Dermatita periorală

Dermatita periorală este o inflamație cronică papulo-pustuloasă a feței și care apare mai frecvent la femei și copii. Deși denumirea sugerează o afecțiune eczematoasă, aceasta este clinic similară unei erupții acneiforme sau rozacea-like, cu sau fără caracteristici ale unei eczeme ușoare. (1)

 
Patogeneza dermatitei periorale nu este încă înțeleasă, fiind implicați factori intrinseci, dar și extrinseci. Au fost propuse o varietate de cauze ale dermatitei periorale, de la expunerea la corticosteroizii topici și până la fluorul din apă sau pasta de dinți, dar etiologia rămâne încă necunoscută.

În ciuda denumirii, dermatita periorală nu este o dermatită adevărată. Afectează mai ales femeile de vârstă fertilă și copiii, iar erupția debutează tipic la nivelul faldurilor nasolabiale și se extinde perioral, evitând zona din jurul vermilionului buzelor. Se mai poate extinde și periorbital sau la nivelul frunții. (5)  

Diagnosticul este stabilit mai ales clinic, în funcție de aspectul erupției. Dermatita periorală este diferențiată de acnee prin absența comedoanelor. Se vor exclude dermatita seboreică și dermatita de contact. Biopsia nu este în general necesară, existând câteva teste diagnostice adjuvante care pot atrage atenția asupra unor factori de risc implicați în declanșarea, dar și recidivele frecvente ale dermatitei periorale (examenul microscopic pentru Demodex, testarea acidității gastrice, testarea pozitivă pentru Helicobacter pylori).

 
Primul pas în ameliorarea dermatitei periorale este prevenția prin eliminarea factorilor de risc. Afecțiunea se poate ameliora în câteva săptămâni. Deși dermatita periorală se poate rezolva în timp după întreruperea corticoterapiei topice și eliminarea iritanților topici, aspectul cosmetic al leziunilor determină prezentarea la medic a multor pacienți. Principalele opțiuni terapeutice sunt agenții antiinflamatori și antibioticele topice sau sistemice. În cazurile severe, tratamentul poate consta în aplicarea de corticosteroizi topici, cu diminuarea treptată a frecvenței aplicării și apoi trecerea pe o clasa terapeutică cu potență mai mică. Dermatita periorală este o boală inflamatorie cutanată cu evoluție cronică și caracter recidivant. (1)  

Cauze și factori de risc

Dermatita periorală este o reacție clinic distinctă a pielii umane, predominant diagnosticată la femeile tinere. Folosirea abuzivă a produselor cosmetice și intermitentă a unguentelor corticosteroidiene este frecvent raportată de către pacienții afectați. Deși sunt afectate mai ales femeile cu o piele constituțional uscată sau cu istoric de dermatită atopică într-o formă ușoară, folosirea inadecvată a corticosteroizilor topici și intoleranța la cosmetice pot fi implicate în patogeneza bolii.

Etiologia exactă a dermatitei periorale nu este cunoscută. Totuși, afecțiunea apare mai ales la persoanele cu fototip I –II și care au aplicat o perioadă îndelungată creme cu corticosteroizi potenți și mai ales fluorinați pe față. Aplicarea topică a corticosteroizilor pentru diferite afecțiuni minore ale feței precede adesea manifestările dermatitei periorale. Inflamația neurogenă a fost propusă ca un mecanism patogenic. Condiția inflamatorie este limitată doar la piele. (4)

Factori de risc:

• medicamentele - folosirea abuzivă a corticosteroizilor topici, inhalatori sau nazali este pricipalul factor de risc intalnit, însă fără o corelație clară între riscul de dermatită periorală și potența medicamentului sau durata folosirii;
• cosmeticele - pasta de dinți fluorinată, unguentele și cremele ocluzive, în special cele cu parafină sau petrolatum și vehicolul isopropil miristat sunt sugerate a fi factori cauzali; recent, ecranele solare (cremele cu SPF) au fost identificate drept o cauză a dermatitei periorale la copii;
• factorii fizici: radiațiile UV, căldura și frigul agravează erupția din dermatita periorală;
• factorii microbiologici: bacteria Fusiform spirilla, parazitul microscopic Demodex folliculorum, speciile de Candida și alți fungi au fost cultivați din leziunile periorale; prezența lor nu are încă o relevanță clinică clară, totuși, candidoza orală este un factor incriminat în declanșarea dermatitei periorale;
• alți factori de risc: factorii hormonali (suspectați ca urmare a agravării premenstruale a erupției); contraceptivele orale; tulburările gastrointestinale precum aclorhidria, hipoaciditatea, infecția cu Helicobacter pylori, gastritele, constipația, malabsorbția. (4)

