Degerăturile
Degerăturile reprezintă leziuni ale pielii şi, eventual, ale ţesuturilor subiacente cauzate de temperaturile foarte scăzute. Sunt considerate cele mai comune leziuni produse de frig.
Epidemiologie
Incidenţa degerăturilor este oarecum redusă. Studiile epidemiologice interesează cu precădere statele unde, în perioada sezonului rece, se înregistrează temperaturi extrem de scăzute sau profesiile care implică expunerea la temperaturi scăzute extreme, ca de exemplu militarii sau practicanţii sporturilor de iarnă. Astfel, în Finlanda frecvenţa apariţiei degerăturilor este de 2. 2%. În SUA, conform unui raport din 1999, s-au raportat 0. 2 cazuri la 100. 000 locuitori, iar în Montreal, datele prezintă o prevalenţă de 3. 2 cazuri la 100. 000 locuitori. De asemenea, copiii şi vârstnicii sunt mai predispuşi la acest tip de afecţiune; în egală măsură, fără a se cunoaşte momentan substratul genetic, populaţia afro-americană pare a fi mai afectată. [1], [2]
Etiologie
Dintre cauzele care predispun la apariţia degerăturilor se pot aminti:
- expunerea directă a tegumentelor la temperaturi scăzute pentru o perioadă lungă de timp;
- îmbrăcămintea neadecvată condiţiilor meteorologice extreme;
- altitudinile înalte;
- imobilizarea;
- malnutriţia şi oboseala;
- utilizarea de substanţe cu efecte vasoconstrictoare (nicotina, alcoolul);
- sensibilitatea marcată a pielii la frig;
- tratamentul cu medicamente beta-blocante.
În egală măsură, există boli în cadrul cărora lipsa protecţiei tegumentelor în sezonul rece poate determina apariţia degerăturilor:
- diabetul zaharat;
- afecţiuni circulatorii periferice;
- fenomenul şi sindromul Raynaud;
- artrita;
- bolile tiroidiene (exemplu: hipotiroidismul);
- infarctul miocardic. [2], [3], [4]
Fiziopatologie
Rolul circulaţiei cutanate este reprezentat de menţinerea homeostaziei (echilibrului) termice. Pielea pierde căldură mai uşor decât o absoarbe. Vasodilataţia cutanată apara în urma efectelor directe locale, cât şi a scăderii tonusului vegetativ simpatic.
La nivelul degetelor mâinilor şi picioarelor, urechilor şi nasului există numeroase anastomoze (legături) arteriovenoase care, în situaţii de temperatură scăzută, vor redirecţiona sângele în special către cord şi plămâni, în detrimentul circulaţiei tisulare periferice. La temperaturi sub 0 grade Celsius, fluxul sangvin cutanat este neglijabil, astfel încât creşte riscul apariţiei degerăturilor. În absenţa circulaţiei, temperatura cutanată scade cu 0, 5 grade Celsius pe minut. La nivel celular sau în spaţiul interstiţial se formează microcristale de gheaţă ce determină moartea celulelor. În zonele adiacente, neîngheţate, apare ischemia (cauzată de vasoconstricţie) şi tromboza, fenomene ce amplifică leziunile tisulare.
Totodoată, este necesară o atenţie sporită la reîncălzirea consecutivă expunerii prelungite la frig. Această etapă este caracterizată prin reperfuzie. Reperfuzia antrenează în regiunea afectată substanţe cu efect proinflamator (tromboxani, prostaglandine) care pot exacerba leziunile tisulare. [2], [5]
Simptome şi semne
În funcţie de severitate, degerăturile pot fi clasificate în superficiale şi profunde, fiecare tip având particularităţile sale simptomatice.
Degerăturile superficiale interesează pielea şi ţesuturile subcutanate. La rândul lor, acestea prezintă două stadii: un stadiu incipient şi un stadiu intermediar.
