Crampele stomacale

©

Autor:

Crampele stomacale sunt caracterizate din punct devedere clinic prin disconfort și durere abdominală asemănătoare unor contracții intermitente, localizate în regiunea abdominală, la nivelul pelvisului sau la nivelul toracelui inferior.

Crampele stomacale reprezintă una din cea mai frecvent întâlnită manifestare clinică în pratica medicală și sunt de cele mai multe ori expresia unor afecțiuni digestive, mai rar a unor afecțiuni uterine sau vezicale.

Cnform studiilor efectuate în acest sens, fiecare persoană experimentează cel puțin un episod de Crampe stomacale pe parcursul vieții. Acestea pot apărea la orice vârstă, atât în rândul copiilor mici, a tinerilor, a persoanelor adulte, cât și a vârstnicilor. [1], [2]

Cauze și factori de risc

Factorii etiologici care pot determina apariția crampelor stomacale sunt reprezentați de următoarele aspecte patologice:

  • Indigestie
  • Crampe menstruale
  • Constipație
  • Alergii alimentare
  • Intoxicații alimentare
  • Gastroenterite
  • Flatulență
  • Hernie
  • Ulcer gastro-duodenal
  • Boală de reflux gasto-esofagian
  • Intoleranță la lactoză
  • Boală inflamatorie pelvină
  • Endometrioză
  • Litiază renală
  • Infecții de tract urinar
  • Litiază biliară
  • Bolă Crohn
  • Apendicită. [3], [4], [5]


Semne și simptome clinice

Crampele stomacale sunt percepute ca niște contracții dureroase intermitente apărute la nivel abdominal, care pot fi însoțite de alte manifestări clinice precum tulburări de tranzit intestinal, eructație, indigestie, flatulență, greață, diaree, inapetență, vărsături, zgomote intestinale intense (borborisme).

În funcție de modul de apariție, localizarea și caracterul crampelor stomacale, ne putem orienta spre o posibilă cauză. Crampele stomacale localizate într-un punct fix, ascuțite, asemănătoare unui junghi sau a unei străpungeri, pot indica prezența unor afecțiuni severe precum apendicita sau rupturi de organ, în contextul traumatismelor abdominale.

Crampele stomacale de intensitate redusă, însoțite de durere în regiunea lombară, poate indica prezența litiazei renale.

Crampele stomacale care apar imediat după consumul unei cantități mai mari de alimente bogate în grăsimi sau factori alergenici, poate indica apariția unei reacții de hipersensibilitate a sistemului digestiv față de acele substanțe prezente în compoziția alimentelor.

Durerea persistentă, sâcâitoare, cu multiple zone de iradiere poate necesita administrarea precoce a tratamentului medicamentos.

Crampele stomacale însoțite de senzația de arsură în timpul micțiunii sau defecației poate indica apariția unei infecții la nivelul tractului urinar, respectiv a constipației.

Crampele stomacale însoțite de spasme musculare pot apărea în urma antrenamentului fizic intens și prelungit.

În continuare vom prezenta cele mai frecvente care duc la apariția crampelor stomacale și manifestările clinice care le însoțesc:

Gastroenterită

Gastroenteritele sunt afecțiuni inflamatorii a tractului gastrointestinal, apărute în urma infecției cu diferite tipuri de virusuri (adenovirus, astrovirus, norovirus, rotavirus), bacterii (Escherichia coli, Shigella, Salmonella, Helycobacter pylori, Clostridium difficile) sau paraziți (Giardia lamblia, Entamoeba histolytica, Crytosporidium). Din punct de vedere clinic, gastroenteritele sunt caracterizate prin:

Alergie alimentară

Alergiile alimentare sunt caracterizate prin apariția unui răspuns neobișnuit a sistemului digestiv, însoțit de o reacție de hipersenbilitate, în urma consumării unui anumit tip de aliment, toate acestea fiind mediate de către sistemul imunologic. Din punct de vedere clinic, alergiile alimentare sunt caracterizate prin:

  • crampe stomacale intense,
  • diaree,
  • grețuri,
  • vărsături,
  • prurit localizat perioral sau la nivelul gâtului,
  • rectoragii,
  • urticarie,
  • tuse,
  • prurit nazal,
  • wheezing expirator,
  • strănut,
  • secreții nazale abundente, de consistență crescută și
  • dificultate la respirație.

