Durerea de ceafă

Durerea de ceafă sau durerea cervicală este o adevărată problemă a zilelor noastre, nu doar în rândul generației vârstnice, ci şi în rândul celor tineri. Numeroase persoane se prezintă la medic acuzând dureri de ceafă cu caractere şi intensități diferite, însă orice formă de durere de ceafă trebuie investigată pentru identificarea cu exactitate a acesteia şi pentru administrarea tratamentului corespunzător.

Cauzele durerii de ceafă

Principalele afecțiuni sau condiții patologice care duc la apariția durerii de ceafă sunt reprezentate de următoarele aspecte:

• Spondiloza cervicală
• Artrita reumatoidă
• Traumatismele cervicale (fractura cervicală, entorsa gâtului)
• Meningita
• Hipertensiunea arterială. [1], [2], [3], [4]

Manifestări clinice care pot apărea în asocierea durerii de ceafă

Fractura de coloană cervicală reprezintă întreruperea continuității osoase la nivel cervical, secundară unui traumatism apărut la acel nivel. Simptomul caracteristic fracturii cervicale este durerea de ceafă, cu iradiere la nivelul unuia dintre membrele superioare, însoțită de pareză brahială sau mai rar, în formele mai severe, de tetraplegie.
În formele mai severe, cu fracturarea coloanei cervicale deasupra vertebrei cervicale 5, poate apărea decesul persoanei în cauză prin afectarea centrilor nervoşi respiratori, existenți la acel nivel.

Entorsa cervicală este reprezentată de lezarea ligamentelor şi structurilor capsulare care realizează conexiunea între fețele articulare cervicale şi vertebre. Entorsa cervicală este deseori secundară traumatismelor cervicale prin cădere sau accidentelor rutiere şi se caracterizează, din punct de vedere clinic, prin:

• durere de ceafă cu iradiere în regiunea occipitală sau la nivelul umerilor,
• redoare de ceafă,
• înțepenirea gâtului,
• tumefierea gâtului la nivelul zonei lezate,
• torticolis,
• limitarea mobilității gâtului,
• decelarea unei umflături la palparea zonei afectate,
• cefalee,
• amețeli,
• durere la nivelul umerilor,
• tulburări de vedere,
• senzația de slăbiciune sau/şi de greutate la nivelul brațelor,
• parestezii la nivelul membrelor superioare,
• tinitus,
• tulburări de somn.

Spondiloza cervicală este o boală inflamatorie a coloanei cervicale, de etiologie variată, caracterizată din punct de vedere clinic prin:

• durere de ceafă, agravată în ortostatismul prelungit şi in conditii de oboseală,
• rigiditate cervicală,
• limitarea mobilității coloanei cervicale,
• amețeli,
• cefalee,
• dureri de umeri,
• nevralgii intercostale,
• tulburări de dispoziție,
• grețuri,
• parestezii la nivelul membrelor superioare,
• tulburări motorii, etc.

Poliartrita reumatoidă este o boală inflamatorie sistemică şi autoimună, caracterizată prin deformarea şi distrugerea articulațiilor şi prin apariția multiplelor manifestări sistemice. Coloana cervicală este singura porțiune din coloana vertebrală afectată de boală.
Durerea de ceafă apărută în cadrul poliartritei reumatoide iradiază spre occiput şi poate fi însoțită de parestezii localizate la nivelul umerilor şi a membrelor superioare, apărute cu predominanță la mobilizarea capului. În caz de afectare severă a coloanei cervicale, poate apărea tetrapareză spastică lent progresivă.

Meningita reprezintă inflamația membranei protectoare care înveleşte creierul şi măduva spinării şi este caracterizată din punct de vedere clinic prin:

• febră,
• cefalee intensă,
• durere de ceafă,
• stare generală de rău,
• mialgii,
• artralgii,
• astenie,
• iritabilitate,
• rigiditate cervicală,
• fotofobie (sensibilitatea crescută la lumină),
• somnolență,
• confuzie,
• paloare tegumentară,
• extremități reci,
• respirație accelerată,
• convulsii.

Hipertensiunea arterială presupune creşterea valorilor tensionale peste 140/90 mmHg. Durerea de ceafă apărută în cadrul episoadelor hipertensive poate fi însoțită de:

• cefalee,
• amețeli,
• tulburări de vedere,
• dureri în piept,
• palpitații,
• dispnee de efort,
• deficit senzorial şi motor,
• sete,
• edeme gambiere,
• hematurie,
• poliurie,
• nicturie,
• acufene,
• fosfene, etc. [1], [2], [3], [4]

Diagnosticul diferitelor afectiuni care determină durerea de ceafă

Orice formă de durere de ceafă trebuie investigată şi tratată corespunzător. Din această cauză, se recomandă prezentarea grabnică la medic, odată cu apariția acestei patologii.

