Durere la ejaculare

©

Autor:

Durere la ejaculare

Durerea la ejaculare, cunoscută și sub denumirea de disorgasmie, orgasmalgie sau odinorgasmie, apare în timpul ejaculării sau după ejaculare și poate varia în intensitate de la un ușor disconfort până la dureri severe. O durere la ejaculare poate să apară la nivelul uretrei, cât și în regiunea perineală. Durerea resimțită post-ejaculator sau în urma ejaculării poate influența într-un mod negativ viața sexuală, reducând dorința sexuală a individului. Deși concepută de către bărbați ca pe o problemă majoră, studiile arată că durerea la ejaculare este un sindrom relativ comun, cu o incidență în rândul bărbaților de 1-10%. (1) (2)

Cauze și factori de risc

Disorgasmia poate fi cauzată de o multitudine de afecțiuni sau poate fi idiopatică, fără o cauză precisă. În cele mai multe situații, durerea din timpul ejaculării se datorează unei afecțiuni a prostatei sau unei infecții cu transmitere sexuală. Principalele cauze ale durerii la ejaculare sunt:

Prostatită. Literatura de specialitate descrie prostatita ca fiind principala cauză a durerilor preejaculatorii sau postejaculatorii. Prostatita descrie inflamația apărută la nivelul prostatei, cauzată de regulă de o infecție a prostatei sau a tractului urinar, cât și de leziunile nervoase. Durerea ejaculatorie este unul dintre simptomele comune ale prostatitei, împreună cu durerile abdominale inferioare și dificultatea de a obține o erecție. Prostatita este cea mai frecventă afecțiune urologică raportată de către bărbații cu vârsta de sub 50 de ani. (1) (3) (4)

Hiperplazia benigna de prostată. Considerată o afecțiune asociată cu îmbătrânirea, hiperplazia benignă de prostată, ce descrie mărirea glandei prostatei, poate provoca simptome urinare deranjante și poate afecta inclusiv ejacularea. Bărbații care se confruntă cu boala pot experimenta urinări și ejaculări dureroase. (1) (3) (6)

Infecțiile cu transmitere sexuală. Durerea la ejaculare, însoțită de dureri la urinare, scurgeri de la nivelul penisului și tumefierea scrotului, ar putea indica o boală cu transmitere sexuală. Chlamydia, considerată afecțiunea cu transmitere sexuală cea mai frecventă în țările dezvoltate, împreună cu trichomoniaza și gonoreea, sunt alte cauze posibile ale durerilor ejaculatorii. (1) (3) (7)

Problemele emoționale sau medicamentele antidepresive. Depresia, anxietatea sau stresul excesiv pot modifica numeroase aspecte ale vieții, inclusiv pe plan sexual. În multe situații, bărbații cu probleme emoționale din cauza unor neînțelegeri în cuplu pot să resimtă dureri la ejaculare, în urma unui act sexual, deși aceste dureri nu sunt resimțite după masturbare. Medicamentele antidepresive pot provoca anumite disfuncții sexuale, inclusiv ejaculare dureroasă. Efecte secundare pe plan sexual sunt remarcate cel mai frecvent în urma administrării inhibatorilor selectivi ai serotoninei, inhibatorilor de recăpătare a serotoninei și norepinefrinei, cât și după administrarea medicamentelor triciclice și tetraciclice. (1) (3)

Problemele sistemului nervos. Deteriorările nervilor asociați cu orgasmul și ejacularea pot să ducă la dureri ejaculatorii și dureri rectale. Neuropatia pudendală, cunoscută și sub denumirea de nevralgie pudendală, o tulburare a nervului cu același nume, este adesea însoțită de dureri între zona genitală și anus, uneori chiar și în urma ejaculării. (1) (3)