Intoxicație alimentară

Intoxicațiile alimentare apar în urma consumării unor alimente cu termen de valabilitate expirat, contaminate cu diferite tipuri de microorganisme, precum bacterii, virusuri sau paraziți. Intoxicațiile alimentare sunt caracterizate clinic prin:

  • diaree,
  • crampe stomacale intense,
  • grețuri,
  • vărsături,
  • slăbiciune musculară,
  • cefalee,
  • confuzie,
  • convulsii,
  • tulburări de vedere,
  • oboseală marcată,
  • amețeli,
  • uscăciune tegumentară,
  • ochi înfundați în orbite,
  • pliu cutanat persistent,
  • hipotensiune arterailă,
  • tahicardie,
  • stări de lipotimie.

Intoleranță la lactoză

Intoleranța la lactoză este o afecțiune apărută pe fond imunologic, caracterizată prin incompleta digerare a substanțelor prezente în componența laptelui (în special a lactozei). Din punct de vedere clinic, intoleranța la lactoză se caracterizează prin:

  • crampe stomacale,
  • diaree,
  • balonare,
  • grețuri și
  • vărsături.

Ulcer

Ulcerul gastro-duodenal se caracterizează prin apariția unei leziunila nivelul mucoasei gastrice și duodenale. Manifestările clinice specifice ulcerului gastro-duodenal sunt reprezentate de dureea specifică localizată în epigastru, cu caracter de arsură, care apare imediat după alimentație în cazul ulcerului gastric sau postprandial tardiv, în cazul ulcerului duodenal, apărută frecvent în timpul nopții, care cedează în urma administrării medicamentelor antisecretorii sau antiacide. Alături de aceasta, bolnavii cu ulcer gastro-duodenal mai pot acuza:

  • crampe stomacale intense,
  • distensie abdominală,
  • eructații,
  • pirozis,
  • meteorism,
  • senzația de sațietate precoce,
  • durere toracică anterioară.

Reflux

Boala de reflux gastro-esofagian se caracterizează prin refluxul conținutului gastric la nivelul esofagului, principala cauză fiind contracția insuficientă și relaxarea patologică a sfincterului esofagian inferior. Din punct de vedere clinic, boala de reflux gastro-esofagian se caracterizează prin:

  • pirozis,
  • regurgitații acide,
  • disfagie,
  • odinofagie,
  • crampe stomacale,
  • globus,
  • faringodinie,
  • disfonie,
  • laringospasm,
  • senzația de corp străin la nivel faringian,
  • tuse cronică,
  • durere toracică noncardiacă și
  • apnee de somn.

Boala Crohn

Boala Crohn este o afecțiune inflamatorie cronică, care poate fi localizată în orice segment al tubului digestiv, caracterizată din punct de vedere clinic prin:
sindrom diareic,
crampe stomacale,
steatoree,
sindrom de malabsorbție,
scădere în greutate
grețuri,
vărsături,
pirozis,
epigastralgii,
icter,
febră,
rectoragii,
tenesme rectale.

Endometrioză

Endometrioza este o afecțiune caracterizată prin apariția patologică a unui țesut endometrial în afara uterului, în zone neobișnuite, precum la nivelul ovarelor, a trompelor uterine, a intestinelor și a altor organe aflate în interiorul cavității abdominale. Endometrioza se caracterizează din punct de vedere clinic prin:

  • dureri pelvine apărute înaintea și în timpul menstruației,
  • dureri în timpul urinării,
  • dureri intestinale în timpul tranzitului intestinal,
  • dureri rectale în timpul defecației,
  • hematurie,
  • hematochezie,
  • melenă,
  • crampe stomacale intense,
  • balonare,
  • diaree/constipație,
  • menstre neregulate, abundente și prelungite (peste șapte zile),
  • hemoragii uterine,
  • dureri pelvine în timpul sau după consumarea actului sexual,
  • oboseală cronică,
  • infertilitate.

