pentru depistarea Febrei Hemoragice Ebola includ:

Câteva zile de la apariţia simptomelor:

• ELISA Ag
• ELISA IgM
• PCR- Polymerase Chain Reaction
• Izolarea virusului

Mai multe zile după apariţia simptomelor sau chiar după revenire :

• Anticorpi IgM şi IgG
• Persoane decedate:
• Imunohistochimie
• PCR
• Izolarea virusului

Este dificil de tranşat un diagnostic de boală Ebola evaluând doar simptomele. Medicii ar trebui să testeze şi alte boli cu simptome asemănătoare cu Ebola, cum ar fi:

• holera
• hepatita
• malarie
• meningita
• febra tifoida

Dacă cineva este suspectat a avea Ebola, acesta trebuie să fie izolat imediat din comunitate pentru a ajuta la prevenirea răspândirii virusului. [9][10]

Tratament

Nu există niciun tratament real sau remediu pentru Ebola. Se consideră că plasma imună poate ameliora starea bolnavului. Medicii pot încerca doar să trateze simptomele bolii pentru susţinerea funcţiilor vitale:

• Lichide şi electroliţi
• Nutriţie
• Oxigen
• Transfuzii de sânge
• analgezice
• medicaţie anti şoc [5][7]

Prognoza

Virusul Ebola, odată contactat nu există şanse foarte mari privind supravieţuirea - mai mult de 90% din toţi pacienţii infectaţi decedează. Virusul infectează ficatul, distruge mucoasa vaselor de sânge, cauzează probleme de coagulare şi pierderea de sânge. Moartea este, de obicei, prin şoc hipovolemic din cauza pierderii de sânge. Nu se ştie de ce unii oameni supravieţuiesc după contractarea febrei Ebola în timp ce alții nu. Momentan, nu există tratament curativ sau vaccin împotriva acestui virus de cele mai multe ori letal. [5][11]

Complicaţii posibile în cazul celor care au supravieţuit în urma contactului cu virusul Ebola:

• Căderea părului
• Alterarea capacităţii senzoriale (afectarea organelor de simt)

În alte cazuri mai nefericite, pot apărea complicaţii care ar putea dura mai multe luni până la soluţionare:

• slăbiciune
• oboseală
• dureri de cap
• hepatită
• inflamaţia organelor (de exemplu testicule şi ochi) [11][7]

Profilaxie

Prevenirea febrei hemoragice Ebola întâmpină multiple provocări. Pentru că este încă necunoscut cu exactitate modul în care persoanele ajung să fie infectate cu Ebola, există puţine măsuri stabilite de prevenire primară. Fiind o boală epidemică, una din cele mai eficiente măsuri de prevenţie este evitarea zolelor epidemice şi a persoanelor care călătoresc de la sau prin ţările Africii infectate la momentul respectiv.

Când cazurile de boală îşi fac apariţia, există un risc crescut pentru cei care iau contact cu cei infectaţi. De aceea, personalul medical trebuie să fie capabil să recunoască un caz de febră hemoragică Ebola şi să fie instruiţi cum să izoleze pacientul şi ce măsuri de precauţie să ia. Tehnici pentru prevenţie a personalului medical includ:

• purtarea de îmbrăcăminte de protecţie (cum ar fi măşti, mănuşi, halate şi ochelari de protecţie)
• utilizarea măsurilor de control a infecţiei (cum ar fi sterilizarea întregului echipament şi utilizarea de rutină a dezinfectantului)
• izolarea pacienţilor infectaţi de contactul cu persoane neprotejate

Scopul tuturor acestor tehnici este de a evita contactul cu sângele sau secreţiile pacienţilor infectaţi. În cazul în care un pacient cu Ebola moare, este la fel de important să fie prevenit un contact direct cu corpul pacientului decedat. [12]

Concluzii

• Boala Ebola, cunoscută sub numele de febră hmoragică Ebola sau Febra Ebola şi este determinată de virusul Ebola. Este o boală cu o rată de supravieţuire de aproximativ 10%, deci fatală în majoritatea cazurilor. Aceasta este prezentă doar în câteva ţări din Africa şi în Filipine.
• Virusul prezintă 5 tulpini, dintre care Zair este cunoscută a fi cea mai periculoasă.
• Până în prezent nu s-a determinat modul exact în care apare boala, dar odată ce apare, ea poate fi transmisă prin contactul cu diferitele secreţii ale pacientului cum ar fi: sânge, salivă, spermă, vomă, urină sau fecale.
• Diagnosticarea poate fi mai dificilă la început datorită simptomelor asemănătoare răcelii dar ulterior apar alte simptome caracteristice: dureri, sângerări, erupţii maculo-papulare cu sânge, comă, şoc, coagulare intravasculară diseminată.
• Perioada de incubaţie este între 2 şi 21 de zile iar moartea survine între 8 şi 17 zile.
• Tratament şi vaccin nu s-au descoperit până în prezent. Singura speranţa a pacienţilor este să se încadreze în procentul foarte mic-de 10% care supraviețuiesc în urma contactării bolii.