Diabulimia

Diabulimia este o stare patologică asemănătoare celorlalte tulburări de alimentație precum bulimia sau anorexia, nerecunoscută încă de către sistemele de sănătate internaționale ca fiind o tulburare de alimentație și netrecută în Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică al Tulburărilor Mentale.

Diabulimia este prezentă frecvent în rândul persoanelor diagnosticate cu diabet zaharat de tip I, care nu-și administrează regulat dozele de insulină din dorinț de a scădea în greutate.

Termenul de „diabulimie” rezultă în urma realizării unei combinații dintre cuvântele „diabet” și „bulimie”. Diabetul se caracterizează prin perturbarea modului de utilizare, de către organism, a zahărului ajuns la nivelul sângelui, iar bulimia este o tulburare de alimentație care se caracterizează prin eliminarea, de către persoana bolnavă, a alimentelor ingerate, prin vărsătură sau prin administrarea de laxative, toate acestea în vederea scăderii în greutate.

În ciuda faptului că diabulimia nu este recunoscută în sistemul medical ca fiind o tulburare mentală de alimentație, lipsa tratamentului corespunzător poate avea consecințe severe asupra stării de sănătate a persoanei afectate. [1], [2], [3], [4]

Cauze și factori de risc

Printre factorii de risc care pot determina apariția diabulimiei amintim următoarele aspecte patologice:

• Factorul ereditar
• Prezența în antecedente a unor traumatisme fizice sau mentale severe
• Stresul psiho-emoțional
• Diabetul zaharat de tip I.

Conform studiilor efectuate pe acest subiect până în prezent, diabulimia este mai frecvent întîlnită în rândul femeilor cu diabet zaharat tip I decât în rândul bărbaților. Aproximativ 30-40% din femeile diagnosticate cu diabet zaharat de tip I au dezvoltat diabulimie din cauza preocupării excesive pentru greutatea corporală, aspectul fizic și alimentație. De asemenea, aproximativ 30% din adolescenții diagnosticați cu diabet zaharat de tip I, în scopul de a scădea în greutate, dezvoltă diabulimie și renunță la administrarea insulinei. [1], [2], [3], [4]

Semne și simptome clinice

Manifestările clinice specifice diabulimiei sunt reprezentate de următoarele aspecte patologice:

• Creșterea excesivă a valorilor glicemiei
• Modificări ale dispoziției
• Creșterea apetitului alimentar
• Depresie
• Căderea părului
• Uscăciunea tegumentelor
• Scăderea nivelului de potasiu și sodiu în organism
• Oboseală permanentă
• Întârzierea instalării pubertății la copii
• Probleme ale persoanei în cauză referitoare la greutatea corporală și aspectul fizic
• Instalarea cetoacidozei diabetice, în lipsa administrării tratamentului antidiabetic, cu risc crescut de deces
• Scăderea imunității, cu risc crescut de infecții (cel mai frecvent, infecții de tract urinar).

Organismul persoanelor cu diabet zaharat nu mai produce insulină și astfel este necesară administrarea acestui hormon sub formă medicamentoasă. În cadrul diabetului zaharat, insulina administrată pe cale medicamentoasă stimulează utilizarea glucozei de către celulele din organism pe post de combustibil.

În absența administrării de insulină are loc acumularea glucozei la nivelul sângelui, cu eliminarea ei pe cale urinară. Creșterea frecvenței urinărilor facilitează scăderea în greutate. Tocmai acest aspect este obiectivul urmărit de către bolnavii cu diabulimie.

Manifestările clinice specifice diabulimiei, apărute precoce, sunt asemănătoare celor apărute în cazul lipsei de control al nivelului de insulină în organism și sunt asociate creșterii valorilor hemoglobinei glicozilate peste 9, 0. [1], [2], [3], [4]

Diagnosticarea diabulimiei

Stabilirea diagnosticului de diabulimie poate fi realizată de către medicul nutriționist sau de către medicul psihiatru. Lipsa administrării de insulină în cazul persoanelor cu diabulimie, încadrează această afecțiune în criteriile anorexiei nervoase.