Boala inflamatorie pelvină

Boala inflamatorie pelvină este o afecțiune care presupune inflamația sau infecția tractului genital superior. Din punct de vedere clinic, boala inflamatorie pelvină se caracterizează prin durere pelvină intensă, crampe stomacale și febră, iar printre complicațiile bolii se regăsesc sarcina extrauterină, infertilitatea și durerile pelvine cronice.

Litiază renală și urinară

Acestea sunt două afecțiuni caracterizate prin apariția calculilor la nivelul rinichilor (calice, bazinet, ureter), respectiv a tractului urinar (vezică, uretră).
Litiaza renală se caracterizează din punct de vedere clinic prin:

  • dureri lombare (nefralgie),
  • hematurie,
  • nefromegalie,
  • astenie,
  • inapetență,
  • alterarea stării generale,
  • scădere în greutate,
  • crampe stomacale,
  • meteorism,
  • grețuri,
  • vărsături,
  • agitație,
  • anxietate,
  • tahicardie,
  • creșterea valorilor tensionale.

Litiaza vezicală se manifestă clinic prin:

  • dureri localizat în hipogastru,
  • crampe stomacale,
  • polachiurie,
  • hematurie,
  • disurie,
  • piurie,
  • micțiuni întrerupte sau retenție de urină.

Litiază biliară

Litiaza biliară presupune apariția calculilor la nivelul veziculei biliare sau la nivelul căii biliare principale. Din punct de vedere clinic, litiaza biliară se caracterizează prin dureri colicative localizate în epigastru, continue, persistente, cu iradiere în umărul drept, la nivelul hipocondrului drept sau în regiunea scapulară, însoțite de crampe stomacale și sindrom dispeptic (grețuri, vărsături bilioase, balonări după alimentație, gust amar perceput în gură dimineața la trezire, cefalee). În litiaza căii biliare principale mai pot apărea:

  • febră,
  • icter,
  • frisoane sau subfebrilități,
  • astenie,
  • constipație alternând cu diaree,
  • digestie dificilă,
  • scădere în greutate.

Apendicită

Apendicita reprezintă inflamația apendicelui cela, secundară unei infecții microbiene. Din punct de vedere clinic, apendicita se caracetrizează prin:

  • durere abdominală localizată inițial în epigastru sau periombilical, pentru ca mai apoi să apară în fosa iliacă dreaptă,
  • crampe stomacale,
  • anorexie,
  • constipație,
  • grețuri și vărsături,
  • tahicardie,
  • febră și frisoane. [1], [2], [3], [4], [5]


Diagnostic. Investigații utile

Este necesară identificarea cauzei care a dus la apariția crampelor stomacale, pentru a putea administra tratametnul corespunzător de combatere a acestora.

Astfel, se recomandă efectuarea unei anamneze complete (momentul apariției crampelor abdominale, posibili factori declanșatori, alte simptome însoțitoare, etc.), a examenului clinic și a unor investigații paraclinice (ecografie abdominală, endoscopie digestivă superioară și inferioară, colonoscopie, tomografie computerizată, rezonanță magnetică nucleară, etc.). [1], [2]

Tratament

Nu există un tratament simptomatic specific de combatere a crampelor abdominale. Pentru îndepărtarea acestor manifestări clinice, se recomandă tratarea bolii cauzatoare. Prin combaterea afecțiunii de fond, efectul va dispărea implicit.

Tratamentul administrat în cazul gastroenteritelor presupune rehidratare orală sau intravenoasă (în formele severe), adoptarea unui regim alimentar fără zaharuri simple, utilozarea probioticelor, a antiemeticelor (Metoclopramid), a antibioticelor (Azitromicină) în cazul infecțiilor de etiologie bacteriană și a agenților care reduc motilitatea intestinală, utili în combaterea diareei (Loperamid).

Tratamentul de combatere a alergiilor alimentare constă în administrarea medicamentelor antihistaminice (Desloratadină, Ranitidină, Famotidină, etc.).

Combaterea intoxicațiilor alimentare constă în administrarea de fluide pentru corectarea sindromului de deshidratare apărut, administrrea de antiemetice (precum Metoclopramid), antiinflamaotare (precum Ibuprofen) pentru reducerea durerilor stomacale, antibiotice în cazul intoxicațiilor de etiologie bacteriană.

