Durere la încheietura mâinii

©

Autor:

Durere la încheietura mâinii

Durerea la încheietura mâinii, determinată în general de leziuni traumatice sau de suprasolicitarea articulațiilor, constituie o problemă comună, care în rare cazuri reprezintă un motiv de îngrijorare. În majoritatea cazurilor, durerea la încheietura mâinii poate fi gestionată prin metode non-invazive. Cu toate acestea, există cazuri în care durerea la încheietura mâinii poate indica o afecțiune mai gravă. Dacă durerea persistă în ciuda măsurilor de auto-îngrijire, se agravează în intensitate sau este însoțită de alte simptome, precum amorțeală, furnicături sau slăbiciune în mâna afectată, este important să se consulte un medic. (1, 2)

Cauze

Sindromul de tunel carpian, rezultatul compresiei nervului median în zona încheieturii mâinii, este una dintre cele mai frecvente cauze ale durerii la încheietura mâinii. Sindromul de tunel carpian este cauzat în general de activitățile repetitive ale încheieturii mâinii, iar simptomele condiției includ durere la încheietura mâinii, furnicături, amorțeală și slăbiciune în degete și mâna afectată. Alte condiții care duc la apariția de durere la încheietura mâinii includ:

  • tendinita încheieturii mâinii (apare atunci când tendoanele de la încheietura mâinii devin inflamate sau iritate);
  • artrita reumatoidă sau osteoartrita (afecțiunile inflamatorii, precum artrita, pot duce la durere, umflături și rigiditate în articulații);
  • guta (afecțiune inflamatorie care apare ca rezultat al acumulării excesive de acid uric în organism, adesea asociată cu dureri la nivelul articulațiilor de la nivelul piciorului, dar care poate afecta și alte articulații, inclusiv încheietura mâinii);
  • chistul ganglionar (în general rezultatul traumelor repetate sau al iritației articulațiilor și tendoanelor, chistul ganglionar apare adesea în apropierea încheieturii mâinii sau pe partea dorsală a mâinii și determină dureri la încheietura mâinii afectate);
  • fracturile și entorsele (o cădere sau un traumatism puternic la încheietura mâinii pot provoca fracturi sau entorse, care pot duce la durere și umflături). (1, 2, 3, 5, 6)


Semne și simptome

Simptomele asociate durerii la încheietura mâinii pot varia în funcție de cauza de bază, însă pot include următoarele:

  • senzație de arsură în zona încheieturii mâinii;
  • umflături și sensibilitate în jurul articulației;
  • limitarea mobilității încheieturii mâinii și dificultate în efectuarea mișcărilor obișnuite;
  • furnicături, amorțeală sau slăbiciune în degete și mână;
  • senzația de scârțâire în timpul mișcării încheieturii mâinii;
  • dificultăți în coordonarea mișcărilor mâinii. (2, 3)


Diagnostic

Diagnosticul durerii la încheietura mâinii implică adesea o evaluare medicală detaliată, pentru a identifica cauza specifică a simptomelor. În funcție de simptomatologia specifică, pot fi recomandate:

  • analize de sânge (permit evaluarea nivelurilor de markeri inflamatori, cum ar fi proteina C reactivă sau factorul reumatoid, care pot indica afecțiuni inflamatorii sau sistemice);
  • teste de imagistică medicală, cum ar fi radiografii, ecografii, imagistică prin rezonanță magnetică sau CT (pot oferi informații detaliate despre structurile și țesuturile încheieturii mâinii, precum și despre eventualele leziuni, inflamații sau alte afecțiuni care determină durere la încheietura mâinii).


În cazurile mai complexe sau în cazul în care diagnosticul nu este clar, medicul poate recomanda consultații suplimentare cu specialiști, cum ar fi reumatologi, neurologi sau chirurgi ortopezi. (3, 4, 5, 6, 8)

Când este necesară vizita la medic?

Durerea severă sau persistentă a încheieturii mâinii necesită întotdeauna o evaluare medicală de specialitate, deoarece poate indica afecțiuni care necesită tratament sau care prezintă riscuri de complicații. Alte situații în care se recomandă vizita la medic:

  • limitarea mișcărilor și funcționalității mâinii (dacă durerea la încheietura mâinii limitează capacitatea de a efectua activități zilnice obișnuite, cum ar fi scrisul, utilizarea tastaturii sau prinderea obiectelor);
  • umflături sau deformări vizibile (dacă încheietura mâinii prezintă umflături pronunțate, roșeață sau deformări vizibile, simptome care pot indica o inflamație avansată, o infecție sau o leziune);
  • antecedente de leziuni sau traumatisme (dacă durerea apare în urma unui traumatism la nivelul încheieturii mâinii);
  • simptome asociate (dacă durerea la încheietura mâinii este însoțită de alte simptome, precum amorțeală, furnicături, slăbiciune, febră sau inflamație extinsă). (1, 2)


Tratament

Tratamentul pentru durerea la încheietura mâinii poate varia în funcție de cauza durerii. Astfel, în funcție de diagnosticul și gravitatea durerii, tratamentul poate include următoarele:

