Entorsa

Entorsa reprezintă o leziune traumatică a unei articulații și este determinată de întinderea sau ruperea ligamentelor, provocându-se astfel o deplasare temporară a epifizelor implicate.

Ligamentele sunt benzi de țesut conjunctiv care au rolul de a oferi stabilitate articulațiilor prin proprietățile biomecanice pe care le posedă. Au rolul de a menține stabilitatea structurilor osoase ce iau parte la formarea articulației și au capacitatea de a se adapta diverșilor factori locali și sistemici care interferă cu funcțiile complexe pe care le realizează. În afara funcțiilor biomecanice, ligamentele au un rol important și în propriocepție, în conștientizarea poziției diverselor părți ale corpului. (1, 2)

Cea mai frecvent afectată articulație este cea a gleznei, urmând articulațiile genunchiului și pumnului. Glezna este alcătuită din două articulații, pe de o parte cea dintre calcaneu și talus, iar pe de altă parte cea dintre tibie, peroneu și talus. Astfel, gleza reprezintă defapt articulația dintre gambă și laba piciorului. Ligamentele de la acest nivel mențin stabilitatea articulației, permițând întinderea lor datorită elasticității, însă până la o anumită limită. Dacă limita elasticității ligamentare este depașită, acestea se vor întinde excesiv sau rupe, parțial sau complet, determinând provocarea unei entorse. Entorsa poate fi provocată în acest caz atât în cadrul unor activități sportive, cât și în timpul desfășurării activităților zilnice, prin călcarea pe laba piciorului când aceasta este răsucită intern (inversiune) sau extern (eversiune) față de gleznă. (1, 3, 4, 5) Un alt exemplu comun este cel al entorsei genunchiului, fiind cunoscută drept încrucișarea ligamentelor genunchiului și întâlnită adesea la sportivi. (8)

Dintre factorii de risc ai entorselor, cei mai frecvent incriminați sunt:

• lipsa încălzirii înaintea unui activități sportive;
• alegerea unui echipament sportiv nepotrivit;
• condițiile de mediu, ca suprafețele alunecoase sau umede;
• accidentele, prin exercitarea unei forțe mari asupra articulației. (1)

Clasificare

Entorsele pot fi clasificate în trei grade, în funcție de gravitatea acestora:

• Gradul I (entorsă ușoară) – Aceste entorse sunt caracterizate de întinderea ligamentului peste limita fiziologică, iar din punct de vedere clinic nu este prezentă instabilitatea articulară, însă pacientul poate experimenta o durere locală (de obicei minimă), edem, o minimă pierdere a funcționalității articulației, oferind posibilitatea acestuia de a se sprijini pe articulația respectivă.
• Gradul II (entorsă de gravitate medie) – Entorsele cuprinse în această categorie sunt cauzate de ruptura parțială a ligamentului. Clinic, pacientul va prezenta durere, edem, iar pierderea funcționalității este mai accentuată decât în cazul anterior. Sprijinul pe articulația afectată este realizat cu dificultate. În aceste situații se poate impune efectuarea radiografiilor pentru excluderea unei fracturi și uneori a rezonanței magnetice pentru diferențierea entorselor de gradul II de cele de gradul III.
• Gradul III (entorsă severă) – Entorsele cuprinse în această categorie sunt cauzate de ruptura completă a ligamentului. Pacienții acuză dureri severe și imposibilitatea mișcării articulației. Se impune investigarea acestora cu ajutorul radiografiilor și rezonanței magnetice. (4, 7)

Semne și simptome

Cele mai frecvent întâlnite simptome sunt reprezentate de:

• durere locală, accentuată de mobilizarea articulației;
• edem, pacientul observă ca regiunea afectată este umflată;
• impotență funcțională;
• echimoze;
• amorțeală, furnicături, simptome ce pot orienta medicul spre existența unei leziuni neurovasculare.

În funcție de stadiul entorsei simptomele pot fi mai mult sau mai puțin accentuate. Entorsele ușoare pot fi tratate acasă, însă este recomandat să vă adresați medicului dacă nu puteți mobiliza articulația afectată, de exemplu, în cazul unei entorse la nivelul gleznei, dacă nu puteți păși fără a vă provoca o durere locală semnificativă. De asemenea, dacă aveți parestezii în regiunea respectivă, trebuie sa vă adresați unui medic. (1)

Diagnostic

Diagnosticul se bazează pe anamneză, examenul fizic și investigații. Anamneza va evidenția un traumatism, un pas efectuat greșit, o căzătură. În timpul efectuării examenului fizic medicul va inspecta articulația afectată, observând edemul, echimozele, eventualele deformări și zonele de sensibilitate. Localizarea și intesitatea durerii pot oferi indicii valoroase asupra extinderii și natura leziunii. Radiografiile antero-posterioare și de profil nu sunt întotdeauna necesare, însă uneori se impune efectuarea lor pentru excluderea unei fracturi sau unui alt tip de leziune osoasă. Rezonanța magnetică explorează țesuturile moi, oferind o vizualizare completă asupra extinderii și localizării leziunii. (1)