Tratamentul intoleranței la lactoză presupune introducerea în alimentație a unor cantități mici de lapte, pentru a facilita obișnuirea organismului cu acest aliment. În formele severe, specialiștii recomandă renunțarea la alimentele care conțin lactoză.

Tratamentul ulcerului gastro-duodenal presupune administrarea antagoniștilor receptorilor H2 (Ranitidină, Famotidină, Cimetidină, Nizatidină), a inhibitorilor pompei de protoni (Omeprazol, Esomeprazol, Pantoprazol), a agenților citoprotectivi (Sucralfat, Misoprostol) și a antidiareicelor (Subsalicilat de Bismut). În cazul documentării infecției cu Helycobater pylori se indică tratament cu antibiotice (Amoxicilină cu Metonidazol sau Claritromicină, la care se adaugă un inhibitor de pompă de protoni, în general Omeprazol).

Tratamentul bolii de reflux gastro-esofagian presupune administrarea de antiacide și alginați pentru neutralizarea ph-ului gastric, administrarea blocanților de receptori H2 histaminici (Nizatidină, Famotidină, Ranitidină) și a inhibitorilor pompei de protoni (Omeprazol, Esomeprazol, Lansoprazol, etc.). În cazul formelor severe de reflux gastro-esofagian se poate apela la fundoplicatura Nissen, o procedură terapeutică realizată pe cale chirurgicală deschisă sau laparoscopic, care presupune corectarea refluxului prin folosirea marii tuberozități gastrice în scopul elaborării unui manșon în jurul esofagului distal.

Tratamentul administrat în cazul bolii Crohn poate fi medicamentos sau chirurgical. Tratamentul medicamentos presupune administrarea inhibitorilor de pompă de protoni (Omeprazol, Esomeprazol, etc.), a antagoniștilor receptorilor H2 (Ranitidină, Famotidină, etc.), a corticosteroizilor (Prednison) și a imunosuprasoaresoarelor (Azatioprină). Tratamentul chirurgical efectuat în cazul bolii Crohn presupune rezecții intestinale limitate.

Tratamentul endometriozei poate fi medicamentos sau chirurgical. Tratamentul medicamentos presupune administrarea de hormoni, precum estrogen, progesteron, danazol, analogi de hormoni care eliberează gonadotropina. Tratamentul chirurgical presupune îndepărtarea țesuturilor endometriale ectopice pe cale laparoscopică.

Tratamentul bolii inflamatorii pelvine, asemenea altor afecțiuni, poate fi medicamentos sau chirurgical. Tratamentul medicamentos presupune administrarea de antibiotice pentru combaterea agentului patogen implicat (cefalosporine generația a treia, Metronidazol și Doxiciclină), analgezice (Algocalmin) pentru reducerea pelvialgiilor și antiinflamatoare (Ibuprofen) pentru combaterea inflamației locale. Tratamentul chirurgical administrat în cazul bolii inflamatorii pelvine seste recomandat doar în formele complicate de boală sau cele ce nu răspund la tratamentul medicamentos.

Tratamentul litiazei renale poate fi medicamentos sau chirurgical. Tratamentul medicamentos presupune administrarea alfa-blocantelor (Prazosin, Terazosin, etc.), a antispasticelor, a analgezicelor și a antiinflamatoarelor nonsteroidiene. Tratamentul chirurgical presupune eliminarea calculilor prin chemoliză (ESWL), tehnici endourologice, laparoscopic sau pe cale chirurgicală deschisă. Tratamentul litiazei vezicale presupune eliminarea calculilor urinari pe cale endoscopică sau prin chirurgie clasică.

Tratametnul administrat în cazul litiazei biliare este chirurgical și presupune colecistectomie, pe cale laparoscopică, endoscopic sau prin chirurgie clasică deschisă.

Tratamentul apendicitei este chirurgical și presupune efectuarea apendicectomiei (îndepărtarea apendicelui cecal) pe cale clasică sau prin anumite tehnici minim invazive (laparoscopie, tehnica SILS sau tehnica NOTES). [1], [2], [3], [4], [5]

Caută un semn/simptom de boală: