Faringita

Faringita se defineste drept inflamatia sau infectia faringelui si/sau amigdalelor.

Etiologia faringitelor este in general infectioasa, cu 40-60% cazuri de origine virala si cca 40% din cazuri de orgine bacteriana. Alte cauze includ alergiile, traumatismele si toxinele.

Faringita se manifesta prin:

• secretii nazale,
• febra (intre 38 si 40°C) si
• tuse seaca, de iritatie.

La copil, se dezvolta in special in partea superioara a faringelui (rinofaringe), in timp ce la adolescent – in partea inferioara.

In faringita de origine infectioasa, bacteriile sau virusurile invadeaza direct mucoasa faringiana, determinand un raspuns inflamator local. Alte virusuri (rinovirus, de exemplu) determina iritatii ale mucoasei faringelui consecutive secretiilor nazale.

Incidenta faringitei este considerabil mai mare in randul populatiei pediatrice. Infectiile cu streptococ beta hemolitic de grup A determina 15% din faringite la adulti si cca 30% din cazurile pediatrice. Varful incidentei faringetelor bacteriene si virale se situeaza intre 4 si 7 ani.

In general, vindecarea este spontana si se produce in termen de o saptamana.

Semne si simptome

Faringita acuta

• durere la deglutitie (inghitire)
• senzatie de uscaciune la nivelul mucoasei faringiene
• iritatie faringiana
• senzatia de corp strain, cu prurit (mancarimi) si arsuri
• crize de tuse
• stare generala de rau, mai mult sau mai putin intensa
• febra – frecventa la copii

Faringita cronica

Faringita cronica catarala – se manifesta prin parestezie faringiana, febra, tuse insotita de o senzatie de uscaciune sau de corp strain la nivelul faringelui, dar in special, prin durere la deglutitie.

Faringita cronica hipertrofica – mucoasa peretelui posterior al faringelui este hipertrofica, granulara, prezinta o hipersecretie mucoasa si dilatatii venoase. Printre altele, pacientul sufera frecvent de greturi si varsaturi si prezinta miscari de deglutitie frecvente.

Faringita cronica atrofica – peretele posterior al faringelui este uscat, prezentand deseori cruste groase. Mucoasa faringiana are un aspect palid, neted si transparent. Frecventa, este asociata rinita atrofica si/sau laringita, cu senzatie de jena respiratorie in timpul noptii si insomnii. Aceste semne sunt legate de clima (clima marina este benefica, spre deosebire de aerul uscat si cald) si se intalnesc frecvent la varstnici.

Cauze

Faringita acuta

• infectie virala: rinovirus, adenovirus, virus coxsackie, coronavirus, virusul herpes simplex, virusul Epstein-Barr, citomegalovirus
• infectie bacteriana: streptococ beta hemolitic de grup A, Neisseria gonorrhoeae, Haemophilus influenzae, alti streptococi
• etiologie fizica: arsura termica, chimica, etc.
• faza de debut sau infectie ce insoteste rujeola, scarlatina, rubeola, etc.

Faringita cronica

• fragilitate constitutionala a mucoasei
• diversi factori exogeni: praf, arsura chimica, caldura, variatii extreme de temperatura, expunerea profesionala la curentii de aer, la aerul uscat neventilat, utilizarea excesiva a aerului conditionat, intoxicarea cu alcool si tutun, abuzul de picaturi nazale
• factori endogeni: respiratia bucala, obstructie nazala, sinuzita cronica, hipertrofia vegetatiilor adenoide
• tulburari hormonale: menopauza, hipotiroidism, diabet
• carenta de vitamina A
• insuficienta respiratorie
• bronsita cronica
• utilizarea necorespunzatoare a vocii la profesori, politicieni, cantareti, etc.

Complicatii

In general, complicatiile faringitei (intalnite indeosebi in cazurile de faringita bacteriana) constau in sinuzita, otita medie, epiglotita (inflamatia epiglotei), mastoidita si pneumonie.

Recurenta infectiei se datoreaza in general nerespectarii tratamentului, rezistentei bacteriilor la antibiotice sau unei noi expuneri.

Complicatiile supurative ale faringitei bacteriene survin ca urmare a diseminarii infectiei de la nivelul mucoasei faringelui, fie prin cale hematogena sau limfatica, fie prin extindere directa (mai frecventa in cazul streptococilor) si constau in: abces periamigdalian, abces retrofaringian sau limfadenita cervicala.

Complicatiile nesupurative (incidenta 3%) specifice infectiilor cu streptococi de grup A constau in:

• reumatism articular acut (RAA),
• glomerulonefrita poststreptococica si
• sindromul de soc toxic.

Complicatiile mononucleozei infectioase se refera la:

• ruptura splenica (justificand necesitatea evitarii sporturilor de contact timp de 6 saptamani),
• hepatita,
• sindromul Guillain Barré,
• encefalita,
• anemie hemolitica,
• miocardita,
• carcinom nazofaringian.

Utilizarea penicilinei in cazurile de mononucleoza infectioasa are ca rezultat o incidenta de 100% de eruptii cutanate (rash).

Tratament

Obiectivul tratamentului (constand de obicei intr-o antibioterapie) este de a reduce durata bolii, de a calma simptomele, de a diminua incidenta recidivelor si a complicatiilor (reumatism articular acut, de exemplu).

Tratamentul curativ

Antibioticele sunt prescrise in cazul infectiilor cu streptococ beta hemolitic de grup A, pentru a preveni sechelele, dar pot fi utilizate in cazurile de faringita severa cauzata de alti agenti bacterieni.

Corticosteroizii sunt utilizati in cazurile de obstructie a cailor respiratorii si pentru reducerea simptomelor. Se administreaza intotdeauna impreuna cu antibiotice pentru a preveni bacteriemia.
Medicamentele antifungice sunt indicate in cazurile de faringita asociata cu candidoza bucala.
Antivirale – in general, aceste medicamente nu au rezultate clinice in faringita virala. Totusi, la pacientii imunodeprimati, antiviralele pot fi eficiente. In cazurile severe de faringita cauzata de virusul herpes simplex la pacientii imunodeprimati, se poate prescrie aciclovir, famciclovir sau valaciclovir. In infectiile cu citomegalovirus (CMV) la pacientii imunodeprimati, se recomanda ganciclovir.

Tratamentul simptomatic

Se recomanda inhalarea de solutii mentolate, incetarea fumatului, ingestia de lapte cald cu miere si umidificarea aerului.

Evolutie

Majoritatea cazurilor de faringita se rezolva spontan in 10 zile. In cazurile de faringita cauzata de streptococ, tratata cu penicilina, simptomele se atenueaza in 24 ore de la instituirea tratamentului. Perioada contagioasa si cea febrila sunt reduse la o zi.

In cazul terapiei cu eritromicina, atenuarea simptomele se poate observa in 72 ore. Incidenta rezistentei la eritromicina este mai mare de 25%. Prin urmare, pacientii ce urmeaza tratamentul cu eritromicina trebuie sa fie atent monitorizati pentru a se urmari eficienta tratamentului.

Esecul tratamentului, relativ frecvent, poate avea drept cauze nerespectarea indicatiilor, rezistenta la antibiotice, o noua expunere, supresia imunitatii gazdei sau a florei necesare.