Simptomele şi semnele ce caracterizează stadiul incipient sunt:
- pielea rece, amorţită, albă;
- durerea şi paresteziile (senzaţii de furnicătură/înţepătură), consecutiv reîncălzirii ţesutului afectat;
- ţesut subcutanat pliabil.
Stadiul intermediar se concretizează prin:
- piele dură, aderentă la planurile osoase subiacente;
- tegument îngheţat;
- după încălzire apar: hiperemie, vezicule clare (băşicuţe cu lichid clar), parestezii.
Degerăturile profunde cuprind, pe lângă piele şi ţesuturile subcutanate şi muşchii, tendoanele, oasele regiunii implicate.
Simptomele, respectiv semnele caracteristice sunt:
- tegument imobil pe planurile osoase;
- după încălzire, ţesutul rămâne anesteziat;
- pierderea simţurilor cutanate;
- posibilitatea formării băşicuţelor hemoragice;
- necrozarea ţesutului şi posibila formare a gangrenei, în cazul infectării. [1], [2], [6]
Primul ajutor
La persoanele cu degerături poate coexista o stare hipotermică. În acest caz trebuie tratată mai întâi hipotermia şi apoi ţesuturile atinse de degerături.
În privinţa degerăturilor, primul ajutor implică urmarea câtorva paşi:
1. adăpostirea persoanei într-o incintă încălzită corespunzător şi îndepărtarea hainelor ude şi a bijuteriilor strânse pe piele;
2. înfăşurarea ariilor lezate în feşe sterile; este necesară următoarea observaţie: în cazul în care degerătura apare la nivelul degetelor membrelor inferioare sau superioare, degetele afectate trebuie separate de cele indemne (nevătămate);
3. persoana trebuie transportată în cel mai scurt timp la un spital pentru a se continua tratamentul degerăturilor de către un personal medical calificat;
4. dacă nu există în apropiere niciun spital sau accesul la acesta este îngreunat, atunci primul ajutor va consta în:
- reîncălzirea degetelor/mâinilor/picioarelor, realizată continuu, în apă călduţă (cu temperatura preferabil cuprinsă între 38-42 grade Celsius) pentru 20-30 minute; se poate spune că restabilirea circulaţiei locale este completă atunci când revin simţurile, iar pielea îşi recapată aspectul normal;
- pentru urechi, nas, obraji, trebuie aplicate feşe înmuiate în apă, la temperatura de 38-42 grade Celsius, în mod repetat;
5. până la începerea procedurii de reîncălzire şi în timpul reîncălzirii ţesutului, zonele afectate trebuie mişcate cât mai puţin cu putinţă;
6. reexpunerea la frig, consecutivă procesului de reîncălzire, poate afecta şi mai sever zonele deja lezate, iar din acest motiv este preferabil ca tratarea degerăturilor să se efectueze într-un spaţiu unde se poate păstra pentru o perioadă lungă de timp o temperatură adecvată;
7. degerăturile severe sunt însoţite de deshidratare astfel că este necesar ca persoana, dacă este conştientă, să fie hidratată în timp ce se efectuează manevrele de restabilire a circulaţiei în regiunea/regiunile afectate. [2], [7], [8]
Ce nu trebuie făcut
- tratarea degerăturilor nu trebuie realizată dacă nu se pot asigura condiţii termice corespunzătoare pentru o perioadă mai lungă de timp;
- nu trebuie utilizate aparate de încălzire bruscă (radiatoare, reşouri, flacără directă, uscătoare de păr etc.), deoarece temperatura ridicată, directă, poate arde ţesuturile deja alterate;
- nu trebuie masată sau frecată zona afectată;
- în cazul apariţiei veziculelor cu lichid, acestea nu trebuie sparte;
- evitarea fumatului sau a consumului de alcool în timpul tratării degerăturilor.