Diagnostic diferențial

Diagnosticul diferențial al entorselor se poate face cu o multitudine de afecțiuni, în funcție de articulația afectată, de exemplu, cu tendinita, bursita, sinovita, fracturi, luxații, instabilitate articulară determinată de boli articulare inflamatorii, infecții, chisturi, tumori musculare. (9) Tendinita este definită ca inflamația unui sau mai multor tendoane, structuri anatomice cu ajutorul cărora se atașează mușchii de oase, iar clinic pacientul va acuza durere și ușoară tumefiere. (14, 16)  Bursita reprezintă inflamația bursei, un săculeț umplut cu lichid ce căptușește diferite părți ale oselor, tendoanelor, ligamentelor, mușchilor și se manifestă prin tumefiere, durere, impotență funcțională. (13)  Sinovita este o afecțiune determinată de inflamarea membranei sinoviale, iar principalul simptom acuzat de pacienți este artralgia. (15)

Tratament

Tratamentul entorselor diferă în funcție de gradul acestora. Astfel, entorsele ușoare necesită măsuri generale de tratament asociate cu antialgice, pentru diminuarea durerii. Măsurile generale sunt:

• Odihna – pacientul trebuie să evite activitățile care îi solicită articulația afectată și îi provoacă durere sau disconfort. Totuși, nu trebuie să recurgă la repaus total îndelungat.
• Aplicarea gheții la nivelul locului edematos (umflat) – este recomandat să se aplice de 4-8 ori pe zi, câte 15 - 20 de minute. Aceasta are rolul de a reduce durerea, edemul și inflamația. Dacă pacientul se știe cu boală vasculară, trebuie să consulte medicul înainte de a o aplica.
• Compresiune – pacientul poate încerca să exercite presiune la nivelul leziunii cu ajutorul unui bandaj elastic, fără a-l strânge excesiv pentru că în caz contrar poate provoca oprirea circulației sanguine locale.
• Pentru reducerea edemului este recomandat ca pacientul să ridice regiunea afectată mai sus de nivelul inimii.
• Nu în ultimul rând, trebuie să acordați o atenție sporită articulației afectate, protejând-o de orice fel de traumatism.
• In entorsele de gradul I și II se folosește o fașă elastică pentru imobilizarea articulației, iar pentru cele de gradul III se recomandă fie aparatul gipsat, fie intervenție chirurgicală prin care se reconstruiește ligamentul rupt complet. Tratamentul chirurgical diferă în funcție de ligamentul afectat. (8)

După primele două zile, pacientul poate încerca să folosească regiunea afectată, însă treptat. Efectuarea ședințelor de fizioterapie și kinetoterapie reduce timpul de recuperare, fiind extrem de utile tuturor pacienților, mai ales celor predispuși la recidive sau instabilitate articulară. O entorsă ușoară sau moderată ar trebui să se vindece complet în 3-6 săptămâni, redând pacientului stabilitatea articulației. (1, 6, 12) De asemenea, deși este importantă mobilizarea precoce a articulației, efortul fizic trebuie limitat, până la vindecarea entorsei. (11)

Complicații

Entorsele, deși frecvente și adesea ușor de tratat, se pot însoți de complicații:

• o complicație comună este reprezentată de sângerarea la nivelul țesuturilor din jurul articulației sau la nivelul spațiului articular (hemartroză), situație în care se impune evacuarea/aspirarea sângelui;
• leziuni ale cartilajului articular;
• instabilitate articulară;
• contractura articulară apare în urma imobilizării prelungite;
• miozita osificantă este o complicație care apare rar și este determinată de depunerea calciului în mușchii inflamați, la nivelul hematoamelor, cauzând durere și rigiditate;
• recidivare;
  artrită traumatică;
  
• fractură;
• durere restantă. (9, 10,12)

Entorsele ușoare, de gradul I, se complică cel mai frecvent cu recurența entorsei. Entorsele de gradul II și III se pot complica, cel mai frecvent, asemenea celor de gradul I, cu recurența leziunii, dar și cu persistența instabilității articulare sau cu artrita traumatică. (12)

Prevenție

Unele dintre principalele metode de a preveni entorsele sunt încălzirea efectuată corespunzător înaintea practicării unei activități fizice și purtarea unui echipament adecvat. De asemenea, este recomandat să evitați exercițiile fizice atunci când acuzați diverse dureri sau sunteți obosit, scăzând astfel riscul unei accidentări. Dieta sănătoasă, exercițiile fizice zilnice, susținute, și menținerea unei greutăți adecvate sunt importante pentru tonusul muscular. (6)