  • medicamente antiinflamatoare non-steroidiene (pot fi prescrise pentru a reduce inflamația și a ameliora durerea);
  • terapia fizică și tehnicile de terapie manuală (pot juca un rol important în ameliorarea durerii și îmbunătățirea circulației sanguine locale);
  • infiltrații cu corticosteroizi (în unele cazuri, medicul poate recomanda o infiltrare cu corticosteroizi în zona afectată, procedură ce implică injectarea unui medicament antiinflamator direct în articulația sau în țesuturile înconjurătoare pentru a reduce inflamația și a ameliora durerea);
  • utilizarea unei atele sau a unor dispozitive de suport pentru încheietură (utilizate pe perioade scurte de timp, pot ajuta la stabilizarea încheieturii și la reducerea stresului exercitat asupra articulației);


În cazurile severe sau în cazurile în care celelalte metode de tratament nu dau rezultate, poate fi necesară intervenția chirurgicală. Operația chirurgicală poate implica eliminarea leziunilor, repararea tendoanelor sau a nervilor comprimați sau alte proceduri chirurgicale specifice, în funcție de factorul care a determinat durere la încheietura mâinii. (3, 4, 5

De asemenea, tratamentul poate fi adaptat unei situații specifice, situație în care scopul său nu este doar acela de ameliorare a simptomelor, ci de tratare a condiției în sine. De exemplu, în cazul în care există o durere la încheietura mâinii asociată cu guta, tratamentul poate presupune administrarea de medicamente pentru reducerea acidului uric sau de medicamente antiinflamatoare colchicine, care sunt administrate în timpul unui atac acut pentru a reduce inflamația și durerea. (1, 8, 9)

Tratamentul pentru chistul ganglionar, cunoscut și sub numele de ganglion sau chist sinovial, poate varia în funcție de mărimea chistului, localizarea și simptomele asociate. Uneori, chisturile ganglionare pot dispărea de la sine și nu necesită tratament specific. Cu toate acestea, în cazurile în care chistul este dureros, limită mobilitatea sau cauzează disconfort estetic, tratamentul poate fi recomandat și în general poate include:

  • aspirația chistului (procedura implică aspirarea lichidului din chist prin intermediul unei seringi și a unei ace, urmată de injectarea unei soluții de corticosteroizi pentru a reduce inflamația);
  • imobilizarea temporară a articulației asociate cu chistul ganglionar, urmată de terapie fizică sau reabilitare pentru a restabili mobilitatea și forța articulației;
  • excizie chirurgicală (procedura implică excizia completă a chistului). (6, 7)


Ameliorarea simptomelor fără medicamente

Durerea la încheietura mâinii poate afecta capacitatea unui individ de a efectua activitățile zilnice, fiind o potențială sursă de disconfort. Deși este important să se obțină o evaluare medicală adecvată și un tratament specializat, există câteva măsuri simple care pot fi luate pentru a ameliora durerea la încheietura mâinii:

  • repaus și evitarea activităților solicitante (atunci când apare un disconfort sau o durere la încheietura mâinii, este important să se evite activitățile care pot agrava durerea, precum mișcările repetitive sau solicitante, inclusiv cele efectuate în timpul tastării pe telefon sau pe o tastatură);
  • menținerea încheieturii într-o poziție neutră (încheietura mâinii nu este nici înclinată înainte sau înapoi și nici deviată spre lateral);
  • aplicarea de comprese reci (poate fi benefică pentru ameliorarea durerii);
  • efectuarea unor exerciții de întindere (pot ajuta la ameliorarea durerii și la întărirea încheieturii mâinii);
  • utilizarea unei atele sau a unor bandaje de suport (pentru a reduce stresul asupra încheieturii mâinii și pentru a oferi suport suplimentar). (1, 3, 4)


Prevenție

Prevenția este un aspect important în menținerea sănătății mâinilor și prevenirea apariției durerii la nivelul încheieturii. Anumite măsuri simple, precum adoptarea unei poziții corecte a încheieturii în timpul efectuării unor activități care implică mișcări repetitive ale mâinilor sau efectuarea unor pauze regulate pentru a permite mușchilor și tendoanelor să se odihnească, pot reduce tensiunea acumulată, contribuind la reducerea riscului de apariție a durerii la încheietura mâinii. (1, 2, 4, 6)

În plus, o durere la încheietura mâinii poate fi prevenită prin:

  • încălzirea încheieturii mâinii (înainte de a începe activități care implică mișcări repetitive sau solicitante ale încheieturii mâinii, este recomandă efectuarea unor exerciții ușoare de încălzire, care pot ajuta la îmbunătățirea flexibilității și la reducerea riscului de leziuni);
  • evitarea suprautilizării mâinii (se recomandă evitarea efectuării unor mișcări repetitive sau solicitante pentru o perioadă îndelungată de timp, pentru a reduce stresul asupra încheieturii mâinii);
  • menținerea unei greutăți sănătoase (obezitatea poate exercita o presiune suplimentară asupra încheieturii mâinii și poate crește riscul de apariție a problemelor);
  • evitarea consumului de alimente bogate în purine, precum carne roșie, organe de animale sau fructe de mare și a consumului excesiv de alcool (poate ajuta la reducerea riscului de apariție a gutei);
  • protejarea încheieturii mâinii in timpul activităților sportive sau a altor activități fizice care pot expune încheietura mâinii la riscuri de traumatisme. (2, 3)
Caută un semn/simptom de boală:

Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum