Dependența de sport

Sportul este considerat o activitate indispensabilă pentru a ne menține în formă, atât fizic, cât și psihic. Dar cum orice lucru în exces va avea consecințe negative, antrenamentele exagerate pot cauza simptome neplăcute la nivel fizic, psihic și social. Conceptul de dependență de sport nu este încă introdus în„ Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale” (DSM-IV), ghidul psihiatric internațional pentru clasificarea afecțiunilor mintale, dar este semnalat din ce în ce mai frecvent de către comunitatea medicală. Deoarece este o afecțiune a lumii noi, în curs de studiu, limita dintre fiziologic și patologic poate fi uneori dificil de trasat. Mai mult, există discuții cu privire la existența acestei afecțiuni în lipsa unei tulburări de alimentație.

Este uneori greu de a diferenția un sportiv de performanță, al cărui principal scop este succesul în sportul ales, de un dependent de sport. Consensul pare a fi că diferența între normal și patologic este, în acest caz, atitudinea către antrenament. Un dependent de efort va considera antrenamentele în sine singurul scop în viață, neglijând orice altă obligație socială și va face asta chiar când un atrenament îi este contraindicat pentru atingerea unei performanțe.

Cauze și factori de risc

Ca și cu alte adicții, este greu de precizat o cauză care duce la dependența de sport. Eliberarea de endorfine din timpul antrenamentelor duce la o senzație de euforie. În indivizii susceptibil, se pare că aceasta ar fi suficientă pentru a declanșa o nevoie patologică de a se antrena.

Persoanele cu un risc crescut pentru această afecțiune par a fi perfecționiștii și cei cu o părere proastă despre sine. Totodată, este important de știut că această afecțiune este prezentă mai frecvent la persoanele cu tulburări de alimentație precum anorexia sau bulimia.

Semne și simptome

Principalul simptom al dependenței de sport este inabilitatea unei persoane de a se concentra la orice altceva. Practic, mintea îi este acaparată de ideea de antrenament. Acest lucru duce la alienare socială, atât din lipsă de timp (lipsesc de la evenimente sociale pentru a se antrena), dar și din preferința de a se antrena singuri (pentru a nu-și modifica rutina).

Aceste persoane tind să se simtă vinovați atunci când nu se atrenează suficient și să aibă o părere proastă despre sine. Această adicție este frecvent asociată cu o obsesie în legătură cu obiceiurile alimentare și propria imagine corporală. O persoană dependentă de sport poate relata durere și limitarea mișcărilor în articulații și oboseală musculară. Pe măsură ce afecțiunea avansează, performanța atletică propriu-zisă tinde să scadă, din lipsă de odihnă suficientă.

La nivel fizic, efectele dependenței de sport sunt o susceptibilitate la accidente sau fracturi de stress. La femei, excesul de sport poate crește riscul de osteoporoză, datorită scăderii estrogenilor ca răspuns la efortul fizic exagerat.

Diagnostic

Folosind definiția DSM-IV pentru adicții, se poate preciza existența unei dependențe de sport dacă sunt îndeplinite criteriile:

Toleranță: creșterea timpului sau a intensității efortului pentru a simți aceeași euforie
Sevraj: semne de anxietate, iritabilitate, tulburări ale somnului atunci când se încearcă abstinența de la sport
Lipsa controlului: inabilitatea de a reduce sau a “sări” un antrenament
Intenții nerealizate: imposibilitatea de a se limita la antrenamentul propus inițial
Timp devotat: petrece mult timp plănuind un antrenament, exersând și recuperând
Diminuarea altor activități: diminuarea sau întreruperea activităților socio-culturale sau în interes de serviciu datorită antrenamentelor
Continuarea: deși conștientizează efectele psihice, fizice și sociale negative, nu întrerupe antrenamentele

Tratament

Există foarte puține date în legătură cu tratamentul dependenței de sport, dar abordarea preferată momentan este una cognitiv-behavioristă. Deoarece sportul în sine este o activitate sănătoasă și recomandată populației, țelul ideal al tratamentului nu este renunțarea completă la orice antrenament. În funcție de pacient, se poate reuși reducerea antrenamentelor în cadrul aceluiași sport sau practicarea moderată a unui alt sport.

Un prim pas dificil în tratamentul persoanelor dependente de sport este conștientizarea adicției și a efectelor sale negative. Un studiu arată că femeile dependente de sport vor ignora frecvent problema și că, oricum, această dependență este considerată o alternativă mai bună la tulburările alimentare. Odată ce pacientul este motivat, pot fi luate măsuri pentru a identifica și corecta ideile dăunătoare, cum ar fiobsesia vizavi de propriul corp sau că sportul este o activitate benefică indiferent de circumstanțe sau consecințe.

Totodată, clinicienii trebuie să fie atenți atunci când recomandă sportul ca o modalitate de a ameliora dispoziția pacienților sau de a învinge alte adicții, precum cea de cocaină. Este necesară urmărirea periodică a atitudinii pacientului față de activitatea fizică practicată și a menținerii acesteia la un nivel fiziologic.

Recomandări generale

Recuperarea din orice adicție este un proces dificil. Este important ca persoanele din jur să înțeleagă că aceasta este o afecțiune reală și să încurajeze pacientul să caute ajutor. Părinții care au copii ce suferă de dependența de sport trebuie să reducă presiunile exercitate asupra copilului pentru a fi „perfect”.