Dermatita periorală tinde să fie agravată în următoarele situații:

• curățarea feței cu produse inadecvate, folosirea săpunurilor, peelingul mecanic sau chimic agresiv;
• unele tratamente antiacneice pot cauza sau agrava erupția;
• aplicarea frecventă de creme în zonele afectate (ecrane solare, anticearcan, anti-riduri, hidratante, demachiante, fond de ten), majoritatea acestor produse de îngrijire tip cremă conțin ingrediente care determină sau agravează erupția; produsele anti-riduri și anti-îmbătrânire conțin retinol, acid citric, acizi beta și alfa-hidroxi care sunt iritanți și cresc eritemul facial;
• aplicarea de steroizi topici; potența steroizilor conținuți de produsul aplicat este direct proporțională cu severitatea și rapiditatea instalării erupției;
• balsamurile și rujurile care se extind în afara buzei pot agrava boala. (2)

Semne și simptome

Dermatita periorală este caracterizată de erupția papulo-pustuloasă alături de eritem inflamator în jurul nasului și a gurii, pe menton, periocular și la nivelul frunții. Papulele și pustulele sunt de dimensiuni mici (cât gămălia de ac), fiind diferite de cele din acnee. Leziunile apar ca papule eritematoase grupate folicular, papulo-vezicule și papulo-pustule sau o bază eritematoasă cu un aspect confluent. Distribuția principală este cea periorală. Nu se observă prezența comedoanelor închise sau deschise. Uneori este asociată cu o descuamare furfuracee și senzație de arsură locală. Pruritul este rar întâlnit. Afecțiunea tinde să fie cronică cu perioade de remisie și recidivă.

Într-o varianta extremă a afecțiunii denumită dermatita periorala granulomatoasă, la dermoscopie se observă un aspect gălbui determinat de infltratul granulomatos. Leziunile sunt confluente, formând o placă bine delimitată de faldurile nasolabiale și menton. (5)

Diagnostic

Nu există teste de laborator care să fie specifice dermatitei periorale. La indivizii afectați pot fi relevante următoarele investigații:

• testare serologică pentru infecția asimptomatică cu Helicobacter pylori;
• testare micologică linguală;
• evidențierea unei populații crescute de Demodex folliculorum;
• examinarea probelor de scaun pentru evidențierea malabsorbției.  

Examenul anatomopatologic este similar cu cel al rozaceei, dar cu semne ale lezării actinice a pielii mai puțin intense și variind în funcție de vârsta pacientului. Se poate evidenția un infiltrat limfohistiocitar cu localizare perifoliculară în toate stadiile bolii. Poate fi prezentă o inflamație granulomatoasă marcată și ocazional, abcese perifoliculare când pustulele și papulele sunt manifestarea clinică dominantă.  

Diagnosticul diferențial trebuie făcut cu următoarele boli cutanate: rozaceea, acneea vulgară, dermatita seboreică, dermatita alergică de contact și iritantă de contact. (3)  

Tratament

În cazurile ușoare, la copii și la femeile gravide se recomandă terapia topică individualizată. Agenții antiinflamatori topici (metronidazol, eritromicină) sunt administrați într-o bază non-grasă (gel, loțiune, cremă), unguentele fiind evitate. Eficiente sunt și compresele îmbibate cu soluție Lugol și aplicate timp de 15 minute zilnic până la ameliorarea erupției.

Inhibitorii de calcineurină (Protopic) pot fi prescriși, fiind mai eficienți în dermatita periorala indusă de corticosteroizi. Medicația antiacneică topică, precum adapalenul și acidul azelaic au fost utilizați în unele cazuri.
Medicația orală este recomandată în formele mai severe de dermatită periorala. Pot fi prescrise antibioticele orale precum doxiclina și minociclina, cu o administrare de 6 până la 12 săptămâni. În formele non-responsive și granulomatoase se poate lua în considerare isotretinoinul oral.

Terapia fotodinamică a fost raportată a fi eficientă în dermatita periorală, deși nu au fost efectuate studii extinse. Unele suplimente care ameliorează inflamațiile pielii precum vitamina D3 și picnogenolul pot fi eficiente. (2)  

Este importantă explicarea pacientului despre posibilii factori de risc și evoluția bolii. Aceste măsuri ajută pacientul să se adapteze caracterului desfigurant al afecțiunii și să minimalizeze riscul recurențelor. Pacienții trebuie informați asupra deteriorării inițiale a erupției, mai ales dacă s-a folosit anterior un preparat corticosteroidic. Trebuie evitată folosirea oricăror preparate topice, incluzând cosmeticele. Remisiunea poate surveni abia după câteva săptămâni, în ciuda tratamentul corect. (3)