Durere oculară
Autor: Constantin Andreea Teodora
Durerea oculară poate fi descrisă ca o senzație de arsură, înțepătură, junghi sau durere pulsatilă la nivelul globului ocular sau în jurul acestuia.
Durerea oculară trebuie să fie diferențiată de iritația superficială sau senzația de corp străin. Durerea este un simptom important într-o varietate de patologii ale globului ocular, implicată mai ales în afecțiuni ale polului anterior al ochiului și ale orbitei, necesitând investigații suplimentare. (1) (2)
La nivel ocular, bolile care afectează vederea (de exemplu cataracta, dezlipirea sau degenerescența retiniană, glaucomul cu unghi deschis) au o evoluție fără durere, în ciuda deteriorării unor elemente importante ale globului ocular. (2)
Cauze și factori de risc
Cea mai frecventă cauză de durere oculară este injuria locală. Stimulii externi, fizici sau chimici care acționează la nivelul globului ocular, cu o intensitate aproape de nivelul care determină afectare celulară (sau chiar deasupra acestui nivel) stimulează un grup specific de fibre nervoase denumite nociceptori. Stimularea acestor nociceptori determină descărcarea unui impuls nervos care ajunge la creier, codificând caracteristicile spațiale și temporale ale stimulului. Această informație senzitivă este apoi procesată la diferite nivele, ajungând într-un final la anumite zone ale scoarței cerebrale unde evocă senzații neplăcute și de durere, persistente pentru o perioadă variabilă de timp, până la vindecare. (2)
Corneea are o inervație bogată și este deosebit de sensibilă la durere. Multe afecțiuni de la nivelul corneei sau de la nivelul camerei anterioare a globului ocular (de exemplu uveita) pot cauza de asemenea durere prin spasmul mușchiului ciliar. (1)
Există situații în care durerea nu este rezultatul injuriei aduse țesuturilor periferice inervate, fiind cauzată de afectarea elementelor neurale implicate în detecția și procesarea stimulilor nociceptivi. Acest tip de durere este numită durere neuropată. (2)
Durerea oculară poate fi determinată de:
- infecții ale globului ocular sau orbitei;
- inflamații la nivelul globului ocular sau orbitei;
- probleme legate de lentilele de contact utilizate;
- ochiul uscat;
- glaucomul acut;
- sinuzita;
- neuropatii;
- oboseala oculară;
- durerea de cap;
- gripa. (3)
Semne și simptome
Deoarece durerea oculară este implicată într-o varietate de afecțiuni ale globului ocular, dar și ale structurilor adiacente, sunt deosebit de importante anamneza, semnele și simptomele asociate.
Herpes zoster oftalmic este caracterizat inițial de prezența veziculelor și crustelor pe un fond eritematos, unilateral, în teritorul inervat de ramura oftalmică a nervului cranian trigemen, afectând uneori și vârful nasului. Aceste semne sunt însoțite de edemul pleoapei și ochi roșu. Într-o fază ulterioară durerea oculară este severă. Uveita este asociată frecvent. (1)
Keratita bacteriană este o infecție a corneei, determinată de obicei de purtarea îndelungată a lentilelor de contact, în etiologia căreia sunt implicați frecvent germeni ca Pseudomonas aeruginosa sau Staphylococcus aureus. Simptomele keratitei bacteriene includ: durerea oculară, înroșirea ochilor, vedere în ceață, fotosensibilitate, lăcrimare excesivă și prezența unor secreții excesive la nivelul ochiului. (4)
Prezența unei leziuni corneene sau a unui corp străin este evidențiată de un istoric clar de traumatism, durere oculară la clipire, senzație de corp străin. Uneori există o afecțiune predispozantă ca trichiaza (orientare anomală a genelor, spre cornee). (1)
Senzația de mâncărime de la nivelul globului ocular sugerează hipersensibilitatea de tip 1 cu răspuns eozinofilic și trebuie diferențiată de alte simptome ca senzația de arsură. (5)
Glaucomul acut cu unghi închis este caracterizat de durere severă oculară cu caracter de înțepătură, cefalee, greață și vărsături, pacientul vede halouri în jurul surselor de lumină. Corneea este edemațiată la acești pacienți și prezintă eritem marcat. Presiuna intraoculară depășește de obicei 40 mmHg. (1)
Diagnostic
Pentru majoritatea afecțiunilor care includ durerea oculară diagnosticul este clinic. Unele afecțiuni, ca de exemplu leziunile corneene sau prezența unui corp străin pot include manevre specifice ca eversia pleoapelor.
Pot fi realizate investigații paraclinice: culturi bacteriene sau virale, gonioscopie (examinarea directă a unghiului iridocornean).
Imagistic pot fi utilizate:
- RMN-ul pentru diagnosticarea nevritei optice prin prezența edemului la nivelul nervului optic și a leziunilor demielinizante la nivel cerebral, datorate de obicei sclerozei multiple.
- radiografie sau CT pentru dianosticarea sinuzitei, a celulitei orbitale. (1)
Tratament
Tratamentul durerii oculare se bazează pe tratarea cauzei subiacente.
Pentru a trata durerea în sine pot fi utilizate analgezice administrate sistemic.
Durerea determinată de uveită sau leziuni corneene poate fi ameliorată prin utilizarea locală de picături cicloplegice. (1)
Recomandări pentru pacienți
Este recomandată consultarea unui medic specialist atunci când:
- durerea oculară este severă sau durează de mai mult de 2 zile;
- durerea oculară este însoțită de o scădere a acuității vizuale;
- suferiți de afecțiuni cronice ca artrita sau boli autoimune;
- sunt prezente: durere oculară, înroșirea ochiului, secreții sau senzație de presiune la nivelul globului ocular. (3)
- Posibila sinuzita sau probleme oftalmologice?
- Arsura ochi.. totul a plecat de la o incercare de a scoate ceva din ochi, cred ca s-a infectat
- Durere ochi permanente + lacrimare puternica
- Durere de ochi intensa
- Dureri puternice de ochi
- Ochi durerosi
- Transpiratie, dureri oase, dureri oculare
- Durere ochi