Diagnosticul de diabulimie se pune în urma efectuării unei anamneze complete (care să cuprindă manifestările clinice specifice diabulimiei, amintite de către bolnav, alte patologii de care suferă bolnavul-precum diabetul zaharat de tip I, condiții de viață și muncă ale bolnavului, dacă bolnavul în cauză consumă alcool sau cafea, dacă acesta fumează, medicamente administrate cronic, lipsa administrării d einsulină), a examinării fizice amănunțite a bolnavului, a examenului psihologic și în urma efectuării unor investigații paraclinice, precum determinarea glicemiei a jeun, determinarea hemoglobinei glicozilate, etc. [1], [2], [3], [4]

Opțiuni de tratament a diabulimiei

Instituirea tratamentului de combatere a diabulimiei poate fi realizată de către o echipă medicală alcătuită din diabetolog, endocrinolog, nutriționist și psihiatru. Medicul diabetolog poate oferi informații cu privire la modul optim de monitorizare a aportului de insulină, astfel încât raportul dintre insulina administrată și numărul de carbohidrați ingerați să fie în echilibru.

Printre opțunile de tratament ale diabulimiei amintim terapie cognitiv-comportamentală, educație nutrițională, psihoterapie, terapie familială, tratament medicamentos (în formele severe de boală).

• Terapia cognitiv-comportamentală are drept scop învățarea bolnavului despre modul în care acesta ăși poate controla stresul indus de monitorizarea permanentă a glicemiei și a regimului alimentar.
• Terapia familială este utilă în cazul copiilor și a adolescenților cu diabulimie, ceilalți membri ai familiei având capacitatea de a-i sfătui pe aceștia în legătură cu modul de administrare a insulinei și de a-i urmări dacă respectă sau nu acest tratament. [1], [2], [3], [4]

Complicațiile diabulimiei

Diabulimia poate duce la apariția unor multiple complicații imediate sau tardive.

Complicațiile imediate ale diabulimiei sunt reprezentate de următoarele aspecte patologice:

• Sindrom de deshidratare
• Senzație de epuizare fizică
• Senzația permanentă de sete
• Amenoree
• Infecții genitale fungice
• Creșterea valorilor colesterolemiei
• Glucozurie (prezența zahărului în urină)
• Confuzie
• Infecții cutanate
• Scăderea masei musculare din organism
• Infecții stafilococice.

Complicațiile tardive ale diabulimiei sunt reprezentate de următoarele aspecte patologice:

• Cetoacidoză diabetică (în lipsa administrării de insulină)
• Gastropareză
• Accident vascular cerebral
• Neuropatie cu parestezii percepute la nivelul membrelor
• Retinopatie
• Ateroscleroză
• Infertilitate
• Afectarea ficatului
• Boala arterială periferică
• Comă
• Deces. [1], [2], [3], [4]

Evoluția și prognosticul diabulimiei

Lipsa administrării de insulină, în cazul persoanelor diagnosticate cu diabet zaharat de tip I, poate avea consecințe extrem de severe asupra stării de sănătate, precum cetoacidoză diabetică, comă diabetică și în cele din urmă, scăderea ratei de supraviețuire a acestor persoane cu deces.

Din totalitatea afecțiunilor mentale, tulburările de alimentație prezintă ce amai mare rată de mortalitate. Conform studiilor efectuate în acest sens, decesul în rândul bolnavilor cu diabet zaharat de tip I diagnosticați cu diabulimie apare cu aproximativ zece ani mai repedefață de bolnavii cu diabet zaharat tip I fără diabulimie.

Din această cauză, se recomandă consultarea de urgență a medicului de specialitate și administrarea tratamentului corespunzător. Medicul care se ocupă de caz poate oferi sprijinul necesar depășirii acestei tulburări alimentare. Prin administrarea tratamentului adecvat, diabulimia poate fi vindecată, iar consecințele acesteia asupra stării de sănătate pot fi evitate. [1], [2], [3], [4]