Dispepsia

Dispepsia este un termen folosit pentru a defini un grup de simptome digestive care provin de la nivelul tractului digestiv superior.

Dispepsia nu constituie un diagnostic, dar poate include următoarele simptome:

• disconfort sau durere epigastrică (localizată la nivelul abdomenului superior);
• durere retrosternală; anorexie (lipsa poftei de mâncare);
• greață;
• vărsături;
• sațietate precoce (senzația de plenitudine după ingerarea unei cantități mici de alimente);
• eructație (eliminarea pe cale bucală a gazelor din stomac);
• regurgitații (revenire în gură a alimentelor din stomac sau esofag fără efort de vomă);
• pirozis (senzația de arsură localizată în spatele sternului);
• balonare (senzația subiectivă de acumulare a gazelor în intestin);
• flatulență (acumulare excesivă de gaze în stomac și intestin).

Clasificare și cauze

Dispepsia este clasificată în dispepsie funcțională și dispepsie organică.

Dispepsia funcțională este definită (conform criteriilor Roma III) ca persistența simptomelor de dispepsie cel puțin 3 luni (nu neapărat consecutive) în cursul a cel puțin 6 luni înainte de diagnostic după excluderea unei boli organice care ar putea explica simptomatologia. (1)

Dispepsia oragnică
Aproximativ 50% din cazurile de dispepsie au o cauză oragnică. Cel mai frecvent cauza este de origine digestivă, având ca substrat ulcerul peptic sau boala de reflux gastroesofagian.

Alte cauze pot fi:

• boli ale tubului digestiv: ulcer peptic, boala de reflux gastroesofagian, cancer gastric, gastropareză, boli parazitare (Giardia lambria, Strongiloides), volvulus gastric, boala Menetrier, gastroenterita eozinofilică, gastrita virală sau fungică, enteropatia glutenică, boala Crohn (cu localizare in tractul digestiv superior);
• boli hepatobiliare și pancreatice: litiaza biliară, pancreatita cronică, ciroza, cancerul pancreatic;
• boli extradigestive: insuficiența cardiacă, diabetul zaharat, cardiopatia ischemică dureroasă, boli tiroidiene, boli paratiroidiene, boli de colagen, vasculite;
• intoleranța alimentară: alcool, cafea, lapte și lactate, citrice, condimente;
• intoleranța medicamentoasă: antiinflamatorii nonsteroidiene, antibiotice, corticosteroizi, teofilina, digoxina etc.

Diagnostic

Diagnosticul trebuie să înceapă cu un istoric amănunțit al pacientului. Acesta poate aduce date ferme pentru a distinge între o dispepsie funcțională și una organică. Se va pune accent pe consumul de medicamente (în special antiinflamatorii non-steroidiene), pe fumat și consumul de băuturi alcoolice.

Este obligatorie identificarea semnalelor de alarmă care impun efectuarea unor investigații suplimentare, și anume:

• vârsta peste 55 de ani;
• prezența disfagiei (dificultatea la înghițire) sau a odinofagiei (durere la înghițire);
• pierderea în greutate;
• vărsături frecvente;
• vărsături cu sânge sau scaun negru;
• durere constantă care iradiază în spate;
• istoric familial de cancer (în special gastric). (2)

Examenul obiectiv poate evidenția semne care alertează spre o boală organică: masă palpabilă intraabdominală, ficat și/sau splină mărite, anemie, icter (culoare galbenă a tegumentelor), ascită (acumulare de lichid in cavitatea abdominală), denutriție (semn al pierderii greutății) .

Ecografia abdominală este indicată pentru a detecta litiaza biliară, boli pancreatice, boli hepatice sau tumori intraabdominale.

Endoscopia digestivă superioară este investigația de primă intenție la pacienții cu vârstă peste 55 ani sau în prezența semnelor de alarmă. Permite diagnosticarea afecțiunilor organice cu localizare în tractul digestiv superior (esofag, stomac, porțiunea inițială a duodenului): ulcer peptic, gastrită, cancer gastric sau esofagian etc. Totodată prin intermidiul endoscopei se pot preleva biopsii utile pentru confirmarea histologică a diagnosticului. (2, 3, 4)

Testarea pentru Helicobacter pylori
La acest moment este acceptată strategia „testează și tratează” pentru pacienții sub 55 de ani care nu prezintă simptome alarmante. Aceasta constă în testarea pentru Helicobacter pylori prin teste noninvazive validate: testare serologică, testul respirator cu uree marcată, detectarea antigenului fecal. Dacă se constată prezență bacteriei se va realiza tratamentul de eradicare. (2, 4)

Strategia terapeutică

La pacienții cu vârstă peste 55 ani cu simptomatologie nou instalată și la cei care prezintă simptome de alarmă este indicată efectuarea endoscopiei digestive superioare si tratamentul corespunzător patologiei descoperite. (4)

La pacienții tineri care nu prezintă simptome de alarmă se va începe cu terapie empirică cu blocanți ai receptorilor histaminici (de ex. ranitidină, famotidină) sau inhibitori de pompă de protoni (de ex. omeprazol, pantoprazol, esomeprazol) pentru 4 săptămâni, la care se poate asocia medicație prokinetică după caz. Dacă simptomatologia persistă, se poate continua terapia încă 4 saptămâni, eventual cu dublarea dozelor și tratament în paralel de eradicare a infecției cu Helicobacter pylori la cei depistați pozitiv la teste noninvazive. Dacă simptomatologia persistă în continuare, se va efectua endoscopia digestivă superioară și în caz de evidențiere a unei cauze organice se va efectua tratament adecvat.

Totodată ar trebui aplicate măsuri igieno-dietetice: renunțare la fumat, limitarea consumului de băuturi alcoolice, evitarea alimentelor acide, condimentelor, băuturilor carbogazoase, cafelei, ciocolatei. Ar trebui evitate ingestia de medicamente iritante gastric (de ex. antiinflamatorile nonsteroidiene), stresul și mesele neregulate. (2, 3, 4)

De reținut

• Dispepsia definește un grup de simptome ce aparțin tractului digestiv superior.
  
• Dispepsia poate fi organică sau funcțională.
  
• Pacienții peste 55 de ani sau cei cu semnale de alarmă ar trebui investigați endoscopic pentru a exclude o cauză organică.
  
• La pacienții tineri este indicat inițial tratament empiric, eventual de eradicare a infecției cu Heliobacter pylori.
  
• Respectarea măsurilor igieno-dietetice poate duce la ameliorarea și chiar la dispariția simptomatologiei.