Pentru identificarea bolii de fond care a dus la apariția durerii de ceafă se recomandă efectuarea unei anamneze amănunțite, a examinării clinice a bolnavului şi a unei serii de investigații paraclinice.

Anamneza trebuie să cuprindă momentul şi contextul apariției durerii de ceafă, factori care au declanşat apariția durerii de ceafă, alte manifestări clinice care însoțesc durerea de ceafă, factori care agravează şi factori care ameliorează această simptomatologie, alte afecțiuni de care suferă bolnavul, afecțiuni prezente în familie, informații cu privire la condițiile de viață şi muncă ale bolnavului, dacă acesta fumează sau consumă alcool, anumite medicamente administrate.

Examenul clinic al bolnavului cu durere de ceafă trebuie să cuprindă celelalte semne clinice care însoțesc durerea de ceafă şi care pot fi specifice unei anumite etiologii.

Dintre investigațiile paraclinice, recomandate bolnavului cu durere de ceafă, amintim radiografia de coloană cervicală, tomografia computerizată de coloană cervicală, rezonanța magnetică nucleară de coloană cervicală, hemoleucograma completă şi examenul biochimic al sângelui, determinarea factorului reumatoid şi a anticorpilor anti-proteine citrulinate (în caz de suspiciune a poliartritei reumatoide, tomografie computerizată de craniu şi puncție lombară cu examen al lichidului cefalorahidian (în caz de suspiciune a meningitei), etc. [1], [2], [3], [4]

Tratamentul durerii de ceafă

Singurul mod de combatere a durerii de ceafă este cel de tratare al bolii de fond. Tratamentul simptomatic pentru durerea de ceafă - medicația antiinflamatoare și analgezică - prezintând o eficacitate redusă în lipsa corectării bolii cauzatoare.

Tratamentul meningitei bacteriene presupune administrarea de antibiotice pe cale intravenoasă, administrarea de corticosteroizi pentru reducerea inflamației cerebrale, prevenirea deshidratării prin administrarea intravenoasă de fluide şi oxigenoterapie, în cazul tulburărilor respiratorii.
De asemenea, se recomanda administrarea de antiemetice, pentru combaterea stărilor de greață şi de vărsături, administrarea de analgezice pentru combaterea cefaleei şi odihnă.
În cazul meningitei de etiologie virală, se recomandă toate cele de mai sus, cu excepția medicamentelor antibiotice.

Tratamentul fracturii de coloană cervicală este chirurgical şi presupune realizarea abordului cervical anterior sau posterior.

Tratamentul entorsei cervicale presupune purtarea gulerului cervical, masaj local şi aplicarea locală a compreselor reci, terapie fizică (efectuarea exercițiilor izometrice) pentru recâştigarea mobilității normale şi prevenirea complicațiilor, precum contractura cronică şi pierderea mobilității), administrarea antiinflamatoarelor nonsteroidiene şi a miorelaxantelor.

Tratamentul spondilozei cervicale constă în tratament fiziokinetoterapeutic, masaj terapeutic, administrarea de analgezice şi antiinflamatoare, intervenție chirurgicală (precum discectomie, laminectomie lombară, corpectomie, foraminotomie cervicală, îndepărtarea osteofitelor) şi/sau terapii alternative cu laserul, curenți interferențiali, curent diadinamic sau cu ultrasunete.

Tratamentul poliartritei reumatoide constă în administrarea de antiinflamatoare nonsteroidiene, glucocorticoizi, medicamente remisive sintetice (precum Metotrexat, Leflunomidă, etc.) sau biologice (precum Adalimumab, Infliximab, etc.). În formele severe de boală se poate recurge la tratamentul chirurgical, care presupune erealizarea sinovectomiei sau a artroplastiei, cu protezarea totală a articulației afectate. Kinetoterapia şi hidroterapia sunt recomandate doar în formele remisive de boală.

Tratamentul hipertensiunii arteriale poate fi farmacologic sau nonfarmacologic.

• Tratamentul nonfarmacologic presupune modificarea stilului de viață in mod radical, prin respectarea unui regim alimentar hipolipemiant şi hiposodat, renunțarea la fumat şi la consumul de cafea şi de alcool, scădere in greutate, respectarea unui program regulat de exerciții fizice.
• Tratamentul farmacologic presupune administrarea unor medicamente precum diureticele (Furosemid, etc.), vasodilatatoare (nitrați), inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (Enalapril, Captopril, etc.), blocanți ai canalelor de calciu (Amlodipină, Diltiazem, etc.), blocanți ai receptorilor angiotensinei II (sartanii-Losartan, Candesartan, etc.), beta-blocante (precum Propanolol, etc.), blocanți ai receptorilor alfa-adrenergici (Prazosin, terazosin, etc.), inhibitori adrenergici centrali (Metildopa, Clonidina). [1], [2], [3], [4]