Se va apela la asistenţă medicală dacă:
- degerătura este profundă;
- simţurile şi culoarea nu revin după tratarea unei degerături în stadiile timpuriu sau intermediar;
- degerătura a apărut recent şi este însoţită de simptome noi ca febra sau starea generală alterată. [1], [3], [8]
Tratament
Tratamentul presupune salvarea unui procent cât mai mare din ţesutul afectat, recăpătarea funcţiei şi prevenirea apariţiei complicaţiilor. Astfel, există două tipuri de abordări: farmacologică şi chirurgicală.
Tratamentul farmacologic constă în utilizarea următoarelor tipuri de medicamente:
- analgezice: înainte de reîncălzirea tegumentelor şi post-reîncălzire;
- anti-inflamatoare non-steroidiene – ameliorează durerea şi inflamaţiile;
- creme cu Aloe vera la fiecare 6 ore pentru a împiedica extinderea leziunilor;
- simpatolitice medicamentoase (rezerpină, 0,5 mg) pentru reducerea durerii şi a edemelor;
- profilaxie tetanică şi antibacteriană;
- în asociere cu tratamentul de bază, se consideră eficiente şi unguentele pe bază plante medicinale ca: extractul de galbenele, extractul de muşeţel sau extractul de coada calului – ameliorează durerea şi reduc riscul infecţiilor asociate degerăturilor;
- s-au dovedit a avea rezultate pozitive şi terapiile combinate: administrarea de vitamina C alături de medicaţia pentru tratarea degerăturilor sau antioxidanţii (protejează faţă de apariţia degerăturilor sau a altor leziuni determinate de temperaturile scăzute).
Tratamentul chirurgical nu se recomandă decât după aproximativ 3-4 săptămâni când sunt demarcate ţesuturile non-viabile. Intervenţia este reprezentată fie de excizia ţesutului nefuncţional, fie, în funcţie de gravitate, de amputarea segmentului afectat. Amputarea poate fi necesară în stadiile timpurii numai dacă apar necroza de lichefacţie sau gangrena umedă. Înainte de a se interveni chirurgical este necesar să se realizeze teste imagistice (RMN sau angiografie RMN) pentru a se evalua: circulaţia, viabilitatea tisulară, demarcarea ţesuturilor viabile de cele necrozate. Se pot efectua şi teste de sânge pentru a se identifica eventuale infecţii sau o potenţială deprimare a răspunsului imun. [2], [5], [9], [10]
Efecte pe termen lung ale degerăturilor
Chiar dacă au fost tratate, degerăturile pot lăsa sechele. Astfel, au fost raportate:- sensibilitate crescută a tegumentului anterior lezat;
- amorţeală în regiunile afectate;
- diminuarea simţului tactil;
- durere persistentă în regiunile afectate.
Pentru ameliorarea efectelor şi grăbirea vindecării se recomadă: odihnă suficientă şi hidroterapie la 37 de grade Celsius, de trei ori pe zi. [4], [10]
Profilaxie
- neexpunerea la temperaturi foarte scăzute;
- menţinerea unei temperaturi corporale adecvate: îmbrăcăminte largă, uşoară, rezistentă la vânt şi care respinge apa; mănuşi groase, pentru reducerea suprafeţei de contact dintre tegument şi aerul rece; acoperirea urechilor; protejarea feţei (fular de lână);
- evitarea consumului de alcool sau tutun în cazul expunerii prelungite la temperaturi scăzute;
- alimentaţie şi odihnă corespunzătoare;
- în cazul expunerii la temperaturi foarte scăzute, se recomandă verificarea mâinilor la fiecare 20 de minute şi recunoaşterea simptomelor timpurii caracteristice degerăturilor;
- copiii nu trebuie lăsaţi să se joace foarte mult în frig şi este de preferat să fie aduşi regulat în incinte încălzite corespunzător. [1], [2], [6], [7]
- Degeratura la picior, bubite in zona genitala
- Unghii vinete la picioare
- Buza superioara amortita pe jumatate
- Împotriva degerăturilor
- Pată de la arsură cu spray de gheață