Esofagita cu eozinofile

Esofagita cu eozinofile reprezintă inflamația cronică a esofagului mediată imun sau antigenic, având drept expresie clinică disfuncția esofagiană iar histologic inflamația cu eozinofile. (1)

Epidemiologie

Incidența la adulți este de 1 la 10.000 pe an, în timp ce la copii ajunge la 1,25 cazuri la 10.000 anual. (2)

Esofagita cu eozinofile este mai frecventă la sexul masculin (75% dintre pacienți), predomină la rasa albă și în țările industrializate. Creșterea prevalenței raportată în ultimii ani ar putea fi datorată atât creșterii afecțiunilor alergice, cat și unei rate mai ridicate de diagnosticare a bolii.

Etiopatogenie

În apariția esofagitei cu eozinofile sunt incriminați atât factori genetici cat și factori de mediu (reprezentați în acest caz de alergeni alimentari). (3) Alergenii alimentari pot declanșa două tipuri de reacții imune: reacții imune mediate de IgE și reacții imune mediate celular. (4)

Semne și simptome 

Simptomatologia este diferită, în funcție de vârsta de apariție. Astfel, la copil se manifestă prin refuzul alimentației cu retard de dezvoltare somatică, pirozis și dureri epigastrice. La adult predomină disfagia, uneori cu impactarea bolului alimentar, durerile epigastrice și pirozisul rezistent la tratamentul cu inhibitori ai pompei de protoni. Rar, poate apărea hemoragia digestivă superioară. (5)

Diagnostic

Diagnosticul esofagitei cu eozinofile se bazează atât pe examenul endoscopic, cat și pe aspectul histologic.

Endoscopia digestivă superioară: criteriile endoscopice de diagnostic se împart în

• majore (edem, stricture, inele, exudat)
• minore (îngustarea lumenului, esofag felin). (6)

Se prelevă minimum 4 biopsii de mucoasă esofagiană la distanță de cardia.
Examenul histopatologic al fragmentelor de mucoasă esofagiană evidențiază un număr crescut de eozinofile degranulate, hiperplazia straturilor bazale, alungirea papilelor, microabcese cu eozinofile, fibroza laminei propria. (7)

Diagnosticul etiologic se realizează prin evidențierea alergenilor responsabili prin prick-test, patch-test sau RAST (radioalergosorbent).

Diagnosticul diferențial se face cu: boala de reflux gastro-esofagian, boli de colagen, sindromul hipereozinofilic, gastroenterocolita cu eozinofile.

Tratament

1. Dieta: esențială atunci când este dovedită implicarea unor alergeni alimentari – excluderea acestora este urmată de ameliorarea simptomatologiei clinice cat și de dispariția la examenul histologic a infiltratului eozinofilic. (8)

2. Tratament medicamentos: se bazează pe trei clase de medicamente: corticosteroizi, antagoniști de leukotriene și terapii biologice.

• Corticosteroizi: se pot utiliza preparate cu administrare sistemică (Prednison 40 mg/zi cu scăderea treptată a dozei) sau topică (Fluticazona, Ciclesonid, Budesonid). (9)
• Antagoniști de leukotriene: Montelukast 30mg/zi.
• Terapii biologice studiate până în prezent: Infliximab (anticorp monoclonal anti TNFalfa), Omalizumab (anticorp monoclonal anti IgE), Mepolizumab (anticorp monoclonal anti ÎL-5).

3. Tratamentul endoscopic se adresează disfagiei generate de apariția de stenoze esofagiene ca urmare a inflamației eozinofilice și este reprezentat de dilatația endoscopică a lumenului esofagian. Efectele benefice nu sunt însă de lungă durată, disfagia revenind după aproximativ 2 ani. (10)

4. Tratamentul chirurgical (rezecție) este rareori necesar, fiind indicat în caz de obstrucție sau perforație esofagiană.