Intervențiile chirurgicale. Ejacularea dureroasă poate să reprezinte un efect advers apărut în urma unei intervenții chirurgicale realizate asupra organelor genitale sau a țesuturilor din vecinătatea organelor genitale. Prostatectomia radicală, o procedură chirurgicală prin care este îndepărtată parțial sau total prostată, folosită pentru tratarea cancerului de prostată, prezintă riscuri crescute de disfuncție erectilă și durere la ejaculare. De asemenea, deteriorările celulare suferite în urma iradierii prin radioterapie în zona pelvină pot provoca ejacularea dureroasă. (1) (3) (4)

Semne și simptome

Simptomul comun al ejaculării dureroase îl reprezintă durerea, care poate fi resimțită în timpul ejaculării sau după aceasta, în jurul penisului, vezicii urinare sau rectului și care durează de la câteva minute până la maximum 24 de ore. Durerea din timpul urinării, ce apare după ejaculare, constituie un simptom secundar al ejaculării dureroase. (1) (4)

Diagnostic

O durere la ejaculare nu reprezintă un pericol pentru sănătatea organismului, însă condițiile care pot declanșa durerile trebuie investigate de către medic. Tratamentul precoce poate preveni agravarea condițiilor de bază, astfel că diagnosticul precoce este esențial. Pentru identificarea cauzei care stau la baaz durerile la ejaculare este necesar un control la medicul urolog și o serie de teste de laborator. (1) (3) (4)

Examenul clinic, realizat de către un medic specialist, vizează identificarea unor semne evidente ale unei infecții cu transmitere sexuală sau a altor boli care ar putea cauza durerile ejaculatorii. Medicul poate adresa întrebări cu privire la activitatea sexuală din ultima perioadă, istoricul medical, medicamentele administrate sau alte simptome existente. Pentru a găsi cauza precisă a ejaculării dureroase, medicul poate solicita o probă de spermă și o probă de urină (prelevată după ejaculare). Alte teste de laborator ce pot fi necesare sunt cistoscopia (examinarea tractului urinar cu ajutorul unui endoscop), testul de antigen specific prostatei (pentru a evalua problemele prostatei) sau examenul bacteriologic al secreției uretrale (secreția uretrală este recoltată înainte de prima urină de dimineaţă, cu ajutorul unui tampon uretral steril). În funcție de rezultate, se pot solicita teste suplimentare, precum teste imagistice. (1) (3) (4)

Tratament

Pentru ameliorarea sau tratarea durerilor ejaculatorii, este necesară depistarea cauzei de bază și tratarea acesteia. În funcție de cauză, tratamentul poate include:

  • antibiotice, pentru tratamentul bolilor cu transmitere sexuală (caz în care durerile ejaculatorii dispar după câteva zile sau săptămâni de la începerea tratamentului, problema fiind una reversibilă);
  • modificarea schemei medicamentoase;
  • modificarea stilului de viață sau psihoterapia (pentru bărbații care se confruntă cu dureri la ejaculare din cauza stresului excesiv sau a unor probleme de natură psihică);
  • exerciții de întărire a musculaturii pelvine (pentru ameliorarea durerilor, recomandate pacienților cu leziuni nervoase ireversibile, cât și bărbaților fără probleme fizice evidente - dureri ejaculatorii idiopatice);
  • medicamente antialgice (pentru ameliorarea durerilor la bărbații la care tratamentele încercate anterior nu au oferit rezultatele dorite)
  • medicamente relaxante musculare și antiinflamatoare (pentru reducerea sau îndepărtarea durerilor pacienților cu prostatită);
  • medicamente anticonvulsivante. (1) (3) (4)


Ejacularea dureroasă poate afecta calitatea vieții unui bărbat, deoarece poate influența într-un mod negativ relația de cuplu, stima de sine și interesul pentru implicarea în relațiile sexuale. Durerile de la ejaculare pot să devină mai puternice, odată cu creșterea stresului cauzat de acestea. Deși vizita la medic este privită cu scepticism și teamă de o bună parte dintre bărbați, doar în acest mod se poate identifica afecțiunea care cauzează durerile și se poate administra un tratament care să prevină durerile și eventualele complicații. (1) (3)

Caută un semn/simptom de boală:

Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum